Capitolul 1
Taqwa
Natura Taqwa-ei
Cuvântul „taqwa” derivă de la rădăcina „waqaya”, care înseamnă „a se păzi” sau „a se abţine”. În terminologia islamică, acest cuvânt este definit ca fiind acţiunea de înfrânare de la nesupunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu/Allah (Slăvit fie Preaînaltul!). Când Imamul Jafar As-Sadiq (Pacea fie asupra sa!) a fost rugat să explice înţelesul acestui cuvânt, „taqwa”, el a răspuns: „Supuneţi-vă poruncilor (lui Dumnezeu/Allah – Slăvit fie Preaînaltul!) şi nu vă apropiaţi de ceea ce este interzis.” Asta înseamnă că cineva trebuie să se străduiască să îndeplinească toate poruncile lui Dumnezeu/Allah şi să se înfrâneze de la cele nepermise. Pe baza acestui lucru, există două feluri de taqwa:
Primul tip de taqwa constă în supunerea obligatorie faţă de Dumnezeu/Allah (Slăvit fie Preaînaltul!), prin îndeplinirea îndatoririlor obligatorii (wajibat) şi fără să se lase nici măcar o singură îndatorire neîndeplinită. Poruncile obligatorii (wajibat) sunt acelea care, dacă nu sunt duse la bun sfârşit, atrag mânia lui Dumnezeu/Allah (Slăvit fie Preaînaltul!). De asemenea, pe cât posibil, trebuie ca cineva să încerce să nu renunţe la actele recomandate (mustahabbat). Actele recomandate sunt acelea care, dacă sunt îndeplinite, atrag binecuvântări, dar dacă nu sunt efectuate, nu fac ca cineva să fie supus pedepsei.
Păcatul şterge faptele bune
Anumite păcate mari (gunah al-kabira) fac ca faptele bune să-şi piardă valoarea, lucru despre care vom discuta în detaliu, în cele ce urmează. Pe scurt, trebuie să menţionăm că este mai important să ne înfrânăm de la păcate, decât să săvârşim fapte bune. Cităm următoarele relatări în sprijinul acestei afirmaţii:
Importanţa înfrânării de la ceea ce este interzis
Prima tradiţie
Imamul Jafar as-Sadiq (Pacea fie asupra sa!) a spus:
„Înfrânarea de la mâncatul unei singure îmbucături de haram este mai preţuită de Dumnezeu/Allah decât efectuarea a două mii de rakat-e ale rugăciunilor recomandate.”
(Iddat’ud-Dai)
A doua tradiţie
Imamul Jafar as-Sadiq (Pacea fie asupra sa!) a spus:
„A te lipsi de un singur dirham din banii interzişi este echivalent în faţa lui Dumnezeu/Allah cu şaptezeci de pelerinaje Hajj acceptate.”
(Iddat’ud-Dai)
A treia tradiţie
El a continuat:
„Străduiţi-vă mai mult să săvârşiţi fapte bune. Însă dacă nu puteţi să săvârşiţi o faptă bună, (cel puţin) nu manifestaţi nesupunere (faţă de poruncile lui Dumnezeu/Allah). Pentru că dacă cineva pune temelia unei construcţii fără să o strice, atunci, chiar dacă el avansează încet, construcţia se va înălţa cu siguranţă. (În schimb) În cazul persoanei care pune temelia şi în acelaşi timp o avariază, este sigur că pereţii acestei construcţii nu vor fi ridicaţi niciodată.”
(Iddat’ud-Dai, page 235)
A patra tradiţie
Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus:
„Pentru cel care recită «Subhanallah», Dumnezeu/Allah plantează un pom în Paradis.”
La auzul acestor vorbe, un bărbat din tribul Quraiş s-a ridicat şi a spus: „Dacă este aşa, atunci trebuie să existe mulţi pomi în Paradis pentru noi.” Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a răspuns:
„Da, dar trebuie să aveţi grijă să nu iscaţi aici un foc care să-i nimicească în flăcări pe toţi.”
(Iddat’ud-Dai page 235)
A cincia tradiţie
„Gelozia devorează credinţa întocmai cum focul devorează lemnul.”
(Usul al-Kafi)
Averea obţinută prin mijloace necinstite distruge actele de adorare
A şasea tradiţie
Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus:
„În Ziua Judecăţii vor exista oameni ale căror fapte bune vor cântări la fel de mult ca munţii din Tahama. Dar în ciuda acestui lucru, se va porunci să fie aruncaţi în focul Iadului.”
La auzul acestor vorbe, cineva a întrebat: „O, Profet al lui Dumnezeu/Allah, aceşti oameni efectuau rugăciunile (salat)?”
„Da, ei obişnuiau să se roage şi să postească şi să-şi petreacă o parte din noapte săvârşind acte de adorare. Dar de câte ori se întâmpla să se ivească ceva care le făcea plăcere, ei se grăbeau către acel lucru, fără să se gândească dacă este corect, sau greşit.”
Neacordarea drepturilor celorlalţi reprezintă un obstacol pentru acceptarea faptelor bune
A şaptea tradiţie
Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus:
„Mi s-a poruncit de către Dumnezeu/Allah să-mi avertizez poporul şi să spun: «Să nu mergeţi de la o moschee la alta în timp ce sunteţi datori să daţi drepturile cuiva. Dacă o astfel de persoană se ridică pentru rugăciune, aflându-se în această stare, voi trimite blestemele mele asupra lui până când va restitui drepturile celui care-i aparţin.»”
(Iddat’ud-Dai page 236)
A opta tradiţie
Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus:
„Există un înger al lui Dumnezeu/Allah care înalţă o chemare în fiecare noapte, din Beitul Muqaddas: «Oricine ia parte la lucrurile interzise, Dumnezeu/Allah nu-i acceptă niciuna dintre faptele sale, fie că sunt obligatorii sau recomandate.”
(Iddat’ud-Dai)
Faptele bune sunt acceptate doar dacă sunt însoţite de evlavie (de înfrânarea de la cele interzise)
A noua tradiţie
„Chiar dacă staţi în picioare pentru rugăciuni ca un ţăruş de cort fixat în pământ şi ţineţi post până când semănaţi cu un băţ uscat şi vă aplecaţi ca un arc, Dumnezeu/Allah nu va accepta niciuna din faptele voastre până când nu aveţi evlavia de a vă păzi împotriva păcatelor.”
(Iddat’ud-Dai)
Păcatul este un obstacol în calea acceptării rugilor (Du’a)
A zecea tradiţie
Profetul Moise (Musa) (Pacea fie asupra sa!) a trecut pe lângă un om aflat în prosternare. După ce a terminat ceea ce avea de făcut, Moise (Musa) (Pacea fie asupra sa!) s-a întors acolo şi l-a găsit încă prosternându-se. El a spus: „Dacă aş avea puterea să-ţi îndeplinesc dorinţa, ţi-aş îndeplini-o cu siguranţă.” Apoi Dumnezeu i-a revelat lui Moise (Musa) următoarele: „Chiar dacă acest om s-ar prosterna în faţa Mea până când i s-ar desprinde capul de gât, nu-i voi accepta faptele până când nu se va înfrâna de la ceea ce nu-Mi este Mie pe plac şi până când va face ceea ce-Mi place Mie. Altfel, păcatul împiedică acceptarea rugilor.”
(Iddat’ud-Dai, p. 125)
Înfrânarea de la păcate reprezintă închinarea adevărată
A unsprezecea tradiţie
„Abţinerea de la comiterea păcatelor este baza religiei. Prin urmare, să vă înfrânaţi de la păcate, pentru a deveni cei mai evlavioşi închinători. Să vă împodobiţi cu evlavie. Să nu săvârşiţi nicio faptă bună fără evlavie. Cu siguranţă, fapta care este cea mai acceptată de Dumnezeu/Allah este fapta însoţită de evlavie, chiar dacă este o faptă măruntă. Aşa cum spune Dumnezeu/Allah: «Dumnezeu/Allah acceptă faptele bune numai de la cei evlavioşi.»”
(Iddat’ud-Dai)
Aşadar, dacă reuşiţi să vă ţineţi departe de păcate, atunci chiar dacă faptele voastre bune sunt mărunte, ele vor fi acceptate de Dumnezeu. Iar când Domnul lumilor acceptă o faptă, ea nu poate fi calificată drept măruntă sau neînsemnată.
Evitarea păcatelor este o obligaţie
Ţinând cont de tradiţia menţionată mai sus, suntem determinaţi să deducem faptul că este necesar să ne ferim de păcate şi să fim mereu atenţi cu privire la vicii. Doar atunci vor avea valoare acţiunile noastre bune. De asemenea, faptele bune trebuie să fie efectuate astfel încât prin ele să ne străduim să ne apropiem cât mai mult posibil de exemplele ideale şi nobile date de cei din familia Profetului Ahlul-Beyt (Pacea fie asupra lor!). Nu ar trebui ca faptele bune să devină nule şi lipsite de valoare datorită păcatelor. Trebuie să avem grijă să nu suferim o asemenea pierdere iminentă şi un astfel de dezastru pentru care am fi noi înşişi responsabili.
Faptele bune ar putea dispărea întocmai cum praful este împrăştiat de vânt
Suleiman bin Khalid spune: „L-am întrebat pe Imamul Jafar as-Sadiq (Pacea fie asupra sa!) despre versetul coranic «Noi ne vom apropia de faptele pe care le-au săvârşit şi le vom face praf şi pulbere.»
(Sura al-Furqan 25:23)
El a spus:
«Pe Dumnezeu/Allah, chiar dacă faptele lor sunt albe ca bumbacul din Egipt, dacă ei găsesc posibilităţi de a păcătui şi de a comite nelegiuiri, ei nu se înfrânează de la acestea.»”
(Iddat’ud-Dai)
Cu alte cuvinte, faptele lor bune vor fi împrăştiate la fel cum este împrăştiat praful de vânt, din cauza lipsei evlaviei şi prin urmare, ele nu vor avea niciun fel de valoare. Allama Majlisi (r.a.) scrie ca explicaţie a acestei tradiţii: „Adorarea şi supunerea îşi pierd valoarea datorită păcatului.”
Un număr mare de oameni evlavioşi vor intra în Paradis
Imamul Ja’far as-Sadiq (Pacea fie asupra sa!) a spus:
„Dumnezeu/Allah i-a revelat profetului Moise (Pacea fie asupra sa!) următoarele: «Cu adevărat, robul Meu nu poate să se apropie de Mine fără trei lucruri care Îmi plac.» Moise (Pacea fie asupra sa!) a întrebat plin de respect: «Doamne, care sunt aceste trei lucruri?» Dumnezeu/Allah i-a răspuns: «O, Moise, aceste trei lucruri sunt: a practica evlavia în această viaţă, a te abţine de la păcate şi a plânge de teama Mea.» Moise (Pacea fie asupra sa!) a întrebat: «Cel care îndeplineşte aceste trei lucruri va fi recompensat şi va primi răsplata?» Dumnezeu/Allah a răspuns: «Cel care practică evlavia în această viaţă va dobândi Paradisul. Celui care plânge pentru că-i este teamă de Mine i se va acorda un statut atât de înalt, pe care nimeni altcineva nu va putea să-l dobândească. Faptele tuturor creaturilor vor fi numărate. Dar în cazul celui care se înfrânează de la ceea ce am interzis Eu, faptele lui nu-i vor fi socotite. El va fi acceptat direct în Rai.»”
Următorul: Capitolul 2