Capitolul 9
Hamza acceptă islamul
Muḥammad Mustafa, Trimisul lui Allāh (Fie pacea şi binecuvântarea lui Allāh asupra lui şi a urmaşilor săi!), deşi era în siguranţă sub protecţia unchiului său, Abū Ṭālib, nu era chiar imun la atacurile infidelilor. Ori de câte ori aceştia găseau vreun prilej de a-l „hărţui”, nu-l lăsau să treacă. Odată, Abu Jahl îl găsi pe Profet singur şi se demonstră către acesta foarte ofensiv, folosind un limbaj vulgar. În aceeaşi seară, când unchiul său, Hamza bin Abdul Muṭṭalib, se întoarese acasă de la vânătoare, sclava sa îi povesti faptul la care fusese martoră, despre insolenţa gratuită a lui Abu Jahl către Muḥammad şi despre răbdarea arătată de către Muḥammad.
Hamza era un războinic, un om al vânătorii şi al mişcării fizice, şi arăta puţin interes in chestiunile cotidiene ale oraşului. Cu toate acestea, comportamentul lui Abu Jahl către nepotul său îl mânie într-atât, încât puse mâna pe arc şi plecă la adunarea celor ţinând de Quraysh, unde Abu Jahl le povestea tovarăşilor lui întâmplările zilei; ajuns acolo, Hamza îl lovi în cap pe Abu Jahl de-i dădu sângele, strigând: „Şi eu am devenit musulman!”
Aceasta era pentru Abu Jahl o provocare, dar îşi imagină că partea cea mai bună a curajului (în acel moment) era să păstreze tăcerea şi să nu se încurce cu Hamza, ba chiar oprindu-şi prietenii care doreau să-i sară în apărare.
Hamza a devenit un musulman devotat şi un luptător al islamului. El a fost tovarăşul-de-arme al altui nepot al său, ʿAlī ibn Abī Ṭālib, iar în bătălia de la Badr—prima bătălie a islamului, ţinută câţiva ani mai târziu, Hamza şi Al au fost aceia care au masacrat, consternându-i, pe conducătorii oastei din Mekka.
Bătălia de la Uhud a fost a doua bătălie a islamului. În aceasta, Hamza a ucis pe unul de purtătorii de stindard al păgânilor din Mekka. Când păgânii şarjară spre liniile musulmame, Hamza s-a aruncat în mijlocul lor; pe când îşi făcea drum printre duşmani, Wahsi, un sclav abysinian, aruncă spre el o suliţă. Washi fusese angajat tocmai pentru această misiune de către Hinda, soţia lui Abu Sufyan şi mama lui Muawiya. Suliţa îl strapunse în vintre pe Hamza şi acesta căzu răpus, murind pe loc.
În bătălia de la Uhud, musulmanii fură învinşi. După ce-au fost puşi pe fugă, Hinda şi alte harpii pe care şi le adusese cu ea de la Mekka au mutilat trupurilor musulmanilor omorâţi. Hinda desfăcu abdomenul lui Hamza, îi smulse ficatul şi îl mîncă. Muḥammad ibn Umar Waqidi, istoricul, spune că Hinda a făcu focul pe câmpul de bătaie, că a fript nima şi ficatul lui Hamza şi că le-a mâncat; nefiind mulţumită doar cu asta, ea i-a tăiat braţele şi picioarele, iar apoi, urechile şi nasul, acestea in urmă punăndu-le pe un fir ca un colier şi a intrat în Mekka, purtând acest trofeu al victoriei.
(Aceasta s-a datorat faptului că) Hamza îl ucisese pe Utba, tatăl Hindei, în bătălia de la Badr, iar in bătălia de la Uhud, ea a avut ocazia să-şi stingă setea de răzbunare, răzbunare ce nu-i daduse pace deloc până în acel moment.
Muḥammad Mustafa, Apostolul lui Dumnezeu, a fost profund îndurerat de moartea şi mutilarea unui asemenea viteaz al islamului precum Hamza. El îl binecuvântă pe Hamza cu titlul de „Leu al lui Dumnezeu” şi „Conducător al Martirilor”.
Hamza primise islamul în al-V-lea an al Proclamării. Fie ca Dumnezeu să fie bucuros de el şi să-l binecuvânteze.
Următorul: CAPITOLUL 10 – Convertirea lui Umar la Islam
Anterior: CAPITOLUL 8 – Cele două migrări