Tranzacții (partea I) - Fundația Imam Ali

Tranzacții (partea I)

Reguli privind cumpărarea și vânzarea

Pentru un om de afaceri este recomandabil să învețe regulile tranzacțiilor de zi cu zi. De fapt, dacă din cauza ignoranței, cu siguranță poate ajunge să contrazică prescripțiile din Shari’ah, atunci îi revine ca obligație să le învețe. Se relatează că Imamul Ja’far Sadiq (a.s.) a spus: „O persoană care dorește să intre în afaceri trebuie să-i învețe legile și regulile, iar dacă face vreo tranzacție fără să le fi învățat, poate ajunge a suferi consecințele angajării în tranzacții invalide și îndoielnice.”
Dacă, din cauza ignoranței privind legile relevante, o persoană nu este conștientă [de ce anume face], indiferent dacă tranzacția făcută de el este validă ori invalidă, atunci nu va avea drept de decizie asupra proprietății pe care a achiziționat-o, cu excepția cazului în care știe că partea cealaltă [vânzător sau cumpărător] nu are nimic de obiectat. În orice caz, o asemenea tranzacție este nulă.
Dacă o persoană nu are nici un fel de avere și are ca obligație să-i întrețină pe cei ce depind de el, cum este cazul soției și copiilor, atunci trebuie să înceapă a câștiga. Mai mult de atât, faptul de-a câștiga este recomandabil, deoarece este conectat la acțiunile mustahab cum, de exemplu, acela de-a asigura mijloace de trai mai bune familiei sale sau acela de-a ajuta persoanele sărace.

Acțiunile mustahab [privitoare la comerț]

În legătură cu operațiile de vânzare-cumpărare, următoarele acțiuni sunt mustahab:

vânzătorul nu trebuie să să facă discriminare între varietatea de cumpărători atunci când dă prețul produselor, excepția, [faptul de-a nu cere un preț mare], fiind totuși în cazul oamenilor săraci;
vânzătorul nu trebuie să fie de neclintit în privința prețurilor, exceptând cazul când simte că ar putea fi înșelat;
vânzătorul trebuie să dea puțin mai mult din ceea ce vinde și să accepte ceva mai puțin din ceea ce cumpără;
în cazul în care cumpărătorul regretă după ce a cumpărat ceva și vrea să returneze marfa, atunci vânzătorul trebuie să accepte produsul înapoi.

Tranzacțiile makrūh

Următoarele feluri de tranzacții sunt makrūh:

a vinde pământ, exceptând cazul în care cineva vrea să folosească banii obținuți pentru cumpărarea altui pământ;
a face meseria de măcelar;
a-și face meserie din vinderea de lințolii;
a realiza afaceri între rugăciunile fajr și răsăritul soarelui;
a-și face o meserie din a cumpăra sau vinde grâu și orz, sau alte produse asemănătoare;
a se băga peste tranzacția altui vânzător musulman și a face cumpărătorului propria ofertă.

Tranzacțiile harām

Existând multe feluri de afaceri considerate harām, menționăm aici doar unele:

a vinde și a cumpăra băuturi alcoolice, câini care nu sunt de vânătoare, porci și, ca precauție, cadavre de animale nesacrificate. Pe lângă acestea, dacă folosirea permisă de najis ul-ayn este posibilă, cum ar fi excrementele care sunt convertite în îngrășăminte agricole, atunci acest fel de tranzacție este permis, însă, ca precauție, felul acesta de cumpărare-vânzare trebuie evitat;
vânzarea-cumpărarea unui bun însușit ilegal;
ca precauție, este harām să se vândă și să se cumpere acele lucruri care nu sunt considerate în mod obișnuit drept marfă, cum ar fi animalele sălbatice, dacă faptul nu presupune un câștig substanțial;
oricare tranzacție care presupune tragerea de interese;
vânzarea-cumpărarea acelor lucruri care sunt utilizate exclusiv pentru acțiuni harām, cum este cazul celor relative la jocurile de noroc;
tranzacție care implică frauda sau falsificarea, cum, de exemplu, amestecul unui produs cu altul, sau a produselor unde nu este posibil să se detecteze adulterarea și despre care vânzătorul nu dă informații cumpărătorului, cum este cazul untului topit (ghī) amestecat cu grăsime. Acest fapt, adulterarea, poartă în arabă numele de ghish. Sfântul Profet al Islamului (s.a.w.a.) a spus: „Dacă o persoană face o afacere incorectă, înșelătoare, cu un musulman, ori îl face pe acesta din urmă să fie în pierdere, ori îl înșeală, atunci nu este unul dintre adepții mei. Iar atunci când o persoană înșeală pe tovarășul său musulman, vânzându-i un produs amestecat, ‘Allāh îl lipsește de Binecuvântările sale în cele ale traiului, îi închide și îi oprește mijloacele de înavuțire, și-l lasă în părăsire.”

