CAPITOLUL 61 – DESPRE FELUL ÎN CARE INTRĂM ÎN MOSCHEE
Când ajungeţi la poarta moscheii, să ştiţi că aţi venit la poarta unui Rege Puternic. Numai cei curăţiţi păşesc pe covorul Său şi numai celor drepţi li se permite să şadă cu El. Aşadar, fiţi atenţi cum vă apropiaţi de curtea Măreţului Rege, pentru că veţi fi în mare primejdie dacă sunteţi nepăsători. Să ştiţi că El poate face tot ceea ce doreşte în ceea ce priveşte dreptatea şi binecuvântările pe care le revarsă asupra voastră şi pentru voi. Dacă El Îşi apleacă asupra voastră îndurarea Sa, revărsându-Şi binecuvântările Sale, înseamnă că v-a acceptat o mică parte din actele voastre de adorare şi v-a dat o mare răsplata pentru ele. Dacă El Îşi cere dreptul care I se cuvine în ceea ce priveşte sinceritatea şi loialitatea voastră, comportându-Se cu dreptate faţă de voi, dacă v-a îndepărtat şi a respins actele voastre de adorare, chiar dacă acestea au fost foarte numeroase, El face ceea ce doreşte. Să vă recunoaşteţi incapacitatea, lipsurile, slăbiciunea şi sărăcia în faţa Sa, pentru că v-aţi întors la ascultarea de El, căutând să vă apropiaţi din nou de El. Întoarceţi-vă la El, conştienţi fiind de faptul că nici ceea ce este destăinuit, nici ceea ce este ascuns cu privire la creaturile Sale nu-I este necunoscut Lui. Să fiţi ca cei mai lipsiţi dintre robii Săi în faţa Sa. Dezbrăcaţi-vă inima de orice preocupare care ar putea să vă îndepărteze de Domnul vostru, pentru că El îi acceptă doar pe cei mai curaţi şi pe cei mai sinceri. Uitaţi-vă să vedeţi în ce catastif va fi consemnat numele vostru.
Dacă gustaţi din dulceaţa conversaţiei intime cu El şi din plăcerea faptului că vă vorbeşte şi dacă beţi din cupa îndurării Sale şi a acelor binecuvântări pe care vi le-a dat şi a rugilor pe care vi le-a acceptat, atunci înseamnă că L-aţi slujit aşa cum trebuie şi de aceea veţi putea să intraţi pe tărâmul îngăduinţei şi protecţiei Sale. Dacă nu, atunci să staţi în faţa Sa precum cel care nu mai are nicio putere şi nicio capacitate şi al cărui soroc a ajuns la sfârşit. Dacă Atotputernicul Dumnezeu (Allah) ştie că în inima voastră voi căutaţi în mod sincer adăpost la El, El vă va privi cu compasiune, cu milă şi cu bunătate. El vă va face să reuşiţi în lucrurile pe care le iubeşte şi care-i sunt pe plac, pentru că El este Generos. El iubeşte generozitatea nobilă şi actele de adorare ale celor care au nevoie de El şi care stau la poarta Sa cu dorinţa arzătoare de a căuta bunăvoinţa Sa. Dumnezeu (Allah) a spus:
أَمَّن يُجِيبُ الْمُضْطَرَّ إِذَا دَعَاهُ وَيَكْشِفُ السُّوءَ
„El este Cel ce răspunde oropsitului care Îl cheamă, Cel ce îndepărtează răul.” (Sfântul Coran 27:62)
CAPITOLUL 62 – DESPRE MODUL ÎN CARE ÎI CEREM LUI DUMNEZEU (ALLAH) ÎN RUGILE NOASTRE
Să respectaţi eticheta privitoare la felul în care vă rugaţi. Să vă gândiţi Cine este Cel Căruia vă rugaţi, să reflectaţi asupra modului în care vă rugaţi şi să cugetaţi la motivul pentru care vă rugaţi. Să recunoaşteţi imensitatea şi splendoarea lui Dumnezeu (Allah). Să vedeţi cu ochii inimii voastre faptul că El cunoaşte ceea ce este în conştiinţa voastră, că vede lucrurile pe care le ascundeţi şi tot ceea ce s-a petrecut în sufletul vostru, cât şi ceea ce se va petrece, ceea ce este adevărat, cât şi ceea ce este fals. Să studiaţi care sunt căile care duc la salvarea voastră şi cele care duc la distrugerea voastră, ca să nu vă rugaţi lui Dumnezeu (Allah) pentru un lucru care s-ar putea să vă ducă la pieire, iar voi să credeţi că în el se află salvarea voastră. Dumnezeu (Allah) a spus:
وَيَدْعُ الإِنسَانُ بِالشَّرِّ دُعَاءهُ بِالْخَيْرِ وَكَانَ الإِنسَانُ عَجُولاً
„Omul cheamă răul precum cheamă şi binele. Omul este întotdeauna grăbit.” (Sfântul Coran 17:11)
Să meditaţi asupra lucrurilor pe care I le cereţi lui Dumnezeu (Allah) şi asupra motivelor pentru care cereţi aceste lucruri. Ruga ar trebui să fie o acceptare deplină a adevărului din partea voastră, în timp ce inima voastră se afundă în contemplarea Domnului vostru. Ea înseamnă a renunţa la toate preferinţele voastre şi a-I încredinţa toate lucrurile, atât cele materiale, cât şi cele sufleteşti, lui Dumnezeu (Allah). Dacă nu îndepliniţi condiţiile necesare atunci când vă rugaţi, să nu aşteptaţi ca ruga să vă fie îndeplinită, pentru că El cunoaşte ceea ce e ascuns şi tăinuit; s-ar putea să vă rugaţi pentru ceva, în timp ce El ştie că ascundeţi opusul acelui lucru.
Unul dintre companioni le-a spus odată celorlalţi: „Voi aşteptaţi ploaia, iar eu aştept pietre”. Să ştiţi că dacă Dumnezeu (Allah) nu ne-ar fi poruncit să-I cerem, El oricum ne-ar fi binecuvântat cu un răspuns, imediat după ce ne-am terminat rugăciunea. Cum este atunci darul Său având în vedere faptul că El a promis că va răspunde oricui, cu condiţia ca acea persoană să îndeplinească condiţiile rugăciunii?
Trimisul lui Dumnezeu (Allah) a fost întrebat care este cel mai puternic nume al lui Dumnezeu (Allah). El a spus: „Fiecare nume al lui Dumnezeu (Allah) este extraordinar de puternic”.
Eliberaţi-vă inima de orice altceva în afară de El şi chemaţi-L cu oricare nume doriţi (dintre numele Sale). În realitate, Dumnezeu (Allah) nu are un nume mai mult decât altul: El este Allah, Cel Unic, Atotputernicul.
Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus: „Dumnezeu (Allah) nu răspunde la ruga unei inimi nepăsătoare.” Când unul dintre voi doreşte ca Domnul său să-i dea ceea ce-I cere el, acesta ar trebui să nu-şi pună nădejdea în niciun om şi să-şi pună toată speranţa numai în Dumnezeu (Allah). Când Dumnezeu (Allah) va vedea acest lucru în inima lui, El îi va da tot ceea ce cere.
Când aţi îndeplinit condiţiile prealabile ale rugăciunii, pe care le-am menţionat şi când aţi devenit sinceri în adâncul sufletului vostru de dragul Său, atunci să vă bucuraţi de vestea bună că unul dintre aceste trei lucruri se va întâmpla: El fie Se va grăbi să vă dea ceea ce aţi cerut, sau va pune deoparte pentru voi ceva mai bun, sau va îndepărta de voi o nenorocire care v-ar fi distrus dacă ar fi trimis-o. Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a relatat că Dumnezeu (Allah) a spus: „Dacă cineva uită să-mi ceară din cauză că este ocupat cu pomenirea Mea, îi voi da ceva mai bun decât le dau celor care cer.”
L-am rugat pe Dumnezeu (Allah) şi El mi-a răspuns. Am uitat de nevoia mea pentru că atunci când El răspunde rugii, ceea ce dă El este mult mai mare şi mai sublim decât ceea ce doreşte robul de la El, chiar dacă este vorba despre Gradină (Rai) şi de binecuvântările sale veşnice. Acest lucru este înţeles doar de cei care-L iubesc şi care pun în practică credinţa, de cei cunoscători, de cei dintâi şi de cei aleşi de Dumnezeu (Allah).
CAPITOLUL 63 – POSTUL
Sfântul Profet (Pacea şi binecuvântările lui Dumnezeu fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus:
„Postul este o protecţie împotriva nenorocirilor acestei lumi şi un paravan în calea pedepsei în lumea de apoi.”
De aceea, când postiţi, să urmăriţi înfrânarea poftelor trupeşti şi să înlăturaţi acele dorinţe lumeşti care se ivesc la sugestiile Satanei şi a celor ca el. Imaginaţi-vă în poziţia unei persoane bolnave, care nu pofteşte nici la mâncare, nici la băutură, aşteptând să se vindece în orice moment de boala păcatelor.
Să vă purificaţi fiinţa interioară de orice fel de minciună, de opacitate, de nepăsare şi de întunecime, care v-ar putea îndepărta de scopul de a fi sinceri de dragul lui Dumnezeu (Allah).
Cineva a spus unuia dintre companioni: „Tu eşti deja slăbit. Postul te va slăbi şi mai tare.” „Eu pregătesc acel post pentru nenorocirea unei zile lungi” a răspuns acesta. „Este mai uşor de suportat supunerea şi ascultarea de Dumnezeu (Allah) decât să suporţi pedeapsa Sa.” Iar Trimisul lui Dumnezeu (Allah) (Pacea şi binecuvântările lui Dumnezeu fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a citat odată cuvintele lui Dumnezeu (Allah): „Postul este (ţinut) pentru Mine şi eu sunt răsplata sa”.
Postul distruge dorinţele sufletului şi pofta lăcomiei, având ca rezultat curăţia inimii, purificarea mădularelor, cultivarea fiinţei interioare şi exterioare, recunoştinţa pentru binecuvântări, milostenia faţă de săraci, sporirea rugăciunilor smerite, accentuarea smereniei şi a căinţei cu lacrimi şi înmulţirea căilor de a căuta adăpost la Dumnezeu (Allah).
El este cauza distrugerii ambiţiilor, a micşorării şi a domolirii răutăţilor şi a intensificării faptelor bune. El are nenumărate beneficii. Este de ajuns să menţionăm doar câteva dintre ele celui cu judecată, care înţelege şi acesta va reuşi să beneficieze de pe urma postului, cu voia lui Dumnezeu (Allah).
CAPITOLUL 64 – ÎNFRÂNAREA
Abstinenţa este cheia porţii lumii de apoi şi cea care vă scapă de Foc (Iad). Ea constă în renunţarea la toate lucrurile care v-ar putea îndepărta de Dumnezeu (Allah), fără să regretaţi acest lucru şi fără să vă simţiţi mândri pentru că aţi renunţat la ele, fără să aşteptaţi vreo consolare pentru că aţi renunţat la ele şi fără să vă doriţi să fiţi lăudaţi pentru acest lucru. Cu adevărat, înfrânarea înseamnă ca cineva să privească aceste lucruri ca fiindu-i de niciun folos. El consideră că este un ajutor şi o mângâiere pentru el atunci când acestea îl ocolesc, în timp ce priveşte prezenţa şi existenţa lor ca pe un necaz, sau ca pe o nenorocire. De aceea, el se fereşte întotdeauna de aceste nenorociri şi se agaţă de ceea ce-i aduce linişte şi uşurare. Omul care se înfrânează este cel care alege lumea de apoi. El alege smerenia în loc să aleagă puterea din această lume, alege străduinţa în locul odihnei, foamea în locul saţietăţii, fericirea care va veni mai târziu în locul bunăstării imediate, pomenirea lui Dumnezeu (Allah) în locul nepăsării. El se află în această lume, dar inima sa este în lumea de apoi.
Trimisul lui Dumnezeu (Allah) (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus: „Dragostea pentru această lume este izvorul tuturor păcatelor” şi altundeva: „Această lume este un cadavru. Cel care o caută este precum un câine.” Nu vedeţi că ea iubeşte ceea ce Dumnezeu (Allah) urăşte? Ce păcat constituie o mai mare nelegiuire decât acesta?
Cineva din familia Profetului (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus: „Dacă toate lucrurile din această lume ar fi un dumicat în gura unui copil, ne-ar fi milă de el. În ce stare se află atunci cel care nesocoteşte limitele stabilite de Allah, căutând şi dorindu-şi această lume? Dacă locuinţa acestei lumi ar fi bună în vreun fel, ea nu şi-ar arăta mila faţă de voi, nici nu v-ar răspunde, ci şi-ar lua rămas bun de la voi.”
Trimisul lui Dumnezeu (Allah) (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus: „Când Atotputernicul Allah a creat această lume, El i-a poruncit să I se închine Lui, iar ea s-a închinat Domnului ei. El i-a spus: «Să te împotriveşti celui care te caută şi să-l faci să reuşească pe cel care ţi se împotriveşte.»” Ea se comportă aşa cum i-a cerut Dumnezeu (Allah) să o facă, conform cu ceea ce i-a imprimat El în natura ei.
CAPITOLUL 65 – O DESCRIERE A ACESTEI LUMI
Această lume este ca un trup al cărui cap este mândria, ai cărui ochi sunt avariţia, ale cărui urechi sunt lăcomia, a cărui limbă este prefăcătoria, a cărui mână este pofta, ale cărui picioare sunt infatuarea, a cărui inimă este nepăsarea, a cărui existenţă este nimicirea şi al cărui efect este distrugerea.
Ea îl face mândru pe cel care o iubeşte, zgârcit pe cel care o preferă, lacom pe cel care o caută şi îl înveleşte în ipocrizie pe cel care o laudă. Ea îi dă putere iluzorie celui care şi-o doreşte, îl conduce la nepăsare pe cel care se bazează pe ea. Îl seduce şi ademeneşte pe cel care îi admiră avuţiile, dar acele avuţii nu vor dăinui. Îl respinge pe cel care o îmbrăţişează şi este zgârcită cu el, trimiţându-l în sălaşul ei, care este focul.
CAPITOLUL 66 – RETICENŢA DE A ACŢIONA
Cel care ezită să acţioneze (înfăptuind ceea ce trebuie numai pentru că este obligat de împrejurări) nu va reuşi în ceea ce e corect, chiar dacă este o persoană corectă. În timp ce cel care acţionează, săvârşind (ceea ce trebuie) de bună voie (din proprie iniţiativă) este corect, chiar dacă mai greşeşte. Cel care şovăie va dobândi în urma acţiunilor săvârşite numai dispreţ, oboseală, trudă şi suferinţă. În exterior, cel şovăitor doreşte să etaleze ceea ce face, iar în interior, el este făţarnic. Aceste două aspecte ale fiinţei sale sunt cele două aripi cu care zboară. Cel şovăitor nu are niciodată vreo calitate a celor cinstiţi, nici vreun semn al celor credincioşi, oriunde s-ar afla. Aşa cum i-a spus Dumnezeu (Allah) Profetului Său (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!):
قُلْ مَا أَسْأَلُكُمْ عَلَيْهِ مِنْ أَجْرٍ وَمَا أَنَا مِنَ الْمُتَكَلِّفِينَ
„Spune-le: «Eu nu vă cer răsplată şi nici nu vă împovărez.»” (Sfântul Coran 38:86)
Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus: „Noi, profeţii, cei temători şi cunoscători, cei demni de încredere, noi îi respingem pe cei şovăitori.” Aşadar, temeţi-vă de Dumnezeu (Allah) şi înlăturaţi reticenţa (din inima voastră), iar acest lucru vă va marca cu semnul credinţei. Nu vă preocupaţi de (Nota traducătorului: să nu vă umpleţi inima cu, să nu pună stăpânire pe voi) un lucru al cărui veşmânt este suferinţa, de hrana care este în cele din urmă goliciune, de un sălaş al cărui sfârşit e pieirea, de averea care va fi în final moştenită de alţii, de prietenii de care la sfârşit va trebui să vă despărţiţi, de gloria care va fi transformată în cele din urmă în umilinţă, sau de loialitatea al cărei sfârşit este abandonul, sau de viaţa al cărei sfârşit este suferinţa.
CAPITOLUL 67 – ISPITA
Cel care se lasă ispitit este nefericit în această lume şi va fi înşelat în lumea de apoi pentru că a vândut ceea ce era mai bun pentru ceea ce e josnic. Să nu vă admiraţi pe voi înşivă. Câteodată s-ar putea să fiţi orbiţi de averea voastră sau de sănătatea trupească şi să începeţi să credeţi că veţi trăi veşnic. Câteodată sunteţi amăgiţi longevitatea, de copiii şi de prietenii voştri, crezând că veţi fi salvaţi de ei. Câteodată sunteţi înşelaţi de frumuseţea voastră şi de împrejurările în care v-aţi născut, datorită cărora dorinţele şi speranţele vă sunt îndeplinite atât de uşor, încât veţi ajunge să credeţi că sunteţi drepţi şi plini de succes în atingerea scopurilor voastre. Câteodată sunteţi amăgiţi de regretul pe care îl arătaţi în faţa oamenilor pentru neajunsurile şi lipsurile pe care le aveţi în ceea ce priveşte actele voastre de adorare, dar Dumnezeu (Allah) cunoaşte ca în inima voastră ascundeţi chiar opusul acestui lucru. Câteodată efectuaţi actele de adorare obligaţi de situaţie; dar Dumnezeu (Allah) doreşte sinceritate. Câteodată vă imaginaţi că-L invocaţi pe Dumnezeu (Allah), rugându-vă Lui, când de fapt, faceţi apel la altcineva. Câteodată credeţi că daţi un sfat bun oamenilor, când de fapt ceea ce doriţi cu adevărat este ca aceştia să se încline în faţa voastră. Câteodată vă învinuiţi pe voi înşivă, dar în realitate vă lăudaţi pe voi înşivă.
Să ştiţi că veţi putea ieşi din întunericul ispitei şi al dorinţei dacă vă întoarceţi cu căinţă către Atotputernicul Dumnezeu (Allah) şi la lucrurile pe care le cunoaşteţi despre El şi dacă vă recunoaşteţi păcatele, care nu sunt în concordanţă cu raţiunea şi cu ştiinţa voastră şi care nu sunt tolerate de credinţă, de jurisprudenţă, practicile uzuale ale Profetului (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) şi ale Imamilor călăuzitori.
Dacă sunteţi mulţumiţi de nivelul vostru actual, atunci nu există nimeni care să fie mai nefericit decât voi în ceea ce priveşte ştiinţa şi înfăptuirea şi nimeni care să aibă o viaţă mai deşartă decât a voastră. Veţi avea parte de suferinţă în Ziua Învierii.
CAPITOLUL 68 – O DESCRIERE A FĂŢARNICULUI
Făţarnicul este mulţumit când este departe de îndurarea lui Dumnezeu (Allah) pentru că, în exterior, acţiunile sale par a fi în conformitate cu legile islamice, dar cu toate acestea, el este nepăsător şi ineficace, el ridiculizează, adevărul lor şi le încalcă în inima sa.
Semnul ipocriziei este desconsiderarea minciunilor, a perfidiei, a insolenţei, a afirmaţiilor neadevărate, a lipsei de sinceritate, prostia, greşeala şi lipsa modestiei, nepăsarea faţă de actele de nesupunere, dorinţa ca cei credincioşi să-şi piardă credinţa şi nesocotirea nenorocirilor în ceea ce priveşte credinţa; mândria, lauda, lauda iubirii, iubirea laudei, invidia, a prefera mai mult această lume decât lumea de apoi şi preferinţa pentru ceea ce este rău, în detrimentul binelui, instigarea la defăimări, calomnii şi bârfă, iubirea distracţiilor, prietenia cu cei nelegiuiţi, a-i ajuta pe cei agresivi să ocolească faptele bune, denigrarea celor care fac binele, a considera răul săvârşit de făţarnici ca pe un lucru bun şi a considera ca ceva respingător şi detestabil orice bine înfăptuit de altcineva şi multe alte lucruri ca acestea.
Dumnezeu (Allah) i-a descris pe făţarnici în mai multe locuri. El a spus:
وَمِنَ النَّاسِ مَن يَعْبُدُ اللَّهَ عَلَى حَرْفٍ فَإِنْ أَصَابَهُ خَيْرٌ اطْمَأَنَّ بِهِ وَإِنْ أَصَابَتْهُ فِتْنَةٌ انقَلَبَ عَلَى وَجْهِهِ خَسِرَ الدُّنْيَا وَالْآخِرَةَ ذَلِكَ هُوَ الْخُسْرَانُ الْمُبِينُ
„Unii oameni se închină lui Dumnezeu stând la o parte. Dacă îl ajunge vreun bine, atunci stă liniştit. Dacă îl ajunge vreo încercare, atunci se răsuceşte şi pleacă, pierzând şi Viaţa de Acum şi Viaţa de Apoi. Aceasta este pierderea cea vădită!” (Sfântul Coran 22:11)
Descriindu-i, Dumnezeu (Allah) a spus:
وَمِنَ النَّاسِ مَن يَقُولُ آمَنَّا بِاللّهِ وَبِالْيَوْمِ الآخِرِ وَمَا هُم بِمُؤْمِنِينَ. يُخَادِعُونَ اللّهَ وَالَّذِينَ آمَنُوا وَمَا يَخْدَعُونَ إِلاَّ أَنفُسَهُم وَمَا يَشْعُرُونَ. فِي قُلُوبِهِم مَّرَضٌ فَزَادَهُمُ اللّهُ مَرَضاً وَلَهُم عَذَابٌ أَلِيمٌ بِمَا كَانُوا يَكْذِبُونَ
„Unii oameni spun: “Noi credem în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi.” Totuşi ei nu sunt credincioşi. Ei caută să-l înşele pe Dumnezeu şi pe cei credincioşi, însă nu se înşeală decât pe ei înşişi, fără a-şi da seama. În inimă au boală, iar Dumnezeu le măreşte boala.” (Sfântul Coran 2:8-10)
Profetul (Pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa şi a familiei sale curate!) a spus: „Făţarnicul este cel care, după ce a făcut o promisiune, o încalcă; când acţionează, comite ceea ce este rău; când vorbeşte, el minte; când cineva are încredere în el, el trădează; când i se dau provizii, el este nechibzuit; când nu i se dă, face mare caz de viaţa sa.”
El a mai spus: „O persoană care în adâncul sufletului este altfel decât imaginea sa publică este un ipocrit, oricine ar fi el, oriunde s-ar afla, în orice timp ar trăi şi orice rang ar avea.”
CAPITOLUL 69 – RELAŢIILE SOCIALE CORECTE
Purtarea corectă faţă de creaturile Atotputernicului Dumnezeu (Allah) fără a fi nesupus faţă de El provine din înmulţirea binecuvântărilor Sale faţă de robii Săi. Cel care este smerit în inima sa înaintea lui Dumnezeu (Allah) se poartă frumos în public.
Să vă întovărăşiţi cu ceilalţi oameni de dragul lui Dumnezeu (Allah), nu pentru partea voastră din bunurile acestei lumi, sau pentru a căuta o anumită poziţie în societate, sau pentru a vă etala (faptele), sau pentru a vă face o reputaţie bună.
Nu încălcaţi limitele legii (islamice) de dragul gloriei sau al renumelui: acest lucru nu vă va aduce niciun câştig şi veţi pierde lumea de apoi fără să câştigaţi niciun folos.
CAPITOLUL 70 – A LUA ŞI A PRIMI
Cel care preferă să primească mai mult decât să dea, se înşeală, pentru că în nepăsarea sa, el crede că ceea ce este acum este mai bun decât ceea ce va urma. Este de datoria credinciosului, ca atunci când acesta primeşte ceva să ia acel lucru în mod legitim. Dacă oferă ceva, aceasta ar trebui să fie pentru un scop corect, într-un mod potrivit şi din bunurile sale legitime. De câte ori renunţă la credinţa sa cel care primeşte, nefiind conştient de acest lucru! De câte ori atrage mânia lui Dumnezeu (Allah) asupra sa cel care oferă!
Problema nu constă numai în a primi sau a da. Totuşi, cel care se teme de Dumnezeu (Allah) atunci când primeşte sau când oferă şi cel care se ţine strâns de frânghia dreptăţii, va fi salvat.
În această privinţă oamenii sunt de două feluri: cei aleşi şi cei obişnuiţi. Cei aleşi chibzuiesc cu mare atenţie şi nu iau până când nu au certitudinea că acest lucru este permis. Dacă nu este clar pentru ei, ei vor lua numai atunci când este absolut necesar. Cei obişnuiţi se gândesc numai la aspectul exterior: ei acceptă tot ceea ce nu este furat sau luat pe nedrept şi spun: „Nu există niciun rău în acest lucru: îmi este permis.” Aici chestiunea este clară, el primeşte conform hotărârii Atotputernicului Dumnezeu (Allah) şi cheltuie ceea ce a primit pentru ceea ce este pe placul Său.
Următorul: CAPITOLUL 71 – 80
Anterior: CAPITOLUL 51 – 60