Capitolul 5
Al treilea păcat major: Qunut (lipsa speranţei)
În tradiţia transmisă de la Imamul Riďa (a.s.), în care acesta a enumerat păcatele majore, lipsa speranţei este menţionată după disperare (Yas). Lipsa speranţei (Qunut) este descrisă ca fiind acea condiţie în care inima cuiva îşi pierde speranţa în îndurarea lui Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!), în timp ce acelei persoane nici măcar nu-i displace deznădejdea. Potrivit savanţilor teologi, diferenţa dintre Yas şi Qunut este aceea că termenul Yas este folosit în cazurile generale, iar termenul Qunut este folosit în cazuri particulare. Acest lucru înseamnă că Yas descrie condiţia interioară a sufletului cuiva. Când această deznădejde interioară se intensifică şi ajunge la un grad în care efectul ei se manifestă în exterior şi devine vizibilă oamenilor obişnuiţi, acest lucru se numeşte Qunut.
Pe scurt, oricine manifestă deznădejde în vorbele sau în acţiunile sale este, de fapt, o victimă a păcatului Qunut.
Deznădejdea în ceea ce priveşte rugile (Du’a) constituie Yas
Mulţi savanţi cred că întreruperea rugilor este un semn de deznădejde. Persoana lipsită de speranţă crede că nu va ajunge acolo unde ar vrea să ajungă, prin Du’a (rugile sale).
Qunut înseamnă că cineva Îl acuză pe Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!) că nu ar fi Milostiv şi că nu ar accepta căinţa. El crede că toate greutăţile pe care le îndură sunt o pedeapsă pentru păcatele sale. Referitor la acest lucru, Imamul Sajjad (a.s.) spune în Ruga (Du’a) 39 din Sahifat’ul-Sajjadiya: „Nu deznădăjduiesc de la îndurarea Ta, nici nu sunt lipsit de speranţă în ceea ce Te priveşte, ci sunt mâhnit pentru că faptele mele bune sunt puţine la număr, iar cele rele sunt numeroase. Altminteri, statutul Tău este atât de înalt, că nici măcar o singură creatură nu se întoarce descurajată de la Tine.”
Nu există nicio îndoială că lipsa speranţei cu privire la Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!) este un păcat major. Este una dintre caracteristicile politeiştilor şi ale făţarnicilor, aşa cum spune Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!) în Sura al-Fath:
„…ca să-i osândească pe făţarnici şi făţarnice, pe închinătorii şi închinătoarele la idoli, pe cei ce gândesc rău despre Dumnezeu.”
(Sura al-Fath 48:6)
Scepticismul atrage pedeapsa lui Dumnezeu /Allah
Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus într-o predică:
„Pe Dumnezeu, Căruia nimeni nu-I este asociat, El nu lipseşte pe nimeni dintre oameni de binecuvântările acestei lumi şi ale lumii de apoi. Dar el (omul) trebuie să nu aibă îndoieli (despre El). El (omul) trebuie să aibă nădejde în El şi un comportament bun. El trebuie să se înfrâneze de la bârfirea credincioşilor. Jur pe Dumnezeu / Allah, Care este Unic, fără parteneri, că El nu pedepseşte un credincios, după ce acesta s-a căit şi şi-a cerut iertare, decât pe cei care sunt sceptici cu privire la Dumnezeu / Allah şi cărora le lipseşte speranţa, care au un comportament rău şi se complac în bârfirea credincioşilor. Jur pe Dumnezeu / Allah, în afară de Care nimeni nu merită să fie venerat, că atunci când cineva manifestă încredere şi nădejde în Dumnezeu / Allah, Dumnezeu / Allah, Care este extrem de Îndurător, nu va considera ca potrivit să poruncească ceva contrar încrederii pe care credinciosul şi-a pus-o în El. Aşadar, trebuie să aveţi gânduri (opinii) bune despre Dumnezeu / Allah şi trebuie să depindeţi mereu de El.”
(al-Kafi)
A avea gâduri (opinii) bune despre Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!) înseamnă că trebuie să avem convingerea că, dacă ne căim de un păcat, Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!) ne va ierta. Dacă ne rugăm, ni se va răspunde la ruga noastră. Dacă facem o faptă bună, cu siguranţă Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!) o va accepta şi ne va răsplăti pentru ea. A spera la mântuire este un lucru benefic şi este obligatoriu. Cu toate acestea, a spera la rasplată fără să săvârşim fapte bune este o dovadă de ignoranţă, de trufie şi o înşelare de sine.
Lipsa speranţei în ceea ce priveşte lucrurile din această lume şi din lumea de apoi
Unii savanţi teologi explică faptul că principala deosebire dintre Qunut şi Yas este că termenul Qunut înseamnă deznădejdea cu privire la binecuvântările lumeşti.
Sfântul Coran spune referitor la acest lucru:
„El este Cel ce face să cadă ploaia când oamenii sunt deznădăjduiţi. El îşi întinde milostivenia Sa asupra lor. El este Oblăduitorul, Lăudatul.”
(Sura Aş-Şura 42:28)
Referitor la Yas, savanţii susţin că acest termen se referă la lucrurile din viaţa de apoi, aşa cum se menţionează în versetul:
„şi nu are nici o speranţă pentru Viaţa de Apoi…”
(Sura Mumtahana 60:13)
Qunut este un lucru mai rău decât Yas
A fi lipsit de speranţă în ceea ce priveşte mila lui Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!) va avea ca rezultat faptul că respectiva persoană va fi lipsită de binecuvâtările veşnice, pentru că păcatul Qunut determină întreruperea relaţiei dintre om şi Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!). Cauza acestei lipse de speranţă este stingerea flăcării originare a creaţiei, care a fost vie în inima sa. Dacă ar mai fi rămas măcar puţină lumină, omul nu şi-ar pierde complet speranţa. Este posibil ca el să fie preocupat de căutări şi scopuri deşarte. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci el a revenit la perioada necunoaşterii milei lui Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!). Dar Yas înseamnă că legatura dintre om şi Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!) există încă, chiar dacă aceasta este acoperită de învelitoarea păcatelor. Dar în spatele acestei învelitori, dăinuie lumina naturii sale originare. El mai crede încă într-o legatură cu Dumnezeu / Allah (Slăvit fie Preaînaltul!). Într-un astfel de caz, învelitoarea separatoare poate fi îndepărtată.
Yas poate fi iertat, dar Qunut nu merită iertarea. De aceea, păcatul Qunut este inclus sub titlul de Şirk şi devine cel mai mare pericol pentru om.
(Citat din Tafsir Ruhul Bayan)
Următorul: Capitolul 6
Anterior: Capitolul 4