Lecţia 12: Minciunile

Ȋntr-o zi, elevii unei clase trebuiau să meargă la picnic. În consecință, atmosfera din clasă era foarte diferită și toată lumea era fericită. Toți elevii așteptau cu nerăbdare sosirea profesorului. Profesorul trebuia să dezvăluie programul stabilit pentru picnic. Ȋntȃmplarea a făcut că nici elevul de serviciu nu a venit. Khalid nu a ratat această ocazie pentru a-și asuma rolul de elev de serviciu. El s-a așezat la catedră și a anunțat: „Astăzi eu sunt elevul de serviciu. Când vă spun să vă ridicaţi, atunci să vă ridicaţi cu toţii în picioare în semn de respect pentru profesor. Dacă cineva face vreo poznă cȃt de mică, nu va merge la picnic.”

Toți elevii făcut liniște și au așteptat sosirea profesorului. Dintr-o dată, Khalid a strigat: „Toată lumea să se ridice în picioare!”

Toți elevii s-au ridicat imediat. Cu toate acestea, în loc de profesor, a intrat în clasă un elev care întârziase. Khalid a râs și a spus: „Am glumit doar.” Elevilor nu le-a plăcut gluma lui Khalid. Din nou, elevii s-au așezat ȋn bănci și au așteptat cu răbdare sosirea profesorului. Privind spre ușă, Khalid a strigat: „Ȋn picioare!” Toată lumea s-a ridicat în picioare. Dar, încă o dată un alt elev a intrat pe ușă.

Elevii au fost foarte supăraţi din cauza comportamentului lui Khalid. Mai mult, el i-a ridiculizat în continuare râzȃnd de ei. În cele din urmă Khalid a spus: „Voi rămâneţi aici, iar eu mă duc să întreb unde este profesorul nostru și să aflu programul pentru picnicul de astăzi.”

După un anumit timp Khalid s-a întors. Părea deprimat. Fața lui avea o expresie foarte abătută. El a anunțat în clasă: „Prieteni! Am o veste proastă!” Toată lumea era atentă la el. El a continuat: „Se pare că picnicul de astăzi a fost anulat. Vom merge la picnic altă dată.”

Această veste a venit ca un adevărat șoc pentru elevi. Ei erau foarte dezamăgiți. Ei au devenit gălăgioși și fiecare a început să-și spună părerea despre ce s-a ȋntȃmplat.

Dintr-o dată, Khalid și-a aranjat cămașa și a spus serios: „Toată lumea ȋn picioare! Vine profesorul!”

Dar de data aceasta nimeni nu s-a ridicat în semn de respect pentru profesor, crezând că el minte din nou.

Ȋnsă acum, cȃnd s-a deschis ușa, a intrat profesorul. Se pare că el a stat în liniște în spatele ușii și a auzit totul, inclusiv minciunile lui Khalid. Profesorul s-a întors spre Khalid și l-a certat: „Cine ți-a spus că picnicul a fost anulat? De ce i-ai mințit pe toți?” Lui Khalid i-a fost rușine și nu a putut răspunde.

Apoi profesorul s-a întors către elevi și a anunțat: „Copii, pregatiţi-vă de plecare și așezaţi-vă ȋn rȃnduri! Autobuzul ne așteaptă, plecăm la picnic.”

Toți copiii erau încântați. Ei au format un șir indian și au ȋnceput să intre în autobuz. Când Khalid era pe cale de a intra în autobuz, profesorul l-au oprit și i-a spus: „Nu-ţi pot permite să intri în autobuz pentru că tu nu vei veni cu noi la picnic. Ai mințit.” Khalid a început să plângă și și-a cerut scuze foarte mult de la profesorul său.

Profesorul i-a spus: „Dacă ceilalți elevi ȋţi permit să vii, poţi să ni te alături.” Copiii au spus în cor: „Khalid ne-a mințit și ne-a umilit. Nu vrem să vină cu noi la picnic.”

Toți copiii au mers la picnic și Khalid a rămas în picioare foarte abătut. Spunȃnd minciuni, Khalid a pierdut respectul celorlalţi și nu a putut merge la picnic.

Copii, aceasta a fost pedeapsa din această lume, dar Dumnezeu a rânduit o pedeapsă aspră pentru minciună în Viața de Apoi.

Profetul (s.a.w.a.) a spus: „Un musulman adevărat cu credință sinceră nu recurge niciodată la minciuni.”

Următorul: Menținerea relațiilor de rudenie (sila-e-rahim) (comportarea bună faţă de rude)

Anterior: Bȃrfa și calomnia

Înapoi la Cuprins

 

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului