Ȋntr-o zi, ȋn timp ce Imamul Hasan (a.s.) mȃnca, a venit un cȃine și s-a așezat ȋn faţa lui, uitȃndu-se la el. Imamul Hasan (a.s.) a luat o ȋmbucătură de mȃncare ȋn gură și apoi i-a aruncat niște mȃncare cȃinelui. Cȃinele a mȃncat-o, a dat din coadă ȋn semn de mulţumire, a lătrat și și-a ridicat capul să se uite din nou la Imamul Hasan (a.s.)
Imamul Hasan (a.s.) i-a aruncat o altă bucăţică de mȃncare cȃinelui. Un om care trecea pe acolo a venit și a spus: „Nu e bine că acest cȃine stă ȋn faţa dumneavoastră și nu vă lasă să mȃncaţi liniștiţi. Cu permisiunea dumneavoastră, ȋl voi bate și-l voi alunga.”
„Nu, nu, nu faceţi asta!”, i-a spus Imamul Hasan (a.s.).
„Allah a creat acest animal și-l iubește. Ȋi este foame și mi-e rușine faţă de Allah să mănȃnc hrana Sa și binecuvȃntările Sale fără să-i dau nimic acestei creaturi care este creaţia Sa. La urma urmelor, ȋi este foame și se uită la mine.”
Ȋntrebări:
- Cum a dat de mȃncare cȃinelui Imamul Hasan (a.s.)?
- Voi aţi dat vreodată de mȃncare animalelor?
- Cum a mulţumit acel cȃine?
4. De ce a vrut acel om să alunge cȃinele?
Următorul: Copilul care nu deranjează pe nimeni
Anterior: Copilul care face fapte bune