Imamul Husein (as), împreună cu fratele său, Abbas, şi cu fiul său, Ali Akbar, aduceau trupurile companionilor săi înapoi în tabără, după ce aceştia erau doborâţi. Femeile din tabăra Imamului Husein (as) jeleau aceşti ostaşi viteji ca şi cum ar fi aparţinut familiei lor, întrucât familiile celor căzuţi în luptă erau departe. Cortul unde erau depuşi martirii devenise un adevărat cavou, adăpostind cincizeci de companioni ai Imamului Husein (as). Wahab, fiul lui Abdullah Al-Kalby, era un creştin proaspăt căsătorit, însoţit de mireasa sa şi de mama lui. Fiecare dintre ei şi-a depus mărturia de credinţă, acceptând Islamul în drum spre Karbala. În timpul luptei, mama lui Wahab i-a spus acestuia: „Fiule, du-te şi ajută-l pe nepotul Profetului lui Dumnezeu!” Acesta nu a ezitat nicio clipă să lupte, chiar dacă mireasa lui a încercat să-l înduplece: „Pentru numele lui Dumnezeu, de abia ne-am căsătorit şi nu aş suporta nici măcar să mă gândesc la moartea ta!”
Wahab a doborât 19 cavaleri şi 20 de pedestraşi, după care degetele i-au fost tăiate. În acel moment soţia sa, purtând un par, l-a încurajat spunând: „Luptă de dragul femeilor din casa Profetului lui Dumnezeu!” Wahab a încercat să o facă să se întoarcă în tabără, dar aceasta i-a răspuns: „Nu mă voi întoarce niciodată până ce nu voi muri împreună cu tine.” Wahab a întrebat-o: „Ce s-a întâmplat? Cu ceva timp în urmă erai împotriva faptului că lupt, iar acum mă îndemni la luptă?” „Wahab, am renunţat la viaţă de când l-am auzit pe Imamul Husein (as) strigând: «O, Dumnezeule, cât de puţine sunt resursele mele! Am fost lăsat singur… Este cineva care să ne ajute?» Vocea sa mi-a sfâşiat inima”, a răspuns soţia lui Wahab. În cele din urmă, Wahab l-a rugat pe Imamul Husein (as) să o convingă să se întoarcă în tabăra femeilor. „Fie ca Dumnezeu să te răsplătească şi să aibă milă de tine, întoarce-te la celelalte femei!”, a rugat-o Imamul Husein pe aceasta. Ea s-a întors, iar Wahab a continuat lupta până când a fost doborât. Duşmanii l-au decapitat pe Wahab şi i-au aruncat capul lângă cortul soţiei sale. Soţia sa a ieşit din cort şi a început să şteargă faţa lui Wahab de sânge şi praf. Shimr a văzut-o şi i-a ordonat sclavului său să o ţintească cu săgeata. Aceasta a căzut lângă capul soţului ei, fiind prima femeie ucisă în tabăra Imamului Husein (as).
Spre amiază, cum soarele devenise mai arzător, căldura era mai intensă, iar copiii plângeau de sete. Deşi câţiva companioni s-au apropiat de Eufrat pentru a lua apă, aceştia nu au reuşit, fiind opriţi de inamici. Cum sosise timpul pentru rugăciune, Imamul Husein (as) l-a rugat pe Hajjaj să recite chemarea la rugăciune (adhan) şi i-a rugat pe inamici să oprească lupta până se termină rugăciunea. Dar Al-Hosayn, fiul lui Numeir, nu a acceptat. Atunci Habib, fiul lui Mouzaher, l-a atacat pe Al-Hosayn care a reuşit totuşi să fie salvat de camarazii săi. Imamul Husein (as) le-a spus lui Zuhayr, fiul lui Al-Qain, şi lui Sa’idd, fiul lui Abdullah, să stea în faţa lui şi să-l protejeze cât timp se roagă împreună cu ceilalţi companioni ai săi. În mijlocul luptei, în ziua de Ashura, Imamul Husein (as) a oferit rugăciunea în grabă, în formă de Salat al-Khawf, din cauza faptului că dușmanii săi nu aveau respect nici măcar pentru rugăciune. La sfârşitul rugăciunii, cei doi companioni care stătuseră de strajă au fost doborâţi de ploaia de săgeţi.
După aceasta, toţi companionii săi au fost doborâţi, unul câte unul, Imamul Husein (as) rămânând singur cu cei din familia sa, mai exact cu fiii lui Ali, fiii lui Jafar, fiii lui Aqil, fiii lui Hasan şi proprii fii. Primul dintre aceştia care s-a avântat în luptă a fost Abdullah, fiul lui Muslim, fiul lui Aqil, care a luptat până ce a fost ucis. Aun şi Muhammed erau cei doi fii ai lui Zeineb, sora Imamului Husein (as), care aveau zece şi respectiv nouă ani. Aceştia au simţit că acum era momentul ca să intre şi ei în luptă, de aceea i-au cerut permisiunea mamei lor. Zeineb a mers la Imamul Husein (as), spunându-i: „Husein, în lupta de la Siffin, Abbas avea numai zece ani. Când a văzut pe cineva care încerca să te atace, s-a repezit pe câmpul de luptă şi l-a doborât. Îţi aminteşti cât de mândru a fost tatăl nostru, Ali? Astăzi vreau să fiu şi eu mândră de fiii mei. Vreau să-i văd apărând Islamul. Îmi vei acorda acest privilegiu?” Imamul Husein (as) i-a răspuns: „Draga mea soră, niciodată nu mi-ai cerut nimic, cum pot să te refuz acum?”, apoi, întorcându-se către Aun şi Muhammed, le-a spus: „Mergeţi, fiii mei şi să fiţi curajoşi. În curând vă voi însoţi pe drumul spre Rai.”
Cei doi băieţi au intrat în luptă, iar la un moment dat Umar, fiul lui Saad, a întrebat: „Cine sunt aceşti tineri? Luptă precum Ali, fiul lui Abu Talib.” Când i s-a spus cine erau, a poruncit ostaşilor să-i înconjoare şi să-i omoare. La câteva minute după aceea, Aun a căzut de pe cal, urmat de Muhammed. Abbas, împreună cu Imamul Husein (as), s-au grăbit spre câmpul de luptă, întorcându-se cu trupurile lor. Imamul Husein (as) s-a îndreptat spre cortul lui Zeineb, găsind-o în prosternare şi rugându-se: „O, Dumnezeule, te rog acceptă acest sacrificiu! Inima îmi este plină de mândrie pentru că cei doi fii ai mei şi-au dat viaţa pentru religia Ta.”
Următorul:Qasim
Anterior: Ashura