Lecţia 52: Respectul faţă de ceilalţi

Se apropia timpul de rugăciune. Nobilul Profet (s.a.w.a.) stătea așezat în moscheea din Medina cu unii dintre companionii săi și le vorbea. După puţin timp, au început să intre şi alte persoane pentru a se ruga împreună cu el și pentru a beneficia de învăţăturile sale valoroase.

Unul dintre cei care au intrat era un om bogat care purta haine foarte costisitoare. El a venit și s-a așezat chiar în fața Nobilului Profet (s.a.w.a.). Între timp a venit un alt bărbat și s-a așezat lângă omul bogat. Îmbrăcămintea și aspectul noului venit arătau situaţia sa financiară precară. Bogatului nu i-a plăcut că acesta stătea lângă el cu indiferenţă și şi-a tras înapoi hainele, păstrând o anumită distanţă.

Această acțiune a omului bogat a fost foarte tare respinsă de Nobilul Profet (s.a.w.a.) – cel mai mare binefăcător al omenirii, purtătorul stindardului egalităţii, fraternităţii și dreptăţii. El i s-a adresat în felul următor:

„Am observat că ţi-ai retras hainele din dreptul acestui om. Care este motivul? Este pentru că ți-e teamă că o parte din averea ta s-ar putea să ajungă la el, sau că sărăcia lui te-ar putea cuprinde?”

Omul bogat avea o natură nobilă. El şi-a dat seama imediat că a greșit și a spus:

„O, Profet al lui Allah, recunosc că am făcut o mare eroare. Pentru a o ispăși, sunt pregătit să-i dau acestui frate al meu jumătate din averea mea.”

Nobilul Profet (s.a.w.a.) l-a întrebat apoi pe celălalt bărbat: „Ce spui despre asta?”

La aceasta, el a răspuns: „O, profet al lui Allah, accept scuzele fratelui meu și-l iert. Cu toate acestea, nu pot accepta averea lui, pentru că eu sunt mulțumit cu ceea ce câştig muncind din greu. Nu vreau să devin bogat fără să muncesc.”

A greși este uman, a ierta este dumnezeiesc.

Întrebări:

  1. De ce şi-a retras omul bogat hainele?
  2. A acceptat Nobilul Profet (s.a.w.a.) acțiunea omului bogat?

3. De ce săracul a refuzat să ia o parte din averea bogatului?

Următorul: Nevoia de a avea prieteni

Anterior: Să ne ajutăm pe noi înşine

Înapoi la Cuprins

 

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului