Căsătoria (partea I) - Fundația Imam Ali

Căsătoria (partea I)

Relația dintre bărbat și femeie devine legală prin realizarea căsătoriei. Există două feluri de căsătorie:

căsătoria permanentă
căsătoria de durată limitată

Într-o căsătorie permanentă, perioada matrimonială nu este fixată și este pentru todeauna; femeia cu care s-a realizat un astfel de mariaj este numită da’ima (soție permanentă).

Într-o căsătorie de durată limitată (mut’ah), perioada matrimonială este stabilită, cum, de exemplu, atunci când relația matrimonială este realizată pentru o oră sau o zi, pentru o lună, pentru un an ori mai mult. Cu toate acestea, perioada matrimonială nu trebuie să depășească durata firească de viață a soților, deoarece, în acest caz, căsătoria va fi considerată ca una permanentă. Acest fel de perioadă limitată a căsătoriei este numit mut’ah ori sigha.

Formula rostită la căsătorie

Fie că mariajul este permanent sau temporar, formula de atestare trebuie să fie pronunțată; simpla confirmare tacită ori consimțământ subînțeles, ori chiar acordul scris, nu este suficient. Formula (sigha) contractului de căsătorie este pronunțată fie chiar de către bărbat, fie de către femeie însăși, fie de către o persoană care este numită de către miri ca reprezentant pentru a recita formula în numele lor.
Cel ce-i reprezintă pe miri nu trebuie să fie în mod necesar un bărbat. O femeie poate să devină de asemnea reprezentantă pentru a pronunța formula de căsătorie.
Atâta vreme cât femeia și bărbatul nu sunt siguri că reprezentantul lor a pronunțat formula, nu pot să privească unul la celălalt ca mahram (ca soț și soție), iar simpla și probabila bănuială că reprezentantul ar fi putut pronunța formula deja nu este suficientă. Iar în cazul în care reprezentantul spune că a pronunțat formula, însă afirmația sa nu convinge părțile interesate, acest fapt nu va fi socotit ca suficient (pentru validitatea acțiunii).
Dacă o femeie numește pe cineva ca reprezentant astfel ca respectivul să realizeze căsătoria ei pe o perioadă de 10 zile, fără să specifice însă data de la care va începe perioada de 10 zile, reprezentantul poate să-i realizeze contractul începând cu ce dată dorește. Totuși, dacă reprezentantul știe că femeia intenționează să se căsătorească la o oră ori într-o zi anume, atunci trebuie să pronunțe formula conform intenției femeii.
O persoană poate să acționeze ca reprezentant al ambelor părți în recitarea formulei ce definește căsătoria permanentă sau temporară. Este de asemenea permis ca un bărbat să poată deveni reprezentantul femeii și să contracteze totodată cu ea o căsătorie permanentă sau temporară. Totuși, precauția recomandată este ca pentru rostirea formulei la contractarea căsătoriei să existe doi reprezentanți distincți, unul pentru mire și unul pentru mireasă.

