Capitolul 13
Khadīja, Mama Credincioşilor
Înainte de apariţia islamului, Khadīja era Prinţesa din Mekka. Când soarele islamului s-a ridicat deasupra orizontului, Allāh a fost încântat s-o facă de asemenea Prinţesa Islamului, cum, la fel, mulţumirea Sa a fost s-o facă Mama Credincioşilor, aşa cum o şi spune în Cartea Sa:
„Profetul este mai aproape de credincioşi decât sunt ei unii de alţii: soţiile sale le sunt lor mame.”(Coran, 33: 6)
Nota translatorului englez (A.Yusuf Ali). Surat Al-Ahzab (33) stabileşte demnitatea şi poziţia soţiilor Sfântului Profet, care au o misiune şi o responsabilitate specială ca Mame ale Credincioşilor. Ele nu sunt considerate ca femei obişnuite: ele au de instruit femeile celelalte în probleme spirituale, au de vizitat şi de slujit (n.n. ca un fel de «preotese») în beneficiul celor bolnavi ori a celor aflaţi în situaţii grele, cum şi de a îndeplini alte îndatoriri de bunătate spre facilitarea misiunii Profetului.
Titlul de Mamă a Credincioşilor pare să fi fost în mod deosebit dat Khadijei. Fără Khadīja, acest titlu devine unul fără sens. Ea şi numai ea a dat credincioşilor acea sacră iubire pe care numai o mamă o poate da. Astfel, o mamă poate să fie flămândă, dar dacă copiii ei sunt flămânzi, atunci ea îi va hrăni întâi pe aceştia. De fapt, de este necesar—în cazul extrem—ea îşi va hrăni copiii din propria parte de mâncare şi va flămânzi bucuroasă. Faptul acesta s-a întâmplat de nenumărate ori în istorie, mai ales în vremuri de război şi de foamete; faptul că proprii copii sunt sătui şi mulţumiţi este îndeajuns să o facă pe o mamă fericită şi mulţumită sufleteşte, este îndeajuns s-o facă să uite de propria foame şi sete. Iubirea unei mame este incondiţională: este atotprotectoare şi atotcuprinzătoare.
Mulţi dintre musulmanii din Mekka erau săraci. Nu aveau nici o sursă de venituri şi nu aveau nici un mijloc de a-şi face traiul într-un oraş a cărei viaţă economică era controlată de o organizaţie a idolatrilor. Membrii acestei organizaţii decretaseră ca nimeni să nu-i plătească vreunui musulman pentru munca prestată şi nimeni să nu cumpere de la vreun musulman. Ştiau prea bine că privaţiunile afectează trupul şi spiritul şi-şi imaginaseră că atunci când, prin uzură economică, rezistenţa musulmanilor va slăbi, aceştia vor repudia islamul şi-l vor abandona pe Muḥammad; aşadar, obiectivul concomitent al acestei politici era să-i flămânzească pe musulmani. Însă Khadīja era aceea care-i hrănea pe musulmanii săraci zi de zi, asfel că nici unul dintre ei nu ajunsese vreodată a fi cu adevărat flămând, şi tot ea era cea care le dădea adăpost. Pentru Khadīja, caritatea nu era ceva nou, dar amplitudinea şi scopul angajării ei erau;de-o manieră nemaivăzută, uimitoare, ea şi-a cheltuit banii pe săracii şi cei fără de casă din Mekka, dejucând astfel ţelul organizaţiei.
În Mekka, sprijinul pe care-l dădea Khadīja comunităţii musulmane era indispensabil islamului. Sprijinul acordat comunităţii musulmane garantase supravieţuirea acesteia când s-a aflat în asediu, în blocadă. În acest sens, ea a fost o făcătoare de istorie, istoria islamului.
Toate soţiile lui Muḥammad Mustafa, Trimisul lui Allāh,sunt considerate Mame ale Credincioşilor, însă între acestea şi Khadīja există o diferenţă esenţială. Toate femeile cu care Muḥammad s-a căsătorit în Medina au primit un subsidiu de la Trezoreria Publică (Bayt ul-Mal). Unele din soţii au cerut prerogative speciale şi i-au cerut lui Muḥammad anumite avantaje. Ele pretindeau că banii plătiţi pentru cele lor necesare nu erau suficienţi şi că ele nu puteau cumpăra destulă mâncare, (asfel încât să se poată spună) că se hrăneau din aceştia.
Pe de altă parte, Khadīja nu ceruse niciodată ceva soţului ei. Departe de a-i cere să-i aducă ceva, ea a făcut din propria pungă de bani otrezorerie pentru musulmani. În Mekka nu exista nici un fel de Bbayt ul-Mal, însă a fost nemărginita generozitate şi nelimitata bogăţie a Khadijei aceea care a salvat Comunitatea credincioşilor de la înfometare. Khadīja era Khadīja, într-atât de preocupată de bunăstarea adepţilor soţului ei, încât nu a ţinut la sine nici măcar ultima monedă, ci a cheltuit-o pentru aceştia.
Fie ca Allāh s-o binecuvânteze pe slujitoarea Sa, Khadīja, Mama prin excelenţă a Credincioşilor.
Khadīja ca mamă
Muḥammad Iqbal (decedat 1938) a fost poetul-filozof al ariei indo-pakistaneze. El este considerat un catalizator al renaşterii musulmane din secolul al XX-lea. El spunea că în postură de creator, o mamă se află ca rang doar alături de Dumnezeu. O mamă aduce în lume o nouă viaţă, aceasta însemnând că ea creează; actul respectiv—actul de-a aduce o nouă viaţă în lume sau, altfel spus, actul creator—reclamă şi existenţa unui sacrificiu, deoarece aducând o nouă viaţă în lume, o mamă îşi riscă viaţa proprie. Drept urmare, mama merită cea mai mare onoare şi cel mai mare respect.
Ceea ce determină dorinţa ei de sacrificare a propriei vieţi este iubire—iubirea pentru copilul ei, iubire care este cea mai sfântă iubire. În sfera sfinţeniei, iubirea unei mame pentru copilul ei este imediată, secundă iubirii pe care o manifestă Dumnezeu. Khadīja a fost mândra mamă a 3 copii—doi băieţi şi o fată, cum am şi spus-o mai devreme. Cei doi băieţi—Qasim şi Abdullah erau incă prunci când au murit. Ultimul şi singurul copil care a supravieţuit a fost fiica ei, Fāṭimah Zahra.
In cazul în care se poate spune că ea, Khadīja, a fost mama ideală, atunci Fāṭimah Zahra a fost fiica ideală.
Fāṭimah Zahra, fiica ideală a lui Muḥammad Mustafa şi a Khadijei, a devenit la rândul său o mamă ideală. Ea a fost mama a doi băieţi—Hasan şi Husain—şi a două fete—zaynab şi Umm Kulthum.
Khadīja şi Fāṭimah Zahra—mama şi fiica—au fost două din cele numai patru femei perfecte din lume, deoarece ambele au făcut maternitatea să fie ceva cu totul sfânt; ele au adus maternităţii glorie şi onoare.
Cum am scris mai devreme în această carte, în Arabia preislamică, femeile nu avea nici un fel de statut. În societatea arabă, dominată de către bărbat, ele erau exploatate la modul cel mai neomenos şi erau tratate ca nişte vite. Muḥammad Mustafa, Trimisul lui Allāh, a pus capăt exploatării exxercitate de către bărbaţi şi le-a dat femeilor un statut pe care niciodată şi niciunde nu-l avuseseră. Despre mame, Profetul a spus:„Paradisul se află sub picioarele mamei cuiva.”
Aceste cuvinte vor să însemne că nimeni nu poate întreţine speranţa intrării în paradis dacă şi-a supărat mama. Admiterea cuiva în paradis se articulează pe abilitatea respectivului de-a dobândi mântuirea şi nimeni care şi-a nemulţumit mama nu se va mântui vreodată.
Profetul islamului a făcut astfel ca mulţumirea propriei mame—o femeie—să fie precondiţia ca omul să se mântuiască şi să intre în paradis.
Următorul: CAPITOLUL 14 – Khadīja, Femeia Perfectă
Anterior: CAPITOLUL 12 – Moartea Khadijei şi a lui Abū Ṭālib