Allama Seyed Muhammad Mehdi, cunoscut și ca Bahrul Ulum (r.a.) (1155-1212), este unul dintre acei savanți care au avut onoarea de a se fi ȋntȃlnit cu Imamul (a.s) de mai multe ori. Toţi ȋnvăţaţii vremii i-au lăudat evlavia și i-au acceptat superioritatea în ceea ce privește pietatea și cunoașterea. Ei au menţionat realizările sale ȋn scrierile lor. Muhaddith Qummi a consemnat în cartea sa, Rijal, opt ȋntȃlniri ale lui Bahrul Ulum cu Imamul timpului nostru (a.t.f.s.). Vom menţiona aici una dintre aceste ȋntȃmplări, și anume pe cea ȋn care Imamul (a.t.f.s.) l-a pus să stea lângă el și i-a vorbit în particular.[1]
Ce mare realizare este pentru un credincios ȋn wilayat (imamiya) să poată să ajungă la un astfel de nivel al evlaviei, ȋncât să fie îmbrățișat de ȋnsuși Imamul Zamana (a.t.f.s.)!
Într-o zi, oamenii l-au văzut pe Allama Bahrul Ulum într-o stare neobișnuită. Stând în faţa mausoleului Imamului Ali (a.s.), în loc să recite ziyarat cu o stare de spirit veselă, ochii i s-au umplut de lacrimi la recitarea următoarelor versuri: „Cât de plăcut este auzului, Coranul recitat de vocea ta minunată!”
După aceea, când a fost întrebat care era cauza acestor lacrimi, el a spus: „Când eram pe cale să intru în sanctuarul lui Amirul Muminin (a.s.), l-am văzut pe Hazrat Hujjat (a.t.f.s.) stȃnd la capul său, la mormântul Imamului Ali (a.s.), recitȃnd Coranul foarte concentrat. Văzîndu-l, am început să repet acele cuvinte. Dar când am intrat în mausoleu, am constatat că Imamul (a.t.f.s.) terminase recitarea și plecase de acolo.”[2]
Când Allama locuia în Mekka, el era departe de rudele și de discipolii săi. Cu toate acestea, el nu a neglijat să se preocupe de bunăstarea nevoiașilor și oamenilor săraci și de nevoile studenților.
Într-o zi, asistentul său, Şeikh Zeinul Abidin, i-a spus că nu mai erau bani pentru a menţine activitatea școlii. El trebuia acum să se gândească serios la acest lucru. Să citim ce s-a ȋntȃmplat mai exact, așa cum descrie chiar asistentul lui:
„Seyed nu a răspuns nimic. În Mekka, avea obiceiul să efectueze tawaf dimineața, iar apoi să se retragă în camera lui, în singurătate. După aceea, el obișnuia să meargă în altă cameră pentru a ţine cursuri studenţilor săi. Chiar ȋn acea zi, Seyed a auzit o voce de afară. El a ȋnceput să fie tensionat și agitat și a luat postura unui rob umil. Apoi, el s-a repezit la ușă să o deschidă.
A intrat un domn arab respectuos care a mers ȋn camera personală a lui Seyed și s-a așezat acolo. Seyed l-a urmat și s-a așezat lângă el cu smerenie.
Ei au discutat timp de o oră sau așa ceva și apoi nobilul politicos s-a ridicat să plece. Seyed s-a ridicat și el și l-a condus până la ușă, după care i-a sărutat mâinile și l-a ajutat să se urce pe cămila care-l aștepta afară.
Musafirul a plecat și Seyed s-a întors, dar culoarea feței sale se schimbase. Mi-a dat o cambie pe care o avea în mână și mi-a spus: «Ia această cambie la cutare zaraf, la muntele Safa și adu tot ce-ţi va da în locul ei.»
Am luat poliţa și m-am dus la zaraf. El a luat cambia și a sărutat-o cu respect. Apoi a spus: «Ia niște hamali.»
Am adus patru hamali. Zaraful i-a ȋncărcat cu cât de multe pungi de bani puteau duce. Apoi neam întors acasă.
Într-o zi, am decis să mă întorc la zaraf și să investighez ce s-a ȋntȃmplat și, de asemenea, să aflu cine era persoana care a dat cambia. Nu am putut găsi nici o prăvălie în acel loc. Am întrebat pe cineva ce s-a ȋntȃmplat cu zaraful. El mi-a răspuns: „O, aici nu a existat niciodată un astfel de zaraf.” Am realizat că acesta era unul dintre secretele divine și a fost o favoare și o binecuvântare a Imamului Hujjat (a.t.f.s.).”[3]
Ȋnvăţăminte
1) Trebuie să avem încredere ȋn Imamul Mehdi (a.t.f.s.) ȋn ceea ce privește rezolvarea problemelor noastre.
2) Trebuie să încercăm cȃt de mult putem să-i ajutăm pe șiiții defavorizaţi și necăjiţi.
3) Trebuie să recităm Sfȃntul Coran cât mai mult posibil.
Următorul: Cerȃnd permisiunea de a intra (Şeikh Murtaza Ansari – r.a.)
Anterior: O carte scrisă la porunca Imamului (a.t.f.s.)
Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului
[1] . Fawaidur Razavia, p. 679
[2] . Najmus Saqib, Istorisirea nr.. 79, Jannatul Mawa: Istorisirea nr. 45
[3] . Najmus Saqib: Relatarea nr. 76, Jannatul Mawa: Relatarea 12, Fawaidur Razavia, p. 280