Nu există cineva în lumea asta care să nu aibă nevoie de prieteni. Cu cât avem mai mulți prieteni,
cu atât vom avea mai mult succes viață. Un om înțelept a spus: „Cel care crede că nu are nevoie de prieteni este ca neghiobul care-i spune soarelui că nu-i pasă dacă răsare sau apune”.
De asemenea, trebuie amintit că este necesar să avem grijă atunci când ne alegem prietenii. A ne face mulți prieteni nu înseamnă că ar trebui să avem relații stabile cu oricine sau cu toată lumea. Dacă ne împrietenim cu oameni neciopliţi și leneși, obiceiurile lor proaste ne vor afecta treptat și pe noi şi vom deveni leneși și netrebnici ca ei. Acest lucru va face să ne pierdem stima şi respectul în ochii celorlalţi.
Există un proverb bine cunoscut: „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti.” Trebuie deci să ne împrietenim cu acei oameni care sunt manieraţi, evlavioşi și harnici. Islamul spune că doi prieteni trebuie să fie predicatori unul pentru altul și fiecare dintre ei ar trebui să-i arate celuilalt greşelile sale. Astfel, prin asocierea cu astfel de oameni, ne vom depăși propriile slăbiciuni şi vom avansa pe calea desăvârşirii.
Nu trebuie să uităm nici faptul că a ne face prieteni nu este suficient, ci este, de asemenea, necesar să le păstrăm prietenia. Acest lucru este posibil numai atunci când ne purtăm cu ei în mod corespunzător și cu sinceritate. Imamul Ali (a.s.) a spus:
„Un om care nu are prieteni este foarte sărac. Iar mai sărac decât el este cel care nu poate păstra prieteniile și-şi pierde prietenii.”
Omul se cunoaşte după prietenii pe care-i are.
Întrebări:
- De ce avem nevoie de prieteni?
- Cu ce fel de oameni ar trebui să ne împrietenim?
3. Cum ar trebui să ne purtăm cu prietenii noştri și de ce?
Următorul: În folosul omenirii
Anterior: Respectul faţă de ceilalţi