Metoda de pronunțare a formulei de căsătorie

În cazul în care însăși femeia ori însuși bărbatul vor să recite formula pentru căsătoria permanentă, femeia trebuie să spună ea mai întâi „m-am făcut soția a ta pe baza dotei (mahr) convenite”(zawwajtuka nafsi ‘alas sidaqil ma’lum), după care bărbatul trebuie să răspundă imediat astfel: „Accept căsătoria.”(qabiltut tazwij). În acest fel realizată, căsătoria va fi validă. Dacă femeia și bărbatul numesc alte persoane ca reprezentanți în pronunțarea formulei de căsătorie și dacă, de exemplu, numele mirelui este Ahmad, iar al miresei, Fatimah, atunci reprezentantul femeii trebuie să spună în primul rând „am dat-o în căsătorie clientului tău, Ahmad, pe clienta mea, Fatimah, pe baza convenitei dote (mahr)” (zawwajtuka muwakkilaka Ahmad muwakkilati Fatimah ‘alas sidaqil ma’lum), iar imediat după aceasta reprezentantul mirelui trebuie să răspundă astfel: „Am acceptat această alianță matrimonială pentru clientul meu Ahmad pe baza mahr convenite” (qabiltut tazwijali Muwakkili Ahmad ‘alas sidaqil ma’lum). Acțiunea având loc astfel, din acest moment contractul matrimonial este valid. De asemenea, pe baza unei precauții recomandate, este necesar ca vorbele rostite de către bărbat să fie conforme cu cele rostite de către femeie; de exemplu, dacă femeia spune „m-am făcut soția ta” (zawwajituka…), bărbatul trebuie să spună de asemenea (cuvintele corespunzătoare) „accept alianța matrimonială” (qabituttazwija …) și nu qabitun nikaha.
Este permis unui bărbat și unei femei să recite formula căsătoriei temporare (mu’tah), după ce vor fi convenit asupra perioadei matrimoniale și asupra valorii implicate în dotă (mahr). Astfel, femeia spune „m-am făcut soția ta pentru perioada și mahr convenite” (zawwajtuka nafsi fil muddatil ma’lumati ‘alal mahril ma’lum), iar imediat după aceasta bărbatul răspunde așa: „am acceptat (qabiltu), căsătoria va fi licită”. La fel, căsătoria va fi licită dacă mirii numesc alte persoane să acționeze ca reprezentanți ai lor. Mai întâi, reprezentantul femeii trebuie să spună reprezentantului ce-l are bărbatul „am dat-o pe clienta mea în căsătorie clientului tău pentru perioada convenită și pentru mahr convenită” (matta’tu muwakkilati muwakkilaka fil muddatil ma’lumati ‘alal mahril ma’lum), după care reprezentantul bărbatului trebuie să-i răspundă imediat astfel: „am acceptat această alianță matrimonială pentru clientul meu, în acest mod” (qabiltut tazwija li muwakkili hakaza).

Condiții în pronunțarea de nikah

Există numite condiții ca nikah să fie recitată pentru căsătorie. Acestea sunt după cum urmează:

pe baza unei precauții, formula (nikah) contractului de căsătorie trebuie să fie pronunțată într-o arabă corectă. Iar dacă bărbatul și femeia nu pot pronunța formula într-o arabă corectă, atunci ei pot s-o pronunțe în oricare altă limbă și nefiind necesar să numească vreun reprezentant. Totuși, cuvintele utilizate în altă limbă trebuie să traducă exact sensul cuvintelor arabe „zawwajtu” și „qabiltu”.
bărbatul și femeia sau reprezentanții lor, care recită nikah, trebuie să aibă intenția de insha’ (să recite într-un sens creator, făcând ca faptul să fie imediat efectiv). Cu alte cuvinte, dacă se pune cazul că înseși bărbatul și femeia să pronunțe formula, intenția femeii prin rostirea cuvintelor „zawwajtuka nafsi’” trebuie să fie de-o astfel de natură, încât s-o transforme efectiv în soția bărbatului; iar spunând „qablitut tazwija”, bărbatul acceptă în mod efectiv femeia ca soție. Atunci când reprezentanții bărbatului și femeii sunt acei care pronunță nikah, intenția lor prin rostirea cuvintelor „zawwajtu” și „qablitu” trebuie să fie astfel, încât bărbatul și femeia care i-au numit reprezentanți devin la modul efectiv soț și soție.
persoana care pronunță nikah, fie că pronunță pentru sine însuși, fie că a fost angajată de către altcineva ca reprezenant, trebuie să fie sănătoasă mental, iar ca o precauție, trebuie să fie de asemenea puber-major;
dacă nikah este pronunțată de către reprezentanții ori tutorii bărbatului și femeii, ei trebuie să-i numească, identificându-i, prin rostirea numelor sau prin o indicare evidentă, inechivocă, a celor doi miri. De aici, dacă o persoană are mai mult de o fiică și spune bărbatului „ți-am dat-o pe una din fiicele mele ca soție” (zawwajtuka ihda banati) și bărbatul răspunde „qabiltu”, atunci contractul matrimonial este invalid, deoarece nu s-a precizat care fiică anume.
atât femeia, cât și bărbatul trebuie să fie ambii doritori de-a stabili alianța matrimonială. Totuși, dacă femeia arată evident ezitare la vremea consimțirii, știindu-se însă că în inima ei ea este de acord cu căsătoria, atunci căsătoria este validă.

Dacă, în timp ce se recită nikah, și doar un cuvânt este rostit incorect, rezultatul fiind o schimbare a semnificației, contractul marital este invalid.
Dacă o persoană ce pronunță nikah înțelege semnificația globală a acesteia și are intenția bine definită de a-i materializa semnifcația, atunci nikah este validă; aceasta înseamnă că nu este necesar pentru persoana respecivă să știe semnificația exactă a fiecarui cuvânt în parte sau să știe legile gramaticii arabe.
Dacă formula (nikah) unei femei este pronunțată către un bărbat fără consimțământul ei, dar mai poi bărbatul și femeia aprobă nikah, atunci căsătoria este validă.
Dacă o femeie și un bărbat, sau oricare din cei doi, suferă impunerea căsătoriei, însă mai apoi, după nikah, își dau consimțământul, căsătoria este validă; cu toate acestea, este mai bine să se repete nikah.
Tatăl și bunicul patern pot să contracteze o căsătorie în numele fiului minor sau al fiicei minore, sau în numele unui fiu ori al unei fiice care nu sunt sănătoși mental, în cazul în care sunt majori-puberi. Iar după ce copiii au devenit majori, ori după ce fiind bolnavi (mental) s-au vindecat, tatăl poate să aprobe ori să anuleze căsătoria, în cazul în care matrimoniul contractat implică vreo inadecvare morală ori scandal. Iar în cazul în care contractul marital nu implică lucrurile pomenite, însă fiul încă minor sau fiica minoră contramandează căsătoria, atunci, ca precauție obligatorie, oricare din cazuri ar putea fi, trebuie să se recite talaq ori o nikah reînnoită.
Dacă o fată a atins vârsta pubertății, dacă este virgină și matură (matură, cu sensul că poate decide ce anume este în interesul ei) și dorește să se căsătorească, atunci ea trebuie să obțină permisiunea de la tată ori de la bunicul paternal, cu toate că poate să-și rezolve propriile probleme. Oricum, în acest caz, nu este necesar pentru ea să obțină permisiunea de la mama ei ori de la fratele ei.
În următoarele situații, înainte de-a se căsători, nu va fi necesar pentru o femeie să caute a obține permisiunea tatălui ori a bunicului patern:

dacă nu este virgină;
dacă este virgină, însă atât tatăl sau, cât și bunicul patern, refuză de a-i concede permisiunea să se căsătorească cu un bărbat care, din perspectiva shari’ah, este compatibil cu ea, cum este de obicei;
dacă tatăl și bunicul patern nu vor în nici un fel să participe la căsătorie;
dacă rudele menționate nu sunt capabile de a-și da acceptul, cum ar fi în cazul unei boli mentale, etc.;
dacă nu este posibil să obțină permisiunea lor, fie din cauza absenței, fie din alte motive asemănatoare, iar femeia este gata să se mărite, cât mai repede

Dacă tatăl sau bunicul patern contractează o căsătorie în numele fiului-nepotului minor, atunci băiatul, la atingerea vârstei majoratului, trebuie să înceapă a plăti întreținerea soției sale. De fapt, trebuie să înceapă a-i plăti soției întreținerea încă dinainte de-a deveni bāligh, din clipa în care este în stare să consume căsătoria; iar pentru a avea relații sexuale cu soțul, soția nu trebuie să fie prea tânără. În altă situație decât aceasta, există o accentuată indicație că soția este îndreptățită la o întreținere din partea bărbatului și, prin urmare, ca precauție, trebuie să se realizeze o înțelegere în acest sens.
Dacă tatăl sau bunicul patern contractează o căsătorie în numele fiului-nepotului minor, iar acesta din urmă nu are nici un mijloc de trai, atunci fie amândoi, fie unul dintre ei, trebuie sa-și asume plata pentru (mahr.) În alte situații, tatăl sau bunicul patern poate să plătească mahr din averea băiatului, însă valoarea nu trebuie s-o depășească mahr adecvată, plătită în cazuri asemănătoare. Dacă însă circumstanțele cer ca să se platească o mahr de mai mare valoare, atâta vreme cât, după ce a devenit major, băiatul aprobă, ei pot s-o plătească din averea băiatului și nu altcumva.

