O persoană pe nume Kașani a sosit în orașul Sfânt Najaf ȋmpreună cu prietenii lui. Din cauză că era foarte bolnav și slăbit, ambele picioare fiind neputincioase, el nu era ȋn stare să meargă. Văzȃnd starea lui, prietenii săi l-au încredințat unei persoane de ȋncredere și au plecat la Hajj.
Ȋn fiecare zi, cel care avea grijă de el ȋl punea într-o cameră pe care o ȋncuia și apoi pleca să caute de-ale gurii, iar Kașani era toată ziua singur în cameră.
Într-o zi, Kașani i-a spus celui care-l ȋngrijea că se săturase să stea toată ziua în aceeași încăpere, că vroia să iasă și că nu mai dorea să rămână în cameră. I-a cerut îngrijitorului să-l scoată din cameră și să-l lase ȋn grija lui Allah.
Persoana care avea grijă de el l-a luat ȋn cȃrcă și l-a dus într-un loc numit Maqame Qaim (a.t.f.s.). El l-a așezat pe Kașani pe un scaun, i-a spălt hainele, le-a pus pe ramura unui copac și a plecat în deșert, ca de obicei.
Ȋn timp ce stătea acolo, Kașani a reflectat asupra situaţiei și singurătăţii sale și s-a cufundat într-o stare de melancolie. Între timp, un tânăr chipeș, cu un trup parfumat, a venit în locul cunoscut sub numele de Maqame Qaim (a.t.f.s.), a stat acolo și a recitat câteva unități de rugăciune (rak’at) cu mare dedicare și sinceritate. După ce s-a rugat, el a venit la Kașani și l-a întrebat despre starea lui. Kașani i-a spus că de mult timp avea greutăţi mari. „Allah, slavă Lui, nici nu-mi vindecă boala, ca să devin sănătos, nici nu mă lasă să mor, ca să scap de probleme.”
La auzul acestor vorbe, persoana respectivă i-a prezis: „Nu-ţi fă griji, Allah ţi le va da pe amȃndouă. Vei fi vindecat de această boală și te vei ȋntȃlni și cu moartea”. După ce a plecat, hainele care fuseseră puse pe copac de îngrijitor au căzut. Gândindu-se că hainele vor devein murdare, Kașani a strȃns rapid hainele, le-a spălat, le-a pus pe ramura unui copac și apoi s-a întors la locul său.
Brusc și-a dat seama că până nu demult el nu putea nici măcar să stea ȋn picioare și acum a făcut toate aceste lucruri fără nici o problemă. Când s-a uitat cu atenție la el ȋnsuși, nu a găsit nici o urmă de boală sau slăbiciune. El a înțeles că tȃnărul misterios nu a fost nimeni altul decâtImamul Mehdi (a.t.f.s.). S-a ridicat imediat de la locul lui și a început să-l caute pe Imam (a.t.f.s.), dar nu l-a putut găsi. El a fost foarte trist și supărat pe el însuși și s-a întors la locul său.Între timp, cel care avusese grijă de el s-a întors și el și a fost surprins să vadă starea lui Kașani.El l-a întrebat ce s-a întâmplat și Kașani i-a povestit tot ce se ȋntȃmplase. Îngrijitorului i-a părut foarte rău că nu l-au recunoscut pe Imamul Mehdi (a.t.f.s.). Kașani s-a ȋntors apoi la Najaf.
Savanții și oamenii de încredere din Najaf au relatat că acesta a fost sănătos și ȋn putere până cȃnd s-au întors prietenii lui de la Hajj. El i-a întâlnit, iar aceștia au fost foarte bucuroși de vindecarea sa rapidă.
Kașani a mai trăit câteva zile și a murit după ce a căzut bolnav, așa cum prezisese Imamul Mehdi (a.t.f.s.). El este îngropat acolo.
Ȋnvăţăminte
1) Imamului Mehdi (a.t.f.s.) i s-a dat cunoașterea celor nevăzute.
2) Imamul (a.t.f.s.) iubește actele de adorare.
3) Imamului (a.t.f.s.) ȋi pasă de șiiți și le rezolvă problemele.
Următorul: Ȋntȃmplarea cu rodia
Anterior: Imamul Mehdi (a.t.f.s.) deschide porţile binecuvȃntărilor pentru Şeikh Muhammad Tahir Najafi