Nu este nici o problemă în vindere unui produs pak, care între timp a devenit najis, dar care poate fi readus la starea pak spălându-l. Dacă totuși produsul nu poate fi făcut curat cu apă și folosirea lui nu cere ca să fie pak, niște uleiuri, de exemplu, atunci vinderea acestuia este permisă. De fapt, chiar dacă utilizarea lucrului cere să fie pak [și nu este], atunci, dacă beneficiul halal este preponderent, vânzarea lui este permisă.
Dacă o persoană dorește să vândă un lucru najis, ea trebuie să-l informeze pe cumpărător de asta, deaorece, nespunându-i, poate face ceva contrar regulilor Shari ‘ ah. De exemplu—dacă vinde apă najis cuiva care are nevoie pentru wudhu sau ghusl și ca să facă rugăciunile obligatorii, ori dacă îi vinde cuiva ceva de mâncat sau băut, atunci, în asemenea cazuri, trebuie să-l informeze pe cumpărător. Desigur, dacă vânzătorul știe că nu are rost s-o facă, deoarece cumpărătorul este neglijent și nu-i pasă de taharat sau najasat, atunci nu este necesar să-l informeze.
Cu toate că achiziționarea și vânzarea de medicamente najis, pentru uz intern ori extern, este permisă, cumpărătorul trebuie să fie informat despre produs (în situațiile explicate în regula anterioară).
Nu există nici o obiecție la faptul de-a cumpăra sau vinde uleiuri ce provin din țări neislamice, dacă nu se știe că ar fi najis. Privitor la grăsimea obținută de la un animal, dacă există probabilitatea că provine de la un animal ce a fost sacrificat conform legii islamice, atunci va fi socotită ca fiind pak; vinderea și cumpărarea acesteia va fi îngăduită, chiar dacă este cumpărată de la un nemusulman ori importată din țări neislamice. Cu toate acestea [pentru un musulman] este harām să se mănânce această grăsime și este necesar ca vânzătorul să-l informeze pe cumpărător despre felul produsului, astefel ca să nu comită nimic contrar responsablității religioase ce o are.
Dacă o vulpe sau orice alt animal asemănător nu este sacrificat conform legii religioase sau moare de moarte naturală, atunci, ca precauție, este harām să se cumpere sau vândă pielea acestuia.
Cumpărarea și vânzarea pieilor și blănurilor ce sunt importate dintr-o țară neislamică ori sun cumpărate de la un nemusulman este permisă cu condiția ca persoana care le achiziționează să aibă sentimentul puternic că animalele au fost sacrificate conform legii islamice. Namāz realizată pe asemenea materiale va fi validă.
Grăsimea obținută de la un animal mort și pielea cumpărată de la un musulman, atunci când cumpărătorul știe că musulmanul a obținut-o de la un nemusulman, fără a se investiga dacă animalul a fost sacrificat sau nu conform legii islamice, este pak; vânzarea-cumpărarea acestora este permisă, însă nu consumul lor.
Tranzacțiile cu băuturi alcoolice sunt harām și invalide.
Vânzarea unei proprietăți ilicite este invalidă, iar vânzătorul trebuie să-i întoarcă banii cumpărătorului.
Dacă un cumpărător este serios în privința tranzacției, dar intenția sa este aceea de-a nu plăti prețul cerut pentru produsul cumpărat, atunci intenția sa nu va afecta validitatea tranzacției, cu toate că este absolut necesar să plătească vânzătorului.
Dacă o persoană achiziționează ceva pe credit și dorește ca să plătească mai târziu din câștigul sau averea sa harām, atunci tranzacția va fi validă, însă, pentru a fi absolvit de responsabilitatea (unei acțiuni harām), va avea de plătit dintr-o proprietate halal.
Cumpărarea și vinderea instrumentelor de distracție, cum sunt cele muzicale (chitară, flaut, acordeon etc), este harām și, ca precauție, aceeași regulă se aplică și instrumentelor muzicale-jucărie destinate copiilor. Cu toate acestea, nu este nici o problemă vânzarea-cumpărarea instrumentelor de uz comun, cum aparate de radio, casetofoane etc, cu condiția ca să nu se intenționeze folosirea lor în scopuri harām.
Dacă un lucru ce poate fi folosit cu scopuri halal este vândut cu intenția de a-l folosi cu scop harām—de exemplu, struguri vânduți pentru a se face vin—atunci tranzacția este harām și, ca precauție, afacerea făcută, invalidă. Totuși, dacă vânzătorul nu vinde strugurii având această intenție, știind doar că este posibil ca omul ce cumpără să facă vin din struguri, atunci tranzacția este validă.
Faptul de-a sculpta o figură umană sau aceea a unui animal este harām, însă nu este nici o problemă în a cumpăra și vinde o sculptură; totuși, ca precauție, trebuie să se evite faptul acesta. Pictarea de chipuri umane sau de animale este permisă.
Este harām să se cumpere un lucru ce a fost obținut prin jocuri de noroc, prin furt ori printr-o afacere invalidă; dacă o persoană cumpără un asemenea lucru de la vânzător, atunci trebuie să-l returneze posesorului prim.
Dacă o persoană vinde ghī amestecat cu grăsime și precizează asta—de exemplu, dacă spune „vând 3 kilograme de ghī”—atunci, în cazul în care cantitatea de grăsime este în proporție mai mare, până la a nu se mai putea spune că este vorba de ghī, tranzacția este invalidă. Dacă proporția de grăsime este mai mică, astfel încât să fie produsul să fie clasificat drept ghī amestecat cu grăsime, atunci tranzacția este validă. Aici, cumpărătorul, bazându-se pe deficiența în calitate, are dreptul de refuz al produsului și, ca urmare, poate anula afacerea și cere banii înapoi. Dacă untul topit și grăsimea sunt distincte, separate, afacerea privind grăsimea va fi invalidă; vânzătorul va avea de întors cumpărătorului banii pe partea de grăsime și de păstrat grăsimea. În acest caz, cumpărătorul are de asemenea dreptul să anuleze afacerea privind partea de ghī. Când vânzătorul nu spune că vinde un produs amestecat și doar îl vinde, să spunem, cele 3 kg. de ghī, atunci, dacă se dovedește că este de fapt unt topit amestecat cu grăsime, cumpărătorul îl poate returna și cere ghī adevărat, pur.
Dacă un vânzător vinde un produs ce este socotit după greutate ori măsurare la o rată mai mare decât același produs, de exemplu, vinde 3kg. de grâu ca pentru 5 kg. de grâu, atunci aceasta este camătă și, prin urmare, harām. De fapt, dacă unul din cele două feluri de produs este bun, iar celălalt cu defecte, sau unul este superior și celălalt este inferior, sau dacă prețurile lor diferă, și vânzătorul cere un preț disproporționat față de cantitatea ce o dă, atunci este vorba de camătă și faptul este harām. De aici, dacă o persoană dă cupru sau aramă de bună calitate la preț mic și cere preț mai mare pentru cupru sau aramă de joasă calitate, sau dă orez superior în calitate și cere mai mult pentru unul de joasă calitate, sau dă aur prelucrat și ia o cantitate mai mare de aur brut, atunci aceasta ete cămătărie și este socotită drept harām.
Dacă lucrul pe care cere bani în plus este diferit de produsul pe care îl vinde, cum este în cazul în care ar vinde 3 kg. de grâu, cerând 3 kg. de grâu, plus o monedă în plus, atunci și așa este camătă și este harām să se facă astfel. De fapt, chiar dacă nu ia nimic în plus, însă îi impune cumpărătorului să-i facă vreun serviciu (adițional vânzării), este camătă și harām.
Dacă o persoană dă o cantitate mai mică dintr-un produs și suplimentează ce-a dat cu alt lucru—vinde 3 kg. de grâu și o batistă pentru 5 kg. de grâu, de exemplu— nu este nici o problemă atât timp cât intenția sa este batista să fie pentru excesul ce-l primește și tranzacția nu se face pe credit. Iar dacă ambele persoane din afacere suplimentează ce dau cu ceva—unul dă 3 kg. de grâu și o batistă, iar celălalt 3 ½ kg. și o batistă—atunci nu există obiecție față de asta, condiția fiind ca intenția să fi fost aceea de a da ½ kg. de grâu și o batistă pentru batista dată de celălalt.
Dacă o persoană vinde ceva ce este măsurat în unități de lungime, precum pânza, sau ceva care este măsurat pe număr de unități, ouă sau nuci, și cere în schimb mai mult, atunci nu există vreo obiecție; excepția apare când produsele date la schimb sunt de acelați fel și tranzacția este pe credit—faptul nu este permis. De exemplu—dacă o persoană dă 10 ouă cu condiția ca să primească 11 ouă după o lună, atunci tranzacția este invalidă și harām. Privitor la cursul valutar, o persoană poate vinde pe credit o monedă pentru alta—dinar pentru dolar—și cu condiția de-a primi mai mult. Dar dacă vinde dinari pentru dinari, așteptând mai mult ca profit, atunci tranzacția nu trebuie să fie pe credit; dacă este, atunci este invalidă și harām. De exemplu—dacă o persoană dă 100 de dinari bani lichizi cu condiția ca după 6 luni să i se dea 110 dinari, atunci tranzacția este invalidă și harām.
Dacă în majoritatea orașelor un produs este vândut prin unități de greutate sau de lungime, iar în alte orașe, pe unități numărate, atunci nu există nici o obiecție atât timp cât produsul respectiv este vândut în raport cu același produs, la o rată mai mare, în orașele unde se vinde pe număr de unități. Tot așa, dacă localitățile sunt diferite și nu se poate spune că majoritatea lor vinde produsul conform greutății, lungimii sau numărului, atunci fiecare localitate va fi guvernată de obiceiul de vânzare preponderent.
În cazul produselor ce sunt vândute după greutate sau lungime, dacă o persoană vinde un produs la schimb cu ceva ce nu aparține aceleiași categorii de produse și afacerea nu este pe credit, atunci poate să ceară mai mult. Dar dacă afacerea este pe credit, nu este permis să ia mai mult. De aici, dacă vinde 1 kg. de orez pentru 2 kg. de grâu cu creditare pe o lună, tranzacția este invalidă.
Dacă un fruct copt este schimbat pe același fruct, însă verde, cel care o face nu poate cere mai mult. Fuqaha susțin opinia că în cazul în care un produs este luat în schimbul unui produs cu aceeași origine, atunci cel ce face schimbul nu poate lua mai mult. De exemplu—dacă o persoană vinde 1 kg. de ghī făcut din lapte de vacă pentru 1 ½ kg. de brânză din lapte de vacă, atunci aceasta este camătă și, prin urmare, harām. Însă generalizarea acestei reguli iscă o problemă-ishkāl.
Din punctul de vedere al cametei, grâul și orzul sunt produse de aceeași categorie. Astfel, dacă o persoană dă 3 kg. de grâu și cere la schimb 3 ½ kg. de orz, aceasta este camătă și este harām. Iar dacă o persoană achiziționează 30 kg. de orz cu condiția să dea 30 kg. de grâu la recoltare, atunci aceasta este harām, deoarece a luat orz pe moment și va da grâu mai târziu, fapt care înseamnă a lua ceva în exces și care este, prin urmare, harām.
Tată și fiu, soț și soție își pot cere interese unul de la celălalt. La fel, un musulman poate pretinde interese de la un nemusulman, care nu se află sub protecția legii islamice. Însă o tranzacție cu cerere de interese făcută cu un nemusulman care se află sub legea islamică este harām. Dacă însă, după ce afacerea s-a încheiat și afacerea acordată, plătirea de interese este permisă în religia nemusulmanului, atunci un musulman poate cere și primi interese de la nemusulman.

Condițiile cerute pentru vânzător și cumpărător

Există 6 condiții privitoare la vânzător și cumpărător:

ambii trebuie să fie majori (bāligh);
ambii trebuie să fie sănătoși;
nu trebuie să fie cheltuitori nesocotiți, adică nu trebuie să-și risipească averea;
ambii trebuie să aibă intenția curată și serioasă de-a vinde și cumpăra marfă; de aici, dacă o persoană spune în glumă că și-a vândut produsul (dar nu a făcut-o de fapt), atunci (prin tratarea cu neseriozitate a afacerii), aceasta este invalidă;
nici unul dintre ei nu trebuie să fie forțat ca să vândă sau să cumpere;
ambii trebuie să fie proprietarii de drept ai produsului ce vor să-l vândă ori să-l dea la schimb.

Faptul de-a face o afacere cu un copil, care nu este puber (bāligh) și care face o înțelegere de capul său, este invalidă, exceptând când se tratează de valori mici și este vorba de tranzacții făcute de copii cu discernământ. Dar dacă copilul care poate discerne este însoțit de tutorele său și acesta pronunță confirmarea afacerii, atunci, indiferent de situație, tranzacția este validă. De fapt, dacă produsul sau banii sunt proprietatea altei persoane și copilul respectiv, ca reprezentant al proprietarului, vinde produsul sau cumpără ceva cu banii aceia, atunci tranzacția este validă, chiar dacă numitul copil este el însuși proprietarul produsului ori al banilor. La fel, dacă un copil este intermediar în plata către vânzător și în aducerea mărfii la cumpărător, cel care l-a trimis, atunci tranzacția este validă, chiar și când copilul nu are discernământ (nu știe să separe binele de rău), deoarece, de fapt, în afacere sunt implicați doi adulți.
Dacă o persoană cumpără ceva de la un copil care nu este bāligh, sau îi vinde ceva, într-o circumstanță în care tranzacția nu este validă, atunci trebuie să înapoieze tutorelui produsul sau banii, fie că erau proprietatea copilului, fie a posesorului (care l-a folosit ca intermediar), fie a altcuiva; dacă nu, atunci trebuie să ceară acordul posesorului. Dacă persoana nu cunoaște pe posesorul produsului sau banilor și nu are nici un alt mijloc de a-l identifica, atunci, sub formă de radde mazalim, trebuie să dea unui sărac (în numele adevăratului posesor) ceea ce a luat de la copil; dacă procedează astfel, atunci, ca precauție obligatorie, trebuie să obțină permisiune de la mujtahid.
Dacă o persoană încheie o afacere cu un copil ce are capacitatea de discernământ (poate distinge între bine și rău), într-o circumstanță în care nu este valid să se încheie o afacere cu copilul, iar produsul sau banii dați copilului se pierd, atunci poate pretinde înapoierea produsului sau banilor fie de la copil, când va atinge vârsta majoratului, fie de la tutorele acestuia. În cazul în care copilul nu poate discerne încă, atunci persoana nu poate pretinde nimic de la acesta.
Dacă un cumpărător sau un vânzător este forțat să încheie o afacere, însă după închiderea tranzacției spune „sunt de acord”, atunci tranzacția este validă. Ca precauție recomandată, formula aceasta de tranzacție trebuie să fie repetată.
Dacă o persoană vinde proprietatea cuiva fără consimțământul aceluia, și proprietarul nu este de acord cu vânzarea și nu acordă permisiunea vinderii, atunci tranzacția care s-a făcut este invalidă.
Atât tatăl, cât și bunicul paternal al unui copil, atât executorul tatălui, cât și cel al bunicului patern, pot să vândă proprietatea unui copil; dacă circumstanțele o cer, un ‘adil mujtahid poate de asemenea să vândă proprietatea unei persoane bolnave mental, a unui orfan sau a unei persoane dispărute.
Dacă o persoană își însusește ilicit o proprietate, o vinde și după vânzare, stăpânul de drept al acesteia admite tranzacția ce s-a făcut, atunci tranzacția este validă; totodată, ceea ce a obținut ca profit vânzătorul (cel ce și-a însușit proprietatea) aparține cumpărătorului și trebuie să meargă la acesta. La fel, lucrul pe care l-a dat cumpărătorul, cât și profitul rezultat din acesta, aparțin și trebuie să ajungă la cel căruia i s-a luat ilicit proprietatea.
Dacă o persoană își însusește ilegal ceva dintr-o proprietate și vinde cu intenția ca profitul să fie al său, cum și dacă adevăratul proprietar este de acord cu tranzacția, atunci tranzacția este validă, însă câștigurile de pe urma vânzării vor aparține proprietarului și nu acelui care i-a luat din proprietate.