Ocazii când soțul sau soția pot să anuleze nikah

Dacă după ce s-a rostit nikah soțul află că, la vremea rostirii formulei, soția avea oricare una din cele 6 deficiențe, atunci poate să anuleze căsătoria:

boală mentală, chiar dacă este intermitentă
lepră
leucoderma (vitiligo)
lipsa vederii
faptul de-a fi infirmă, chiar dacă n-a ajuns să fie imobilitate
prezența în uterul femei a unei excrescențe de carne sau reaua dispoziție a unui os în uter, care ar putea ori nu să împiedice actul sexual ori graviditatea; iar dacă soțul află la vremea rostirii formulei că soția avea deja „ifdha”, însemnând că tractul urinar și cel menstrual erau alipite sau că pasajul menstrual și cel al intestinului gros erau unite, atunci nu poate să mai anuleze căsătoria. Ca precauție obligatorie, în cazul în care dorește să dizolve mariajul, soțul trebuie să pronunțe talaq.

O femeie poate să anuleze nikah, dar fără să obțină divorțul, în următoarele cazuri:

dacă ajunge să afle că soțul ei nu posedă organ sexual masculin;
dacă află că penisul bărbatului a fost tăiat înainte sau după actul sexual;
dacă soțul suferă de o boală ce-l face inapt pentru actul sexual și aceasta chiar dacă boala respectivă a fost contractată după rostirea-nikah, înainte sau după actul sexual.

În situațiile următoare, dacă o soție refuză să continue căsătoria, dorind s-o dizolve, atunci, ca o chestiune de precauție, soțul ori tutorele acestuia vor regiza divorțul:

dacă după nikah, soția află că la vremea rostirii de nikah soțul era bolnav mental ori dacă află că, după nikah, fie înainte, fie după consumarea căsătoriei, soțul a devenit bolnav mental;
dacă soția află că la vremea rostirii nikah soțul era castrat;
dacă soția află că la vremea rostirii de nikah soțul suferea de lepră ori vitiligo.

Notă. Dacă soțul este incapabil în realizarea actului sexual și dorește să anuleze căsătoria, atunci va fi necesar să se întâlneasca cu mujtahidul ori cu reprezentatul acestuia, care ar putea să-i îngăduie soțului o perioadă de grație de un an, iar dacă după anul respectiv se găsește că bărbatul nu a fost în stare să întrețină un act sexual cu soția sa ori cu oricare altă femeie, atunci soția poate să anuleze matrimoniul.

Dacă soția anulează căsătoria datorită incapacității soțului de-a avea un act sexual, atunci soțul trebuie să-i returneze jumătate din mahr dată inițial de către ea. În cazul în care soțul ori soția vor să anuleze căsătoria din cauza uneia din deficiențele enumerate mai sus, fără ca însă mariajul să se fi consumat, atunci el nu va fi responsabil pentru nimic. Dacă mariajul însă a fost consumat, soțul trebuie să plătească soției întreaga ei mahr. Dacă soțul anulează căsătoria din cauza deficiențelor enumerate la #2389, atunci el nu va fi responsabil pentru nimic, dacă nu a întreținut relații sexuale cu soția; dacă însă a avut relații sexuale cu soția, atunci soțul va avea de plătit întrega ei mahr.

Femei cu care căsătoria este harām

Relația matrimonială este interzisă cu femeile care, pentru bărbatul respectiv, sunt mahram, cum ar fi, de exemplu, cu mama, sora, fiica, mătușa paternă ori maternă, cu o nepoată (fiica fratelui ori a surorii), cum și cu soacra.
Dacă un bărbat se căsătorește cu o femeie, atunci mama acesteia, bunica paternă ori cea maternă, cum și toate femeile din ascendență, sunt de considerat ca mahram, chiar dacă nu a întreținut încă relații sexuale cu soția sa.
Dacă un bărbat se căsătorește cu o femeie și are cu aceasta relații sexuale, atunci fiicele și nepoatele acesteia (adică, fiicele fiilor ori ale fiilor ei), cum și descendenții, pe linie coborâtoare, devin pentru el mahram, indiferent dacă la vremea căsătoriei sale aceștia-acestea existau deja ori au fost mai târziu născuți.
Dacă un bărbat se căsătorește cu o femeie, însă nu are relații sexuale cu aceasta, atunci, precauția obligatorie este ca atâta vreme cât matrimoniul durează, el să nu se căsătorească cu fiica acesteia.
Matușa paternă și maternă a bărbatului, mătușa paternă și maternă a tatălui său, mătușa paterna și maternă bunicului paternal, mătușa paternă și maternă bunicului maternal, mătușa paterna și maternă bunicii materne, în linie ascendentă, sunt de considerat ca mahram pentru el.
Tatăl și bunicul soțului, oricine dintre ascendenți, sunt pentru soție mahram. La fel, fiii și nepoții soțului (adică, fiul băieților ori fiicelor), oricine dintre descendenți, sunt pentru ea mahram, indiferent dacă ei existau deja la vremea încheierii căsătoriei ori s-au născut după aceea.
Dacă un bărbat se căsătorește cu o femeie (fie că mariajul este permanent, fie temporar), atunci el nu se poate căsători cu o soră ei, atâta vreme cât prima femeie îi este soție.
Dacă un bărbat îi concede soției un divorț revocabil, la modul ce va fi explicat în regulile privitoare la divorț, atunci, în timp de iddah, el nu poate să se căsătorească cu sora fostei soții. Însă dacă este vorba de un divorț irevocabil, el poate să se căsătorească cu sora acesteia. Când este cazul de iddah ce ține de o căsătorie temporară, atunci precauția obligatorie este să nu se căsătorească cu sora fostei soții în această perioadă.
Un bărbat nu se poate căsători cu o nepoată soției sale (adică, fiica fratelui său ori a surorii soției), fără permisiunea soției. Dar dacă se căsătorește cu nepoatele sale fără acordul soției, însă mai apoi aceasta consimte mariajul făcut, actul respectiv este valid.
Dacă soția află că soțul ei s-a căsătorit cu una din nepoatele ei (adică, fiica fratelui sau surorii ei) și nu contestă acțiunea, ca mai târziu să fie de acord cu aceasta, atunci acțiunea este validă; în cazul în care, mai târziu, ea nu consimte acțiunea soțului, mariajul respectiv este invalid.
Dacă înainte de-a se căsători cu fiica mătușii materne ori paterne, un bărbat comite un incest cu mătușa sa, atunci, în baza unei precauții, el nu se mai poate căsători cu fata acesteia.
Dacă un bărbat se căsătorește cu fiica mătușii materne ori paterne, iar după ce va fi consumat căsătoria, comite incest cu mătușa sa, acest fapt nu va fi considerat drept cauză de separare între el și fiica mătușii. Aceeași regulă se aplică în cazul în care comite incest cu mătușa lui după rostirea de nikah, însă înainte de-a fi consumat căsătoria cu fiica mătușii, deși, precauția recomandată este ca să se separe de soția sa (fiica mătușii), acordându-i divorțul.
Dacă un bărbat realizează actul sexual cu altă femeie decât mătușa paternă ori maternă, atunci precauția recomandată este ca să nu se căsătorească cu fiica femeii respective. De fapt, dacă bărbatul se căsătorește cu o fată și realizează un act sexual cu mama acesteia, inainte de-a fi consumat căsătoria cu fiica, atunci precauția recomandată este ca să se separe de fiică; în cazul în care a consumat căsătoria cu fiica și mai apoi întreține relații sexuale cu mama acesteia, nu este necesar pentru el ca să se separe de fiică.
O femeie musulmană nu se poate căsători cu un nemusulman, iar un bărbat musulman nu poate să se căsătorească cu o femeie nemusulmană, dacă respectiva nu este ahl ul-kitab. Cu toate acestea nu există nici un fel de problemă în contractarea unei căsătorii temporare cu o evreică ori cu o creștină, dar precauția obligatorie este ca un musulman să nu contracteze cu aceasta o căsătorie permanentă. Există anumite secte, cum cea numită Khawarij, sau Ghulat, sau Nawasib, care pretind a fi formate de musulmani, dar care, obișnuit, sun clasificate ca secte nemusulmane; în acest sens, musulmanii și musulmanele nu pot să realizeze căsătorii temporare ori permenente cu membrii acestora.
Dacă un bărbat comite un act sexual cu o femeie ce se află în iddah ce ține de un divorț revocabil, atunci, ca precauție, pentru bărbatul respectiv, acea femeie devine harām. Dacă bărbatul comite actul sexual cu o femeie care este în iddah ce ține de un mariaj temporar sau de un divorț irevocabil, ori în perioada iddah de după moartea soțului, atunci el poate să se căsătorească cu ea după asta, cu toate că, precauția recomandată este ca el să nu se căsătorească cu ea.(Semnificația acțiunilor numite divorț revocabil, divorț irevocabil, iddah conex la mariajul temporar și iddah ce urmează unei morți va fi explicată în regulile relative la divorț.)
Dacă un bărbat comite un act sexual cu o femeie nemăritată și care nu se află în perioada iddah, atunci, ca precauție, el nu poate să se căsătorească cu ea până ce nu a căutat iertarea de la Allah și nu s-a căit pentru fapta sa. Dar dacă alt bărbat dorește să se însoare cu femeia înainte ca ea să se fi căit, atunci nu există vreo obiecție la acestea. Dacă o femeie este cunoscută ca o persoană obscenă, atunci nu este permis să se însoare cineva cu ea până ce aceasta nu s-a căit la modul sincer; la fel, nu este permis unei femei să se mărite cu un bărbat cunoscut pentru caracterul său libidinos până ce acesta nu se caiește sincer pentru felul său de-a fi. Dacă un bărbat dorește să se căsătorească cu o femeie ușuratică, atunci el, ca precauție, trebuie să aștepte până ce ea devine pură (pak) după sângerarea lunară și aceasta indiferent dacă el ori altcineva a avut relații sexuale cu ea.
Dacă un bărbat realizează nikah cu o femeie care se află în iddah de după divorțul de alt bărbat si dacă ambii, bărbatul si femeia (ori numai unul dintre ei) știu că iddah a femeii nu s-a terminat încă, știind de asemenea că faptul de-a se căsători cu o femeie pe timp de iddah este harām, atunci femeia respectivă devine harām fată de bărbat pentru totdeauna și aceasta chiar dacă după rostirea de nikah bărbatul nu a întreținut relații sexuale cu femeia.
Dacă un bărbat realizează nikah cu o femeie care se află în iddah de după divorțul de alt bărbat si întreține cu aceasta actul sexual, atunci ea devine harām pentru totdeauna fată de bărbat, chiar dacă nu a știut că se afla în perioada ei iddah și chiar dacă nu a știut că este harām pentru bărbat să se căsătorească cu femeie pe timp de iddah.
Dacă un bărbat se căsătorește cu o femeie știind că ea are soț, atunci trebuie să se separe de ea și nu trebuie să mai încerce deloc a se căsători cu ea după aceea. și aceeași regulă se aplică, drept precauție, dacă bărbatul nu a știut că femeia era deja măritată și dacă, după nikah, a întreținut cu ea relații sexuale.
Dacă o femeie măritată comite adulter, atunci ea, pe baza unei precauții, devine harām pentru bărbatul care a implicat-o, dar nu devine harām pentru propriul soț. Iar dacă ea nu se căiește și persistă în greșeala ei, continuând să comită adulterul, atunci va fi mai bine ca soțul să divorțeze de ea, cu toate că va trebui să-i plătească femeii întreaga ei mahr.
În cazul unei femei care a fost îndepărtată prin divorț, sau al unei femei care a contractat un mariaj temporar și al cărei bărbat renunță la timpul rămas din mariaj, sau dacă timpul căsătoriei temporare ajunge la final, atunci, dacă femeia se mărită după oarece timp și după o vreme are îndoieli de la vremea căsătoriei secunde, iddah de după divorțul de primul soț s-a terminat ori nu, ea trebuie să ignore îndoielile ce le are.
Dacă o persoană majoră-puberă comite sodomie cu un băiat, atunci mama, sora și fiica băiatlui respectiv devin harām pentru persoana în cauză. Aceeași regulă se aplică atunci când persoana sodomizată este un bărbat matur sau când persoana care comite sodomia este încă na-bāligh. Dar dacă oarecine bănuie ori se îndoiește de a avut loc sau nu penetrația, femeile numite nu vor deveni harām.
Dacă un bărbat se căsătorește cu mama ori cu sora unui băiat, iar după căsătorie comite sodomie cu băiatul, atunci, ca precauție, ele (mama ori sora băiatului) ajung să fie harām pentru bărbatul respectiv.
Dacă un bărbat aflat în stadiul ehram (unul din actele ce sunt de realizat în timpul Peregrinării/hajj) vrea să se căsătorească cu o femeie, atunci nikah este invalidă, iar dacă el știe că era harām pentru el să se însoare în stadiul ehram, atunci nu poate să se mai însoare cu femeia respectivă.
Dacă o femeie în ehram se mărită cu un bărbat care nu este în ehram, atunci nikah a ei este invalidă; iar dacă știe că era harām să se mărite în starea ehram, atunci, ca precauție obligatorie, ea nu trebuie după aceea să se mai mărite cu bărbatul respectiv.
Dacă un bărbat nu realizează tawafun nisa (care este unul din actele de realizat pe timp de hajj și umrah mufradah), atunci soția sa și alte femei devin harām pentru el. De asemenea, dacă o femeie nu realizează tawafun nisa, atunci soțul ei și alți bărbați devin harām pentru ea. Însă dacă ei (bărbatul sau femeia) realizează mai târziu tawafun nisa, atunci ei devin halal.
Dacă un bărbat realizează nikah cu o fată ce nu este încă majoră-puberă, atunci este harām să aibă cu ea relații sexuale până ce ea nu a împlinit cei 9 ani ai săi. În cazul în care însă comite cu fata actul sexual, atunci ea nu va fi harām pentru el atunci când ea va deveni puberă și aceasta chiar dacă ea a suferit ifza (ce a fost descrisă la regula #2389); ca precauție, totuși, el trebuie să divorțeze de ea.
O femeie ce a divorțat de 3 ori, devine harām pentru al patrulea bărbat. Dar, în cazul în care se mărită iar, atunci, sub condițiile ce vor fi menționate prin regulile referitoare la divorț, primul ei soț poate să se recăsătorească cu ea dacă soțul al doilea moare ori divorțează de ea și ea duce la capăt perioada iddah.

Reguli privitoare la căsătoria permanentă

Pentru o femeie cu care s-a contractat căsătoria permanentă este harām să iasă din casă fără permisiunea soțului, chiar dacă faptul acesta ar putea să nu afecteze drepturile soțului ei. De asemenea, ea trebuie să se supună dorințelor sexuale ale soțului și, fără o scuză bine întemeiată, ea nu trebuie să-l împiedice pe soț de-a întreține cu ea relații sexuale. Iar atâta vreme cât ea nu se abate de la îndeplinirea datoriilor ei de soție, este obligatoriu pentru soț să-i de-a mâncare, îmbrăcăminte și să-i asigure locuința; în cazul în care el nu-i furnizează soției cele numite, atunci, indiferent dacă este în stare ori nu să-i dea acestea, el îi rămâne dator soției.
Dacă o femeie nu-și îndeplinește fată de soț datoriile ei matrimoniale, atunci nu este îndreptățită la mâncare, îmbrăcăminte și locuință; aceasta, chiar dacă ea continuă să trăiască cu el. Dacă faptul de-a i se supune soțului este ocazional, atunci verdictul obișnuit este că ea nu este nici măcar îndreptățită să ceară ceva de la soțul ei; însă verdictul în situația aceasta este o problemă-ishkal; oricum, nu este nici o îndoială că ea nu va pierde mahr a ei.
Bărbatul nu are nici un drept în a-și forța soția la prestarea serviciilor domestice.
Cheltuielile de călătorie făcute de către o soție trebuie să fie suportate de către soț, dar în cazul în care cheltuielile acestea depășesc pe cele făcute acasă și în cazul în care ea a călătorit cu permisiunea soțului. Cheltuielile implicate de călătoria cu mașina, cu avionul, etc., precum și alte cheltuieli, ce sunt necesare pentru călătorie, vor fi suportate de către soție, cu excepția situației în care soțul însuși vrea s-o ia în călătorie, caz în care el va fi cel care va suporta cheltuielile soției.
Dacă soțul, care este responsabil de întreținerea soției, nu-i dă acesteia cele numite, atunci ea poate să-și obțină cheltuielile din averea soțului, fără permisiunea acestuia. Dacă nu este posibil pentru ea să facă astfel, ea fiind obligată așa să-și câștige mijloacele de trai, și dacă ea nu poate să-și prezinte cazul la mujtahid, care l-ar obliga pe soț, chiar și prin pedeapsa cu închisoarea, să platească întreținerea soției, atunci ea nu va fi sub obligația de a i se supune soțului, atâta vreme cât este implicată în faptul de a-și câștiga existența.
De exemplu, dacă un bărbat are două soții și-și petrece o noapte cu una din ele, atunci este obligatoriu ca el să petreacă oricare din cele 4 nopți și cu cealaltă soție; în alte situații decât aceasta, nu este obligatoriu ca bărbatul să rămână și cu cealaltă soție. Sigur că este necesar ca el să nu părăsească total de-a trăi și cu cealaltă soție. Ca precauție, un bărbat trebuie să-și petreacă o noapte din 4 cu soția permanentă.
Nu-i este permis soțului să abandoneze relațiile sexuale obișnuite cu o tânără soție permanentă pentru mai mult de 4 luni, cu excepția cazului în care actul sexual este dureros pentru el ori implică un efort peste normal, ori cu excepția faptului că soția este de acord să evite un asemenea act sexual și când s-a stipulat anterior de către soț, la vremea rostirii nikah, că există asemenea efect. În această regulă, nu există nici o diferență între situațiile când soțul este prezent, ori într-o călătorie, ori dacă femeia este soție într-o căsătorie permanentă sau temporară.
Dacă la realizarea unei căsătorii permanente, mahr nu este încă fixată, atunci, chiar și așa, căsătoria este validă. În asemenea caz, dacă soțul întreține relații sexuale cu soția, el trebuie să-i plătească soției mahr adecvată la valoarea unei mahr ce se plătește unei femei din categoria respectivă. Privitor la căsătoria temporară, dacă mahr nu este stabilită, căsătoria este invalidă.

2429. Dacă la vremea rostirii de nikah pentru o căsătorie permanentă nu este stabilit nici un termen în ce privește plata de mahr, atunci femeia poate să-și împiedice soțul în a întreține relații sexuale cu ea înainte de-a fi primit mahr, indiferent dacă bărbatul este sau nu în stare să plătească. Dar odată ce ea este de acord să aibă relații sexuale cu soțul înainte de-a fi primit mahr și soțul întreține cu ea relații sexuale, atunci, după aceasta, ea nu mai poate refuza fără o scuză bine întemeiată.

Următorul: Căsătoria (partea a-II-a)

Anterior:Tranzacții (partea a-III-a)

Înapoi la Cuprins

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului