SCRISOAREA 51
Muharram 14, 1330
Invalidarea argumentelor prin (argumente) similare
Opozanții de dezbatere pot să respingă pretenția ta prin citarea unor texte care enumeră virtuțile celor trei califi, moralmente integri, și prin citarea altor texte elogiatoare a posterității provenind de la muhajirun (imigranții din Mecca) și de la Ansar (suporterii din Medina); prin urmare, ce vei răspunde referitor la asta?
Cu sinceritate,
Sh
SCRISOAREA 52
Muharram 15, 1330
Respingerea premiselor invalidării
Noi credem în virtuțile întregii posterități încă de pe vremea Mujajirun și Ansar, fie ca Allah să-i aibă bineplăcuți și ei să fie fericiți cu El, iar virtuțile posterității sunt dincolo de socotire și recunoaștere.
Anumite versete ale Cărții (Coran), în completare la câteva cărți sahih ale sunniților, ar trebui să-ți ajungă pentru o testificarea acestei opinii. Noi am cercetat aceste versuri de asemenea. Iar Allah o știe cel mai bine, noi nu le-am găsit deloc ca fiind în contradicție cu textele laudative către Ali ori în vreun fel de ales pentru descalificarea lui (de la conducerea califatului). Da, oponenții noștri ar putea sta hotărâți în nararea acestor aHadith care, conform izvoarelor noastre, nu sunt autentice. Folosirea de către ei a unor asemenea aHadith spre a dezaproba punctele noastre de vedere este de refuzat și nu este de așteptat folosirea lor (în cântărirea faptelor) de către un arbitru imparțial. Noi nu-i putem lua în serios în nici un fel. N-ai observat că noi nu ne certăm privind citarea textelor narate în propriile noastre izvoare? Din contră, noi ne bazăm argumentele pe chiar povestirile lor privind evenimente cum cel de la Ghadir sau altele de același fel. Dar până acum noi am cercetat textele aparținând acestor virtuți, texte luate din izvoarele oponenților, și nu am putut găsi nici un indiciu în ele ca opunere la un asemenea califat și nici conținând ceva care măcar să sugereze opoziția; prin urmare, ele/ei nu s-au sprijinit pe nimeni spre dovedirea legitimității califatului celor trei drepți califi, Wassalam.
Cu sinceritate,
Sh
SCRISOAREA 53
Muharram 16, 1330
Cerând Hadithul referitor la Incidentul de la Ghadir
Te-ai referit în mod repetat la întâmplarea de la Ghadir. Te rog să narezi istoria sa din surse sunnite, astfel ca să ne putem uita la ea (spre cercetare), Wassalam.
Cu sinceritate,
Sh
SCRISOAREA 54
Muharram 18, 1330
Străluciri ale ahadith relevante pentru incidentul de la Ghadir
Sprijinindu-se pe acordul dintre povestitorii de hadith, al-Tabrani și mulți alții1 l-au citat pe Zayd ibn Arqam ca spunând: „Odată, Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate! ), a ținut o cuvântare la Ghadir Khumm la umbra câtorva copaci, spunând: „O oameni! Îmi pare că voi fi chemat în curând (voi muri) și că voi răspunde acestei chemări. 2 Eu am responsabilitatea mea3 și voi o aveți pe a voastra;4
1Foarte multe recunoscute autorități au admis într-atât autenticitatea sa, încât până și Ibn Hajjar a afirmat același lucru, citând pe al-Tabrani și pe alții, în shubha (declarația) numărul 11 între cele pe care le enumeră la pagina 25, secțiunea 5, capitolul 1 al cărții sale Al-Sawaiq al-Muhriqa.
2El a adus laude propriului său suflet curat tocmai pentru a atrage atenția oamenilor că a venit timpul să-și ducă misiunea la perfecție, necesitând numirea unui succesor, și că el nu mai poate amâna această numire de teamă de-a nu fi chemat (de-a nu muri) înainte de-a se elibera de asemenea sarcină (perfectarea misiunii), o misiune indispensabilă pentru poporul său.
3 Odata ce numirea fratelui sau (ca succesor) cântarește greu împotriva celor care concurează, invidiază, crează disensiune și acte de ipocrizie, el, (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate! ), el a dorit ca, înainte de-a face asemenea anunț, să se scuze lor, cu speranța că asta le va atinge inimile și le va unifica, dar și din înțelegerea (adânca) a declarațiilor și faptelor lor; el a spus: „Iar eu sunt răspunzator, ”, astfel ca ei să priceapă ca el primește ordine și că este responsabil în eliberarea de ele; prin urmare, el trebuie pur și simplu să procedeze astfel. Imamul al-Wahidi, în a sa carte Asbabul Nuzul, citează pe Abu Said al-Khudri ca spunând: „Versul «O Trimisule! Redă-ne ceea ce ți-a fost revelat de la Stăpânul tău» a fost rostit în ziua de la Ghadir Khumm cu referință la Ali ibn Abu Talib.”
4 Așa cum este citat de către al-Daylami și alții și afirmat în Al-Sawaiq al-Muhriqa și alte cărți, preluat de la Ibn Said, spunând „Voi de asemenea sunteți responsabili, ” el, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), poate să fi implicat (ideea) că ei trebuie să-și urmeze propriile urme (adică să fie consecvenți cu ei înșiși), odată ce sunt responsabili în ceea ce privește wilayatul lui Ali. Imamul al-Wahidi a spus: „Ei sunt responsabili în ce privește wilayatul lui Ali și-al lui Ashl al-Bayt.” Prin asta (e dovedit) că scopul rostirii cuvintelor „iar voi de asemenea sunteți răspunzători” este de-a intimida pe acei care ar fi disputat autoritatea lui de-a fi wali și wasi.
prin urmare, ce-aveți a spune la cele rostite de mine? » Ei au răspuns: «Purtăm mărturie că tu ai transmis Mesajul, că ai luptat și ai călăuzit poporul; prin urmare, fie ca Allah să te răsplătească cu cel mai bun dintre darurile Sale.» El i-a întrebat iarăși: «Nu purtați de asemenea și mărturia că nu există alt dumnezeu decât Allah și că Muhammad este Servitorul și Trimisul Său, că Paradisul Său este adevărat (plin de dreptate) cum și Focul Său este adevărat, că moartea este echitabilă, că viața de după moarte este adevărată, că negreșit se va apropia Ora, iar Allah va trezi morții la viață din mormintele lor? » Iar ei au spus: «Da, într-adevăr, noi purtăm mărturie de toate acestea.» El a spus atunci: «O Stăpâne Atotputernic! Ține mărturia pe care ei o poartă.» apoi a continuat: «O popor! Allah este Stăpânul meu și eu sunt stăpânul (mawla) dreptcredincioșilor. Am mai multă autoritate asupra vieților lor decât ei înșiși au;5 prin urmare, oricărui i-am fost mawla, acestuia Ali îi este mawla;6 O Stăpâne! Fii prietenul aceluia care îi este prieten și fii vrăjmașul oricăruia se hotărăște a-i fi vrăjmaș.» Apoi a cuvântat iar: «O voi oameni! Am să vă fiu înaintaș, iar voi să vă uniți mie la Lacul Kawthar, care-i mai lat decât distanța dintre Basra și Sana; conține tot atât de multe cupe de argint câte stele (sunt pe cer); iar când vă veți uni mie am să vă întreb despre Cele Două Lucruri Dificile și cum veți reuși să vă descurcați cu ele (după plecarea mea); cel mai măreț Lucru Dificil este Cartea lui Allah, Atotcunoscătorul, Sublimul, ale cărei capete, unul este în mâna lui Allah, iar celălalt în mâna voastră; de aceea, țineți-o astfel încât să nu ajungeți răzlețiți și credința voastră să nu sufere nici o stricăciune; iar ceilalți sunt ai mei Ahl al-Bayt, pentru care cel mai Îndurător și Cunoscător m-a informat că ei nu se vor separa vreodată, până ce nu mi se vor uni mie la Lac.»”7
5Au fost mulți care au meditat asupra acestei predici, dându-i o meritată atenție, și-au ajuns la priceperea că esența sa nu este altceva decât o referință la faptul că wilayatul lui Ali este tot atât o rădăcină a credinței cât propria sa responsabilitate ca Imam, pentru că Profetul pune întâi întrebarea: „Nu purtați voi oare mărturia că nu există decât Allah și că Muhammad este Servitorul și Trimisul Său? ” Apoi a spus: „Se apropie Ora; nu este nici o îndoială despre asta și Allah sigur va aduce la viață pe cei ce sunt în morminte, ” după asta urmând cu o declarație în care el a menționat wilayatul, astfel încât va fi înțeles că ultimul (wilayatul) poartă aceeași semnificație ca și problemele despre care i-a întrebat și cu care ei au fost de acord. Acest fapt este evident tuturor celor tăcuți (studioșilor, învățaților), care sunt familiarizați cu metodele și obiectivele discursului.
6Declarația sa: „Eu sunt mawla” este o mărturie francă referitoare la un fapt semnificativ. Înțelesul cuvântului „mawla” este: unul ce este „awla”, cu statutul cel mai înalt, superior. Fiind astfel, înțelesul declarației sale este: „Allah îmi este superior, iar eu sunt superior credincioșilor; oricine mă consideră pe mine a fi superior lui trebuie de asemenea să-l considere pe Ali tot astfel.”
7Această formulare a Hadithului este citată de către al-Tabrani, Ibn Jarir, al-Hakim al-Tirmithi, preluat fiind de la Zaid ibn Arqam. Este transmisă de către Ibn Hajar chiar în această formulare, după preluarea ei de la al-Tabrani și de la alții, fără chestionarea autenticității ei; așa fiind, trimit la pagina 25 a cărții Al-Sawaiq al-Muhriqa.
În al-Mustadrak, în secțiunea tratând despre virtuțile lui Ali, autorul arată că Zayd ibn Arqam8 este citat pornindu-se de la două surse, ambele fiind socotite ca demne de încredere de către cei doi Shaykhs: una din cele doă surse, al-Hakim, spune că atunci când Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), s-a întors din al său Pelerinaj de Adio, și-a așezat tabăra la Ghadir Khumm și-a ordonat credincioșilor să curețe terenul de sub câțiva arbori uriași, acolo unde i se pregătise un amvon făcut din litiere de cămile. El s-a ridicat și a cuvântat: „Pare că e ca și cum am fost chemat (ca să mor) și am răspuns chemării și mă bucur că veți îngriji de amândouă, de Cartea lui Allah și de Descendența mea; aveți grijă cum veți trata cu ele după plecarea mea, pentru că nu trebuie niciodată să se separe, pînă nu se vor uni mie la Lac.” Apoi a adăugat: „Allah, cel Preaiubit și Preaputernic, este Stăpânul meu, iar eu la rându-mi sunt stăpânul oricărui drepcredincios, ” și luându-l pe Ali de mână, a spus: „Oricăruia i-am fost stăpân până acum, prin asta Ali îi va fi stăpân de-acum încolo; O Stăpâne! Împrietenește-te cu oricine îi ține prietenie și fii dușmanul oricăruia i se opune.” Autorul citează acest lung hadith în totalitatea sa. În a sa Talkhi, al-Thahbi îl citează fără a-l comenta însă. La fel, al-Hakim îl citează așa cum este narat de către Zayd ibn Arqam în a sa Al-Mustadrak, admițând autenticitatea sa. În ciuda intoleranței sale, al-Thahbi admite același fapt (că este autentic) în a sa Talkhi, la care te poți referi.
Imamul Ahmed ibn Hanbal a expus același hadith, așa cum este povestit de către Zayd ibn Arqam, astfel: „Ne aflam în tovărășia Trimisului lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), când ne-am așezat tabăra într-o vale numită Wadi Khumm, iar el a poruncit tuturor să se-adune la rugăciune în căldura amiezii. Apoi el ne-a ținut o cuvântare sub umbra unei mantii întinse peste un arbust spinos, spre a-l proteja de arsura soarelui. El a spus: «Știi cumva—ori porți mărturia—că eu am mai multă autoritate asupra vieții unui credincios decât are credinciosul însuși? » Ei au răspuns: «Da, e adevărat că tu ai.» El a spus: «Oricine mă acceptă pe mine ca mawla al său, Ali îi este (cu de la sine înțeles) al său mawla. O Stăpâne! Fii prietenos acelui care-i prietenos către Ali și fii dușmanul oricăruia i se opune lui Ali.»”
Al-Nisai citează pe Zayd ibn Arqam spunând că atunci când Profetul s-a întors din Pelerinajul de Adio, ajungând la Ghadir Khumm, a ordonat ca terenul aflat sub câțiva arbori uriași să fie bine curățat. El a declarat: „Se pare că am fost invitat în fața Stăpânului meu și am acceptat invitația; vă las vouă Cele Două Preagrele Lucruri, unul fiind mai mare decât celălalt: cartea lui Allah și Descendența mea, Gospodăria mea; așa stând faptele, aveți grijă cum îmi veți reuși în tratarea cu amândouă, pentru că niciodată nu trebuie să se separe până ce mi se vor uni mie la Lac.” Apoi a adăugat: „Allah este Stăpânul meu, iar eu sunt stăpânul (mawla) oricărui credincios.” Prinzând mâna lui Ali, el a adăugat că „Oricărui i-am fost conducător, acest Ali îi va fi conducător; O Stăpâne! Fii prieten acelora care-i sunt prietenoși și fii vrăjmașul oricăruia îi este contrariu.”
8Trimit la pagina 21 al cărții Al-Khasais al-Alawiyya, unde Profetul este citat ca zicând: „Oricărui i-am fost până acum wali, acesta (Ali) îi este wali.”
Abul-Tufail spune: „L-am întrebat pe Zayd: «Ai auzit tu însuți aceste vorbe ale Trimisului lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!)?»9 El a răspuns că toți aceia care s-au găsit acolo sub copacii uriași l-au văzut pe Profet cu proprii lor ochi și l-au auzit cu propriile lor urechi. Acest hadith este înregistrat de către Muslim într-un capitol despre atributele lui Ali în a sa Sahih, fiind preluat de la câțiva povestitori diferiți, un șir care se termină cu Zayd ibn Arqam, care l-a prescurtat mult—și-au fost alți câțiva care l-au redat astfel.
Imamul Ahmed a înregistrat acest hadith, preluându-l de la al-Bara ibn Azib10 pe două căi de narare; sună astfel: „Ne găseam în compania Trimisului lui Allah, când și-a dispus tabăra la Ghadir Khumm. Chemarea pentru rugăciunile comune fusese făcută. Locul din preajma a doi copaci a fost ales și-a fost bine curățat. El a împlinit rugăciunile de amiază și apoi, luându-l de mână pe Ali, a întrebat mulțimea: «Știți voi că am mai multă autoritate asupra credincioșilor decât ei înșiși au? » Ei au răspuns: «Da, știm asta (prea bine).» El a întrebat: «Și tot așa știți că am mai multă autoritate asupra oricărui credincios decât are el asupra sa? » Ei au răspuns în cuvinte de aprobare; apoi el a luat mâna lui Ali și-a zis: «Oricine m-a acceptat pe mine ca îndrumător al său, acest Ali este îndrumătorul său; O Stăpâne! Împrietenește-te cu oricine îi este lui prietenos și fii adversarul oricăruia alege să-i fie lui adversar.» Umer l-a întâlnit imediat rostirii acestei declarații și i-a spus: «Felicitări ție, fiu al lui Abu Talib! Ai devenit, la răsăritul și la apusul soarelui, îndrumătorul oricărui credincios și-al oricărei credincioase.»
Al-Nisai a citat pe Ayesha, fiica lui Sad, spunând că l-a auzit pe tatăl ei ca zicând: „L-am auzit pe Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), în ziua de la Juhfa, când a luat mâna lui Ali și-a ținut o cuvântare de rugăciune și preamărire a lui Allah, după care a spus: «O oameni! Sunt al vostru wali.» Ei au zis: «Adevărat ai grăit.»
9Întrebarea lui Abul-Tufayl este în mod evident indicatoare a mirării sale la felul în care națiunea omite această materie cu privire la Ali, în pofida xxxxx în onoarea sa în ziua de la Ghadir. Ca și cum ar fi suspicios în privința acurateței Hadithului povestit, el s-a grăbit și l-a chestionat pe Zayd, auzindu-l că povestește narând același hadith, „L-ai auzit tu de la Trimisul lui Allah? ” Tonul vocii sale este al unuia uimit, tulburat și sceptic. Zayd i-a răspuns că toate persoanele presente sub acei copaci au văzut într-adevăr pe Profet cu proprii lor ochi și l-au auzit cu propriile urechi; așa, prin asta Abul-Tufayl a priceput că problema a fost exact ca în cazul al-Kumait, fie ca Allah să fie milostiv în sufletul lui, și spune:
În ziua acelui dawh, dawh din Ghadir,
Califatul a fost făcut pentru el manifest și clar
Numai dacă mulțimile au ales să asculte;
Chiar dacă n-am văzut o asemenea zi,
Și nici n-am văzut asemenea drept călcat în picioare,
ori de-a dreptul aruncat;
Dar oamenii l-au vândut și n-am văzut vreodată
Un asemenea lucru prețios să se vândă așa repede. . .
10Asta se întâmplă la pagina 281 al cărții sale Al-Khasais al-Alawiyya, într-un capitol având de-a face cu statutul lui Ali în ochii lui Allah, Preamăritul, Atoatecunoscătorul, și de asemenea la pagina 25 a altui capitol care prevede acceptarea wilayatului lui Ali și atenționează asupra animozității către persoana lui.
Apoi el a ridicat mâna lui Ali și-a spus: «Acesta este wali al meu (ales de mine) care să manifeste responsabilitățile religiei mele în numele meu, iară eu susțin pe oricine-l va sprijini și sunt inamicul oricăruia alege să fie inamicul său.»”
Sa d a citat la fel, zicând: „Ne aflam în tovărășia Trimisului lui Allah. Când el a sosit la Ghadir Khumm, acei care veniseră înainte s-au întors să i se unească, în vreme ce el îi aștepta pe cei ce rămăseseră în urmă, și asta până când s-au adunat cu toții. Apoi el a spus: «O popor! Cine-i al vostru wali? » Ei au răspuns: «Este Allah și Trimisul Său.» Apoi a luat mâna lui Ali, l-a făcut să se ridice în picioare și-a spus: «Oricare l-a luat ca wali pe Allah și pe Trimisul Său, acesta (Ali) îi este wali; O Stăpâne! Fii prieten oricui îi este lui prieten și fii dușmanul oricărui ce alege să-i fie lui dușman.»”
Cărțile tradițiilor care au înregistrat această întâmplare sunt numeroase și nu pot fi toate citate aici. Ele cu toatele conțin texte explicite, indicând că Ali este viceregentul și succesorul Profetului, întocmai cum a spus și al-Fadl ibn al-Abbas Abu Lahab: [1]
| Unul care este a fi recunoscut ca Viceregent de la o generație la alta,
După Muhammad, este Ali; și aceasta pentru că el i-a fost însoțitor în fiece împrejurare. |
Cu sinceritate,
Sh
SCRISOAREA 55
Muharram 19, 1330
De ce-l folosești ca testificare dacă nu este transmis la modul consecutiv?
Shiiți aplică principiul raportării consecutive atunci când discută despre imamat, datorită faptului că ei consideră transmiterea consecutivă ca unul din principiile credinței; prin urmare, de ce citezi Hadithul despre Ghadir în susținerea argumentării tale dacă, în conformitate cu sunniții, un asemenea hadith nu este transmis consecutiv, și chiar dacă, conform acelorași, autenticitatea sa nu este atestată de sahihs ale lor?
Cu sinceritate,
Sh
SCRISOAREA 56
Muharram 22, 1330
I Legile naturale (create de Allah) necesită raportarea consecutivă a Hadithului al-Ghadir
II Bunăvoința Celui Preaputernic
III Preocuparea Trimisului lui Allah
IV Preocuparea Conducătorului Credinței
V Preocuparea lui al-Husain
VI Preocuparea celor Nouă Imami
VII Preocuparea Shiiților
VIII Transmiterea lui consecutivă prin intermediul maselor
Este de-ajuns pentru aplicarea lui (a Hadithului) ca argument ceea ce am menționat în Scrisoarea no 24 în susul paginii.
1) Relatarea consecutivă a Hadithului de la Ghadir este cerută de legile naturale pe care Allah le-a creat. Similitudinea sa este ca orice mare pas istoric întreprins de cel mai important om al națiunii, care anunță în prezența a mii de conaționali realizarea unui pas major, astfel ca ei să poată răspândi anunțurile în varii țări și între varii popoare, și asta în special dacă asemenea întreprindere bucură totalitatea propriei sale familii și a susținătorilor săi în generațiile viitoare, și astfel ca asemenea vestire să poată avea cea mai răspândită publicitate posibilă. Poate oare asemenea anunț, atât cât este el de semnificant, să fie transmis prin, (hai, să zicem!), o singură persoană doar? În mod sigur, nu. Veștile (acestui anunț, spus prin toți pentru toți) s-ar răspândi tot atât de mult ca razele soarelui în timpuria dimineață, cuprinzând câmpiile ca și oceanele; „Iar tu nu vei găsi vreodată nici cea mai mică stricăciune a Legii lui Allah.” (Coran, 33:62)
2) Hadithul al-Ghadir a câștigat interesul divin a lui Allah, Preaiubitul, Sublimul, Cel ce l-a inspirat pe-al Său Trimis, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), incluzându-l în al Său Coran și care este recitat de către musulmani chiar și în orele târzii ale serii sau în primele ale dimineții, la modul public sau privat, în vremea cererilor și a rugăciunilor ceremoniale, din înălțimea amvoanelor și a minaretelor, afirmând:
„O Trimisule! Transmite ceea ce ți-a fost revelat în tine de la Stăpânul tău, iară de nu faci astfel, atunci n-ai răspândit Mesajul Său deloc, însă chiar așa Allah te va păzi de cei răi.” (Coran, 5:67)[2]
Când el, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), a comunicat Mesajul divin (implicat în acest vers), indicându-l pe Ali ca Imam și punând pe umerii lui califatul, Allah Preaputernicul i-a dezvăluit următorul verset:
„Astăzi, pentru tine, am împlinit întru perfecțiune religia ta (Islamul), am întregit binecuvântarea către tine și-am consimțit că Islamul este religia ta.” (Coran, 5:3)[3]
Prin urmare, fericiri peste fericiri pentru Ali; aceasta este favoarea lui Allah; El își dă grația Sa oricărui bineplăcut Sieși. Oricine privește (cu atenție și spre pricepere) aceste versuri va fi adânc impresionat de asemenea favoruri divine.
3) Prin urmare, dacă divinul interes este de asemenea natură, nu-i de mirare, că Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), a exprimat o asemenea profundă grijă, când moartea i se apropia, fie ca viața să-mi fie sacrificată de dragul său. A fost atunci să fie că, în conformitate cu ordinul ce primise de la Allah Preaputernicul, el a hotărât să anunțe wilayatul lui Ali în timpul pelerinajului său suprem, în prezența atâtor martori, fără a fi mulțumit cu anunțurile similare de dinainte, cum, de exemplu, avertismentul ce-l dăduse la Mecca, ori anunțurile făcute cu alte ocazii, parte din care îți sunt de-acum familiare. El, prin urmare, a invitat pe credincioși să participe în chiar ultimul său pelerinaj, cunoscut ca Pelerinajul Despărțirii. Oameni din lung și-n lat au răspuns invitației sale și nu mai puțin de 100. 000 au ieșit din Medina cu el.[4] În ziua șederii la Arafat, el a dat veste celor ce asistau că: „Ali este din mine și eu sunt din Ali; nimeni nu poate exercita responsabilitatea religiei mele în numele meu, decât numai eu și Ali.”[5] Iar când s-a întors din pelerinaj și-a ajuns la valea din Khumm, s-a încrezut în Gabriel, care a descins asupra sa cu „ayat al-tabliq”, vers al răspândirii Mesajului, de la Stăpânul Lumilor. Imediat după asta, el a mai încetinit înaintarea până ce toți cei aflați în urma sa, cum și cei care-i erau înainte, i s-au unit. Când cu toții au fost împreună, el a condus rugile obligatorii, ca mai apoi să țină o cuvântare despre Allah, Preaiubitul și Atotcunoscătorul, dar punând accentul pe wilayatul lui Ali. Ceea ce-ai auzit deja despre asta sunt doar îndepărtate străluciri ale ale veștilor sale sale, iar ceea ce nu ai auzit încă este chiar mult mai precis și explicit; dar chiar așa, ceea ce-ai auzit ar trebui să-ți ajungă (spre stabilirea unei judecăți de valoare). Veștile sale au fost purtate în numele Trimisului lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), de către toate masele de oameni care au fost prezente cu el acolo și-atunci, mulțimi care au fost estimate să fi fost mai mult de 100. 000 de pelerini din diferite țări.
Ordinea lui Allah, Preaiubitul și Sublimul, care nu suferă nici o alterare în interiorul creației Sale, necesită transmiterea consecutivă a acestui hadith în ciuda tuturor obstacolelor care ar apărea la răspândirea sa. Iar Imamii ținând de Ahl al-Bayt urmează propriile lor înțelepte metode întru răspândirea Hadithului și pentru publicarea lui.
4) Referindu-mă la cele anterioare, sugerez că ai putea lua în considerare măsurile luate de către Conducătorul Credincioșilor, Califul, pentru adunarea oamenilor în spațiosul loc de întâlnire, câmpia Rabha. După acestea, el a spus: „În numele lui Allah, cer fiecărui musulman, care a auzit ce Trimisul lui Allah a rostit în ziua de la Ghadir, să stea drept și să certifice ce-a auzit. Nimeni nu trebuie să se ridice, exceptând acei care l-au văzut pe Profet cu propriilor ochi și l-au auzit cu propriile lor urechi.” Treizeci de sahabis, din care 12 participaseră la bătălia de la Badr, s-au ridicat în picioare și au testificat că Profetul a luat de mâna pe Ali și i-a întrebat pe oameni: „Știți că am mai multă autoritate asupra credincioșilor decât au ei asupra lor înșiși? ” Ei au răspuns, aprobând. Apoi el, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), a zis: „Oricărui i-am fost mawla până acum, acesta (Ali) îi este mawla; O Stăpâne! Împrietenește-te cu oricine este al său prieten și fii dușmanul oricui alege să fie dușmanul său.” Știi bine că, să-i acuzi pe cei 30 de sahabis ca mincinoși, este de respins prin dreapta raționare; drept urmare, realizarea transmiterii consecutive prin certificarea (făcută de acești sahabis) este o dovadă precisă și incontestabilă.
Același hadith a fost transmis de la acești 30 de sahabis de către toate acele mulțimi care fuseseră prezente la Rabha și care au l-au răspândit după împrăștierea lor în toate părțile țării, asigurându-i prin asta o extrem de mare publicitate. În mod evident, întâmplarea de la Rabha a avut loc în timpul califatului de sub Conducătorul Credincioșilor, care a primit legământul de loialitate în anul 35 A. H. Evenimentul de la Ghadir a avut loc în vremea Pelerinajului de Despărțire, în anul 10 A. H. Perioada de timp care separă prima de a doua dată este de 25 de ani, în timpul căreia s-au petrecut o mulțime de evenimente, cum, de exemplu, o plagă devastatoare, războaie, apariția unor noi țări, și tot astfel invaziile contemporane celor trei drepți califi. Această perioadă de timp, pătrimea unui secol, numai datorită lungimii sale, războaielor și invaziilor, adăugându-se unei total ștergătoare și devastatori plăgi, a terminat cu viața multora ce asistaseră la evenimentul din Ghadir, în special a celor bătrâni dintre sahabah, precum și-a fiilor lor, care au fost gata să-și întâlnească Stăpânul, conducând jihadul în felul Său, Preamăritul, Atotcunoscătorul, dar și în felul Trimisului lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), în așa fel încât morții lor au depășit ca număr pe supraviețuitori. Parte dintre ei a fost risipită prin cuprinsul țării ți mulți dintre cei răspândiți n-au fost prezenți la Rabha, exceptându-i pe cei care au ținut companie Conducătorului Credinței în Iraq, aceștia fiind numai bărbați. În pofida tuturor acestora zise, 30 de sahabah, din care 12 au fost participanți la Bătălia de la Badr, au auzit Hadithul de la al-Ghadir de la Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!)
Dar au fost și mulți alții, care au urât faptul de-a da mărturie, așa cum e cazul lui Anas ibn Malik[6] și-a altora, care și-au primit pedeapsa meritată, în locul rugăciunilor Conducătorului Credinței către Allah, aceea de-a plăti cu rele pe acei care ascund (nespunând) adevărul, atunci când îl știu. A fost el în măsură să adune pe toți sahabis, care erau la acea vreme în viață, bărbați și femei, și să le vorbească în același fel pe care l-a folosit la Rabha și în alte ocazii, fapt pe care mulți l-ar fi certificat; așa, ce-ar fi fost, dacă ar fi întrebat oamenii din Hijaz înaintea trecerii unui timp atât de îndelungat de la întâmplarea din Ghadir? Meditează asupra acestui fapt și vei găsi că este o foarte puternică probă, testificând transmiterea consecutivă a Hadithului de la al-Ghadir.
Ar trebui să-ți fie suficiente cărțile tradițiilor prin documentarea pe care o aduc asupra Hadithului al-Ghadir. De exemplu, ia în seamă ceea ce Imamul Ahmed a citat la pagina 340, vol. 4 al cărții sale Musnad, preluând de la Abu Tufayl, care a spus: „Ali a adunat oamenii la Rabha, după care le-a spus: «Implor în numele lui Allah, ca (să se ridice) fiecare musulman, care a auzit ce-a rostit Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), atunci, în ziua de la Ghadir, pentru a-și adeveri mărturia.» (Și-atunci) se ricară în picioare 30 de oameni.” Abu Naims a spus: „Mulți s-au ridicat și-au adeverit cum că Profetul l-a luat pe Ali de mână și-a întrebat poporul: «Știți voi că am mai multă autoritate asupra credincioșilor decât au ei înșiși asupra lor? » Ei au răspuns: «Întărit știm asta, O Trimisul lui Allah! » Apoi el a spus: «Oricărui i-am fost mawla, acest Ali este al său mawla; O Stăpâne! Fii prieten către acel ce-i este lui prieten și fii adversarul oricăruia se hotărăște a-i fi lui adversar.»” Abu Tufayl continuă să relateze: „Am lăsat locul cu descurajare (văzând ignoranța multor oameni în privința acestui hadith) și, întâlnindu-l pe Zayd ibn Arqam, i-am zis: «L-am ascultat pe Ali, spunând aceea și aceea.» Zayd a răspuns: «Atunci nu tăgădui niciodată că l-ai auzit chiar pe Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), și spune întocmai (cum a fost) despre el.»”
Depoziția lui Zayd indicată deasupra, cât și afirmația lui Ali în această privință, pot fi adăugate la mărturia celor 30 de sahabis, prin asta mărind numărul naratorilor acestui hadith la 32 de sahabis. Imamul Ahmed a înregistrat Hadithul lui Ali la pagina 119, vol. 1 al cărții sale Musnad ca transmis de către Abdul-Rahman ibn Abu Layla. Ultimul precizat spune: „L-am văzut pe Ali la Rabha, implorând oamenii să mărturisească, dar întărind faptul că numai acei, care-l văzuseră și-l auziseră pe Profet, trebuie să stea drepți și să certifice. (Așa că doar) 12 participanți la Bătălia de la Badr, pe care mi-i reamintesc tot atât de bine ca și cum aș privi la ei, au făcut astfel.” Abdul-Rahman citează pe aceștia din urmă (pe cei 12) ca atestând că ei toți au auzit pe Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), întrebându-i pe oameni în ziua de la Ghadir: „Nu am eu oare mai multă autoritate asupra vieții credincioșilor decât ei înșiși au și nu sunt soțiile mele ale lor mame? ” Toți ce ascultau au răspuns: „Da, cu adevărat este, O Trimisul lui Allah! ” Și așa cum citează Abdul-Rahman, el a spus apoi: „(Odată ce este astfel), oricine mă socoate ca al său mawla trebuie să-l considere pe Ali mawla al său; O Stăpâne Atotputernic! Fii prietenos oricărui prieten lui (Ali) și fii dușmanul oricăruia poartă în sine dușmănie către el! ”
5) O altă povestire este înregistrată de către imamul Ahmed la aceeași pagină. El citează pe Profet ca zicând: „O Stăpâne! Împrietenește-te cu oricare îl socoate al său wali și fii vrășmașul oricăruia îi stă în contră; sprijină pe oricine sprijină pe Ali și părăsește-l pe-acel ce-l părăsește.” Narațiunea continuă către obligativitatea ca, în afară de trei bărbați, martorii să se ridice și să confirme. Ali a invocat pe Allah să blesteme pe cei care ascund adevărul, chiar de-l știu, iar invocația sa a fost plătită cu atenție. Dacă însumezi pe Ali și pe Zayd ibn Arqam la pomeniții participanți la Bătălia de la Badr, atunci, cu evidență, 14 este numărul martorilor. Urmărind tradițiile privitoare la întâmplarea de la Rabha, înțelepciunea lui Ali se face manifestă prin răspândirea Hadithului al-Ghadir și prin publicarea lui.
Superiorul Martirilor, Abu Abdullah al-Husain, pacea fie cu el, ne-a lăsat o moștenire de-o altură memorabilă, de care el a avut parte în timpul regatului Muawiyah. Atunci a fost când adevărul a devenit manifest. A fost similar poziției avute de către Ali la Rabha. La vremea perioadei de pelerinaj, al-Husain, înconjurat de-o-nvălmășeală de pelerini, a lăudat pe bunicul, pe tatăl, pe mama sa și fratele său, și-apoi a ținut o cuvântare fără de precedent, cu elocință și înțeleaptă, care a captivat pe toți ascultătorii, câștigându-le inimile și mințile. Discursul său a fost atotcuprinzător, unul prin care a redeșteptat masele, prin care a mers pe firul istoriei, cercetând-o, prin care a plătit întâmplării de la Ghadir datorii juste și meritate. Marea lui poziție (intelectuală și morală a discursului) a produs drept urmare rezultate mărețe și-a devenit echivalentă Hadithului al-Ghadir ca faimă și vastă publicitate.
6) Ai săi nouă descendenți, cu toții Imami fără de păcat, au aplicat propriile lor metode în publicarea și propagarea aceluiași hadith. Metodele lor reflectă înțelepciunea lor, înțelepciune ce este înțeleasă de toți aceia care au simțuri sănătoase. Ei au folosit al-18-lea Thul-Hijjah (sărbătorirea întâmplării de la Ghadir Khumm) ca o sărbătoare anuală deosebită, pentru a-și face iarăși și iarăși urări unul celuilalt, căutând cu umilință și fericiți vecinătatea lui Allah, Preamăritul, Preaputernicul, prin postire, rugăciuni și rugăminți. Ei au trecut dincolo de limite în făptuirile lor de bunătate și în actele lor de justiție, mulțumind lui Allah pentru binecuvântările pe care El le-a revărsat asupra lor în acea zi, binecuvântări venite prin virtutea înscrisului ce-a numit Calif pe Conducătorul Credincioșilor și i-a dat promisiunea Lui divină de-a fi Imam. Ei și-au vizitat deseori neamurile, dând generos din timpul lor familiilor, și-au vizitat frații de sânge și credință, au îngrijit de vecinii lor, îndemnându-și partizanii să facă la fel.
7) Pentru acest motiv, cel de-al 18-lea Thul-Hijjah din fiecare an este celebrat ca o adevărată sărbătoare de către Shiiți din toate timpurile și din toate climatele (locurile).[7] Atunci este când ei (shiiții) aleargă la moschee să ofere rugăciuni obligatorii și de inimă, să recite Gloriosul Coran și să citească cea mai celebrată rugăciune, ca semn de mulțumire către Allah Preaputernicul înspre perfecționarea religiei Sale și împlinirea binecuvântărilor Sale asupra lor prin numirea Conducătorului Credinței ca Imam (atât în sens teologic, cât și secular). Este atunci când se vizitează unii pe alții și-și urează fericiți toate bunele, căutând vecinătatea lui Allah prin fapte de dreptate și bunătate și prin încântarea celor din propriul neam și a vecinilor. În acea zi, în fiecare an, ei vizitează monumentul funerar al Conducătorului Credinței, loc unde nu mai puțin de o sută de mii de pelerini vin din lung și-n lat. Acolo și în acea zi, ei venerează pe Allah în același fel în care Imamii lor cei puri au obișnuit să-L venereze pe El: prin postire, rugăciuni și reamintirea lui Allah. Ei caută apropierea de El prin acte de dreptate și prin plătirea de sadaqat. Ei nu se împrăștie înainte de-a se adresa sacrului sanctuar cu un discurs laudativ, făcut de către unii dintre Imamii lor. Acest discurs include certificarea poziției glorioase luate de către Conducătorul Credincioșilor, onorând faptele sale de arme și lupta în a pune bazele principiilor credinței, serviciul său ca Superior al Profeților și Trimișilor, virtuțile și meritele sale, printre care se află și onoarea pe care a primit-o de la Profet în ziua de la Ghadir. Acesta este obiceiul șiiților în fiecare an. Oratorii lor s-au referit totdeauna la Hadithul al-Ghadir, citând tradiția lui sau chiar fără referință la aceasta, iar poeții lor sunt obișnuiți să compună poeme pentru comemorarea lui (Hadithului) atât în timpurile trecute, cât și prezente;[8] drept cele spuse, nu e cale de-a semăna îndoială despre povestirea consecutivă a Hadithului, în linia surselor Ahl al-Bayt și ale Shias. Motivele lor de-a-l memoriza pe de rost, eforturile lor de-a păstra textul său original, păzirea autenticității sale, publicarea și răspândirea sa. . . , toate acestea au rezultat în obținerea celor mai dorite obiective. Trimit la cele patru majore Musnad ale Shia, precum și la alte referințe Shia, conținătoare de bazate și bine documentate tradiții, iar tu vei găsi pe fiecare din ele reverberând același înțeles, unde tradițiile se susțin reciproc. Oricare se familiarizează cu aceste tradiții va descoperi ca Hadithul acesta este mutawatir datorită surselor sale mult prețioase.
8) Spun, nu există nici o îndoială despre transmiterea lui consecutivă prin intermediul surselor Sunni, conform cu legile naturale (venite de la Allah), așa cum, de altfel, ai ajuns să știi: „Facerea lui Allah nu suferă nici o stricăciune; aceasta este Dreapta Călăuzire, dar mulți sunt ce nu știu asta.” (Coran, 30:30) Autorul cărții Al-Fatawa al-Hamidiyya, în pofida încăpățânării sale, admite relatarea consecutivă a acestui hadith în a sa dizertație abreviată întitulată Al-Salawat al-Fakhira fil AHadith al-Mutawatira. Al-Sayyuti și alți învățați ai exegezei admit cu toții același fapt. Trimit la Muhammad ibn Jarir al-Tabari, autor al faimoaselor opere intitulate „Tafsir” și „Tarikh, ”, la Ahmed ibn Muhammad ibn Said ibn Aqdah, la Muhammad ibn Ahmed ibn Uthman al-Thahbi, care cu toții au scris opere de cercetare asupra surselor acestui hadith. Fiecare dintre ei au scris o întreagă carte pe acest subiect. Ibn Jarir include în propria sa carte mai bine de 105 izvoare ale doar acestui hadith. [9] Al-Thahbi, chiar împotriva fanatismului său, a atestat adevărul multora din sursele acestui hadith. În capitolul 16 al cărții Ghayat al-Maram, mai bine de 80 de aHadith transmise de către Sunniți dau dovada autenticității Hadithului Ghadir. Însă nu citează pe al-Tirmithi, al-Nisai, al-Tabrani, al-Bazzar, Abu Yali sau citează doar câțiva alți (necunoscuți) raportori ai acestui hadith. Al-Sayyuti citează acest hadith în timpul comentariului asupra lui Ali în a sa carte Tarikh al-Khulafa, ca transmis de către al-Tirmithi, adăugând: „Acest hadith este de asemenea consemnat de Ahmed ca transmis de către Ali, cum și de către Ayyub al-Ansari, Zayd ibn Arqam, Umer (ibn al-Khattab) și Thu Murr. Abu Yali îl citează de la Abu Hurayrah, al-Tabrani îl citează de la Ibn Umer și Ibn Abbas așa cum a fost transmis de către Malik ibn al-Huwayrith, Habshi ibn Janadah și Jarir, și la fel transmis de către Ammarah și Buraydah.”
O dovadă a faimei acestui hadith este evidentă din faptul că imamul Ahmed îl înregistrează în a sa Musnad, preluându-l de la Riyah ibn al-Harish, așa cum este transmis din două izvoare. Aici scrie că odată, un grup de bărbați a venit la Ali și ei au spus: „Assalamu Alaikum, mawla al nostru! ” Imamul i-a întrebat cine erau și ei au răspuns că erau supușii lui. Imamul i-a întrebat: „Cum aș putea fi eu mawla al vostru, odată ce sunteți beduini? ” Ei au spus: „În ziua de Ghadir, l-am auzit pe Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), spunând: «Oricui i-am fost mawla, Ali îi este mawla.” Riyah spune că, atunci când au plecat, el i-a urmat puțin și i-a întrebat cine erau și ei i-au zis lui: „Suntem un grup ținând de Ansar (susținători din Medina) care însoțește pe Abu Ayyub al-Ansari.” O altă probă a faimei sale (acestui hadith) este ceea ce a fost înregistrat de către Abu Ishaq al-Thalabi, în timp ce explică Surat al-Maarij în cartea sa Al-Tafsir al-Kabir, sprijinindu-se pe două surse înalt respectate; el scrie: „Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), a poruncit oamenilor în ziua de la Ghadir să se adune, apoi a luat de mână pe Ali și a spus: «Oricine mă primește pe mine ca mawla, acela îl are și pe Ali drept mawla.» Veștile acestui anunț s-au răspândit peste tot în țară, iar Numan al-Fahri a ajuns să afle despre acest hadith. Călătorind pe cămila sa, el a venit să-l întâlnească pe Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate! După ce-a coborât de pe cămilă, el i-a spus Profetului următoarele: «O Muhammad! Ne-ai poruncit nouă să purtăm mărturia că nu există alt dumnezeu decât Allah și că tu ești Trimisul lui Allah, iar noi am dat ascultare (ne-am supus); apoi ai poruncit să facem rugăciunile de cinci ori pe zi, iară noi am consimțit; ai poruncit să postim în timpul lunii Ramadan, iară noi am urmat; și-ai poruncit să împlinim pelerinajul, iară noi am primit (în sufletul nostru) și asta; dar, ca și cum asta nu ar fi îndeajuns, l-ai favorizat pe vărul tău înaintea tuturor nouă și-ai spus: «Acel care mă primește ca mawla, tot asfel Ali al său mawla»; este aceasta una din poruncile tale ori este de la Allah? ” El, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), a răspuns: «Jur pe Unul, carele este numai Dumnezeu, că asta este porunca lui Allah, Preamăritul și Atoatecunoscătorul»; după care al-Harit a plecat, îndreptându-se către animalul său, șoptindu-și pentru sine: «O Stăpâne! Dacă spusele lui Muhammad sunt adevărul, îngăduie să plouă cu pietre sau o suferință groaznică să cadă asupra noastră.» Și abia ce ajunse la cămila sa, că Allah făcu o piatră să-i despice țeasta, să-i străbată tot corpul și să-i iasă prin șezut, lăsându-l pe al-Harih mort acolo, năpraznic. (Următorul citat) este cu referință la acel incident, vers pe care Allah cel Atotputernic l-a revelat așa:
„Un om care purta o întrebare pentru Profet, a întrebat spre sigura lui pedepsire—întrebare ce nu poate fi oprită (înlăuntru) de cei care îndepărtează adevărul—(pedeapsă) ce-a venit de la Allah, Stăpânul Căilor Urcătoare.” [10] (Coran, 70:1-3)
Astfel este cum tradiția, citată verbatim[11], concluzionează. Autenticitatea sa este acceptată ca un fapt de consens între mulți învățați Sunniți, Wassalam.
Cu sinceritate,
Sh
SCRISOAREA 57
Muharram 25, 1330
I Interpretând Hadithul al-Ghadir
II Conexiunea
Faptul de-a crede în veridicitatea venită de la sahabah cere interpretarea Hadithului al-Ghadir, chiar dacă este povestit consecutiv sau nu. Pentru acest motiv, Sunniții au pretins că „mawla” poartă varii înțelesuri, cu toatele au fost aplicate în Sfântul Coran. Poate să însemne „ceea ce-i de meritat”, așa cum spune Preaputernicul, când se adresează necredincioșilor: „Locul vostru este al Focului, care-i al vostru mawla.” , cuvinte însemnând „Meritați (vi se cuvine) pedeapsa Focului.” Alt înțeles este acela de „susținătorul”, așa cum reiese în spusele lui Allah, lăudat fie numele Său: „Este așa (și nu altfel), pentru că Allah este mawla al celor ce cred, iar necredincioții nu au nici un mawla.” Cuvântul însemnă de asemenea și „moștenitorul”, cum se găsește în declarația Preaputernicului: „Noi am destinat moștenitori (mawali) fiecăruia, din moștenirea lăsată de părinți și rude.” , aici (evident) însemnând moștenitori. De asemenea înseamnă „rude apropiate”, așa cum prea bine este înțeles din versul Unului, Iubitul și Puternicul: „Mie teamă de rudele (mawali) ce-Mi vor urma, ”, cuvântul însemnând rude. Înseamnă de asemenea „prieten”, așa cum sugerează versul: „În Ziua aceea, nici un mawla nu va fi în stare să facă vreun bine pentru al său mawla.” „Wali” are de asemenea înțelesul derivat de persoană care este cea mai în măsură să rezolve problemele altei persoane, așa cum în cazul când spunem: „Domnul Cutare este wali al acestui minor.” Și înseamnă de asemenea „cel care te susține (în ale tale)” și „cel iubit (întru credință)” Unii au spus: „Esența Hadithului poate fi în sensul «pe oricine am sprijinit, i-am fost prietenos ori iubit;» pentru că Ali a fost astfel (de caracter) și pentru că înțelesul acesta este în conformitate cu prestigiul bunilor stramoși și cu imamatul celor trei drepți califi, fie ca Allah să fie mulțumit cu ei.
2) Posibil este, de asemenea, ca unii oameni să fi privit acest hadith ca referindu-se la Ali, pur și simplu pentru că unul din tovarășii lui Ali din Yemen a observat politica sa fără compromisuri întru executarea comandamentelor lui Allah; prin urmare, acest tovarăș l-a vorbit de rău pe Ali; acesta e motivul pentru care Profetului, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate! ), nu i-a plăcut deloc atitudinea lor și, în ziua[12] de la Ghadir, s-a ridicat, lăudându-l pe Imam și contribuțiile acestuia, atrăgând atenția asupra prestigiului avut și apărându-i numele împotriva acelora ce încercau să-l mestece (să-i coboare statutul moral, intelectual). Pretextul folosit de un asemenea grup de avocați este acela că, în cuvântarea sa, Profetul a preamărit în mod particular pe Ali, spunând: „Oricui i-am fost wali, Ali îi este wali.” și lăudând de asemenea la modul general pe Ahl al-Bayt, prin zicând: „Vă las vouă Cele Două Lucruri Importante: cartea lui Allah și descendența mea, al meu Ahl al-Bayt;” așa fiind, el le-a recomandat pur și simplu că ar trebui să-l prețuiască pe Ali în particular și pe neamul său, în general. Ei (acel grup de avocați) pretind că asemenea afirmație nu implică faptul ca Ali să fie succesorul lui și nici nu arată că imamatul ar fi pentru el, Wassalam.
Cu sinceritate,
Sh
SCRISOAREA 58
Muharram 27, 1330
I Hadithul al-Ghadir nu poate fi interpretat
II Pretextul pentru interpretarea sa este speculativ și duce pe căi greșite
1) Într-un fel anume am sentimentul că inima ta nu este mulțumită cu ceea ce tu însuți ai afirmat, iar drept consecință, nici sufletul tău! Tu onorezi pe Trimisul lui Allah și nutrești înțelepciunea sa pură, infailibilitatea sa, darul său profetic plin de dovezi, crezând că el este maestrul înțelepților și sigiliul tuturor profeților: „El nu vorbește după propria lui înclinarea (omenească); asta este inspirație revelată; el a fost învățat de către unul tare în putere.” (Coran, 53:3-5)
Presupune acum că un filosof de o altă credință te întreabă despre Ziua de la Ghadir, spunând: „De ce a oprit el pe toți acei mii de oameni să-și continue marșul, oprindu-i în arșița amiezii, într-o astfel de câmpie coaptă de soare? De ce s-a asigurat el ca toți, care-i erau inainte, să se întoarcă și-a așteptat pe oricine rămăsese în urmă? De ce a fixat tabăra cu ei într-un loc atât de pustiu, că nici apă și nici vegetație nu erau la îndemână? Și apoi, de ce le-a predicat despre Allah Preaputernicul în chiar acel loc și a ordonat celor ce erau prezenți acolo să răspândească, după ce-aveau să se separe, ceea ce ascultaseră acelora ce nu auziseră (nefiind prezenți), și de ce a început cu o cuvântare a laudei-de-sine, spunând: «Îmi pare că Trimisul Stăpânului (Israil, îngerul morții) este gata să vină a mă chema (ca să mă întorc la Stăpânul meu), iar eu am să răspund chemării; eu sunt răspunzător (pentru ale mele) și voi sunteți răspunzători (pentru ale voastre)» și ar mai întreba ce mesaj a ordonat Profetul să fie răspândit și cărei nații i-a fost poruncit să dea o atenție anume mesajului? De ce i-a întrebat: «Nu credeți că nu există decât un singur dumnezeu în afară de Allah și că Muhammad este Servitorul și Trimisul Său, (nu credeți) că Paradisul Său este adevărat și Focul Său plin de dreptate, că moartea este egală tuturor și că viața de după moarte este după merit, și (nu credeți) că fără îndoială se apropie Ora și că Allah va trezi la viață pe toți aceia întinși în mormintele lor? » (filosoful te-ar chestiona, de ce i-a întrebat) și ei au răspuns afirmativ? De ce-a luat imediat mâna lui Ali, i-a ridicăt-o atât de i s-a văzut părul alb de la subțioară, spunând: «O oameni! Allah este al meu mawla și pentru credincioși, eu sunt mawla»; apoi, de ce le-a lămurit declarația sa «Eu sunt mawla pentru credincioși», punând întrebarea: «Nu am eu mai multă autoritate asupra vieților voastre decât voi înșivă aveți? » Apoi, având făcută o asemenea explicație, de ce a spus: «Până acum, oricine m-a primit ca mawla al său, Ali acesta este al său mawla; O Stăpâne! Fii prieten aceluia ce-i este prieten și fii adversarul oricăruia i se opune; sprijină pe oricare sprijinitor al său și trădează pe oricine îl trădează», și de ce l-a ales pe el (pe Ali) într-un mod specific, rugându-se pentru el într-un fel de care sunt demni doar Imamii și succesorii onești? Și de ce le-a cerut lor să testifice, întrebându-i: «Nu am eu mai multă autoritate asupra vieților voastre decât voi înșivă aveți? » și ei au răspuns, confirmând; după care a spus: «Oricărui i-am fost mawla până acum, Ali îi este mawla» sau «Oricărui i-am fost wali până acum, Ali îi este wali»; și de ce-a legat Coranul de descendența sa, făcându-i prin asta pe înțelepți să urmeze (descendența Profetului) până în Ziua Judecății? De ce atâta grijă din partea unui Profet atât de înțelept (pentru subiectul acesta)? Care era misiunea care avea nevoie de toate aceste introduceri și care era scopul de atins dintr-o situare atât de memorabilă? Care a fost mesajul pe care Allah Preaputernicul i l-a ordonat spre răspândire, când El a spus: «O Trimisule! Fă cunoscut tuturor ceea ce tocmai ți-a fost destăinuit de către Stăpânul tău; de nu vei face astfel, atunci (voi socoti) că nu ai transmis deloc Mesajul Său; însă chiar așa, Allah te va apăra de oamenii răi» (Coran, 5:67), și ce misiune anume cerea o atâta evidențiere de catre Allah, Care-o ordonase spre răspândire într-un ton atât de asemănător amenințării? Care era faptul anume pentru care Profetul se temea de disensiuni (în cazul de nu l-ar fi răspândit el însuși), un anunț ce cerea o puternică protecție de la Allah împotriva răului provocat de ipocrizie. . . ? ”
Te intreb, în numele bunicului tău, dacă ești întrebat toate aceste întrebări, le vei răspunde, spunând că Allah, Atoatecunoscătorul, Atotputernicul, a vrut pur și simplu să le explice musulmanilor cât de mult îi sprijinise Ali și cât de prietenos le-a fost? Nu cred, de exemplu, că ai da un asemenea răspuns și nu cred că ai interpreta cuvintele lui Allah ori ale maestrului înțelepților, care este pecetea trimișilor și profeților. (Cred că) ești mult deasupra gândului că el ar fi epuizat resursele și mijloacele în explicarea a ceva prea clar care să ceară, în conformitate cu rațiunea și bunul simț, o asemenea lămurire. (Și cred că), aici nu există nici o îndoială, te uiți la acțiunile și declarațiile Profetului într-o lumină mai bună, o lumină ce nu este batjocorită de către cei tăcuți (cercetătorii izolați) și nici criticată (cu vocea ori cu scrisul) de către filosofi și înțelepți. Nu este îndoială că apreciezi valoarea declarațiilor și actelor lui, punându-le în zona înțelepciunii și infaibilității.
Allah cel Atotputernic a spus: „El este un Trimis binecuvântat, înzestrat cu putere de la Unul-ce-are-Tron, ascultător, capabil și demn de încredere; cu fermitate (spun că) tovarășul vostru nu este posedat.” (Coran, 81:19-22) Tu ești deasupra faptului de-a-l acuza pentru clarificarea a ceea ce este deja clar, ori pentru traducerea a ceea ce este știință vulgară, evidentă, ori pentru folosirea unor introduceri neobișnuite la clarificările făcute sau pentru introduceri care n-ar avea nici o legătură cu subiectul. Allah și Trimisul Său sunt deasupra acestora. Tu, fie ca Allah să susțină adevărul prin persoana ta, tu știi că tot ce se potrivește unor asemenea măsuri, întreprinse în arșița de amiază a acelui loc, măsuri care sunt sănătoase pentru acțiunile și declarațiile din Ziua de la Ghadir, nu este altceva decât răspândirea mesajului divin și numirea viceregentului său. La un mod inechivoc, dovezi logice și explicații raționale probează că tot ce-a intenționat el să realizeze în acea zi nu a fost altceva decât numirea lui Ali ca viceregent și succesor. Acest hadith, susținut de dovezi, este un text explicit privind califatul lui Ali, un text care nici macar cere o interpretare, și nu există o altă cale de-a-l înțelege cu altă semnificație. Acest fapt este cu totul clar pentru oricine dotat „cu minte sănătoasă, atentă, și care a fost martor.” (Coran, 50:37)
2) În privința pretextului pe care-l reclamă, nu este altceva decât o speculație și o denaturare. Este sofisticarea confuziei și înfrumusețării. Profetul l-a trimis pe Ali în Yemen de două ori, pentru prima oară fiind în anul 8 A.H. Atunci a fost când acei traficanți de scandal au răspândit rumori despre el, iar câțiva oameni, în drumul lor de întoarcere de la Medina, s-au plâns de el la Profet. Atunci a fost când el s-a indignat de plângerile lor și ei au văzut scânteie de mânie pe fața lui; însă ei nu s-au reținut în a încerca iarăși (relele lor). A doua oară când a fost trimis a fost în anul 10 A.H. Atunci a fost când Profetul a legat un nod la stindardul lui Ali, a aranjat acoperământul de cap a lui Ali cu propriile sale mâini, spunând: „Mergeți și să nu fiți de nimic abătuți”; după care Ali s-a îndreptat către destinația sa ca un conducător al celorlalți sfătuit la modul divin și asta până s-a achitat de responsabilitatea pe care i-o încredințase Trimisul lui Allah,(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!). Apoi el a participat în Pelerinajul de Despărțire al Profetului. Atunci a fost, când profetul i-a dat un călduros bunvenit și chiar a împărțit cu el propria sa ofrandă. Atunci a fost când nici un purtător de zâzanie nu a îndrăznit să deschidă gura și nici vreun necinstit nu a încercat să-l acuze de ceva; așa fiind, cum poate acest hadith să ceară obiecții din partea partizanilor adverși? Și cum ar putea fi hadithul doar un simplu răspuns la atacurile lor, fapt pretins de către unii?
Chiar și simplul antagonism față de Ali nu este de-ajuns ca Profetul să-l laude cu supra- măsură, așa cum a făcut-o de la amvonul din șei de cămilă în ziua de la Ghadir, exceptând doar, Allah să ne ferească, că ar fi riscat propriile sale acțiuni și declarații, responsabilitățile sale și misiunea, doar ca să-i facă plăcere lui Ali. Înțelepciunea sa divină este deasupra acestui fel de-a proceda, fiindcă Allah, binecuvântat fie-I Numele, spune: „Este spunerea unui Trimis plin de glorie; nu este vorbirea unui poet, în care puțin puteți crede; nu este vorbirea unui pustnic, din care puțin puteți a vă aminti; nu este altceva decât revelație de la Stăpânul Lumilor.” (Coran, 69:40-43)
Ar fi dorit el doar să arate contribuțiile lui Ali și să respingă pe-acei care-i purtau ranchiună, el ar fi spus pur și simplu asta: „Acesta este vărul meu, cumnatul meu, tatăl descendenților mei, stăpânul gospodăriei mele; prin urmare, să nu-l răniți (în vreun fel)” ori ceva asemănător, ca să arate simpla admitere a statutului său și-a demnității sale. Dar felul în care acest hadith este rostit nu dă altă impresie decât aceea pe care am sugerat-o. Hadithul reliefează dovezi raționale și deductive. Lăsând la o parte motivul, oricare ar fi acesta, declarațiile însele poartă înțelesuri explicite, înțelesuri care nu cer nici o cercetare în rădăcinile lor.
În hadithul de la al-Ghadir, în ce privește referința sa la cele ale gospodăriei, și asta nu a fost decât să susțină același înțeles pe care l-am sugerat, odată ce le-a corelat cu Glorioasa Carte a lui Allah, fixându-le ca exemple pentru cei înțelepți, a spus: „Vă las cu acestea care, atâta vreme cât vă alipiți lor, n-or să vă răzlețească vreodată: Cartea lui Allah și descendența mea, casa mea.” El nu a procedat așa, pentru ca poporul să poată înțelege, după plecarea Profetului, că are un punct de referință doar, ori că are pe ce să se sprijine doar, ci (mai mult), să înțeleagă că numai cu amândouă împreună vor putea trăi. Îți este suficient, pentru certificarea privind Imamii din linia purei descendențe a Profetului, faptul că ei, carora nici un prejudiciu nu li se poate apropia din față ori din spate, sunt legați la Cartea lui Allah. Așa cum nu este posibil să te referi la vreo carte, care diferă în judecățile sale de Cartea lui Allah, Prealăudatul, Sublimul, tot astfel nu este posibil să te referi la un Imam care, în judecățile sale, se opune Imamilor din pura descendență.
Ia seama la declarația sa, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), „Acestea nu se vor separa vreodată, până ce nu mi se vor uni mie la Lac.” , declarație care-i dovadă că Pământul nu va fi niciodată lipsit de un Imam din carnea sa, egal totodată și Cărții. Oricine cercetează acest hadith va descoperi că restrânge califatul la Imamii din pura descendență a Profetului. Acest fapt este susținut în hadithul comunicat de către Zayd ibn Thabit și citat de către Ahmed în a sa carte Musnad, la începutul paginii 122, vol.5. Acest hadith afirmă că Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), a spus: „Vă las pe voi cu doi succesori: Cartea lui Allah, ca o frânghie care se întinde dela ceruri la Pământ, și Casa mea, pentru că ele nu se vor separa vreodată, până ce nu mi se vor uni mie la Lac.” O asemenea declarație este cu adevărat indicativă în numirea califatului pentru Imamii purei descendențe, fie ca pacea să fie asupra lor. Știi deja că textul, care accentuează urmarea descendenței Profetului, implică și urmarea conducerii lui Ali, odată ce Ali, după Profet, este stăpânul de necontestat și Imamul ce se supune Casei sale.
Pe de o parte, hadithul al-Ghadir și altele ca el implică faptul că Ali este Imamul casei Profetului, și ca statutul acesta, conform lui Allah și Trimisului Său, este egal al Sfântului Coran. Pe de altă parte, hadithul dă credit propriei sale mari personalități, datorită căreia el a devenit wali pentru toți aceia al căror wali nu este altul decât Trimisul lui Allah, Wassalam.
Cu sinceritate,
Sh
SCRISOAREA 59
Muharram 28, 1330
I Adevărul exprimă
II Un subterfugiu.
1) În trecut ori în prezent, n-am văzut vreodată pe nimeni mai blând în tonul său, mai puternic în argumentarea sa, decât propriul tău sine. Acum, adevărul s-a manifestat el singur prin probele pe care le-ai scos în față, prin aceasta îndepărtând masca îndoielii, arătând plăcuta reținere a convingerii. De-acum înainte nu vom mai clama că semnificația lui wali și mawla în hadithul al-Ghadir este aceea de „cel dintâi” sau că implică „sprijinitorul”, ori altele similare, și nu vom mai vorbi ceva conectat la ce-a sugerat omul acela, care a întrebat spre pierzarea sa; perspectiva ta privind „mawla” este de pe o bază firmă și este de luat ca de la sine înțeles.
2) Doresc să fii de acord interpretării noastre la zisul hadith, ce este vizată de către un grup de ulema învățați, grup ce include pe imamul Ibn Hajar cu a sa Al-Sawaiq al-Muhriqa și al-Halabi, cu a sa Sirat. Ei raționează că, chiar de suntem de acord că Ali este cel mai demn de imamat, intenția Profetului în acest caz este una de viitor; altfel, Ali ar fi devenit Imam în pofida prezenței Profetului, (ceea ce este o situație imposibilă, odată ce Profetul, atâta vreme cât a trăit, a fost singurul Imam), căruia nu i-a păsat de un Imam viitor, după plecarea lui. Asta este ca și cum spusese: „Ali trebuie să fie Imam îndată ce primește jurământul de loialitate”; așa fiind, o asemenea situație nu va intra în conflict cu anterioritatea celor trei Imami; prin asta, (intenția Profetului) păzește onoarea bunilor strămoși, fie ca Allah să fie încântat de ei.
Cu sinceritate,
Sh
SCRISOAREA 60
Muharram 30, 1330
I Subterfugiul infirmat
Tu, fie ca Allah să sprijine adevărul prin persoana ta, tu ne-ai cerut să fii convins că esența hadithului al-Ghadir este că Ali este cel mai demn de imamat, când și dacă musulmanii îl aleg ca imam și atunci când și dacă face jurământul de loialitate către Profet, odată ce prioritatea lui, pe care hadithul o indică, este una de viitor mai degrabă, decât imediată. Cu alte cuvinte, o asemenea prioritate va fi materializată când și dacă este materializată la modul forțat, adică mai degrabă decât să fie actuală, astfel încât să nu distoneze cu califatul celor trei Imami, care l-au precedat( la conducerea musulmanilor).
Te întrebăm în lumina adevărului, a demnității prezente în justiție, a onoarei reieșite din cinste și a logicii din spatele corectitudinii, dacă tu însuți ești convins de asta astfel și într-atât, încât să ne putem încadra drumului tău și să-l urmăm. Ești de acord să dai tu însuți o asemenea explicație ori care să-ți fie atribuită, astfel încât noi să te urmăm și să procedăm la fel ca tine? Nu cred că ești convins sau încântat cu o perspectivă ca asta. Eu sunt convins că tu însuți te miri de oricine ar accepta să deriveze asemenea înțeles din acest hadith, când însuși textul nu-l sugerează deloc, și de oricine l-ar gândi în acest fel; nu, nu-i deloc de acceptat asta!, fiindcă ar intra în concurență cu înțelepciunea și prudența Profetului…, astaghfir-Allah. Iar un asemenea înțeles (derivat) nu-i conform nici cu marele sale fapte, nici cu declarațiile sale pline de seriozitate , făcute în ziua de la al-Ghadir, nici cu probele incontestabile pe care le-am adus mai înainte, nici cu ceea ce a înțeles al-Harith ibn al-Numan al-Fahri și nici cu ceea ce a fost reliefat de către Allah și Trimisul Său, ori de către toți tovarășii săi.
Și chiar mai mult, prioritatea discutată nu este realmente în acord cu înțelesul general al acestui hadith, pentru că, la modul evident, ea nu are necesitatea ca Ali să nu fi fost mawla al celor trei califi și nici necesitatea ca el să fi fost mawla oricăruia ce a murit pe vremea acestor califi. Aceasta e chiar contrariul concluziei convingătoare și făcută clară de către Profet, care a întrebat: „Nu am eu mai multă autoritate asupra credincioșilor decât au chiar ei asupra lor înșiși?” și oamenii i-au răspuns, afirmând; apoi el a spus: „Oricărui i-am fost până acum mawla (adică, stăpân al tuturor musulmanilor și al fiecăruia în parte, fără excepție), Ali îi este mawla.” Astfel și precum vezi, nimeni nu constituie o excepție (altcineva decât Profetul însuși), excepție implicată în această declarație; Ali, cu adevărat, este mawla fără nici un argument în contra. Ambii, atât Abu Bakr, cât și Umer, auzind cuvintele Profetului, spuse în ziua de la Ghadir, i-au spus lui Ali:[13] „O fiu al lui Abu Talib, tu ai devenit mawla pentru fiecare bărbat și femeie întru credință.”, ei admițând prin asta că el devenise stăpânul fiecărui bărbat credincios și fiecărei femei credincioase, generalizând aplicarea acestui fapt asupra oricăror credincioși, bărbați și femei, până ce soarele a apus în ziua de la Ghadir.
Odată lui Umer i s-a spus: „Atitudinea ta față de Ali este mult diferită de acea față de alți tovarăși ai Profetului.” Umer a răspuns, zicând: „Pentru ce (!?), pentru că este al meu mawla.”, fapt așa declarat de către Dar Qutni la pagina 36 al cărții Al-Sawaiq al-Muhriqa. Prin asta el a admis că Ali este stăpânul său și că Ali nu fusese încă ales a fi calif și nici nu primise legământul de fidelitate de la cineva. Ia în atenția ta cum declarația lui Umer a dovedit că Ali era mawla al său și mawla pentru fiecare credincios, bărbat sau femeie, dar nu prin virtutea viitorului, odată ce Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), în numele Preaputernicului Allah, a răspândit același fapt în ziua de la Ghadir. Umer i-a cerut odată lui Ali să arbitreze în cazul prezentat în fața sa de către doi beduini certăreți. Unul din ei a întrebat: „Acest om (Ali) este judecătorul dintre noi?!” Într-o clipă Umer a izbucnit furios, i-a înfipt omului mâna în gât și i-a zis: „Nenorocirea să-ți cadă asupra! Nu știi cine este acest om?! El este al tău mawla, el este al meu mawla și este mawla al tuturor credincioșilor; oricine îl respinge ca mawla, nu-i îndoială că nu este musulman”, așa cum este afirmat aproape de concluzia capitolului 11 al cărții lui Ibn Hajar, Al-Sawaiq al-Muhriqa. (Dar) sunt puțini la număr cei care au înregistrat acest incident.
Tu, fie ca Allah să sprijine adevărul prin persoana ta, tu ești conștient de faptul că, de ar fi fost acceptată filosofia lui Ibn Hajar și-a partizanilor săi în ce privește hadithul de la Ghadir, atunci Trimisul lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), ar fi fost dovedit că falsifică propria misiune și responsabilitate—noi căutăm refugiu împreună cu Allah împotriva unei astfel de gândiri—halucinând în discursurile și faptele sale—ori Allah este deasupra faptului de-a-l lăsa pe Trimisul Său să facă asta—fără să aibă, conform acestei filosofii, fără să aibă vreun alt scop în acestă minunată situație, decât să facă un anunț conform căruia, după ce Ali ar fi fost ales calif, el ar fi fost cel mai potrivit (acestui statut), și că, teoria continuă, nimeni nu ar trebui să monopolizeze această funcție, deoarece Ali și ceilalți tovarăși, precum toți musulmanii în general, sunt cu toții egali, referitor la asta. Iar, O musulmani, dacă asemenea filosofie se dovedește exactă, ce caracteristică intenționa Profetul, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), atunci și acolo să-i atribuiască lui Ali, și numai lui Ali, dintre toți ceilalți, binecunoscuți pentru istoria lor întru servirea islamului?
Cu referire la pretenția lor, că prioritatea lui Ali referitoare la Imamat nu a fost cu raportare la viitor și că el ar fi devenit Imamul în ciuda prezenței Trimisului lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), noi spunem că este de-a dreptul excentrică; este o vărsare vulgară a adevărului, o interpretare falsă care, neîncadrându-se undeva, ignoră convențiile tuturor profeților, califilor, regilor și prinților făcute cu succesorii lor. Acest fapt, pretenția lor, ignoră înțelesul hadithului: „Mie-mi sunteți ca Aaron lui Moise, exceptând faptul că nu va fi nici un profet după mine.” (Și această pretenție) este o încercare de-a uita declarația lui, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), declarația prezentă în hadithul referitor la neamul său, când le-atrage atenția, spunând „Prin urmare, ascultați-l pe el (Ali) și supuneți-vă lui”, și prezentă în alte numeroase texte având acest sens. Chiar dacă presupunem că datorită prezenței Trimisului lui Allah, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), prioritatea lui Ali la imamat nu poate fi efectivă imediat, atunci, evident, ea are a fi efectivă după decesul lui (Profetului), tot am urma linia, și este o regulă unanim acceptată în interpretarea unei declarații, că adevărul absolut (al sensului declarației) este inaccesibil prin cele mai apropiate înțelesuri. Cu privire la onoarea bunilor antecesori, aceasta este păzită fără a forța o asemenea interpretare, așa cum voi explica, dacă este necesar, Wassalam.
Cu sinceritate,
Sh
Următorul: SCRISOAREA 61 – 70
Anterior: SCRISOAREA 41 – 50
Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului
[1] Acestea se află între liniile poetice compuse ca răspuns al lui al-Walid ibn Uqbah ibn Abu Mait, citate de către Muhammad Mahmud al-Rafi i în introducerea cărții sale Sharh al-Hashimiyyat, pagina 8.
[2] Nu vom disputa asupra revelării sale, cu referință la wilayatul lui Ali, în ziua de la Ghadir Khumm, și nici dacă istorisirile noastre provenite din izvoarele ale purificatei descendențe sunt consecutive. Îți este suficient pentru raportare la nararea sa de către alții, pe lângă ultima pe care Imam al-Wahid a citat-o, în a sa exegeză făcută la Surat al-Maida, de găsit la pagina 150 a cărții sale Asbabul Nuzul, și care provine din două surse respectabile: Atiyyah și Abu Said al-Khudri. Autorul spune: „Acest vers (adică, acela spunând: «O trimisule! Răspândește ceea ce ți-a fost descoperit de la Stăpânul.») a fost revelat în ziua de la Ghadir Khumm cu referire la Ali ibn Abu Talib.” Același vers este narat de către al-Hafiz Abu Naim, care-l interpretează în a sa carte Nuzul al-Coran, sprijinindu-se pe duă surse, din care una este Abu Said, iar cealaltă, Abu Rafi. Este de asemenea narat de către Imamul Ibrahim ibn Muhammad al-Hamawaini al-Shafii în cartea sa Al-Fawaid, preluat din surse variate, unde ultima este Abu Hurayah.Este citat și de către Imamul Abu Ishaq al-Thalabhi, când explică înțelesul acestui vers în a sa Al-Tafsir al-Khabir, și de astă dată preluat din două respectabile surse. Ce anume testifică referința sa la Ali este faptul că acei care se roagă au fost deja numiți, zakat a fost întărit, postirea a fost legiferată, pelerinajul către Casă a fost coordonat, ceea ce este permis a fost lămurit ca și ceea ce este interzis, Shariah a fost deja regularizată și poruncile întărite; astfel, ce altceva ar mai fi cerut Allah să fie accentuat, decât tema califatului, o temă care L-a grăbit să-Și presioneze Profetul într-un mod ce-a fost aproape similar unei amenințări? Și cu privire la ce, dacă nu califatul, ar fi putut presimți Profetul disensiunea, dacă nu l-a răspândit, ceva care cerea însăși imunitatea lui Allah împotriva oricărui rău, rău ce ar fi putut rezulta din eliberarea de responsabilitate?
[3] Cărțile sahi, documentând despre ocazia care a necesitat revelarea acestui vers, sunt consecutive, ca provenind din surse ale purificatei descendențe. N-avem nici o îndoială asupra a ce narează purificata descendență a lui Muhammad, nici chiar atunci când al-Bukhari pretinde că versul a fost revelat în ziua de la Arafat, (și această certitudine este) pentru că toți ai casei Profetului știu (prea bine) ce este revelat în casa lor.
[4] Sayyid Ahmed Zayni Dahlan, într-un capitol despre Pelerinajul de Adio din cartea sa al-Sirah al-Nabawiyya (Biografia Profetului), scrie: „Nouăzeci de mii—alții spun că 124.000, în vreme ce alții, mai mult—au fost care l-au însoțit, (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa și asupra familiei sale curate!), de la Medina, și asta este doar o estimare grosolană (în mare) a numărului de pelerini ce l-au însoțit, ” scrie, zic, spre sfârșitul afirmației sale, de unde ajungi să afli că toți cei care s-au întors cu el au fost mai mult de 100.000 și că ei toți au fost martori la rostirea Hādithului din Ghadir.
[5] Noi am citat acest Hādith în Scrisoarea no 48; astfel, dacă te te duci la ea, îl vei găsi sub numărul 15 la referințe; aceeași Scrisoare se referă la și comentează despre acest Hādith într-o manieră demnă de atenția cercetătorilor.
[6] El (Ali), pacea fie cu sine, i-a spus acestuia(Anas ibn Malik): „De ce nu ești și tu în rândul tovarășilor Trimisului lui Allah, ca să adeverești ce-ai auzit de la el?” El (ibn Malik) a răspuns: „O Conducător al Credinței! Am devenit bătrân și am uitat spusele.” Ali a spus atunci: „Ce-mi spui este o minciună; fie ca Allah să te lovească cu boala albă (lepră), pe care turbanul tău n-o poate ține tăinuită.” Și doar ce fu să plece, că fața i-a și fost umplută de semnele leprei; astfel (ca rezultat al întâmplării), el obișnuia să spună: „Am ajuns ținta unui blestem invocat de Servitorul cel Drept.” Acest incident este foarte faimos, și există o certificare a autenticității sale, când Imamul Ahmed ibn Hanbal îl citează la sfârșitul paginii 119, vol.1 al cărții sale Musnad, adăugând și că: „Ei toți s-au ridicat să testifice, exceptând trei; iar aceștia trei au căzut sub puterea blestemului său.”
[7] Ibn al-Athir, în a sa Kamil, atunci când narează evenimentele semnificative care au avut loc în anul 352, spune următoarele la pagina 181, vol.6 al cărții sale de istorie : „În al-18-lea Thul-Hijjah al acelui an, Muizz al-Dawla a poruncit să se pună decorații în Baghdad, să fie aprinse focuri la casele păzitorilor orașului și toate cele care dau bucurie mulțimii să fie expuse; astfel, piețele au fost deschise noaptea, așa cum se obișnuiește în nopțile Id; el a făcut toate acestea pentru a celebra Iid al-Ghadir și Ghadir Khumm.S-au bătut tobele, surle și trâmbițe au sunat și-a fost într-adevăr o zi memorabilă.”
[8] Al-Kumait ibn Zayd a spus:
„În ziua acelui dawH, ziua dawH din Ghadir,
Califatul a fost făcut manifest pentru el; erau ei să se supună…”
Abu Tammam, într-o capodoperă poetică pe care-o include în al său diwan, spune:
„În ziua de la Ghadir, adevărul arătă limpede și strălucitor;
Plin de mireasmă, fără perdele sau bare să-l ascundă;
Trimisul lui Allah a stat acolo să-i invite
Să se apropie de ceea ce este just și corect,
Gesticulând cu mâinile sale, făcând cunoscut wali și mawla;
Încă poți vedea ce ni s-a întâmplat amândorura, ție și mie!
El aduce vești oamenilor atât de elocvent,
În vreme ce ei vin cu ciudă și pleacă înciudați,
Și chiar așa el a făcut adevărul strălucitor, cu elocință,
În vreme ce ei uzurpau chiar și dretul meu și-al tău.
Ai făcut destinul său a fi lama ascuțită a sabiei tale:
Și mormântul pentru oricine-a dorit să susțină adevărul…”
[9] Autorul cărții Ghayat al-Maram, apropiindu-se de concluzia capitolului 16, la pagina 89 a cărții sale, spune: „Ibn Jarir a citat Hādithul Ghadir din 95 de surse într-o carte ce-a dedicat-o acestui subiect, numind acest Hādith Al-Wilayat, iar Ibn Uqdah l-a citat din 105 surse pe care le-a listat într-o carte dedicată de asemenea doar acestui subiect. Imamul Ahmed ibn Muhammad ibn al-Siddiq a declarat că ambii, al-Thahbi și Ibn Uqdah, au dedicat o carte special scrisă doar pentru acest Hādith;” așa fiind, trimit la cuvântarea prezentă în valoroasa lui carte intitulată Fath al-Malik al- Ali Bisihhati Babil Ilm Ali.
[10] Acesta este citat de la al-Thalabi de către un grup de demnitari Sunni, cum, de exemplu, al-Shiblinji din Egypt, într-o biografie a lui Ali, prezentă în cartea sa, Nurul Absar; așa că te poți raporta la cele scrise în pagina a-11-a, dacă vrei.
[11] Trimit la ce al-Halabi a citat despre povestirile privind Pelerinajul de Despărțire, în cartea sa biografică, știută ca Al-Sira al-Halabiyya, iat tu vei găsi acest Hādith la sfârșitul paginii 214 a celui de-al 3-lea volum.
[12] Am clarificat același fapt în Scrisoarea no 36; așa că raportează-te la ea și nu neglija comentariul meu în această privință.
[13] Acesta este citat de către Dar Qutni, așa cum este indicat lângă concluzia secțiunii 5, capitolul 1 al cărții Al-Sawaiq al-Muhriqa, scrisă de Ibn Hajar; astfel, trimit la pagina 26. Este de asemenea povestit de către mulți tradiționaliști, fiecare preluând din propria sursă, și care se găsește în cărțile lor tradiționale. Ahmed a citat ceva similar de la Umer, preluând din ahadith narate de către al-Bara ibn Azib la pagina 281, vol.4 al cărții sale Musnad, pe care noi deja am citat în Scrisoarea no 54, în partea de sus a paginii.