Condiții privitoare la produs și la ceea ce se obține în schimb

Produsul care este vândut și lucrul care este primit la schimb trebuie să îndeplinească 5 condiții:

măsura acestuia să poată fi cunoscută prin unități ale greutății, lungimii etc. sau prin număr de unități;
trebuie să fie transferabil; în cazul în care nu este, afacerea se consideră invalidă, exceptând situația în care se adaugă un bun tranferabil celui netranferabil. Atunci când cumpărătorul poate aranja astfel încât să găsească lucrul pe care l-a cumpărat, chiar dacă vânzătorul nu a fost în stare să i-l înmâneze, tranzacția este validă. De exemplu—dacă o persoană vinde un cal care a fugit și cumpărătorul reușește să-l găsească, atunci tranzacția este validă și nu va mai fi necesar să se suplimenteze cu nici un obiect tranferabil.
acele atribute-detalii ale produsului sau ale lucrului acceptat la schimb care pot influența mintea oamenilor în decizia privind tranzacția trebuie să fie descrise la modul clar;
posesia, stăpânirea produsului, trebuie să fie necondiționată, astfel încât, odată ce renunță [prin tranzacție] la titlul de proprietar, [vânzătorul ori cumpărătorul] renunță la toate drepturile asupra produsului sau lucrului dat la schimb;
vânzătorul trebuie să vândă marfa luată în sine și nu profitul ce reiese din vânzare; astfel, dacă vinde profitul anual scos pe o casă, tranzacția nu este validă; dacă însă, pentru profitul oferit de vânzător, cumpărătorul dă la schimb profitul obținut pe proprietatea sa—de exemplu, o persoană cumpără un covor de la cineva și în locul banilor îi dă aceluia profitul obținut într-un an pe casa sa—atunci nu este nici o problemă.(Detalii privitoare la aceasta, mai în colo.)

Dacă un produs este vândut într-o localitate folosindu-se unități de greutate sau lungime, atunci cineva trebuie să cumpere în acea localitate, folosind greutatea sau lungimea ca măsură. Dacă însă într-o altă localitate, același produs este vândut „la vedere” [conform atributelor văzute], atunci trebuie să se cumpere produsul „la vedere”.
Un produs ce în mod normal este vândut conform greutății, poate fi vândut de asemenea prin număr de unități. De exemplu—dacă o persoană dorește să vândă 10 kg. de grâu, atunci poate să umple cu grâu o măsură de 1 kg. și să dea cumpărătorului 10 astfel de măsuri.
Dacă o tranzacție devine invalidă prin absența uneia din condițiile sus-zise, cu excepția celei de-a IV-a, însă cumpărătorul și vânzătorul cad de acord să aibă drept de libertate asupra produselor schimbate, atunci nu există nici un fel de obiecție la asta.
Tranzacția cu o proprietate-waqf este invalidă. Totuși, dacă proprietatea respectivă este într-atât de deteriorată sau gata să se deterioreze, încât nu mai poate fi folosită în scopul pentru care a fost dedicată—de exemplu, o moschee este într-atât de năruită, că nu se mai pot face rugăciuni în interiorul ei—atunci poate fi vândută de către administratorul acesteia ori de către cineva de-o autoritate egală. Iar dacă este posibil, ca precauție, ceea ce rezultă din vânzarea acesteia trebuie cheltuit în aceeași moschee, pentru un scop asemănător cu scopul de a persoanei care a donat-o inițial.
Când apar serioase diferende între persoane privind de către cine este făcută donația (waqf), până într-atât că se naște temerea că, de nu se vinde proprietatea donată, proprietatea sau viața unei persoane este pusă în pericol, atunci, așa cum au reglementat unii fuqaha, proprietatea donată poate fi vândută și ceea ce rezultă din vânzare să se folosească cu un scop asemănător celui avut de către cel care inițial a făcut donația. Regula aceasta însă nu este lipsită de o natură-ishkāl. În cazul în care persoana donatoare a pus condiția ca proprietatea să fie vândută când va fi mai bine, atunci nu există obiecție la faptul de-a fi vândută.
Nu este nici o problemă în vânzarea-cumpărarea unei proprietăți care a fost arendată (închiriată) altei persoane. Totuși, cel care a închiriat va fi îndreptățit să utilizeze proprietatea pe timpul închirierii. Atunci când cumpărătorul nu știe că proprietatea a fost închiriată sau o achiziționează având impresia că perioada de închiriere este scurtă, el poate să anuleze tranzacția când află adevărata situație.

Formula de utilizat la vânzare-cumpărare

Nu este necesar ca formula de cumpărare și vânzare să fie pronunțată în arabă. De exemplu ̶ dacă vânzătorul, în oricare limbă, spune „am vândut această proprietate în schimbul acestor bani” și cumpărătorul spune „o accept”, atunci tranzacția este validă. Totuși, este necesar ca vânzătorul și cumpărătorul să aibă niyyat de insha, care înseamnă că rostind menționatele cuvinte, ei au intenția sinceră de-a face vânzarea-cumpărarea.
Dacă formula nu este rostită în timpul tranzacției, însă vânzătorul îi înmânează cumpărătorului ceea ce are în schimbul proprietății ce-o ia de la cumpărător, atunci tranzacția este validă și ambii devin proprietarii a ceva.

Cumpărarea și vânzarea de fructe

Este valid să se vândă fructe înainte de-a fi fost culese, atunci când florile au căzut și semințele s-au format deja, cu condiția ca să se știe totodată că astfel sunt salvate de la stricare sau pierdere și în cazul în care cantitatea lor poate fi estimată corect. De fapt, atunci când încă nu se știe dacă semințele formate au trecut în stadiul de stricare, dacă fructele vândute sunt vechi de doi ani ori mai mulți (i.e. curmale) sau dacă a crescut doar cantitatea lor, iar valoarea lor este substanțială, atunci tranzacția va fi validă. La fel, dacă oricare produs crescut din pământ sau orice altceva este vândut împreună cu fructele, atunci tranzacția este validă. În acest caz, ca precauție obligatorie, acest produs adăugat fructelor trebuie să fie la stadiul în care, dacă semințele lui nu mai pot rodi ca fructe depline, capitalul investit de cumpărător nu va fi pierdut.
Este de asemenea permis să se vândă fructe care încă sunt în creștere pe ramuri, fructe care nu au dezvoltat încă sămânța și ale căror flori nu au căzut încă. Însă aceste fructe trebuie vândute împreună cu ceva care crește din pământ (e.g. vegetale) astfel ca, fapt explicat în regula anterioară, cumpărătorul să nu sufere vreo pierdere. Altcumva, fructul trebuie să fie mai vechi de un an.
Nu este nici o problemă în vinderea curmalelor ce au devenit galbene sau roșii în timp ce încă se află în curmal, însă curmalele aparținând aceluiași copac ori altuia nu trebuie schimbate pentru acestea. Însă, dacă o persoană posedă un curmal ce se află în casa ori grădina altei persoane și dacă se poate estima corect cantitatea de curmale, atunci nu este nici o problemă în cazul în care stăpânul pomului vinde fructele celui care are casa ori grădina, sau dă curmalele sunt date în schimbul ținerii copacului.
Nu este nici o problemă în vânzarea [răsadurilor] de castraveți, vinete, verdețuri etc care sunt culese de câteva ori de-a lungul unui an, cu condiția ca să fie crescute și vizibile și dacă s-a căzut de acord de câte ori le va culege cumpărătorul pe timpul unui an. Dacă însă nu au crescut încă și nici nu pot fi vizibile, atunci vinderea lor este o problemă-ishkāl.

2111.Dacă, după ce spicele grâului au dezvoltat semințe, semințele sunt vândute pentru grâul ce se va obține din aceeași recoltă sau din alte spice, atunci tranzacția este invalidă.

Bani lichizi și credit

Dacă un produs este vândut pe bani lichizi, atunci, după încheierea afacerii, cumpărătorul și vânzătorul pot să-și ceară reciproc produsul, respectiv banii, și să devină posesorii acestora. Posesia bunurilor imobile—cum este cazul unei case ori al unui teren—și a celor mobile—cum este cazul covoarelor, veșmintelor—înseamnă că posesorul original renunță la drepturile sale și îi conferă celuilalt prezent în afacere dreptul deplin, libertatea de acțiune asupra acestor bunuri. În practică, modalitatea de înmânare a acestui drept variază de la o situație la alta.
Când ceva este vândut pe credit, perioada trebuie stabilită clar. Dacă un produs este vândut cu condiția că vânzătorul va primi banii „la timpul recoltei”, tranzacția este invalidă, deoarece data (de încetare a) creditării nu a fost specificată în mod clar.
Dacă un produs este vândut pe credit, vânzătorul nu poate pretinde de la cumpărător ceea ce are de primit, înainte ca perioada stipulată să se fi terminat. Totuși, în cazul în care cumpărătorul moare și are o proprietate a sa, cumpărătorul poate cere moștenitorilor banii ce i se cuvin, chiar înainte ca perioada hotărâtă să se termine.
Dacă o persoană vinde un produs pe credit, poate pretinde de la cumpărător ce îi datorează acesta după ce perioada stipulată s-a terminat. Totuși, în cazul în care cumpărătorul nu poate plăti datoria, vânzătorul trebuie să-i acorde o extindere a timpului de plată sau, la fel, poate să anuleze tranzacția și dacă produsul mai există încă, să-l ia înapoi.
Dacă un vânzător dă pe credit o anumită cantitate dintr-un produs altei persoane, care nu știe prețul, și vânzătorul nu-i spune cumpărătorului care este prețul, atunci tranzacția este invalidă. Dacă totuși dă pe credit o marfă al cărei preț este cunoscut de către cumpărător și face un preț mai mare, spunându-i, de exemplu, „față de cum aș vinde pe bani lichizi, dând pe credit, te voi încarca pentru produs cu 10 cenți la fiecare dolar”, iar cumpărătorul acceptă condiția aceasta, atunci nu este nici o problemă.
Dacă o persoană vinde un produs pe credit și hotărăște o perioadă de primire a banilor și, de exemplu, după trecerea a jumătate din perioada stipulată, își reduce din pretenția îndreptățită și ia restul în bani lichizi, atunci nu este nici o problemă.

Condiții pentru contractul cu plată în avans

Achiziționarea a ceva prin plătire în avans înseamnă că persoana care cumpără plătește prețul produsului și-l ia de la vânzător mai târziu. Ca urmare, tranzacția va fi validă dacă, de exemplu, cumpărătorul spune „plătesc această sumă ca să iau produsul acesta după 6 luni” și vânzătorul spune „sunt de acord”, ori dacă, după ce primește banii, vânzătorul spune „am vândut acest produs și-l voi furniza după 6 luni”.
Dacă pe baza unei plăți în avans o persoană vinde monezi de aur sau argint și ia pentru acestea, la schimb, monezi de aur sau argint, atunci tranzacția este invalidă. În schimb, dacă vinde un produs ori bani care nu sunt de aur sau argint și ia la schimb alt produs ori bani care sunt de aur sau argint, cum și dacă tranzacția se conformează celei de-a VII-a condiții ale regului următoare, atunci tranzacția este validă; în plus, precauție recomandată este că, în schimbul produsului vândut, trebuie să ia bani și nu alt produs.
Există 7 condiții privitoare la un contract cu plata anticipată:

caracteristicile produsului, datorită cărora pot varia prețurile produsului, trebuie precizate, însă nu este necesar (ca vânzătorul) să fie foarte exact, va fi suficient dacă se poate spune (de către cumpărător) că anumite particularități ale produsului sunt cunoscute;
înainte ca vânzătorul și cumpărătorul să se despartă, cumpărătorul trebuie să-i înmâneze vânzătorului întreaga sumă de cumpărare; dacă vânzătorul este îndatorat bănește cumpărătorului cu o sumă echivalentă celei de cumpărare, atunci, dacă vânzătorul este de acord, cumpărătorul poate să regleze datoria prin prețul produsului; dacă însă cumpărătorul plătește pentru ce cumpără un anumit procent din preț vânzătorului, fără îndoială că tranzacția va fi egală respectivului procent, însă vânzătorul poate anula tranzacția;
timpul-limită trebuie stipulat cu exactitate; dacă vânzătorul spune că va furniza produsul la vremea recoltei, atunci tranzacția este invalidă, deoarece, în acest caz, data de livrare nu a fost bine definită;
timpul de furnizare a produsului trebuie hotărât pentru atunci când vânzătorul este în stare să-l furnizeze, însă aceasta indiferent dacă la data respectivă produsul este într-o cantitate mai mică sau nu;
locul de livrare a produsului trebuie specificat, însă, dacă din conversația celor doi reiese unde anume se va face, nu mai este necesar ca vânzătorul să-l numească;
greutatea sau măsura produsului trebuie specificată; nu va exista nici o problemă, dacă un produs, ce în mod obișnuit este vândut-cumpărat prin estimare vizuală, va fi vândut cu plata în avans;totuși, într-o asemenea tranzacție, cel implicat trebuie să fie atent ca diferența de calitate a unităților ce fac marfa să fie mică, neglijabilă, cum în cazul nucilor și ouălelor;
dacă produsul vândut ține de categoria celor vândute pe criteriul greutății sau lungimii, atunci nu trebuie schimbat pentru același fel de produs; de fapt, ca precauție obligatorie, nu trebuie schimbat pentru nici un fel de produs care este vândut după greutate sau lungime; iar dacă produsul vândut este din categoria celor vândute conform numărului de unități, atunci, ca precauție, nu este permis să fie dat la schimb pentru același produs dar în număr mai mare.

Legi privind contractul cu plata în avans

Dacă o persoană cumpără un produs cu plata anticipată, atunci nu este în drept până la expirarea perioadei de furnizare stipulate să revândă altcuiva produsul, exceptând că o face chiar vânzătorului; după expirarea perioadei stipulate însă, nu este nici o problemă dac produsul este vândut oricui altcuiva, chiar dacă ea, persoana ce l-a cumpărat prima, nu a văzut încă produsul. Cu toate acestea, exceptând faptul că vrea să revândă la un preț mai scăzut, nu-i este permis cumpărătorului să revândă cereale (grâu, orz) sau alte produse (altele decât fructele) care sunt de obicei vândute după greutate sau lungime, până când nu le are deja în posesie.
Într-o tranzacție de tipul plată în avans, atunci când vânzătorul furnizează produsul pe care l-a vândut la timpul fixat, cumpărătorul trebuie să-l accepte. De asemenea, dacă vânzătorul trimite ceva de-o calitate superioară celei convenite inițial și produsul respectiv este recunoscut ca fiind din aceeași categorie cu cea convenită, atunci cumpărătorul trebuie să-l accepte.
Dacă produsul pe care îl furnizează vânzătorul este de calitate inferioară celei convenite, cumpărătorul îl poate refuza.
Dacă vânzătorul furnizează un produs diferit (în calitate, în categorie) de cel pe care l-a promis cumpărătorului, însă cumpărătorul este de acord să-l accepte, atunci nu există nici o obiecție privitor la asta.
Dacă un produs ce a fost vândut cu plata în avans ajunge a fi dificil de găsit la data când trebuie furnizat și vânzătorul nu poate furniza cantitatea întreagă, atunci cumpărătorul fie poate să mai aștepte până ce vânzătorul face rost de produs conform înțelegerii, fie poate să anuleze tranzacția și să ia înapoi banii dați; ca precauție însă, el nu poate să revândă produsul vânzătorului cerând profit.
Dacă o persoană vinde un produs, promițând să-l furnizeze după oarece timp și ajunge la acord cu cumpărătorul că se pot face amânări la plată, atunci tranzacția este invalidă.

Vânzare de aur și argint pentru aur și argint

Dacă aurul este vândut pentru aur și argintul, pentru argint, fie că este sub formă de monezi ori altceva, în cazul în care greutatea unuia este mai mare decât a celuilat, tranzacția este harām și invalidă.
Dacă se vinde aur pentru argint sau argint, pentru aur, tranzacția este validă, nefiind necesar ca greutatea celor două (aur și argint) să fie egală; dacă însă în acest fel de vânzare se vinde pe credit sau la o dată fixată, atunci tranzacția este invalidă.
Dacă se vinde aur sau argint pentru aur sau argint, este necesar ca, înainte ca vânzătorul și cumpărătorul să se despartă, să facă schimbul produs-bani ori produs-alt produs la scimb. Dacă din produsul convenit, nu se livrează chiar și doar o parte, atunci tranzacția este invalidă.
Dacă, după ce s-a despărțit, fie vânzătorul, fie cumpărătorul, furnizează întregul stoc de marfă convenit, iar celălalt (fie cumpărătorul, fie vânzătorul) furnizează doar o parte din stocul său, atunci tranzacția care se poate raporta la partea de marfă ce a fost livrată este validă; în acest caz însă, cel care nu a primit întregul stoc de marfă de la celălalt poate să anuleze tranzacția.
Dacă se vinde praf de aur dintr-o mină pentru argint curat sau dacă se vinde praf de aur dintr-o mină pentru aur curat, atunci tranzacția este invalidă, însă exceptând cazul în care cel interesat este sigur că praful de argint, în calitate, este egal cantității de argint curat. În schimb, așa cum s-a menționat mai devreme, nu este nici o problemă în vinderea prafului de argint pentru aur sau a prafului de aur pentru argint.

Circumstanțe în care cineva are dreptul să anuleze o tranzacție

Faptul de-a anula o tranzacție se numește în arabă khiyar. Vânzătorul și cumpărătorul pot anula o tranzacție în următoarele 11 cazuri:

dacă ambii, cu toate că s-ar putea să fi părăsit locul tranzacției, nu s-au despărțit încă unul de celălalt. (Faptul se numește khiyar ul-majilis.)
dacă fie cumpărătorul, fie vânzătorul a înșelat în operația de vânzare-cumpărare ori în oricare fel de înțelegere; oricare din cei doi, dacă simte că a fost înșelat, are dreptul să anuleze acordul. (Faptul se numește khiyar ce ține de ghabn.) Acest fel de khiyar apare din faptul că fiecare din doi într-o tranzacție dorește să se asigure că nu primește mai puțin pentru ce a dat, [consecința fiind că] dacă unul a fost înșelat, atunci ar trebui să aibă dreptul de-a se retrage din tranzacție. Dacă unul dintre cei doi gândește că i s-a dat mai puțin decât valoarea a ceea ce a dat sau că este plătit mai puțin decât merită, atunci el poate să ceară diferența de preț; dacă o face, trebuie să ceară diferența înainte de-a anula tranzacția.
dacă în timp ce se începe tranzacția se ajunge la acordul ca în cadrul unei limite de timp, unul din cei doi sau ambii să aibă dreptul de-a anula tranzacția. (Faptul se numește khiyarush shart.)
dacă unul din cei doi își prezintă produsul ca fiind mai bun decît este de fapt, atrăgându-l astfel pe celălalt și făcându-l să fie entuziasmat de ce va cumpăra. (Faptul se numește khiyar tadlis.)
dacă unul din cei doi din tranzacție stipulează că celălalt trebuie să realizeze o anumită treabă și condiția nu este îndeplinită; sau dacă se stipulează ca produsul să fie de o calitate anume și produsul livrat este lipsit de calitatea respectivă; în aceste cazuri, cel care a impus condiția poate anula tranzacția. (Faptul se numește khiyar takhallufish shart.)
dacă produsul livrat este defect. (Faptul se numește khiyar ul ‘aib.)
dacă se dovedește că produsul tranzacționat este proprietatea unei a treia persoane; în acest caz, dacă posesorul de drept nu vrea să vândă produsul, atunci cumpărătorul poate anula tranzacția cu vânzătorul sau poate cere acestuia înlocuirea cu alt produs a ceea ce a vândut, de l-a cumpărat deja. (Faptul se numește khiyarush shirkat.)
dacă posesorul-vânzător indică niște calităși anume ale produsului său, pe care cumpărătorul nu le-a văzut; dacă acesta din urmă își dă seama mai târziu nu este întocmai cum a fost descris, atunci poate anula afacerea. La fel, în cazul în care cumpărătorul, văzând anumite calități ale produsului, îl cumpără gândind că respectivele calități vor exista și după cumpărare, însă constată mai apoi că respectivele calităși au dispărut, atunci are dreptul să anuleze tranzacția.
dacă în decursul a 3 zile cumpărătorul nu plătește produsul ce l-a achiziționat, iar vânzătorul nu a apucat încă să-i trimită produsul, atunci acesta din urmă poate anula tranzacția; însă faptul acesta este îngăduit în circumstanța în care vânzătorul a permis cumpărătorului un timp de plată, fără a preciza o dată anume. Dacă vânzătorul nu a căzut la înțegere privind o dată anumită de plată, atunci poate anula tranzacția imediat, fără amânare. Dacă vânzătorul i-a îngăduit cumpărătorului mai mult de 3 zile pentru plată, atunci el nu poate anula tranzacția înainte de trecerea celor 3 zile. Dacă produsul este perisabil (cum fructele, de exemplu, care, de sunt lăsate o zi, pot pierde calități sau pot să se strice cu totul) și cumpărătorul, fără nici o condiție anterioară, nu plătește până la căderea nopții, atunci vânzătorul poate anula tranzacția. (Faptul se numește khiyarut ta’khir.)
persoană care cumpără un animal, poate să anuleze tranzacția în primele 3 zile. Dacă o persoană își vinde produsul la schimb cu un animal, atunci și el poate anula tranzacția în primele 3 zile. (Faptul se numește khiyar ul-haywan.)
dacă un vânzător nu poate livra produsul pe care l-a vândut, cum în cazul în care un cal vândut fuge, nefiind de găsit, atunci poate anula tranzacția. (Faptul se numește khiyarut ta ‘ azzurit taslim.)

Dacă un cumpărător nu știe prețul unui produs sau nu a fost preocupat de asta în timpul cumpărării și cumpără lucrul la un preț mai mare decât cel obișnuit, atunci, dacă diferența de preț este substanțială și dacă diferența respectivă este stabilită la timpul abrogării, el poate anula tranzacția; în caz contrar, nu poate anula tranzacția. La fel, dacă vânzătorul nu știe prețul produsului ori a fost neatent în timpul vânzării și vinde produsul cu mai puțin decât prețul normal, atunci, dacă diferența este substanțială ori dacă apar celelalte condiții sus-menționate, el poate anula tranzacția.
Într-o tranzacție de tipul „vânzare condiționată”, unde, de exemplu, o casă valorând 2000 este vândută pentru 1000 de dolari și se ajunge la înțelegerea că vânzătorul, în cazul în care dă înapoi banii într-o perioadă anume de timp, poate anula tranzacția, afacerea respectivă este validă, însă cu condiția ca atât cumpărătorul, cât și vânzătorul, să aibă intenția adevărată de-a vinde și cumpăra.
Într-o tranzacție de tipul „vânzare condiționată”, dacă vânzătorul este sigur că, chiar și nereturnând banii la data fixată, va primi înapoi de la cumpărător proprietatea, atunci tranzacția este validă. Totuși, dacă nu returnează banii în timpul hotărât, el nu este îndreptățit să pretindă cumpărătorului returnarea proprietății. În cazul în care cumpărătorul moare, vânzătorul nu poate cere moștenitorilor celui mort returnarea proprietății.
Dacă o persoană amestecă ceai superior cu ceai inferior și îl vinde drept ceai de calitate superioară, atunci cumpărătorul poate anula tranzacția.
Dacă un cumpărător descoperă că lucrul pe care l-a cumpărat este imperfect—de exemplu, persoana cumpără un animal și abia după asta descoperă că animalul este chior—dându-și seama că defectul exista înainte ca să fi făcut tranzacția, atunci poate anula tranzacția și poate returna vânzătorului animalul. Dar dacă nu este posibil să-l returneze—de exemplu, ceea ce a cumpărat a suferit o schimbare (de caracteristici) sau a fost folosit într-un asemenea mod, că nu mai poate fi returnat—atunci diferența între valoarea ce ar avea-o animalul sănătos și valoarea ce-o are, de fapt, animalul bolnav, trebuie supusă evaluării, iar cumpărătorului trebuie să i se ramburseze banii conform unei proporții relative la suma plătită vânzătorului. Spre exemplu,[ în urma „facerii de bazar”, a târguirii cu vânzătorul] o persoană cumpără ceva cu 4 dolari și descoperă că produsul este defect. De fapt, prețul de vânzare al produsului perfect, fără nici un defect, era de 8 dolari—dacă ar fi fost vândut, indicându-i-se defectul, prețul ar fi fost de 6 dolari—însă a fost vândut doar cu 4, asfel că diferența de preț este de 4 dolari. Cum evaluarea pe această diferență este de 25%, cumpărătorul va fi plătit doar 25% din ce a plătit de fapt și aceasta înseamnă 1 dolar.
Dacă un vânzător ajunge să-și dea seama că lucrul ce l-a primit la schimb pentru marfa sa este cu defecte și că defectele acestea erau prezente la produs și înainte de tranzacție, însă nu a fost conștient de aceasta, atunci poate anula tranzacția și poate returna lucrul celeilalte persoane. Iar dacă nu poate să-l returneze, lucrul suferind o schimbare de caracteristici, atunci poate obține diferența de bani între lucrul defect și cel perfect conform regulei sus-menționate.
Dacă o defecțiune are loc în produs după ce s-a încheiat tranzacția, însă înainte ca să fie furnizat cumpărătorului, acesta din urmă poate anula tranzacția. La fel, dacă după încheierea tranzacției, însă înainte de livrare, se găsește vreun defect la ceea ce se ia în schimbul mărfii, atunci vânzătorul poate să anuleze tranzacția. Dacă returnarea reciprocă a mărfii-lucrului nu este posibilă, atunci este permis ca vânzătorul și cumpărătorul să cadă de acord prin calcularea și luarea diferenței de prețuri.
Dacă o persoană ajunge să știe despre defectul cumpărăturii după încheierea tranzacției, atunci este necesar să anuleze tranzacția imediat, pe loc; dacă amână pentru un timpul neobișnuit de lung, persoana nu mai poate anula tranzacția. (Desigur, privitor la amânarea aceasta, trebuie luate în considerare variate circumstanțe.)
Dacă o persoană ajunge să știe despre desfectul unui produs după ce l-a cumpărat, atunci poate anula tranzacția, chiar dacă vânzătorul nu este prezent. Aceeași regulă se aplică în toate tranzacțiile în care sunt implicate opțiuni [de ex., anularea].
În următoarele 4 cazuri cumpărătorul nu poate anula tranzacția din cauza defectului găsit la produsul cumpărat și nu poate reclama diferența de prețuri [între produsul calificat de către vânzător și cel cumpărat de fapt, cu defecte]:

dacă în timpul cumpărării produsului este conștient de defectul produsului;
dacă nu obiectează privitor la defectul văzut la produs;
dacă la timpul încheierii contractului, el, cumpărătorul, spune „chiar dacă produsul are un/acest defect, nu-l voi returna și nici nu voi cere diferența de prețuri”;
dacă la vremea încheierii contractului, vânzătorul spune „vând această proprietate cu orice defect ar avea”. Însă dacă precizează care este defectul și spune „vând această proprietate cu defectul acesta”, dovedindu-se mai târziu că proprietatea mai are și alte defecte, defecte pe care nu le-a menționat, atunci cumpărătorul poate să returneze proprietatea respectivă pentru că are acel defect; dacă nu o poate returna, atunci poate scădea și cere vânzătorului diferența de preț între proprietatea anunțată și cea reală.

Dacă un cumpărător știe că o anumită proprietate are defectul cutare și, după ce o achiziționează, mai apar și alte defecte, atunci, deși nu poate anula tranzacția, poate cere diferența de preț între proprietatea anunțată de vânzător și cea cumpărată de fapt. În cazul în care cumpără un animal cu imperfecțiuni și, înainte de (expirarea celor 3 zile a perioadei în care are opțiunea anulării de tranzacție) khiyar, apare altă imperfecțiune la animal, atunci cumpărătorul poate să-l returneze, chiar dacă i-a fost livrat. Iar dacă numai cumpărătorului i s-a dat opțiunea de-a anula tranzacția într-o perioadă dată și la animal mai apare o imperfecțiune în timpul acelei perioade, atunci el, cumpărătorul, poate să anuleze tranzacția, chiar dacă a ajuns să i se livreze animalul.
Dacă o persoană posedă o proprietate pe care nu a ajuns încă s-o vadă, însă altcineva i-a descris particularitățile acesteia, și vinde acea proprietate, menționându-i cumpărătorului atributele care i-au fost spuse, atunci, în cazul în care persoana care a vândut află mai târziu că, de fapt, proprietatea sa era mai bună decât i s-a relatat, ea poate anula tranzacția în care și-a vândut proprietatea.

Reguli divese legate de vânzare-cumpărare

Dacă vânzătorul îl informează pe cumpărător de costul unui produs, atunci trebuie să-i specifice toți factorii care afectează creșterea sau scăderea prețului la produsul respectiv, chiar dacă va vinde la prețul spus inițial sau la un preț mai mic. De exemplu—trebuie să-i spună cumpărătorului de a cumpărat o proprietate cu bani lichizi ori pe credit. Dacă vânzătorul nu dă aceste detalii legate de proprietate, iar cumpărătorul află de ele mai târziu, atunci acesta din urmă poate anula tranzacția.
Dacă o persoană [producător sau posesor] dă cuiva spre vânzare un produs și stabilește prețul, spunând „vinde acest produs la prețul acesta și pe cât de mult vinzi, îți voi da comision”, atunci, în cazul în care vânzătorul vinde produsul la un preț mai mare, excesul de bani va fi al celui care i-a dat produsul, iar vânzătorul va fi îndreptățit să ia doar comisionul stabilit. Dacă aranjamentul este făcut pe baza acordării unei răsplăți, posesorul, spunându-i vânzătorului „de poți vinde produsul la un preț mai mare decât cel dorit de mine, excesul din ce vei obține va fi al tău”, atunci nu este nici o problemă.
Dacă un măcelar vinde carnea unui animal femelă spunând că este carnea unui mascul, atunci comite un păcat. Astfel, dacă specifică într-un mod mincinos, spunând „vând carnea unui animal mascul”, cumpărătorul poate să anuleze tranzacția. În cazul în care vânzătorul nu specifică, atunci trebuie să-i dea cumpărătorului carnea unui mascul, dacă nu vrea să accepte carnea ce i-a fost vândută.
În cazul în care cumpărătorul îi spune celui care vinde țesături că vrea o pânză în culori vii și acesta îi vinde o țesătură de culori vechi, șterse, atunci cumpărătorul poate anula afacerea.

2149. Faptul de a jura în probleme legate de comerț este makrūh, când este adevărat, și este harām, când este fals.

Următorul: Tranzacții (partea a-II-a)

Anterior: Hajj

Înapoi la Cuprins

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului