Sacrificarea și vânarea unui animal

Sacrificarea și vânarea unui animal

Dacă un animal, a cărui carne este halal pentru mâncat, este sacrificat de-o manieră ce va fi descrisă mai încolo, indiferent dacă este domestic ori nu, atunci carnea sa devine halal, iar corpul animalului devine curat (tahir/pak) după ce animalul moare. însă cămilele, peștele și lăcustele devin halal fără ca să le fie îndepărtate capetele, (așa cum se va explica mai târziu).
Dacă un animal sălbatic precum căprioara, potârnichea și țapul sălbatic, a cărui carne este halal, ori dacă un animal halal ce a fost domestic și apoi a devenit sălbatic, cum ar fi o vacă sau o cămilă, ce fuge de la stăpân și devine sălbatică, este vânat în concordanță cu regulile ce vor fi expuse mai jos, atunci carnea sa este curată (tahir/pak) și este halal pentru mâncat. Dar un animal domestic cum o oaie sau o pasăre de curte care ar fi halal, ori un animal sălbatic ce a fost îmblânzit, a cărui carne ar fi halal, nu devine prin vânare curat (pak) ori halal.

2594.Un animal sălbatic‒a cărui carne este halal de mâncat‒ devine curat și halal prin vânare, dacă este în stare să fugă ori să zboare. Cu baza în acest fapt, puiul unei căprioare, pui care nu poate alerga, cum și puiul ce nu poate zbura al unei potârnichi, nu devin prin vânare nici curați la carne și nici halal. Iar dacă atât caprioara, cât și puiul ei, sunt uciși cu un singur glonte, atunci, in timp ce căprioara va fi halal, puiul va fi harām pentru mâncat.

Dacă un animal precum peștele, a cărui carne este halal și a cărui sânge nu țâșnește, moare de-o moarte naturală, atunci este considerat ca fiind curat (tahir), însă carnea sa nu poate fi mâncată.
Hoitul unui animal a cărui carne este harām de mâncat, animal a cărui sânge nu izbucnește la tăiere, cum este cazul șarpelui, este curat (tahir/pak), însă prin tăiere nu devine halal.

2597.Câinii și porcii nu devin curați prin sacrificare și vânare, iar carnea lor este harām să se mănânce. Iar dacă un animal carnivor, cum lupul și leopardul, este sacrificat (la modul ce va fi expus mai jos) ori este vânat cu un glonte, etc., atunci carnea sa este curată, dar nu devine halal în privința consumului; iar dacă numitele animale sunt vânate de câtre un câine de vânătoare, atunci corpurile lor nu pot fi considerate ca pure (pak).

Elefantul, ursul, maimuța sunt considerate ca animale prădătoare. în privința insectelor sau a animalelor mici, care trăiesc în vizuini, cum este cazul șoarecilor, șopârlei, dacă au sânge care țâșnește, atunci carnea și pielea lor nu vor fi considerate ca fiind curate, în cazul că sunt sacrificate ori vânate.

2599.Dacă un pui este fătat mort sau este scos din trupul unui animal viu, atunci carnea sa este harām de mâncat.

Metode de-a sacrifica animalele

Metoda de sacrificare a unui animal este aceea că 4 vase sanguine mari ale gâtului trebuie tăiate complet (traheea, esofagul, jugulara și carotida); nu este suficient să se deschidă prin tăiere aceste vase ori să se taie cu totul gâtul. Tăierea acestor 4 vase sanguine este adecvată când tăierea se face în josul nodului beregatei.
Dacă sacrificatorul taie doar o parte din aceste vase, așteaptă ca animalul să moară, iar apoi taie restul de vase, atunci sacrificarea de acest fel este fără rost. Dacă numitele artere sunt tăiate înainte ca animalul să moară, însă tăierea s-a făcut de manieră continuă, ca de obicei, atunci carnea animalului este pak și halal. Precauția recomandată este ca tăierea vaselor de sânge să se facă succesiv, de-o manieră continuă.
Dacă un lup sfâșie gâtul unei oi în așa fel că nu mai rămâne nimic din cele patru artere care pot fi tăiate la sacrificare, atunci carnea oii devine harām. La fel, carnea oii va fi harām dacă nu mai rămâne nimic din beregată. De fapt, dacă gâtul oii este rupt, dar cele 4 vase sanguine rămân conectate la cap sau la corp, atunci, ca precauție, va fi harām să i se mănânce carnea. Dar dacă oaia este mușcată în altă parte a corpului și rămâne în viață, atunci, în cazul că este sacrificată conform regulilor, carnea ei va fi pak și halal.

Condiții necesare în sacrificarea animalelor

Există anumite condiții atunci când se sacrifică animalele, după cum urmează:

persoană, bărbat ori femeie, care sacrifică animalul, trebuie sa fie musulman; un animal poate fi tăiat și de un copil musulman, care este îndeajuns de matur ca să distingă între bine și rău, însă nu de către un nemusulman (diferit de cel ce este ahl-e-kitab), și nu de către cineva aparținând acelor secte care sunt clasificate ca fiind kafir, cum este cazul sectei Nawasib, adversară a Ahl ul-Bayit (a.s.). De fapt, chiar dacă sacrificatorul este un ahl-e-kitab nemusulman, atunci, ca precauție, chiar de spune „bismillah”, carnea animalului nu va fi halal.
animalul trebuie sacrificat, utilizându-se un instrument de metal; oricum, dacă nu există un instrument de metal, atunci se poate folosi un obiect ascuțit din sticlă sau piatră, astfel ca numitele vase sanguine să fie tăiate și aceasta chiar dacă sacrificarea ar putea să nu fie necesară, cum e cazul când animalul este gata să moară.
când animalul este sacrificat, trebuie să fie pe direcția-qibla; dacă animalul este în picioare sau așezat, atunci trebuie să aibă aceeași poziție ca unui om ce se roagă cu fața către Mekkah; (este știut că) de este culcat pe partea dreaptă sau stângă, atunci gâtul și stomacul său trebuie să fie pe direcția-qibla și că nu este necesar ca picioarele sale, mâinile și fața să fie pe această direcție. Dacă persoana ce cunoaște regulile, ignoră cu bună știință să plaseze animalul de sacrificat pe direcția-qibla, atunci carnea animalului va fi harām. în cazul în care sacrificatorul nu cunoaște regula, ori greșește în privința direcției-qibla, ori chiar nu știe direcția corectă, ori dacă nu poate să întoarcă animalul pe această direcție, atunci nu există vreo obiecție la asta. Ca precauție recomandată, persoana ce face sacrificiul trebuie și ea să privească spre Mekkah.
când o persoană dorește să sacrifice un animal, atunci când formulează niyyat pentru sacrificare, trebuie să rostească numele lui Allāh; este suficient și dacă spune „bismillah”, ori, simplu „Allāh”.Dar dacă rostește numele lui Allāh fără să fi formulat intenția (niyyat), atunci animalul sacrificat nu devine pur (tahir/pak) și este harām să i se mănânce carnea. Iar dacă omul, din uitare, nu rostește numele lui Allāh, nu este nici o problemă.
după ce este sacrificat, animalul trebuie să aibă un zvâcnet vizibil al corpului, adică, trebuie să-și miște ochii ori coada, să loveasca pământul cu unul din picioare, cel puțin. Această lege se aplică numai când există îndoiala dacă animalul era viu sau nu în clipa sacrificării; în caz contrar, regula nu este importantă.
este necesar ca sângele să curgă din animalul sacrificat într-o cantitate normală; dacă cineva apasă vena, nelăsând sângele să iasă afară, ori dacă sângerarea este mai slabă decâ ar fi firesc, atunci animalul nu este halal; dar dacă sângele ce curge este în cantitate mai mică, din cauză că animalul a sângerat mai tare înainte de a fi sacrificat, atunci nu există nici o problemă.
animalul trebuie tăiat în zona corpului ce este adecvată în sacrificare; pe baza unei precauții recomandate, gâtul trebuie tăiat în partea din față, cuțitul folosindu-se dinspre partea superioară a gâtului.

Ca precauție, nu este permis să se decapiteze animalul înainte de-a fi murit, cu toate că, procedând astfel, animalul nu va deveni harām. în cazul în care capul este îndepărtat din cauza ascuțimii lamei ori din neatenție, nu va exista vreo obiecție. La fel, nu este permis să se despice gâtul și să se taie coloana vertebrală a animalului înainte ca să fi murit.

Metoda de sacrificare a unei cămile

Dacă o persoană dorește să sacrifice o cămilă, astfel ca ea să aibă carnea curată (tahir/pak) și permisă (halal) după ce a murit, atunci este necesar să urmeze condițiile sus-menționate privitoare la sacrificiu, iar apoi să înfigă un cuțit ori alt instrument ascuțit de metal în golul dintre gâtul și pieptul animalului; este mai bine ca în timpul acestei operații cămila să se afle în picioare; dacă a îngenuncheat ori se află culcată pe-o parte, cu fața pe direcția-qibla, atunci se poate utiliza cuțitul cum s-a spus aici, împlântându-l între gât și piept.
Dacă doar se taie gătul cămilei în loc să se înfigă cuțitul în adâncul dintre gât și piept, ori dacă se procedează la sacrificarea unei oi ori a unei vaci așa cum trebuie să se facă pentru o cămilă, atunci carnea acestor animale este najis și este harām să se mănânce. Dacă, totuși, sunt mai întâi tăiate cele 4 vase sanguine și apoi se împlântă cuțitul în golul gâtului, cum s-a menționat mai sus și cât cămila este încă vie, atunci carnea acesteia este curată și este halal pentru mâncat. La fel, dacă sacrificându-se o oaie ori o vacă, se înfige întâi cuțitul în golul gâtului, iar apoi, cât încă este viu animalul, se taie capul, carnea este curată și bună de mâncat.
Dacă un animal ce urmează a fi sacrificat devine de nestăpânit și cel ce face sacrificarea nu poate să taie conform celor prescrise în Sharī´ah, ori dacă animalul cade într-un puț și cineva crede că animalul va muri acolo, nefiind posibil a fi sacrificat conform Sharī´ah, atunci respectivul sacrificator trebuie să-i producă animalului o rană mortală; murind astfel, carnea animalului este curată și halal. în acest sens, nu va fi necesar ca animalul să fie cu corpul orientat pe direcția-qibla, însă cel care sacrifică va trebui să împlinească toate celelalte condiții mai sus menționate în ce privește sacrificarea animalelor.

Actele mustahab la sacrificarea animalelor

Juriștii, fie ca Allāh să-i binecuvânteze cu Plăcerea Sa, au enumerat o serie de acțiuni mustahab atunci când se sacrifică animale:

atunci când se sacrifică o oaie sau un țap, trebuie ca picioarele din fața ale animalului să fie legate de unul din picioarele din spate, lasându-l pe celălalt liber; pentru o vacă, trebuie legate toate cele patru picioare, lăsându-i-se coada liberă. în cazul unei cămile, dacă este așezată, picioarele din față trebuie legate la nivelul genunchilor ori al subțiorilor, copitele rămânând libere. Este recomandat ca atunci când se sacrifică o pasăre, aceasta să fie lăsată liberă după tăiere, astfel încât aripile să se zbată în voie.
înainte de-a sacrifica un animal trebuie să i se pună în față un vas cu apă;
un animal trebuie sacrificat astfel, încât să sufere cât mai puțin, adică tăierea trebuie să se facă rapid, cu o lamă cât mai ascuțită.

Acțiunile makrūh la sacrificarea animalelor

în anumite tradiții s-au enumerat câteva acțiuni makrūh atunci când se sacrifică animale:

a sacrifica animalul în același loc în care un animal de același fel poate să vadă asta;
a jupui un animal înainte ca să fi murit;
a sacrifica un animal în nopțile ce preced ziua de vineri sau in chiar zilele de vineri, înainte de zuhr; însă, dacă este un caz de necesitate, nu este nici o problemă de se face astfel;
a sacrifica un animal pe care cineva l-a hrănit și crescut cu mâinile sale.

Vânarea cu arme

Dacă un animal sălbatic de categoria halal este vânat cu o armă și moare, carnea sa devine curată (tahir/pak) și permisă pentru mâncare când sunt îndeplinite următoarele 5 condiții:

arma utilizată pentru vânătoare trebuie să poată despica ori penetra, cum este cazul unui cuțit ori al unei săbii, ori al unei săgeți sau al unei sulițe care, dată fiind ascuțimea, poate sfâșia corpul unui animal. Dacă animalul este vânat cu o capcană, ori este lovit cu o bucată de lemn ori cu o piatră, atunci carnea sa nu devine tahir/pak și este harām să se mănânce. Iar dacă animalul este vânat cu o pușcă, iar glonțul este atât de rapid, încât pătrunde corpul animalului, atunci carnea acestuia este curată și halal; dacă glonțul nu este îndeajuns de rapid, doboară și ucide animalul doar prin impact ori căldura degajată de glonț, atunci faptul de-a decide că este curat și halal este o problemă-ishkal.
vânătorul trebuie să fie musulman ori, cel puțin, un copil musulman care poate să distingă între bine și rău; dacă un nemusulman, de alt fel decât ahl-e kitab, sau cineva din acele secte ce sunt socotite kafir, cum este cazul inamicilor Ahl ul-Baiyt (a.s.), nawasib, vânează un animal, atunci carnea nu este halal; ca precauție, un animal vânat de către cineva ahl-e kitab nu este de asemenea halal, chiar dacă vânătorul ar fi putut rosti numele lui Allāh.
vânătorul trebuie să îndrepte arma către animalul pe care l-a vizat; ca urmare, dacă vânătorul țintește în altă parte și omoară animalul din greșeală, atunci animalul nu va fi tahir/pak și va fi harām să i se mănânce carnea.
în timp ce folosește arma, vânătorul trebuie să recite numele lui Allāh, considerându-se însă suficient dacă rostește numele lui Allāh înainte ca ținta să fie lovită; dacă intenționat nu recită numele lui Allāh, animalul nu va deveni halal prin vânare; cu toate acestea, dacă vânătorul uită să spună numele lui Allāh, nu va fi nici o problemă.
animalul va fi harām dacă vânatorul îl lovește când deja acesta este mort sau dacă, fiind viu animalul, vânătorul nu mai are timp suficient ca să-l sacrifice. însă dacă vânătorul are timp suficient să-l sacrifice și nu o face până ce animalul moare, atunci carnea va fi harām să se consume.

2611.Dacă sînt doi cei care vânează animalul și în timp ce unul respectă cerințele, celălalt nu o face, cum este atunci când unul rostește numele lui Allāh și celălalt, nu, intenționat, atunci carnea animalului nu este halal.

Dacă un animal este doborât cu săgeata și cade într-o apă, iar vânătorul știe că animalul a murit atât din cauza săgeții, cât și a înecului, carnea animalului nu va fi halal; de fapt, în cazul în care omul nu este sigur dacă animalul a murit numai din cauza săgeții, carnea animalului nu va fi halal.
Dacă o persoană vânează un animal folosind o armă sau un câine luate în mod ilicit, atunci, chiar și așa, animalul îi aparține și carnea acestuia este halal. însă pe lângă faptul de-a fi comis un păcat ori de-a fi acționat incorect, el va trebui să plătească stăpânului pentru deținerea a ceea ce a luat ilicit.
Dacă, în timp ce vânează, o persoană ce folosește o armă, cum, de exemplu, o sabie, taie vreo parte din animal (un picior, de exemplu), atunci partea retezată va fi considerată harām. Dacă animalul este sacrificat conform cerințelor formulate la regula # 2610, atunci partea din corp rămasă este halal. Dacă animalul este tăiat în două, o parte fiind capul împreună cu gâtul și, prin urmare, vânătorul atinge animalul când acesta este deja mort, atunci ambele părți vor fi halal. Aceeași regulă se aplică dacă animalul este în viață, dar nu mai este suficient timp pentru a-l sacrifica. în cazul în care este timp de a-l sacrifica și mai este și posibilitatea ca să fie încă viu pentru o vreme, atunci, în măsura în care animalul este sacrificat conform Sharī´ah, partea care nu conține capul și gâtul este halal; în caz contrar celor aici spuse, partea respectivă este de asemenea harām.
Dacă un animal este tăiat în două cu un băț ori cu o piatră, ori cu alt instrument ce nu este adecvat vânătorii, atunci partea care nu conține capul și gâtul este harām; în schimb, partea cu capul și gâtul este halal dacă animalul este încă viu și e posibil încă să mai trăiască ceva timp și dacă este sacrificat conform celor prescrise de Sharī´ah; în cazul contrar, partea numită va fi harām de asemenea.
Dacă un animal este vânat ori sacrificat, iar din corpul acestuia este scos un pui încă viu, atunci puiul respectiv este halal in cazul în care este sacrificat conform Sharī´ah; dacă nu se procedează astfel, carnea puiului va fi harām.
Dacă un animal este vânat ori sacrificat și din pântecul acestuia este scos un pui mort, atunci va fi considerat de carne curată (tahir/pak) și halal, însă dacă nu a murit înaintea uciderii mamei ori din cauză de-a fi fost scos cu întârziere din pântecul mamei și cu condiția ca să fie pe deplin dezvoltat, cu corpul acoperit deja de păr sau lână.

Sharīʿah

Vânarea cu câine de vânătoare

Dacă un câine (de vânătoare) prinde un animal a cărui carne este halal de mâncat, atunci, pentru ca animalul să aibă carnea curată și halal, trebuie să se împlinească următoarele 6 condiții:

câinele trebuie să fie astfel antrenat, încât atunci când i se comandă să prindă prada, se duce după ea, iar când i se spune să se oprească, așa face. Dacă vânând, câinele nu se oprește după ce a văzut prada și s-a apropiat de ea, aceasta nu este o problemă. De asemenea, câinele trebuie obișnuit să nu mănânce nimic din animalul vânat până ce stăpânul nu l-a luat. Cu toate acestea, dacă are obiceiul de-a mânca puțin din vânat ori de a-i linge sângele până la apropierea stăpânului, nu este nici o problemă.
la vânătoare, câinele trebuie să fi fost dirijat de către stăpânul său; în cazul în care câinele a vânat la întâmplare, atunci este harām să se mănânce carnea animalului vânat astfel. De fapt, pe baza unei precauții obligatorii, în cazul în care câinele vânează după voia sa, iar apoi stăpânul îi strigă să găsească prada mai repede, iar el, câinele se grăbește din pricina chemării stăpânului, chiar și așa, carnea acelui vânat va fi de evitat.
persoana care îndeamnă câinele să vâneze trebuie să fie musulman și să împlinească toate condițiile menționate în regulile referitoare la vânătoarea cu arme.
în momentul în care trimite câinele să vâneze, vânătorul trebuie să rostească numele lui Allāh; dacă intenționat nu face aceasta, prada va fi considerată de carne harām; în cazul în care uită să rostească numele lui Allāh, atunci nu este nici o problemă
prada trebuie să moară ca urmare a rănii provocate de dinții câinelui; drept aceea, dacă vânatul moare fiind sufocat de mușcătura câinelui, ori din cauza alergării îndelungate, ori de frică, carnea acestuia nu este halal.
vânătorul care trimite câinele trebuie să ajungă la vânat când acesta este deja mort, deoarece, dacă este viu, ar putea să nu aibă destul timp să-l sacrifice; dacă vânătorul ajunge lângă animal când acesta mai este viu și are destul timp să-l sacrifice, dar nu o face, lasând animalul să moară de la sine, atunci carnea prăzii nu este halal.

2619.Dacă persoana care a trimis câinele ajunge la pradă când mai este timp s-o sacrifice, în cazul în care animalul moare în timp ce persoana se pregătește pentru sacrificiu, cum ar fi cazul în care întârzie să ia cuțitul, atunci, chiar și așa, carnea animalului este halal. Totuși, dacă vânătorul nu are nici un instrument cu care să facă sacrificiul, iar vânatul moare, atunci carnea acestuia nu va fi halal; însă dacă lasă câinele să ucidă prada, atunci carnea vânatului este halal.

Dacă vânătorul trimite în urmărire câțiva câini și aceștia ucid împreună prada, toți deîmpreună fiind sub condițiile menționate la # 2618, atunci prada este halal; în cazul în care oricare din acest grup nu poate fi încadrat sub aceste condiții, atunci prada este harām.
Dacă vânătorul trimite câinele dupâ un vânat anume și câinele vânează alt animal, atunci, chiar și așa, carnea prăzii este curată (tahir/pak) și halal; în cazul în care câinele vânează odată cu prada căutată și alt animal, atunci ambele animale vânate sunt tahir și halal.
Dacă există mai multe persoane care trimit după pradă un singur câine și una din persoane nu pronunță intenționat numele lui Allāh, atunci prada este harām. De asemenea, în caz de există mai mulți câini și unul dintre ei nu este antrenat în modul menționat la # 2618, atunci prada este harām.
Dacă pe lângă câine, există un șoim ori alt animal, ce vânează animalul urmărit, atunci vânatul nu este halal. Totuși, dacă unul din grupul de vânători ajunge la pradă când este încă vie și o sacrifică de-o manieră prescrisă în Sharī´ah, atunci carnea prăzii este halal.

Prinsul peștelui și al lăcustelor

Dacă un pește cu solzi este prins viu și moare după aceea, atunci carnea acestuia este curată și halal, chiar dacă, dintr-un oarecare motiv, solzii sunt îndepărtați mai târziu. Dacă peștele moare cât mai este în apă, deși este curat, este harām să se mănânce. Este harām să se mănânce peștele ce a murit în plasa pescarului. Chiar dacă este scos viu din apă și moare afară, un pește care nu are deloc solzi este harām să se mănânce.
Dacă un val aruncă peștele pe mal ori, prin retragerea apei, peștele rămâne pe solul uscat, iar peștele înainte să moară este prins cu mâinile sau altcumva, atunci carnea acestuia este halal.
Nu este necesar ca persoana ce stă să prindă pește să fie musulman ori să rostească numele lui Allāh. Totuși este necesar ca un musulman, care vrea să mănânce pește, să fi văzut ori să fie sigur dacă peștele a fost scos viu din apă ori dacă a murit în apă, în plasa pescarului.
Dacă un musulman cumpără un pește mort, despre care nu știe de a fost scos din apă viu sau mort, carnea acelui pește este halal, dar dacă același pește este cumpărat de către un nemusulman, este harām, chiar dacă pretinde că peștele a fost scos viu din apă; regula nu se urmează numai atunci când cineva este convins că peștele a fost scos din apă viu ori că a murit în plasa pescarului.
Faptul de-a mânca pește viu este halal, însă este mai bine să se evite aceasta.
Dacă un pește este fript de viu ori este omorât în afara apei înainte de-a muri de la sine, atunci este halal să se mănânce, cu toate că este mai bine să se evite.
Dacă, scos din apă, un pește este tăiat în două, și una din părți cade în apă cât mai este vie, atunci partea rămasă este halal să se mănânce; cu toate acestea, precauția recomandată este ca să se evite mâncarea acesteia.
Dacă o lăcustă este prinsă vie cu mâna ori cu alt dispozitiv, atunci va fi halal după ce moare; nu este necesar ca persoana care o prinde să fie un musulman ori să fi rostit numele lui Allāh la prinderea lăcustei. Dar dacă un nemusulman ține în mâna sa o lăcustă moartă și nu se știe dacă a prins-o vie sau moartă, atunci lăcusta va fi harām, chiar dacă nemusulmanul pretinde a fi prins-o vie.

2632. Este harām să se mănânce o lăcustă ce nu are aripile crescute și nu poate zbura.

Următorul: Reguli privitoare la ce se poate mânca și bea

Anterior:Uzurparea (ghasb)

Înapoi la Cuprins

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului