Qasim era cel mai tânăr dintre fiii Imamului Hasan (as), fiind născut în anul 47 Hijri, cu trei ani înainte ca tatăl său să fie martirizat. Când Imamul Husein (as) se pregătea să părăsească Medina în luna Rejeb, anul 60 Hijri, mama sa, Farwa, l-a rugat pe Imamul Husein (as) să o ia pe ea şi pe Qasim cu el. Qasim, deşi avea numai 13 ani, învăţase şi el arta mânuirii sabiei de la Abbas şi Ali Akbar, precum verişorii săi Aun şi Muhammed. După ce Aun şi Muhammed au căzut în luptă, Qasim a cerut şi el permisiunea de a lupta. Imamul Husein (as) l-a refuzat de două ori, spunându-i că este tânăr şi este singurul fiu al mamei sale, dar, după multe insistenţe i-a permis totuşi să lupte. Imamul Husein (as) i-a aşezat pe cap turbanul (amamah) tatălui său, Imamul Hasan (as) şi l-a ajutat să se urce pe cal. Despre Qasim se spune că era foarte chipeş, iar inamicii când l-au văzut, s-au întrebat: „Cum putem să ucidem pe cineva a cărui faţă străluceşte precum luna?” Qasim a reuşit să doboare câţiva inamici în lupta individuală, după care însă a fost înconjurat din toate părţile şi a fost lovit. Căzând de pe cal, acesta a strigat: „Ya Ammah! / O, unchiule!” La care Imamul Husein (as) s-a grăbit spre el, i-a luat capul în poala sa şi i-a spus: „Nepotule, pe numele lui Dumnezeu, este foarte greu pentru unchiul tău că îl chemi, iar el nu poate să răspundă sau îţi răspunde fără să poată face nimic pentru tine!” În acel moment Qasim a părăsit această lume.
Următorul: Abbas
Anterior: Wahab