Reguli privitoare la testament (Wasiyyat)
2703.Scopul unui testament este acela de-a indica după moartea cuiva realizarea unei anumite sarcini, ori ca o porțiune din proprietatea decedatului să fie dată cuiva anume ca proprietate, ori ca stăpânirea proprietății decedatului să fie transferată altcuiva, ori că proprietatea poate fi cheltuită în scopuri caritabile, ori ca să numească pe cineva drept tutor al copiilor și al slujitorilor.O persoană care pune în aplicare un testament se numește executor (wasi).
- O persoană de puțină putere mentală care se poate face înțeleasă prin semne, poate face testament pentru orice dorește și pentru oricine; chiar dacă se tratează de o persoană care poate vorbi, dacă face un testament, folosindu-se de semne și făcându-se înțeleasă, atunci testamentul său este valid.
- Dacă este găsită o hârtie scrisă, semnată și parafată de către cineva care a murit, cum și dacă se știe și s-a convenit că a fost scrisă ca testament, atunci trebuie să se procedeze conform testamentului. Dar dacă se știe că persoana, înainte de-a muri, nu a avut în intenție să facă vreun testament, ci a scris doar câteva note de folosit mai târziu în testament, atunci hârtia respectivă nu va fi considerată ca testament.
- Persoana care face testamentul trebuie să fie majoră-puberă, sănătoasă mental, și nu cineva care-și risipește averea inutil; testamentul trebuie sa fie făcut la decizia personală și de bună voie. Un testament făcut de către un minor este invalid; totuși, dacă un copil de 10 ani face testament în beneficiul rudelor sale de sânge, ori pentru un act de caritate general, atunci testamentul este valid; însă dacă testamentul este în beneficiul altor persoane decât rudele de sânge, ori dacă un copil de 7 ani face un testament, cerând ca o anumită parte din avere să fie a cuiva ori sa fie dată cuiva, atunci felul acesta de testament iscă o problemă-ishkal; în aceste din urmă două situații, nu trebuie să se ignore precauția. în ce privește o persoană nesocotită, ce-și risipește averea, testamentul relativ la proprietatea sa nu este valid; dacă în testament există alte chestiuni, altele decât proprietatea, cum ar fi realizarea de anumite sarcini, împlinirea unor acte datorate în numele celui decedat, atunci, în această privință, testamentul este valid.
- Dacă o persoană‒care își produce răni intenționat, ori ia otravă, din cauza cărui fapt moartea sa este sigură sau probabilă‒face un testament cum că o anumită parte a proprietății sale să fie folosită pentru un scop anume, atunci testamentul său nu este valid.
- Dacă o persoană face un testament cum că un lucru din proprietatea sa va aparține cuiva anume, iar acel cineva acceptă lucrul indicat în testament, atunci, chiar dacă acceptul său este dat în timpul vieții celui ce-a făcut testamentul, lucrul respectiv devine proprietatea sa după moartea celui ce-a făcut testamentul.
- Când o persoană identifică ea însăși semne de apropiere a morții sale, trebuie sa returneze imediat lucrurile (ce i-au fost date spre păstrare, pe încredere) proprietarilor de drept ale acestora, ori trebuie să-i informeze pe aceștia, procedând conform detaliilor deja menționate la regula # 2351. Dacă este îndatorată cuiva și timpul de returnare a banilor a trecut, cum și dacă creditorii îi cer, atunci trebuie să plătească datoria; însă dacă nu este în situația de-a o putea face, atunci trebuie să facă aranjamentele necesare pentru a se asigura că, după propria moarte, creditorul său va fi plătit‒de exemplu, informând prin testament pe cei ce nu știu de datoria ce-o are și numind un martor la scrierea testamentului.
- Dacă o persoană care identifică ea însăși semne de apropiere a morții sale are o datorie sub formă de khums ori zakat, sau are alte responsabilități, și nu poate plăti imediat, atunci, în cazul în care deține vreo proprietate sau știe ca o persoană anume va plăti în numele său, trebuie să indice în testament direcția în care vor fi dați banii. Aceeași regulă se aplică în cazul în care are ca obligație un pelerinaj (hajj). Dacă însă este în stare să-și plătească imediat datoriile religioase, atunci poate plăti imediat, chiar dacă nu are semne că moartea nu i-ar veni curând.
2711.Dacă o persoană, care identifică la ea însăși semne de apropiere a morții, a pierdut din cauza sa unele rugăciuni și postiri, atunci trebuie sa indice în testament ca, din averea sa, să se angajeze și să se plătească o persoană care să le realizeze. De fapt, chiar dacă nu lasă nici o avere în urmă, însă crede că va exista cineva care să le realizeze fără plată, atunci este obligatoriu pentru persoană să precizeze în testament aceasta. Iar dacă are pe cineva în familie care s-o facă, de exemplu, fiul mai vârstnic, atunci este suficient dacă îl informează despre dorința sa, nefiind necesară indicarea problemei în testament.
- Dacă o persoană, care a văzut la sine semne de moarte iminentă, a depozitat vreo proprietate altcuiva, ori a ascuns-o în vreun loc de care moștenitorii nu știu, cum și dacă, din cauza neștiinței lor își pierd drepturile, atunci este necesar să-i informeze. în acest sens, nu este nevoie să numească un tutore sau un administrator pentru copiii săi minori, exceptând teama că proprietatea ar putea sa piară sau ei înșiși să devină săraci fără un administrator; în această ultimă situație, trebuie să numească un administrator pentru copii.
- Executorul testamentar (wasi) trebuie să fie sănătos mental și cineva de încredere în problemele relative la cel ce face testamentul, cum și, ca precauție, în probleme legate de alții. Este necesar, ca precauție, ca executorul testamentar al unui musulman să fie tot musulman. A numi un copil minor pentru a pune singur în fapt testamentul nu este valid în caz că respectivul copil ar putea să-și exercite libertatea asupra moștenirii, fără permisiunea tutorelui. Dar dacă în testament se precizează că testamentul va fi pus în fapt după ce copilul devine major, ori cu permisiunea tutorelui, atunci nu există obiecție la aceasta.
- Dacă o persoană numește mai mult de un executor testamentar, permițându-le sa pună în fapt testamentul de-o manieră independentă, atunci nu va fi necesar ca ei să ceară permisiunea unul de la celălalt pentru executarea testamentului. în cazul a doi executori, dacă persoana ce a făcut testamentul nu a dat o permisiunea anume, dacă ambii să execute separat ori împreună testamentul, atunci ei trebuie s-o facă după ce se consultă reciproc. Dacă executorii nu sunt pregătiți să execute împreună testamentul, iar aceasta lipsă de voința nu este născută din scrupule religioase, atunci mujtahidul îi poate obliga să lucreze împreună; dacă ei nu se supun ordinelor venite de la mujtahid sau oricare din ei vine cu un motiv religios pentru a nu acționa împreună, atunci mujtahidul îl poate înlocui pe executorul ce se neagă la lucrul cu celălalt.
- Dacă în testamentul său cineva retrage una din directive, cum ar fi că întâi spune că ⅓ din proprietate să fie dată unei persoane anume, iar apoi spune că nu trebuie să i se dea acelei persoane, atunci testamentul devine invalid. Iar dacă schimbă testamentul său, numind, de exemplu, un administrator pentru copiii lui, iar apoi îl înlocuiește pe acesta cu altul, atunci primul testament devine invalid și se va proceda conform celui de-al doilea.
- Dacă o persoană se comportă astfel încât arată că s-a răsgândit în privința celor scrise în testament, cum ar fi să vândâ o casă care, inițial, era dată prin testament cuiva, ori angajează pe cineva s-o vândă, în ciuda dorinței inițiale din testament, atunci testamentul său devine invalid.
- Dacă o persoană face un testament în care precizează că un lucru anume trebuie dat unei anumite persoane, iar mai apoi schimbă, spunând că jumătate din lucrul respectiv să fie dată altei persoane, atunci acel lucru trebuie divizat și una din jumătăți trebuie dată celei de-a doua persoane.
- Dacă o persoană, ce se află pe patul de moarte, dă în dar o parte din proprietatea sa unei persoane anume și face un testament în care scrie că după moartea ei să se dea o altă cantitate unei alte persoane, cum și dacă ambele daruri depășesc în valoare valoarea a ⅓ din proprietatea sa, iar moștenitorii nu sunt dispuși sa aprobe acest exces, atunci primul dar trebuie să se dea primului beneficiar, iar oricât rămâne din treimea averii trebuie să fie dat conform testamentului.
- Dacă o persoană face un testament în care spune ca ⅓ din proprietate să rămăna neatinsă (nevândută), iar venitul reieșit din aceasta trebuie cheltuit pentru un scop bine definit, atunci aceste instrucțiuni trebuie urmate.
- Dacă o persoană, care se află în faza terminală a bolii, spune că datorează cuiva o anumită sumă, dar se suspectează că ar fi spus astfel ca să-și supere moștenitorii, atunci suma specificată trebuie dată din ⅓ din avere; dacă însă nu este suspectat de un asemenea motiv, afirmația sa va fi validă, iar plata trebuie să se facă din averea sa.
2721.Când o persoană face un testament în care precizează să se dea ceva cuiva, nu este necesar ca beneficiarul să existe la vremea scrierii testamentului. Prin urmare, dacă persoana face un testament în care cere să se dea ceva anume unui copil ce ar putea să se nască de la o anumită soție, atunci, de se naște vreun copil după moartea celui ce-a făcut testamentul, trebuie să i se dea copilului lucrul indicat. în schimb, de nu este încă născut, iar testamentul este scris în general, atunci, conform celor spuse de cel ce a lăsat testamentul, valoarea acelui lucru trebuie cheltuită pe ceva asemănător cu lucrul lăsat prin testament. în cazul în care face un testament ca, după moartea sa, o parte din proprietate să intre în posesia unei persoane anume, iar persoana respectiva există la vremea morții celui ce a lăsat testamentul, atunci testamentul este valid; în caz contrar, că persoana nu există, este invalid și orice s-a dorit pentru acea persoană va fi împărțit între moștenitori.
- Dacă o persoană află că altcineva l-a numit executor testamentar și îl informează pe acel altul că nu este pregătit să-și asume datoriile unui executor testamentar, atunci nu este necesar pentru ea să acționeze ca executor după moartea celui ce l-a numit. Dacă nu află de numirea sa înainte de moartea celui ce a făcut testamentul, ori dacă află, dar nu-l informează pe cel cu testamentul că nu este pregătit să fie executor, atunci, dacă faptul nu-i aduce excesive dificultăț, trebuie să execute testamentul. La fel, dacă executorul numit ajunge sa știe de numire la vremea când cel ce-a făcut testamentul, din cauza gravității bolii sau a altei dificultăți, nu poate numi un alt executor, atunci, cel numit, pe baza unei precauții, trebuie să accepte numirea.
- După moartea celui ce a făcut testamentul, executorul nu se poate retrage, numind pe altcineva să execute testamentul. Dar dacă știe că decedatul nu a cerut ca însuși executorul numit să execute testamentul, ci dorința a fost numai ca executarea să fie împlinită, atunci executorul poate numi la rândul său pe altcineva.
- Dacă o persoană numește alte două să fie împreună executorii testamentari, însă una din ele moare sau se îmbolnăvește mental, ori devine apostat, atunci mujtahidul va numi pe altcineva în locul executorului incapacitat. Dacă ambii executori mor, ori devin nesănătoși mental sau apostați, atunci mujtahidul va numi în locul lor alte două persoane. Oricum, dacă o singură persoană poate să execute testamentul, atunci nu este necesar să se numească două.
- Dacă un executor nu poate să îndeplinească toate sarcinile date în testament, chiar dacă ar numi un agent ori ar angaja pe cineva, atunci mujtahidul va numi pe cineva să-l ajute pe executor în sarcinile sale.
- Dacă o parte din proprietatea decedatului, parte ce se află în custodia executorului, se strică ori este pierdută, iar executorul a fost neglijent cu proprietatea aceasta sau nu a fost moderat în administrarea ei, atunci el se face responsabil. De exemplu, dacă decedatul l-a însărcinat pe executor să dea o anumită cantitate din avere unui sărac anume, dintr-o localitate anume, iar executorul, ducând-o în altă localitate, a pierdut-o, atunci el, executorul, este responsabil. în schimb, dacă nu a fost nici neglijent, nici lipsit de moderație, el nu va fi considerat responsabil pentru pierdere.
- Dacă o persoană numește pe cineva drept executor testamentar și spune că, după moartea respectivului executor, va trebui să fie altcineva în locul său, atunci, dacă primul executor moare, secundul trebuie să ducă la capăt sarcinile date prin testament.
2728.Dacă persoana care a murit a lăsat un pelerinaj (hajj) nerealizat, ori a lăsat neplătite datorii, ori Khums, Zakat și Mazilim (bogație însușită ilicit), ce erau de plată obligatorie și nu au fost plătite, atunci, chiar dacă nu s-a precizat în testament, acestea trebuie plătite din averea decedatului.
- Dacă averea decedatului depășește în valoare datoria și cheltuielile pentru pelerinajul obligatoriu (hajj), pentru datoriile religioase obligatorii‒khums, zakat,mazilim‒, cum și dacă decedatul a dorit prin testament ca ⅓ sau o parte din averea lui să fie utilizate într-un scop anume, atunci testamentul său trebuie respectat; dacă însă nu a făcut testament, ceea ce rămâne (după plătirea datoriilor) este proprietatea moștenitorilor.
- Dacă cesiunea specificată de către decedat depășește ⅓ din proprietatea sa, atunci testamentul său în privința a ceea ce depășește treimea de avere va fi valid numai dacă moștenitorii iși demonstrează acordul, fie prin cuvinte, fie prin comportament, aprobarea lor tacită nefiind suficientă. și chiar dacă își dau consimțământul după ceva vreme, testamentul este valid; dacă însă parte din moștenitori sunt de acord, iar ceilalți, nu (ca testamentul sa fie urmat), atunci testamentul este valid și obligatoriu numai cu referință la părțile din avere ale acelor moștenitori care și-au dat acordul.
- Dacă cesiunea specificată de către cel care a decedat depășește ⅓ din proprietatea sa, iar moștenitorii săi își dau acordul privind cesiunea înainte ca persoana să fi murit, atunci, după moartea persoanei respective, ei nu pot să-și retragă permisiunea dată.
- Dacă o persoană face un testament în care precizează că datoriile sale‒khums, zakat și altele‒trebuie plătite din ⅓ din averea lui, cum și că va fi de angajat cineva pentru realizarea de qadha relative la rugăciuni și postiri, de realizare a unor acte mustahab, cum ar fi hrănirea unui sărac, atunci precauția va fi aceea, întâi, de a se plăti din o treime de avere datoriile, apoi, dacă rămâne ceva, de-a se angaja persoana pentru actele-qadha, iar la urmă, dacă mai rămâne ceva, de-a se cheltui pe actele mustahab specificate. Dacă treimea din avere este suficientă doar pentru plata datoriilor, iar moștenitorii nu permit sa se plătească mai mult de acea treime, atunci, în ce privește rugăciunile, postirile și actele mustahab, testamentul este invalid.
- în cazul în care cel ce face testamentul vrea ca să i se plătească datoriile, să fie cineva angajat pentru realizarea de qadha relative la rugăciuni și postiri, cum și a acțiunilor mustahab, însă nu precizează că cheltuielile trebuie făcute din ⅓ din averea sa, atunci datoriile sale trebuie plătite din averea sa, iar dacă mai rămâne ceva, ⅓ trebuie cheltuit pentru rugăciuni, postiri și acte mustahab. Dacă treimea respectivă nu este suficientă și dacă moștenitorii o îngăduie, atunci testamentul trebuie pus în practică, plătind fiecare moștenitor din partea sa; dacă moștenitorii nu sunt de acord, atunci cheltuielile pentru rugăciuni și postiri trebuie făcute din o treime din averea decedatului, iar pentru actele mustahab se plătește numai dacă mai rămâne ceva.
- Dacă o persoană pretinde că decedatul a vrut ca o anumită sumă să i se dea ei și există doi bărbați- adil care confirmă spusa persoanei, cum și dacă o persoană se jură în această privintă și un bărbat-adil ( sau un bărbat-adil și două femei-adil, sau 4 femei-adil) dă mărturie că este așa, atunci trebuie să i dea cantitatea de bani pretinsă. în cazul în care există doar o femeie-adil care confirma, atunci i se dă persoanei doar 1/4 din suma care i s-ar cuveni; dacă există două femei-adil, atunci i se dă 1/2, iar dacă există trei femei-adil, atunci i se dă 3/4 din sumă. La fel, dacă există doi bărbați nemusulmani din rândul poporului Cărții, persoane care sunt considerate ca fiind adil în religia lor, iar aceștia confirmă spusele celui ce pretinde banii, cum și dacă persoana care a decedat a fost obligată să facă testamentul în absentă unui bărbat ori femei-adil, atunci, trebuie să i se dea cantitatea de bani cerută.
- Dacă o persoană afirmă că este executorul testamentar al celui decedat și poate acționa conform testamentului, punându-l în practică, sau dacă afirmă că a fost numită ca administrator al averii copiilor de către cel ce a decedat, atunci, dacă există 2 bărbați-adil ce pot întări cele spuse, afirmația persoanei trebuie acceptată.
- Dacă o persoană precizează în testamentul său că din averea sa trebuie să se dea ceva unei persoane anume, iar acel beneficiar moare înainte de-a accepta sau refuza ce i s-a dat, atunci moștenitorii respectivului beneficiar pot accepta darul, câtă vreme nu resping în totalitate testamentul. Totuși, această regulă se aplică numai dacă persoana ce-a făcut testamentul nu retractează cele scrise, ceea ce face ca beneficiarul să nu mai aibă nici o pretenție la lucrul respectiv.
Următorul: Despre moștenire
Anterior:Angajamentul solemn (Nazr)