Mahmud a scris următoarea compunere:
„Mă numesc Mahmud. Eu am două surori: Zeinab și Fatima. Amândouă merg la școală. În total, suntem șase persoane în familia noastră și ne-am împărțit treburile casnice între noi. Tata face cumpărăturile și celelalte treburi din afara casei. Eu ȋl ajut pe tata. Cumpăr pâine, lapte, legume și fructe. Surorile mele o ajută pe mama cu treburile casnice și menţin casa curată și ordonată. Fatima face unele treburi, iar Zeinab altele.
Acasă la noi, fiecare are de făcut anumite treburi. Cu toții ne cunoaștem îndatoririle noastre și le ducem la bun sfȃrșit și nu se ȋntȃmplă des să trebuiască să ni se amintească de ele. În aceste treburi, cu toții ne ajutăm unul pe altul. Numai frăţiorul meu mai mic, Reza, nu are nimic de făcut, pentru că are doar zece luni. Mama spune că singura lui treabă este să plângă, să bea lapte, să doarmă și să râdă. Ea spune că-i vom găsi ceva de făcut când va fi mai mare.
Tatăl meu are convingerea că fiecare membru al familiei trebuie să accepte unele responsabilităţi și să le ȋndeplinească ȋn mod regulat, pentru că treburile casnice reprezintă un mod de a învăța prin practică. El crede că o persoană care nu muncește nu învață nimic.
Tatăl meu ne spune că Profetul (s.a.w.a.) a spus:
„Lui Allah nu-i plac oamenii care-și pun responsabilitățile pe umerii altora și nu le va împărţi din bunătatea Sa. Un bun musulman este cel care este de ajutor în casă.”
În afară de a ne ȋndeplini propriile sarcini, ne ajutăm și ȋntre noi. Într-o zi am venit acasă și l-am găsit pe tata măturȃnd prin curte. „Tată!”, l-am întrebat: „De ce mături?” Tata mi-a răspuns: „Nu vezi că mama ta este foarte ocupată? Trebuie să o ajutăm. Noi suntem devotaţi Imamului Ali (a.s.) și trebuie să-l urmăm pe el. Imamul Ali (a.s.) obișnuia întotdeauna să-și ajute soția în treburile casnice și, uneori, mătura casa și el.”
Într-adevăr, pot să spun cu mȃna pe inimă că nu avem certuri în casă. Dacă vreodată se ȋntȃmplă să am vreo neȋnţelegere cu surorile mele, fie o rezolvăm cu un zâmbet, fie ne ducem la mama să o rezolve, sau așteptăm până când vine tata acasă și unul dintre ei o rezolvă ȋntotdeauna. Când
tata vine acasă de la serviciu, se așază și vorbește cu noi despre lecțiile noastre. El deschide manualele noastre școlare și ne ȋndrumă.
Mai târziu, când suntem toți liberi, mergem la mica bibliotecă pe care o avem și studiem cărțile pe care ni le-a cumpărat tata. Tata studiază una din cărțile sale și chiar și micul Reza merge cu noi la bibliotecă, dar în loc să citească o carte, el uneori dezmembrează cartea pe care o citește mama. Ȋi mulțumesc lui Allah pentru că am astfel de părinți și surori bune și încerc cȃt de mult pot să fac ceea ce se așteaptă de la mine și să ajut mai mult în treburile casnice.”
Mahmud a predat eseul său profesorului de limba engleză. Când l-a primit ȋnapoi, a văzut că profesorul scrisese pe el: „Mahmud, ai scris clar și bine. Acesta este cel mai bun eseu și ai primit nota maximă. Mi-a plăcut să-ţi citesc eseul și-I mulțumesc Atotputernicului Allah că am un elev atȃt de bun. Trebuie să-I fii recunoscător Atotputernicului Allah pentru că ai părinți atȃt de înțelegători. Ce bine ar fi dacă ȋn toate familiile oamenii s-ar ajuta unii pe alții și ar conlucra ȋn modul în care o faceţi voi și dacă toți băieții ar fi amabili și de ajutor așa cum ești tu. Bravo!”
Ȋntrebări:
- Ce ne-a spus Profetul (s.a.w.a.) despre munca și ajutorul în treburile casei?
- Ce a spus el despre aruncarea responsabilităților pe umerii altora?
- Voi mai mult ȋi ajutaţi pe ceilalţi sau mai degrabă sunteţi ajutaţi de ei?
- Voi vă certaţi cu frații și surorile voastre? Cum vă ȋmpăcaţi și cum rezolvaţi conflictele?
- Ȋn familia voastră treburile casnice sunt ȋmpărţite? Care este responsabilitatea voastră?
- Voi aveţi o bibliotecă acasă? Cine face rost de cărţi?
- Ce a scris profesorul despre eseul lui Mahmud? De ce i-a spus să-I fie recunoscător Atotputernicului Allah?
Următorul: Regulile postului
Anterior: Adevăratul șiit