De câteva ori Abbas l-a rugat pe Imamul Husein (as) să-i permită să lupte. De fiecare dată, însă, Imamul Husein (as) i-a răspuns: „Abbas, tu eşti căpitanul armatei mele, eşti purtătorul stindardului meu (Alamdar)!” Atunci însă Sekina (după alte relatări numele ei era Ruqaya), fiica în vârstă de patru ani a Imamului Husein (as), a venit cu un burduf gol de apă (mashk), adresându-se unchiului ei, Abbas: „Al Atash, Ya Ammahu! / Mi-e sete, unchiule Abbas!” Abbas i-a cerut permisiunea Imamului Husein (as) ca să aducă apă pentru Sekina. Imamul Husein (as) i-a dat voie să plece, după care Abbas a luat burduful pentru apă, l-a pus pe stindard şi l-a îmbrăţişat pe Imamul Husein (as). Imamul (as) i-a spus: „Frate, vreau un dar de la tine, vreau sabia ta!” Abbas i-a dat sabia şi a plecat înarmat cu o suliţă şi purtând stindardul.
Prin vitejia sa a reuşit să se strecoare pe malul Eufratului, doborând pe cei care au încercat să-l oprească. A umplut burduful de apă, după care a luat apă în palmele sale, a urmat un moment de ezitare, după care a aruncat apa, fără să bea. A pus sacul plin cu apă pe stindard, călărind înapoi în tabăra sa. Nimeni nu a ştiut de ce Abbas nu a băut apă din râu, până ce acesta nu s-a adresat lui însuşi, spunând: „O, suflet al lui Abu al-Fadl [un alt titlu pentru Abbas], nu-mi doresc să trăiesc după Husein! Vei gusta din apa rece, în timp ce Husein stă acolo însetat, lângă corturi, fiind cât pe ce să bea din cupa morţii? Aceasta nu este calea credinţei mele, nici a celui care stăruie în convingerile sale şi în adevăr.” Umar, fiul lui Saad, a strigat: „Nu lăsaţi ca acea apă să ajungă în tabăra lui Husein!” Un ostaş căţărat într-un copac, pe lângă care a trecut Abbas, a reuşit să arunce sabia pe umărul drept al acestuia, retezându-i braţul. Un alt ostaş l-a lovit pe umărul stâng, retezându-i şi braţul stâng. Atunci Abbas a apucat burduful de apă în dinţi, gândindu-se numai la însetata Sekina. O săgeată însă a atins burduful, iar apa a început să se reverse, odată cu ea risipindu-se şi speranţele lui Abbas. Înconjurat din toate părţile, acesta s-a prăbuşit de pe cal, strigând: „Salutările mele ţie, comandante (Maula)!” Sekina s-a rugat: „O Dumnezeule, nu-i lăsa să-l ucidă pe unchiul Abbas! Nu am să mai cer niciodată apă!” şi a fugit în cort, la mama sa. Imamul Husein (as) s-a îndreptat spre Abbas, găsindu-l zăcând la pământ, cu ambele braţe amputate şi cu o săgeată în ochiul drept, în timp ce sângele îi acoperise şi ochiul stâng.
Imediat ce Abbas a simţit prezenţa Imamului Husein (as), i-a spus: „Maula, de ce te-ai deranjat să vii? Te rog, întoarce-te şi ai grijă de Sekina!” „Dragul meu frate, toată viaţa m-ai slujit pe mine şi pe copiii mei. Pot să fac ceva pentru tine acum, în acest ultim moment al vieţii tale?” Abbas a răspuns: „Maula, te rog să-mi cureţi ochiul de sânge ca să-ţi mai pot vedea chipul cel drag înainte de a muri!” Imamul Husein (as) i-a curăţat sângele, apoi Abbas a spus: „Maula, te rog să nu-mi duci trupul în tabără, pentru că nu vreau ca Sekina să mă vadă în această stare!” Imamul Husein (as) l-a sărutat pe frunte şi i-a spus: „O, Abbas, vreau şi eu să-ţi cer ceva. Niciodată nu te-am auzit strigându-mă: «Frate!», aş vrea să te aud strigându-mă „frate” măcar o singură dată.” Abbas l-a strigat atunci cu o ultimă suflare: „Frate!”. Imamul Husein (as) i-a spus: „O, Abbas, scumpul meu frate, ce ţi-au făcut? Cine a mai rămas acum să lupte de partea mea?”. După aceasta, Abbas, fiul în vârstă de 34 de ani al Imamului Ali (as), şi-a dat duhul. Imamul Husein (as) a luat burduful de apă al Sekinei şi stindardul, aducându-le în tabără. Ajuns la cortul lui Zeineb, i-a dat acesteia stindardul şi s-a aşezat în tăcere, nemaiputând rosti niciun cuvânt.
După Abbas, a venit rândul lui Ali Akbar, fiul în vârstă de 18 ani al Imamului Husein (as), să lupte. Tobele din armata inamică se puteau auzi din ce în ce mai tare. Ali Akbar era supranumit şi Ahmad-e Thani (Muhammed al doilea), datorită asemănării sale izbitoare cu Profetul Muhammed (saawas). La plecarea sa, Imamul Husein (as) a spus: „Doamne, îl trimit să lupte pe calea Ta pe cel care seamănă cel mai mult cu Profetul Muhammed; de oricâte ori doream să aruncăm o privire la chipul celui care a plecat dintre noi (chipul Profetului), priveam la chipul acestui tânăr.” „Doamne, Husein are un singur Ali Akbar, iar acesta este trimis să se sacrifice pe calea Ta; dacă aş fi avut mai mulţi fii ca el, i-aş fi oferit pe toţi pe calea Ta!” Când Ali Akbar şi-a făcut apariţia pe câmpul de luptă, inamicii au fost atât de impresionaţi de asemănarea sa izbitoare cu Profetul (saawas), încât cei care îl întâlniseră pe Profet (saawas) se întrebau dacă nu e chiar Profetul însuşi (saawas) întors în această lume să-l apere pe nepotul său, Husein (as). Ali Akbar s-a adresat acestora, reamintindu-le că tatăl său este Imamul Husein (as), nepotul Profetului (saawas). Umar, fiul lui Saad, le-a spus soldaţilor săi să nu-l asculte pe Ali Akbar şi le-a ordonat să-l atace. În cele din urmă, Ali Akbar s-a prăbuşit având o rană mortală la piept. Imamul Husein (as) l-a găsit într-o baltă de sânge. Ali Akbar s-a stins din viaţă în braţele tatălui său care a exclamat: „Doamne, va fi suficient pentru Husein al Tău dacă vei accepta acest sacrificiu şi dacă vei fi mulţumit cu acest preţ umil!”.
Aflat pe câmpul de luptă singur, în mijlocul inamicilor, Imamul Husein (as) a auzit chemarea lui Zeineb. Întors în tabăra sa şi intrând în cortul lui Zeineb, Imamul Husein (as) l-a găsit pe fiul său, Ali Asghar, în vârstă de numai șase luni, stingându-se din viaţă din cauza setei, în leagănul său. Mama acestuia, Rabab, nu putea să-l ajute cu nimic, nemaiavând nicio picătură de lapte din cauza deshidratării. Imamul Husein (as) l-a luat în braţe şi i-a spus mamei sale că-l va arăta dușmanilor, poate aceştia vor avea milă şi-i vor da nişte apă. „O, oameni buni, dacă în opinia voastră Husein este vinovat de vreun păcat sau de vreo crimă, acest bebeluş inocent nu v-a rănit cu nimic! Nici măcar nu poate vorbi, nu a spus nimic împotriva voastră sau a emirului vostru din Damasc. Îi veţi potoli setea cu câteva picături de apă? Dacă mă suspectaţi că cer apă pentru mine însumi, în numele lui, îl voi lăsa aici, dacă vreţi. Voi pleca încet şi puteţi să mi-l daţi înapoi, după ce îi veţi potoli setea.”
Umar, fiul lui Saad, temându-se că oamenii săi se vor revolta, impresionaţi de situaţia Imamului Husein (as), şi vor trece de partea acestuia, i-a poruncit unei brute fără inimă, pe nume Hurmula, să reacţioneze. Acesta a aruncat o săgeată care a străpuns braţul Imamului Husein (as) şi s-a oprit în gâtul bebeluşului. Sângele a început să ţâşnească şi a stropit faţa Imamului Husein (as). Ali Asghar a murit astfel în braţele tatălui său.
Imamul Husein (as) s-a întors cu el în tabără, pregătindu-se şi adunându-și ultimele puteri pentru a o întâlni pe Rabab, mama bebeluşului. Când Rabab a văzut faţa stropită de sânge a Imamului Husein (as), a întrebat: „Ce i-au făcut fiului meu? I-au dat măcar o picătură de apă înainte să-l ucidă?” Imamul Husein (as) i-a răspuns: „Am insistat să-i dea apă, dar în loc de asta l-au udat cu sânge”. Rabab l-a rugat pe Imamul Husein (as) să-l înmormânteze pe Ali Asghar cu propriile lui mâini. Acesta a săpat o groapă în nisipul fierbinte al deşertului, folosindu-și sabia: „Atotputernice Dumnezeu, fii martorul meu că mi-am făcut datoria până la sfârşit!”
Lui Zeineb şi lui Kulthum, cele două surori ale sale, Imamul Husein (as) le-a spus: „Tabăra noastră va fi jefuită şi incendiată. După ce voi fi ucis, va începe şirul necazurilor voastre. Capetele vă vor fi dezvelite de vălurile voastre. Aveţi grijă, dragele mele surori, să nu vă pierdeţi răbdarea în nicio suferinţă. Dușmanii vă vor lua prizoniere şi vă vor purta pe străzile Kufei şi ale Damascului. Aceasta va fi o perioadă foarte grea pentru voi. Să nu vă pierdeţi speranţa! Va trebui să fiţi curajoase. Să suportaţi orice nenorocire pe calea lui Dumnezeu cu răbdare şi cu tărie de caracter. Dragi surori, să nu lăsaţi ca tot ceea ce am realizat cu atâta răbdare şi tărie de caracter să fie distrus prin nerăbdarea voastră! Transmiteţi salutări oamenilor mei şi spuneţi-le să-şi aducă aminte de setea noastră de fiecare dată când vor bea apă”.
După aceea Imamul Husein (as) a rugat-o pe Zeineb să-i aducă o haină veche, întrucât ştia că duşmanii săi sunt inumani şi-i vor lua hainele ca pradă de război şi nu dorea ca trupul său să rămână gol după ce va fi ucis. „Las văduvele şi orfanii în grija ta. Draga mea soră, te rog să ai grijă de Sekina mea în mod deosebit, ea nu a fost niciodată despărţită de mine, nici măcar pentru o zi. Te rog, dragă soră, ca atunci când veţi avea apă, să-i dai ei prima dată să bea; ea nu a mai cerut apă de când a murit unchiul ei Abbas.” Sekina a venit la Imamul Husein (as) şi l-a întrebat: „Tată, când Muslim, fiul lui Aqil, a fost martirizat, tu i-ai îmbrăţişat fiica orfană şi ai mângâiat-o pe cap. Dacă tu pleci şi eu rămân orfană, cine îmi va mângâia capul?” Luptându-se cu lacrimile, Imamul Husein (as) i-a şoptit: „Sekina, fiica mea, te rog, nu plânge, pentru că, după ce plec, vei vărsa multe lacrimi. Cât sunt încă aici, în viaţă, nu-mi pârjoli inima cu lacrimile tale.” Apoi i-a sărutat obrajii, ştiind că aceiaşi obraji vor fi pălmuiţi de mâinile crude ale oamenilor lui Iezid.
Imamul Ali Zainul Abidiyn, supranumit şi Sajjad, cel mai în vârstă fiu al Imamului Husein (as), zăcea în patul său, fiind bolnav. Imamul Husein (as) i-a încredinţat datoria imamat-ului (desemnându-l ca succesor, Imam după el), sfătuindu-l să respecte cel mai înalt nivel al răbdării şi tăriei morale în faţa oricărei agresiuni sau asupriri ce avea să vină asupra sa şi asupra celor dragi lui şi niciodată să nu se înfurie sau să blesteme pe nimeni.
Următorul:Imamul Husein (as) rămas singur
Anterior: Qasim