Tahārat (puritate)

Tahārat (puritate). Apă pură și amestecată

15. Apa poate fi pură sau amestecată. Apa amestecată (ma’ul muzaf) înseamnă felul de apă care este obținut dintr-un fruct, cum zeama de pepene, sau apa de trandafiri, sau apa în care s–a amestecat altceva (de exemplu, apa în care s-a amestecat atâta praf că nici nu mai poate fi numită apă).

Oricare apă în afară de cea amestecată este numită apă curată, pură (ma’ul mutlaq) și din aceasta există 5 tipuri:

15.1. Apa-qor (apa în cantitate de 388 litri);

15.2. Apa-qalīl (sub cantitatea apei-qor);

15.3. Apă curgătoare (jari);

15.4. Apă de ploaie;

15.5. Apă de izvor/fântână.

16. Cantitatea de apă care umple un bazin a cărui lungime, lățime și adâncime are trei măsuri și jumătate, este egală măsurii numite qor. În baza acestui fapt, volumul de apă va fi 42.875 măsuri cubice, deși (în practică) 36 de măsuri cubice sunt o cantitate suficientă. Determinarea cantității-qor luîndu-se drept criteriu greutatea nu este lipsită de îndoială (ishkāl).
17. Dacă o materie [impură prin natura sa] najāsāt, precum urina, sângele, sau orice altceva care a devenit impur (najis), cum, de exemplu, îmbrăcăminte najis, cade în apa-qor și apa capătă mirosul, culoarea sau gustul a ce este najāsāt, atunci apa respectivă devine najis; dar dacă nu s-a întâmplat aceasta, atunci apa nu este najis.
18. Dacă mirosul, culoarea sau gustul unei ape-qor se schimbă datorită vreunei materii care nu este impură (najis), atunci apa nu a devenit najis.
19. Dacă o substanță îndeobște najāsāt ori altceva asemănător intră în apa care depășește cantitatea etalon de 388 litri (qor), schimbând mirosul, culoarea sau gustul doar a unei părți a acesteia, iar cantitatea de apă impurificată este mai puțin de cantitatea numită, atunci toată apa devine impură (najis). Dacă însă partea de apă rămasă pură este o cantitate de 388 litri sau mai mult, atunci doar partea de apă impurificată va fi considerată najis.
20. Dacă la un bazin avînd cantitatea-qor de apă este alimentat de apa unui izvor, apa de izvor transformă apa impură (najis) în apă pură din punct de vedere ritual (pak). Dar dacă apa de izvor curge în bazin picătură cu picătură, nu va face apa din bazin să fie pură ritual (pak), exceptând cazul în care există ceva înaintea fluxului de apă astfel că, înainte de-a se forma picăturile, apa cea pură intră în contact cu apa impură [purificând-o]. Și mai bine încă, atunci când gura de ieșire a apei de izvor este în întregime pe fundul apei impure (najis).
21. În cazul în care un obiect impur este spălat sub un robinet care este conectat la bazinul cu apă de cantitate-qor, iar apa scursă de pe obiect rămâne în contact cu apa de spălare, fără ca să fie afectată de mirosul, culoarea, gustul a ceea ce este impur [prin circumstanță] sau impur [în substanță], acea apă va fi considerată pură ritual (pak).

22.Dacă o parte din apa de cantitate-qor îngheață, lăsând o cantitate care este mai puțin decât cantitatea numită, iar ceva najāsāt o atinge, atunci atît această cantitate, cît și cea obținută din topirea gheții, va fi considerată ca impură (najis).

23. Dacă măsura de apă a fost egală cu cantitatea de apă-qor și mai apoi cineva este nesigur dacă apa a scăzut sub această măsura de 1 qor, chiar așa, apa va fi considerată a fi egală cu cantitatea etalon, 1 qor; astfel, de exemplu, un obiect najis spălat cu această apă va deveni pur ritual, iar apa, luată cu totul, nu va deveni najis când ceva najāsāt o atinge. În cazul în care cantitatea de apă a fost mai mică decât măsura de apă-qor și cineva crede că apa ar fi putut ajunge la o cantitate de 1qur, atunci va fi considerată ca fiind apă-qalīl.
24. Există două modalități de-a stabili dacă o cantitate de apă este egală cantității-standard de 388 litri:

• persoana care evaluează este sigură că așa este;
• doi oameni care sunt corecți dau mărturie că așa este.

Apa-qalīl

25. Apa-qalīl, înseamnă apa care nu izvorăște din pământ și cantitatea ei este mai mică de 1 qor.
26. Dacă apa de această măsură este turnată asupra a ceva ce este impur (najis), sau dacă lucrul najis intră în contact cu ea, această apă devine najis. Dar dacă o asemenea apă este turnată cu putere pe un obiect impur, numai acea parte din apă care atinge obiectul este najis, iar apa care nu a atins obiectul najis va fi curată ritual (pak).

27.Apa-qalīl care este turnată peste un obiect najis pentru a îndepărta najāsāt esențial devine najis odată ce ea curge după contactul cu obiectul. La fel, apa-qalīl care este turnată peste un lucru najis pentru a-l spăla, chiar și după ce najāsāt esențial a fost îndepărtat, va fi considerată, ca precauție obligatorie, impură.

28. Apa cu care sunt spălate ieșirile de urină și fecale nu face nimic să fie najis, sub rezerva însă a următoarelor 5 condiții:

• apa nu are miros, culoare și gust de najāsāt;
• nu a intrat în contact cu altceva impur din afară;
• orice altceva najāsāt, precum sângele, nu a ieșit odată cu urina sau fecalele;
• în apa respectivă nu apar resturi de fecale;
• în jurul ieșirii excrementelor nu s-a împrăștiat materie najāsāt mai multă decât de obicei.

29. Apa curgătoare este acea apă care izvorăște din pământ și curge printr-un vad sau un canal. Apa curgătoare, chiar dacă este în cantitate mai mică decât măsura-etalon (1 qor=388 litri), nu devine najis în contactul cu ceva najāsāt, însă atâta vreme cât mirosul, culoarea sau gustul ei nu s-au schimbat din cauza a ce este najāsāt.
30. Dacă oarece najāsāt atinge apa curgătoare, va fi najis doar acea cantitate din apă al cărei miros, culoare sau gust au fost schimbate din cauza atingerii; apa care se găsește mai aproape de sursă, chiar dacă este în cantitate mai mică decât cantitatea 1 qor, va fi considerată apă curată ritual. La fel, apa care se găsește mai în lateral sau mai în josul canalului va fi considerată pak, dacă este egală cantității etalon (388 litri) sau dacă este în legătură cu un flux de apă curată ce vine de lângă izvor. Dacă nu există această condiție, apa va fi najis.
31. Apa unui izvor care nu curge, dar care apă se reîmprospătează ori de câte ori se ia din el, nu va fi considerată apă curgătoare. Aceasta înseamnă că apa, dacă este atinsă cu ceva impur (najāsāt) și este mai puțină decât cantitatea etalon, nu va fi considerată drept apă curgătoare.
32. Dacă apa de lângă malul unui râu (sau marginea unui canal) este staționară, chiar în contact cu apa curgătoare fiind, nu va fi considerată apă curgătoare.
33. Dacă un izvor dă apă în timpul iernii, însă este secat pe timp de vară, apa acestuia va fi considerată apă curgătoare numai în perioada activă a izvorului.
34. Dacă apă dintr-un rezervor sau un bazin aflat la baia publică (hammam) este mai puțină decât cantitatea de 1 qor, însă, fiind în legătură cu un depozit de apă din care, adăugându-i-se, ajunge să aibă cantitatea etalon (1 qor), nu devine najis prin contactul cu ceva najāsāt; condiția este ca mirosul, culoarea și gustul să nu i se schimbe.
35. Dacă apa care trece în clădiri sau către băi prin țevi, curgând prin robinete și dușuri, provine de la un rezervor avînd cel puțin cantitea de 1 qor, atunci apa aceasta va fi considerată [de natura] apei de cantitate-etalon.
36. Oricare apă ce curge, dar nu țâșnește din sursa ei, va deveni najis în contact cu ceva najāsāt în cazul în care este mai puțină decât cantitatea etalon. Însă dacă apa curge cu forță și este atinsă de ceva najāsāt în josul fluxului, partea de sus a fluxului nu va fi considerată najis.

Apa de ploaie

37. Un lucru najis devine pak dacă ploaia îl spală odată, cu condiția ca picăturile de ploaie să nu conțină najāsāt esențial. În cazul hainelor și corpului care au devenit najis datorită urinei, ca precauție, vor fi considerate curate ritual (pak) dacă sunt plouate de două ori. În cazul obiectelor precum covoare și îmbrăcăminte, acestea nu necesită stoarcerea sau scuturarea de apă. Aici, prin ploaie se înțelege o ploaie de stropi mari și nu o simplă aversă ori burniță.

38.Dacă apa de ploaie cade pe najis ul-ayn și sare în toate părțile, fără ca însă în picături să se găsească najāsāt esențial și fără ca apa să capete miros, culoare sau gust de najāsāt, atunci această apă este pak. De aici, dacă plouă peste o cantitate de sânge și apa este împroșcată în toate părțile, văzându-se particule de sânge în picături, ori dacă apa capătă miros, culoare sau gust de sânge, atunci acea apă este najis.

39. Dacă pe acoperișul unei clădiri există najisul ayn, iar apa curge de pe acoperiș după ce a intrat în contact cu un obiect najis, apa va fi considerată curată (pak) atâta vreme cât ploaia continuă. Însă, după ce s-a oprit ploaia, dacă apa continuă să curgă în același fel după ce va fi atins un obiect najis, ea va fi considerată najis.
40. Pământul najis, solul pe care plouă, devine pur (pak); dacă apa ploii continuă să curgă pe sol și, în timp ce încă plouă, ajunge într-un loc najis de sub acoperiș, ea face locul acela să fie și el curat (pak).
41. Dacă ploaia cade pe praf sau nisip najis, îmbibându-l cu totul, praful sau nisipul devine curat (pak).
42. Dacă apa de ploaie se adună într-un loc, chiar și atunci cînd este în mai puțină cantitate decât cantitatea etalon, iar un obiect najis este spălat în această apă în timp ce plouă încă, obiectul respectiv devine pak, exceptând cazul în care capătă mirosul, culoarea sau gustul a ceea ce este najāsāt.
43. Dacă plouă pe un covor curat (ritual) ce este pus pe un sol impur (najis), iar apa ploii se infiltrează în solul najis în timp ce ploaia continuă, covorul nu devine najis. De fapt, chiar și solul devine curat (pak).

Apa de fântână

44. Dacă în apa unei fântâni ce izvorăște din pământ (deși cantitatea ei poate fi mai mică decât cea etalon) se lasă să cadă ceva najis, apa aceea nu devine najis atâta vreme cât nu capătă mirosul, culoarea sau gustul a ce este najis. Totuși, se recomandă ca, în cazul în care ceva najāsāt cade în apa fântânii, din acea apă să fie scoasă (separată) o cantitate anume. (Detalii despre această cantitate sunt date în cărțile privitoare la subiect.)
45. Dacă o materie najāsāt cade în apa fântânei și îi schimbă mirosul, culoarea sau gustul, apa ve redeveni pak de îndată ce mirosul și celelalte dispar. Dar eeste bine să se aștepte mai mult, până ce apa impurificată se amestecă cu apa proaspătă a sursei subterane.
46. Dacă într-o groapă este colectată apa de ploaie, iar cantitatea ei este sub cea etalon (388 litri), după încetarea ploii ea devine najis în atingere cu ceva najāsāt.

Reguli privind utilizarea closetului

47. Apa amestecată (înțelesul termenului a fost explicat la #15), nu face nici un lucru najis [impur] să fie pak [impur], iar folosirea ei pentru îmbăierea generală (ghusl) sau purificarea rituală (wudhu).
48. Apa amestecată, în oricât de mare cantitate ar putea fi, devine najis chiar și când numai o fărâmă de materie najāsāt cade în ea. Dar dacă apa amestecată cade pe un lucru najis cu oarece forță, partea din apă care atinge ceea ce este najāsāt devine najis, iar partea care nu atinge najāsāt rămâne curată (pak). De exemplu, dacă se stropește cu apă de trandafiri pe o mână murdară (najis), partea din picături ce atinge mâna devine najis și partea de picături ce n-o ating rămâne curată (pak).

49.Când o cantitate apă amestecată najis este amestecată cu o cantitate etalon (1 qor) sau cu apă curgătoare în asemenea măsură încât nu mai poate fi numită apă amestecată, atunci ea devine apă curată (pak).

50. Apa care originar a fost pură și nu se știe dacă nu s-a schimbat cumva în apă amestecată, va fi considerată drept apă curată ritual (pak), astfel că va face lucrurile najis să fie pak și va fi bună spre realizarea de wudhu și ghusl. Dar dacă a fost dintru început amestecată și nu se știe de s-a preschimbat în apă curată, va fi considerată drept apă amestecată; această apă nu va face obiectele najis să fie pak, cum nici pentru wudhu sau ghusl nu poate fi folosită.
51. Apa despre care nu se știe dacă este pură sau amestecată, apa despre care nu se știe dacă în stare incipientă a fost pură sau amestecată, nu va preface obiecte najis în obiecte pak și nu este permisibil să fie folosită în realizarea de wudhu sau ghusl. La fel, chiar dacă în cantitate este egală cu o cantitate etalon sau mai mult, această apă devine najis dacă este atinsă de ceva najāsāt.
52. Cînd ceva [impur prin natura sa] najāsāt esențial ca sângele sau urina atige apa și schimbă mirosul, culoarea sau gustul acesteia, ea devine najis, chiar dacă este într-o cantitate etalon sau apă curgătoare. La fel, dacă mirosul, culoarea sau gustul apei se schimbă din cauza unui obiect najāsāt ce se află parțial scufiundat în ea—de exemplu, dacă un hoit sau un schelet de animal provoacă schimbarea în miros—ca precauție obligatorie, apa va fi considerată ca fiind najis.
53. Dacă apa care a devenit najis din cauza unui najāsāt esențial (najisul ayn) precum sângele sau urina, care i-a schimbat mirosul, culoarea sau gustul, intră în contact cu apă de cantitate etalon sau apă curgătoare, ori dacă în ea cade apă de ploaie, eventual adusă și de vânt, ori dacă apa de ploaie cade în ea printr-o țeavă când încă mai plouă, apa respectivă va deveni pură (pak) dacă însușirile care au alterat-o dispar. Totuși, (este important) ca apa inițială să ajungă a fi amestecată (bine) cu apa de ploaie, cu apa în cantitate etalon sau cu apa curgătoare.
54. Dacă un obiect najis este făcut curat (pak) în apă de cantitate-etalon (1 qor) sau în apă curgătoare, apa care cade de pe obiectul curățat este curată (pak).
55. Apa care originar a fos pură (pak) și nu se știe dacă a devenit najis, va fi socotită drept apă curată (pak); apa care originar a fost najis și nu se știe dacă între timp a devenit pak, este najis.
56. Ceea ce a fost atins de un câine, de un porc sau de către un kafir, ce a rămas de pe urma altora decât oameni ai Cărții, sunt najis; ca precauție recomandată, ceea ce a rămas de pe urma oamenilor Cărții este de asemenea najis și este harām să se folosească ori să se consume. Totuși, resturile de mâncare rămase de la animale, a căror carne este harām, sunt curate (pak) și, cu excepția pisicii, este makrūh (nerecomandat) să se mînânce sau să se bea ceea ce-a fost atins de asemenea animale.

Reguli privind utilizarea closetului

57. De fiecare dată, la closet, este obligatoriu pentru cineva ca să-și ascundă părțile intime față de persoanele adulte, chiar dacă sunt rudele sale apropiate (cum ar fi mama, sora etc.). La fel, este obligatoriu pentru cineva ca să-și acopere părțile intime față de persoanele bolnave și față de copiii care pot discerne între bine și rău. Exceptați de la aceasta obligație sunt, totuși, soțul și soția.
58. Nu este necesar pentru o persoană să-și ascundă părțile intime cu vreo îmbrăcăminte anume, fiind suficient dacă, de exemplu, le acoperă cu palmele sale.
59. În timp ce folosește privata pentru a se ușura, atât partea din față, cât și partea din spate a cuiva nu trebuie să fie pe direcția Kabei.
60. Dacă o persoană stă, în timp ce se află la closet, cu partea din față sau cea din spate a corpului pe direcția Kabei (qibla), încercând să întoarcă părțile intime de pe acea direcție, aceasta nu va fi suficient. La fel, cînd partea frontală sau partea dorsală a corpului nu este pe linia qibla, [totuși] ca precauție, persoana trebuie să nu-și îngăduie ca părțile intime să se afle pe acea direcție.
61. În timp ce se află la toaletă, cineva, ca precauție recomandată, nu trebuie să fie orientat pe linia qibla cu fața și nici nu trebuie să aibă spatele pe acea direcție, atâta vreme cât realizează istibra [îndepărtarea ultimei picături de urină] și nici atâta vreme cât, după defecare, se spală pentru a deveni curat ritual (pak).
62. Dacă la privată oarecine este forțat de situație să fie pe direcția qibla cu fața, ori cu spatele (pentru a evita privirea altcuiva), cum dacă nu este posibil să nu fie pe acea direcție, cum și dacă este o situație de neevitat de a fi orientat pe acea direcție, atunci, pentru cel în cauză este permis să nu respecte regula.
63. Este harām pentru cineva să se ușureze în următoarele patru locuri:

64.1. în străduțe închise și fără permisiunea oamenilor care trăiesc acolo;

64.2. pe pământul proprietate a cuiva care nu a acordat permisiune pentru aceasta;

64.3 într-un loc ce este exclusiv naqf [de oprire] pentru mai mulți beneficiarii, cum la unele madāris;

64.4. la mormintele unor mu’minūn și la locurile sacre a căror sfințenie ar fi pângărită.

65. În următoarele trei cazuri anusul poate fi făcut curat doar prin spălare cu apă:

• dacă altă materie najasat, sânge, de exemplu, apare odată cu fecalele;
• dacă ceva najasat atinge anusul;
• dacă persoana are diaree.

În alte situații decît cele aici menționate, anusul poate fi făcut curat (pak) fie cu apă, fie utilizând o pânză, ori o piatră etc, cu toate că este mai bine totdeauna să fie spălat cu apă. (Pentru detalii, vezi regulile/notele 68-70)

66. Organul micțiunii nu poate fi făcut curat (pak) fără apă. Dacă cineva folosește măsura-etalon (1 qor) sau apă curgătoare, atunci, după îndepărtarea urinei (najasat esențial), spălarea o singură dată a organului va fi suficientă. Dar dacă cineva folosește o cantitate mai mică decît măsura-etalon, atunci precauția recomandată este să se spele de două ori și, cu mult mai bine, de trei ori.
67. Dacă anusul este spălat cu apă, cel care se curăță trebuie să se asigure că nu rămâne nici o urmă de mizerie. Cu toate acestea, nu-i nimic dacă rămâne ceva culoare și miros. Dacă însă se spală bine de prima oară, nelăsînd nici o urmă de materie fecală, atunci nu mai este nevoie să se spele iar.
68. Anusul poate fi făcut curat (pak) cu piatră, cu bulgăre de pământ ori cu o pânză, cu condiția ca să fie uscate și curate (pak). Dacă în zona anusului rămâne ceva umezeală pe care curățitorul n-o poate îndepărta, nu există vreo obiecție.
69. Dacă cineva își face o curățire totală cu piatră, cu bulgăre de pământ sau cu pînză o singură dată, aceasta va fi de ajuns, cu toate că mai bine este să se facă de trei ori curățirea, ceea ce înseamnă, că de fapt, e mai bine să se folosească trei bucăți (din ceea ce curăță). Iar dacă cineva nu obține o cuățire totală după trei reprize, atunci poate continua până ce este curat (pak). Pe de altă parte, nu-i nimic rău dacă rămân, fiind invizibile, resturi.
70. Este harām să se facă anusul curat cu lucruri care sunt sacre și venerate cum ar fi, de exemplu, o hârtie pe care sunt scrise numele lui ‘Allāh sau ale Profeților. Iar folosirea în acest scop al curățirii de oase ori ceva murdar, nu va duce la curățenia anusului.
71. Dacă, [neamintindu-și], o persoană se îndoiește dacă a curățat orificiul de ieșire, este necesar să realizeze curățarea, chiar dacă știe s-o fi făcut totdeauna din obișnuință.
72. Atunci când, după Namaz, cineva nu mai este sigur dacă a curățat (pak) orificiul de ieșire înainte de a fi început rugăciunile, namaz care s-a realizat deja este valid, însă, pentru rugăciunile următoare trebuie să se curețe bine.

Istibra (îndepărtarea ultimei picături de urină)

73.Istibra este o acțiune recomandată bărbaților după micțiune și scopul ei este de a se asigura că nu mai rămâne deloc urină în uretră.

Există câteva modalități de-a realiza istibra, dar cea mai bună este cea în care, după ce a fost eliminată urina, dacă și anusul a devenit najis, se curăță acesta mai întâi. Ulterior, partea dintre anus și rădăcina penisului trebuie presată de trei ori cu degetul mijlociu al mâinii stângi; apoi, degetul mare este plasat pe penis și degetul indicator, plasat dedesubtul penisului presează de trei ori către punctul de circumcizie; în fine, partea din față a penisului trebuie scuturată de trei ori.

74. Umezeala care este emisă de către bărbat în timpul atragerii și curtării se numește „mazi”; este o substanță pură cum, la fel este și lichidul ce se observă după ejaculare, numit „wazi”. La fel, lichidul care uneori iese după urină, numit „wadi”, este pur (pak) în cazul în care nu a intrat în contact cu urina. Dacă un bărbat face istibra după urinare și observă că elimină un lichid, neștiind dacă este urină sau unul din lichidelele sus-menționate, (poate fi sigur) că lichidul acela este curat (pak).
75. Dacă un bărbat stă la îndoială dacă a realizat istibra sau nu și mai apoi elimină un lichid despre care nu știe dacă este pur sau nu, atunci acel lichid va fi considerat ca najis; în cazul în care el este după realizarea de spălare rituală (wudhu), acea wudhu este invalidă. Totuși, dacă nu este sigur de a realizat istibra în mod corect sau nu, iar mai apoi elimină un lichid despre care nu e sigur de este pur sau nu, (bărbatul trebuie să știe că) lichidul respectiv este pur (pak) și că wudhu nu este invalidată.
76. Dacă un bărbat realizează istibra și de asemenea wudhu, iar după wudhu el vede că s-a eliminat un lichid despre care știe că ar putea fi fie urină, fie spermă, atunci este obligatoriu pentru el să realizeze îmbăierea completă (ghusl) împreună cu wudhu. Dacă însă nu a făcut wudhu după istibra, atunci numai wudhu va fi suficientă.
77. Dacă a trecut ceva timp de la ultima urinare și bărbatul ajunge a fi sigur că nu a mai rămas deloc urină în pasajul urinar, însă vede mai apoi ceva lichid, neștiind dacă este pur sau nu, atunci va considera lichidul respectiv ca fiind pur (pak), chiar de nu a realizat istibra. În plus, dacă a făcut între timp wudhu, se va considera ca valid.
78. Istibra nu se adresează femeilor și în cazul în care o femeie vede vreun lichid și nu este sigură dacă e vorba de urină, atunci trebuie să știe că lichidul respectiv este pak și că nu va avea invalidate spălarea rituală (wudhu) și îmbăierea completă (ghusl).

Acte recomandate (mustahab) și acte condamnabile (makrūh)

79. Este recomandabil (mustahab) ca o persoană ce se așează să se ușureze se așază într-un loc în care nimeni altcineva n-o poate vedea, intră într-o privată pășind întâi cu stângul și iese pășind întâi cu dreptul. [În privată fiind], este de asemenea musthab să aibă capul acoperit și să-și plaseze greutatea pe piciorul stâng.

80.În timp ce cineva se ușurează, este condamnabil (makrūh) să privească la soare sau la lună, însă, dacă face aceasta acoperindu-și părțile intime, atunci acțiunea nu este makrūh. Mai mult  ̶este makrūh pentru cineva să urineze cu fața către vânt, pe marginea drumului, pe străduțe, în fața intrării unei case ori la umbra unui pom fructifer. Este de asemenea condamnabil să mânânce în același timp în care se ușurează, să stea mai mult la privată decât timpul normal sau, după eliminare, să se spele cu mâna dreaptă. De asemenea este makrūh să vorbească în timp ce elimină, atâta vreme cât nu este necesar, Faptul de-a rosti cuvinte amintindu-l pe ‘Allāh nu este condamnabil.

81. Este makrūh să se urineze din picioare, sau pe pământ dur, sau în staulele animalelor, ori în apele stătătoare.
82. Este makrūh să se interzică altuia de-a urina ori de-a defeca, iar dacă faptul acesta este rău pentru sănătatea aceluia, atunci este harām.

83. Este recomandabil (mustahab) să se urineze înainte de îndeplinirea de namaz, înainte d-a se retrage la culcare, înainte de-a avea un act sexual și după ce s-a ejaculat.

Următorul: Lucruri impure (najis)

Anterior: taqlîd

Înapoi la Cuprins

 

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului