Angajament și jurământ
Angajamentul solemn (Nazr)
- Angajamentul solemn înseamnă autoimpunerea de-a face un număr de acte bune ori de-a se înfrâna de la săvârșirea unor acte carei mai bine sa nu se facă, în numele lui Allāh sau pentru plăcerea Sa.
- în timp ce se face angajamentul, trebuie sa se formuleze o declarație, care nu este obligatoriu să se pronunțe în arabă. Dacă o persoană spune „ când bolnavul se va recupera din boală, în numele lui Allāh, va fi pentru mine obligatoriu să dau 10 $ unui sărac”, atunci angajamentul de acest fel va fi valid.
- Este necesar ca persoana care-și face angajamentul solemn să fie majoră-puberă, sănătoasă mental, să-l facă din proprie intenție și de bună voie. Dacă a fost forțat să-și ia un angajament, ori dacă face promisiunea solemnă sub fortă excitării emoționale și fară pornirea ori alegerea personală, atunci acest fel este invalid.
- Dacă o persoană ce este de slab caracter (cineva care-și risipește averea pe lucruri fără rost) face își ia un angajament solemn, cum ar fi să dea ceva unui sărac, atunci angajamentul său nu este valid. La fel, dacă o persoană falită face angajamentul de-a plăti ceva din averea asupra căreia nu are nici un drept de stăpânire și liberă folosință, angajamentul său nu va fi valid.
- Dacă un soț dezaprobă luarea de către soție a unui angajament (și ea îl face), angajamentul ei nu este valid în cazul în care faptul violează în vreun fel drepturile soțului. La fel, o soție ce se angajează să plătească din averea ei ceva, dar fără să aibă permisiunea soțului, comite un act clasificabil ca ishkal; excepția la aceasta este când face un angajament solemn relaționat cu Hajj, Zakat, Sadaqa ori de-a face ceva bun pentru părinții ei ori rudele de sânge.
- Dacă o femeie face angajamentul cu permisiunea soțului, acesta nu mai poate apoi să anuleze angajamentul ori s-o împiedice pe ea de a-l împlini.
- Dacă un copil (fiu ori fiică) face un angajament solemn, cu sau fără permisiunea tatălui, atunci copilul respectiv trebuie să-și împlinească angajamentul. Cu toate acestea și cu condiția ca realizarea angajamentului să nu aibă nici o prioritate, dacă tatăl ori mama dezaprobă ducerea la capăt de către copil a angajamentului, atunci respectivul angajament este invalid.
- O persoană poate își poate lua un angajament doar pentru un act care îi stă în putere să-l realizeze. Dacă, de exemplu, nu este în stare să călătorească pe jos până la Karbala și el ia angajamentul solemn că va merge astfel, atunci angajamentul său nu este valid.
- Dacă o persoană își ia angajamentul cum că va realiza un act ce este harām sau makrūh, ori că se va abține e la un act wajib ori mustahab, atunci angajamentul său nu este valid, (deoarece presupune o inadecvare religioasă, morală).
- Dacă o persoană se angajează solemn că va realiza ori că va lăsa de-o parte un act oarecare, act a cărui realizare sau nefacere nu face vreo diferență în meritele dobândite, atunci angajamentul nu este valid. Dar dacă realizarea actului este mai bună în oarecare măsură și persoana face angajamentul ținând cont de meritul dobândit, cum ar fi, de exemplu, să se angajeze că va mânca o anumită mâncare pentru a avea putere în adorarea lui Allāh, atunci angajamentul său este valid. De asemenea, dacă a renunța la un act este mai bine într-o oarecare măsură, iar angajamentul de renunțare este făcut formulând acea intenție, cum este în cazul în care văzând că fumatul este dăunător, face promisiunea solemnă de-a nu mai fuma, atunci angajamentul de acest fel este valid. Totuși, în oricare moment va simți că fumatul nu este dăunător pentru el, angajamentul se invalidează de la sine.
- Dacă o persoană își ia angajamentul cum că iși va oferi rugăciunile obligatorii într-un loc ce nu presupune câștigarea unor merite spirituale mai înalte, cum ar fi când face promisiunea de-a oferi rugăciunile într-o cameră anume, atunci angajamentul său va fi valid cu condiția ca oferirea de rugăciuni acolo să atragă un oarecare merit, de exemplu, faptul de-a se concentra mai bine datorită singurătății.
- Dacă o persoană își ia angajamentul de-a realiza un act anume, atunci trebuie să-l realizeze în strict acord cu promisiunea solemnă făcut. Dacă își promite să dea sadaqa, ori să postească în prima zi a fiecărei luni, ori să ofere rugăciuni în prima zi a oricărei luni, atunci, în cazul în care realizează aceste acte cu o zi înainte ori după, nu va fi suficient (pentru a se considera valid angajamentul). La fel, dacă își promite că va da sadaqa atunci când cineva dintre ai săi se va recupera dintr-o boală, dar o face înainte de însănătoșirea pacientului, iar nu va fi suficient.
- Dacă o persoană se angajează solemn că va ține post, dar fără să precizeze când anume și de câte ori, atunci va fi de ajuns dacă postește o singură dată. Dacă se angajează față de sine că va oferi rugăciuni, dar nu precizează numărul și felul lor, atunci va fi suficient dacă oferă rugăciuni de 2 rak´āt. Dacă angajează că va da sadaqa, nespecificându-i natura și cantitatea, însă mai apoi dăruie ceva ce poate fi considerat ca sadaqa, atunci promisiunea solemnă a sa este împlinită. Iar dacă își promite pur și simplu ca va făptui spre mulțumirea lui Allāh, Preaputernicul, angajarea sa va fi considerată ca împlinită dacă oferă o rugăciune, ori ține o dată post, ori dă ceva cu titlul de sadaqa.
- Dacă o persoană se angajează solemn că va posti într-o zi anume, atunci trebuie să țină postul chiar în ziua respectivă; iar dacă intenționat nu o face, atunci, pe lângă faptul de-a realiza qadha corespunzătoare, trebuie să dea kaffarah. Kaffarah aplicabilă în acest caz este egală cu cea pentru încălcarea jurămintelor, cum se va menționa mai jos. Totuși, dacă în ziua respectivă călătorește, faptul este permis și nu va fi nevoie să postească; la fel, nu este obligatoriu să formuleze niyyat pentru 10 zile, fapt care îi va îngădui să postească. Dacă o persoană ce a făcut angajamentul nu poate posti într-o zi anume, deoarece se află în călătorie, ori din cauza bolii, ori, în cazul unei femei, datorită menstrei, ori dintr-un motiv întemeiat, atunci persoana va realiza doar qadha corespunzătoare postirii, nefiind necesar sa se dea kaffarah.
- Dacă o persoană, de bună voie și la propria alegere, încalcă promisiunea solemnă ce și-a făcut-o, atunci trebuie să dea pentru aceasta kaffarah.
- Dacă o persoană iși ia angajamentul să renunțe la un act pentru o perioadă de timp definită, atunci, după ce va fi trecut timpul hotărât, ea va fi liberă să facă de la ce s-a oprit. Dar dacă făptuiește actul promisiunea solemnă înainte de terminarea perioadei, fie din uitare, fie datorită slăbiciunii sufletești, atunci nu i se va reproșa responsabilitatea. Chiar și atunci, va fi necesar pentru persoană să se rețină de la acel act pe perioada de timp rămasă, iar dacă, fără un motiv bine întemeiat, repetă actul ce și l-a interzis, atunci trebuie să dea kaffarah.
2665.Dacă o persoană face promisiunea solemnă să renunțe la un act anume, fără să specifice vreo limită de timp, iar apoi face fapta respectivă din cauza uitării, a neajutorării ori a neglijenței, atunci nu este obligatoriu să dea kaffarah; dacă după această dată, ea repetă cu bună știință actul jurat să nu-l facă, atunci trebuie sa dea kaffarah.
- Dacă un bărbat sau o femeie face se angajează de-a posti într-o zi anume a săptămânii, cum ar fi Vinerea, și dacă se întâmplă ca în una din aceste vineri să fie Eid ul-Fitr sau Eid ul-Azha, ori dacă persoana este în călătorie, ori dacă, fiind femeie, are loc sângerarea lunară, atunci nu trebuie să țină post în ziua aceea, însă trebuie să realizeze qadha corespunzătoare.
- Dacă o persoană își face promisiunea solemnă sa dea o anumită cantitate/valoare ca sadaqa și se întâmplă să moară înainte de-a o da, atunci nu este necesar ca din averea sa să se deducă respectiva cantitate; în acest caz, este mai bine dacă moștenitorii majori (bāligh) dau acea cantitate ca sadaqa din parțile lor de moștenire, în numele decedatului.
- Dacă o persoană își promite că va da sadaqa unui sărac anume, atunci nu poate să dea altui sărac, iar dacă acel anumit sărac moare, atunci, pe baza unei precauții recomandate, trebuie să dea sadaqa moștenitorilor celui decedat.
- Dacă o persoană își promite solemn că va realiza Ziyarat a unui anume sfânt Imam, Abu Abdillah Imam Husayn (a.s.), de exemplu, atunci nu va fi suficientă realizarea de Ziyarat pentru alt Imam; în cazul în care, pentru un motiv bine justificat, persoana nu poate realiza Ziyarat pentru un Imam anume, atunci nu mai are vreo obligație.
- Dacă o persoană își promite solemn că va merge pentru Ziyarat, dar nu a inclus în jurământul său că va face ghusl ori se va ruga după Ziyarat, atunci nu este necesar pentru persoană să realizeze acele acte.
- Dacă o persoană se angajează față de sine că va cheltui o cantitate oarecare de bani la sanctuarul unuia dintre Imami ori unui dintre descendenții acestuia, dar fără să aibă în minte vreun proiect special, atunci trebuie să dea banii pe reparații, pe iluminarea, pe acoperirea cu covoare, etc., relative la sanctuar.
- Dacă o persoană se angajează solemn să folosească un lucru chiar în numele Sfântului Imam și are intenția de-a da lucrului o folosință anume, atunci trebuie să cheltuie banii chiar pentru scopul respectiv. Iar dacă nu a formulat intenția privind folosirea lucrului, atunci este mai bine să-l folosească într-un sens care păstrează o legătură cu Imamul; de exemplu, poate cheltui banii pentru un pelerin sărac(zawwar) la sanctuarul Imamului, ori pentru sanctuarul Imamului, cum ar fi repararea acestuia, etc., ori pentru scopuri ce glorifică memoria Imamului. Aceeași regulă se aplică în cazul descendenților Imamilor.
- Dacă o persoană face promisiunea solemnă că va da ca sadaqa o oaie, ori în numele Sfântului Imam, dar dă în schimb lapte ori un miel, atunci, înainte ca respectivele daruri să fie folosite în concordanță cu promisiunea, ele (laptele, mielul) vor fi proprietatea persoanei care a făcut promisiunea, atât timp cât nu le-a inclus de la început în angajament. La fel, creșterea unui animal gras va fi considerată ca parte din angajament.
- Dacă o persoană își face promisiunea solemnă pentru un anume act, cum ar fi s-o facă pentru cazul în care un bolnav se însănătosește ori cineva se întoarce din călătorie acasă, iar mai apoi se află că bolnavul se însănătoșise ori că plecatul în călătorie era acasă înainte ca persoana să fi făcut angajamentul, atunci nu este obligatoriu pentru cel ce a jurat să împlinească angajamentul.
- Dacă un tată ori o mamă își promite solemn că-și va mărita fiica cu un Sayyid, atunci, deoarece opțiunea aceasta este responsabilitatea fetei când va atinge pubertatea, angajamentul pe care și l-au făcut părinții nu are valoare.
- Când o persoană face un legământ față de Allāh cum că, împlinindu-se dorința sa particulară și licită, va realiza o faptă bună, atunci este necesar ca persoana să împlinească legământul făcut. La fel, fără să aibă o dorință particulară, daca persoana se leagă față de Allāh că va realiza o faptă bună, atunci realizarea faptei respective îi revine ca obligație.
- Ca și în cazul jurământului, și pentru legământ (´ahd) trebuie să se pronunțe o declarație. Este acceptat de comun acord că legământul pe care-l face cineva să fie relaționat la alte acțiuni de adorare, cum ar fi, rugăciunile-mustahab ori acțiuni a căror realizare este mai bună decât nefacerea lor. însă aici lucrurile nu stau astfel. De fapt, toate legămintele relaționate cu jurămintele, care se încadrează la categoria specificată în regula # 2680, sunt valide și trebuie îndeplinite.
- Dacă o persoană nu acționează conform legământului făcut, atunci, în loc, trebuie să dea Kaffarah, cum este faptul de-a hrăni 60 de săraci, ori de-a ține post pentru două luni consecutiv, ori să elibereze un sclav.
Reguli relative la jurarea pe Numele lui Allāh (Qasam)
- Dacă o persoană face jurământ (pe un Nume) că va realiza o acțiune (că va posti, de exemplu) ori că se va înfrâna de la a face o acțiune ( de exemplu, ca nu va mai fuma), însă intenționat nu se ține de cele jurate, atunci, pentru asta, va trebui să dea kaffarah, ceea ce înseamnă că va trebui să elibereze un sclav, ori să hrănească 10 sărmani, ori să dea de îmbrăcat acestora. Iar dacă nici aceste acțiuni nu este în stare să le facă, atunci va trebui să postească pentru 3 zile consecutive.
- Condițiile validității jurământului sunt următoarele:
- persoana care jură trebuie să fie majoră-puberă, sănătoasă mental, să facă de bună voie hotărâtele prin jurământ și formulând o intenție clară. De aici, jurământul făcut de către un minor, de către o persoană bolnavă mental, ori de către cineva care a fost obligat să se jure, nu este valid. La fel, dacă se jură involuntar, neintenționat, într-o stare de excitare, jurământul său va fi invalid.
- jurararea pe un Nume pentru realizarea unei acțiuni care este harām ori makrūh nu este validă. La fel, este invalid jurământul pentru renunțarea la o acțiune care este obligatorie sau mustahab. Iar dacă jurământul se face pentru realizarea unui acțiuni firești, atunci acesta va fi valid în cazul în care acțiunea respectivă este preferată conform valorizării unor oameni mai sensibili. La fel, dacă jurământul pentru renunțarea la un act îndeobște permis, acest jurământ va fi valid dacă este socotit de catre oamenii mai sensibili ca fiind mai puternic decât însăși împlinirea lui. De fapt, în fiecare caz, propria judecată a celui ce jură privitoare la preferință va fi deajuns ca să confere validitate jurământului, chiar dacă alți oameni sensibili ar putea sa nu fie de acord.
- jurământul trebuie jurat pe unul din numele Preaputernicului Allāh, nume ce sunt folosite în mod exclusiv pentru El (i.e. „Allāh”). și chiar dacă o persoană jură pe numele folosite pentru alte ființe, dar sensul extins este acela al numelui Său, cum este atunci când cineva rostește acel singur nume care îl reamintește pe El, Singurul,‒dacă jură, de exemplu, pe numele lui Khaliq (Creatorul) sau Raziq (Dăruitorul)‒ atunci jurământul va fi valid. De fapt, dacă persoana folosește alte nume-atribute ale lui Allāh, care nu-L reamintesc, dar care în cadrul jurământului capătă conotații privitoare la El, cum ar fi Samī´(Atotascultătorul) ori Basīr (Atoatevăzătorul), apoi chiar și atunci jurământul va fi valid.
- jurământul trebuie pronunțat folosindu-se cuvinte, însă o persoană făra de minte poate face aceasta făcând doar un semn (al corpului). La fel, dacă o persoană nu este în stare să rostească cuvinte, atunci poate să facă jurământul scriindu-l, cu toate că, drept precauție, poate să confirme jurământul și prin alte metode.
- poate fi posibil pentru cineva să acționeze sub jurământ. Iar dacă a fost în stare să acționeze sub jurământ atunci când l-a făcut, dar devine incapabil de a-l face mai târziu, atunci jurământul devine nul din momentul în care persoana a devenit incapabilă să acționeze conform acestuia, dar aceasta cu condiția să nu se fi incapacitat la modul intenționat. Aceeași regulă se aplică în cazul în care faptul de-a acționa pornind de la o promisiune solemnă, de la un legământ, ori de la un jurământ, presupune o dificultate insuportabilă.
- Dacă tatăl interzice fiului să se jure pe Allāh, ori dacă soțul interzice soției sale să se jure pe Allāh, atunci jurământul nu este valid.
- Dacă un fiu se jură pe Allāh fără permisiunea tatălui său, ori o soție se jură fără permisiunea soțului ei, atunci tatăl ori soțul pot să anuleze jurământul.
- Dacă o persoană nu acționează în conformitate cu jurământul din cauza uitării, a neputinței ori neglijenței, atunci nu este pasibil de kaffarah. Aceeași regulă se aplică, dacă este obligat să nu acționeze conform celor jurate. Iar dacă o persoană face un jurământ, ca atunci când spune: „Pe Allāh mă jur, chiar acum voi oferi rugăciuni”, iar mai apoi, din cauza firii capricioase ce-l face incapabil de-a acționa în acord cu cele jurate, nu oferă rugăciuni, atunci nu este necesar să dea kaffarah.
- Dacă o persoană se jură spre a confirma că spune adevărul și dacă adevărul este întocmai cum spune, atunci faptul de-a se jura este makrūh; iar dacă minte, faptul că jură este harām. De fapt, a jura strâmb în cazurile de dispută este un păcat major. Cu toate acestea, dacă cineva jură fals pentru a-și salva viața, ori pentru a-l salva pe alt musulman de la torturile la care îl supune un tiran, atunci nu există nici o obiecție la aceasta și, de fapt, uneori constituie o obligație să se facă astfel. Dacă o persoană trebuie să se folosească de tauriyat (disimulare), adică la vremea jurării, face o afirmație ambiguă, prefăcută, neavând intenția expresă de-a spune neadevăruri, atunci este mai bine pentru ea să procedeze astfel. De exemplu, dacă un tiran, care dorește să facă rău cuiva, întreabă o persoană dacă l-a văzut pe cel urmărit și persoana, deși l-a văzut pe acela o oră mai devreme, va spune că nu, având în minte că, de fapt, nu l-a văzut în ultimele minute, atunci nu există obiecție la aceasta.
Reguli privitoare la donație (Waqf)
2685.Dacă o persoană donează ceva, ceea ce a dat încetează de-a fi proprietatea sa și nici ea, nici nimeni altcineva poate s-o dea mai departe în dar sau s-o vândă. De asemenea, nimeni nu poate moșteni vreo parte ori vreun profit reieșit din donație. Totuși, în anumite circumstanțe, așa cum s-a menținat la # 2102-2103, nu este nici o problemă dacă este vândută.
- Nu este necesar să se pronunțe în arabă declarația formală. Astfel, dacă o persoană spune „ Am donat această carte pentru studenți”, declarația este considerată ca validă. De fapt, un dar este stabilit ca fiind waqf și prin comportament; ca urmare, dacă o persoană desface un covor în moschee, având intenția donării acestuia, ori construiește un edificiu care are aparența unei moschei și având intenția de a-l dărui ca moschee, atunci waqf este certificată. In cazul donațiilor (awqāf) publice, cum ar fi o moschee ori o madrasa, sau ceva de utilitate publică, sau o donație făcută în general, pentru sărăcime (sadat), atunci nu i se cere nimănui să rostească o acceptare formală. De fapt, chiar și în cazul donației private, cum cea făcută către proprii copii, nu este necesară rostirea dării și acceptării formale.
- Dacă o persoană indică o proprietate a sa ca fiind waqf, dar regretând intenția înainte de-a o dărui efectiv sau murind, atunci waqf nu va fi considerată ca fiind stabilită.
- Dacă o persoană dă o proprietate ca waqf, atunci, din clipa în care a donat-o, trebuie s-o considere ca donație permanentă. Ca urmare, dacă spune „după moartea mea,această proprietate este waqf”, atunci waqf nu va fi validă, deoarece nu se încadrează în perioada cuprinsă între declarația formală și data morții sale. De asemenea, dacă spune „această proprietate va fi donație pentru 10 ani, apoi, timp de 5 ani, nu va fi, ca după expirarea acestei perioade să fie din nou donație”, atunci, un asemenea fel de waqf nu este validă.
- O donație privată, (în cadrul familiei), va fi validă atunci când proprietatea este efectiv donată, pusă la dispoziția beneficiarilor din prima categorie (i.e.copiii), a reprezentantului acestora ori a tutorelui. Dacă o persoană donează ceva copiilor minori și are grijă de acel ceva în numele lor, cu intenția ca să devină proprietatea lor, atunci waqf este validă.
- în cazul donațiilor către public, cum este cazul moscheilor ori a madraselor, etc., nu este necesar să fie luate în posesie printr-un gest anume, deoarece donația (waqf) este fixată prin însăși declararea ei ca fiind ce este.
- Este necesar ca persoana care face o donație (waqf) să fie majoră-puberă, sănătoasă mental, să facă donația formulând niyyat și de bună voie. La fel, conform Sharī´ah, cel ce donează trebuie să aibă dreptul de dispunere și de liberă folosință asupra proprietății sale. Cu baza în acest comandament, o persoană care-și risipește averea după capriciu și inutil nu se încadrează posibilității de-a dona ceva, iar waqf ce-o face nu este validă.
- Dacă o proprietate este făcută ca donație către un copil nenăscut încă, faptul ca donația să fie validă ori nu este o problemă-ishkal și este necesar, în cazul acestă, să existe o precauție. Dar dacă se face o donație unor persoane care sunt prezente și de asemenea către persoane care se vor naște după data donației, chiar dacă nu se află încă în pântecul mamelor lor, atunci waqf va fi validă. De exemplu, dacă o persoană donează o proprietate copiilor săi și nepoților (care se vor naște), cum și generațiilor succesive (din această linie), atunci waqf este validă.
- Dacă cineva iși face sie însuși o donație, cum ar fi să-și doneze propriul magazin, astfel ca profitul să fie folosit la construirea propriului mormânt după moartea sa, atunci waqf nu este validă. Dar dacă persoana face o donație către săraci, iar mai apoi, ea însăși devine săracă, atunci poate beneficia de veniturile rezultate din donație.
- Dacă o persoană numește pe cineva de încredere (mutawalli) pentru proprietatea data drept waqf, atunci omul de încredere trebuie să acționeze conform indicațiilor; în cazul în care nu numește o persoană de încredere și, să spunem, face donația către un grup anume, cum ar fi copiii săi, atunci faptul de cum dispun de aceasta este responsabilitatea lor, iar de aceștia nu sunt majori, este responsabilitatea tutorelui; în cazul acesta, pentru aproprierea și beneficierea de donație, nu este necesară permisiunea mujtahidului. Permisiunea de la mujtahid este însă necesară în luarea oricărei decizii referitoare la integritatea waqf, la respectarea intereselor ivite în generațiile urmatoare, cum, de exemplu, când se cere vreo reparație ori închirierea donației.
- Dacă o persoană donează o proprietate, de exemplu, către săraci sau către sayyids, ori cu un scop caritabil, iar pentru aceasta nu numește o persoană de încredere, atunci modul de-a proceda privind acea waqf o are mujtahidul.
- Dacă o persoană donează o proprietate către un grup anume, cum ar fi descendenții săi, astfel ca fiecare generație din această linie să beneficieze de ea, iar pentru realizarea acestui scop, omul de încredere o închiriază, dar mai apoi moare, atunci închirierea nu va fi invalidă. Dar dacă donația nu este în grija cuiva de încredere și generația căreia i s-a făcut donația o închiriază, dar piere, murind cu toții pe timpul cât donația este închiriată, atunci, dacă generația următoare n-o sustine pe mai departe, închirierea devine invalidă; iar dacă persoana ce a luat cu chirie proprietatea donată a plătit renta pentru întreaga perioadă, atunci este îndreptățit sa primească înapoi banii de rentă ce ar corespunde perioadei dintre moartea posesorilor de drept și data încetării perioadei de închiriere.
- Dacă proprietatea donată este distrusă în vreun fel, statutul ei de waqf nu este afectat, însă aceasta când donația nu este de-o natură specială, iar această natură încetează să mai existe. De exemplu, dacă o persoană donează o grădină și grădina este distrusă, atunci donația devine invalidă și gradina se întoarce în mâinile moștenitorilor persoanei ce a donat-o.
2698.Dacă o parte din proprietate a fost donată și restul, nu, dar proprietatea este indivizibilă,atunci mujtahidul ori persoana de încredere în grija căreia se află donația, ori beneficiarii acesteia, consultându-se cu experții, pot sa dividă proprietatea, separând de ea partea ce este waqf.
- Dacă persoana de încredere numită pentru donație acționează necinstit, folosind beneficiile pentru altceva decât scopurile speciale, atunci mujtahidul trebuie să desemneze la rândul său o persoană onestă, care să trateze cu prima în sensul stopării incorectitudinii; dacă faptul acesta nu este posibil, atunci mujtahidul poate numi în locul primului un alt om de încredere, onest.
- Un covor care a fost donat în Husayniya (Imambargah) nu poate fi folosit într-o moschee la oferirea rugăciunilor, chiar dacă moscheea se află în apropiere de Husayniya.
- Dacă o proprietate este donată în folosul întreținerii unei moschei, iar acea moschee nu necesită reparații și, pentru oarece vreme, nu e de așteptat să necesite, cum și dacă nu este posibil să se colecteze și depoziteze veniturile până la vremea când ar putea fi folosite pentru reparații, atunci, ca precauție obligatorie, venitul trebuie folosit conform cu intenția cu care s-a făcut donația‒de exemplu, venitul poate fi cheltuit pentru alte necesități ale moscheii respective ori pentru reparații în oricare altă moschee.
2702.Dacă o persoană donează o proprietate spre realizarea de reparații ale unei moschei, pentru Imamul adunării, cum și pentru Mu´azzin și cantitatea (pentru fiecare lucrare și fiecare din cei doi) a fost specificată de către donator, atunci banii trebuie cheltuiți în modul specificat. Dar daca nu este indicată cantitatea, atunci întâi trebuie reparată moscheea, iar dacă rămâne un rest, acesta trebuie împărțit de către omul de încredere, așa cum crede de cuviință, între Imamul adunării și Mu´azzin; este mai bine atunci când acești doi beneficiari ajung la un compromis cu privire la cât primește fiecare.
Următorul: Wasiyyat
Anterior:Reguli privitoare la ce se poate mânca și bea