Zakat (partea a II-a) - Fundația Imam Ali

ZAKAT (partea a II-a)

Felul de distribuire a taxei-Zakāt

Zakāt poate fi dirijată către următoarele 8 scopuri:

poate fi dată unei persoane sărace, care nu posedă mijloace reale ori potențiale de a acoperi atât cheltuielile persoanale, cât și cele ale familiei sale, pe perioada unui an de zile. Totuși, o persoană care are un meșteșug (ca pricepere), sau are o proprietate, sau un capital prin care-și poate rezolva cheltuielile nu este socotită ca fiind săracă;
poate fi dată unui miskin (o persoană nevoiașă), care duce o viață de privațiuni mai grea ca a unui fakir;
poate fi dată unei persoane care este wakil al Sfântului Imam (a.s.) sau reprezentantului imamului, acela care colectează zakāt, pentru a fi ținută în custodie sigură, pentru a face calculele necesare și pentru a o înmâna fie Imamului, fie reprezentantului său, fie săracilor;
poate fi dată acelor nemusulmani care, ca rezultat [al acestei dărnicii], pot fi înclinați către islamism, sau poate fi dată ca susținere unor musulmani pentru a lupta împotriva dușmanilor, sau poate fi dată pentru alte scopuri bjustificate. Poate fi de asemenea dată acelor musulmani a căror credință în Profet sau în Emirul Credincioșilor este instabilă și debilă, cu condiția ca, în urma primirii, credința lor să se întărească;
poate fi dată spre obținerea de sclavi în folosul eliberării acestora;
poate fi dată unei persoane îndatorate care nu poate să-și plătească datoria;
poate fi dată pe calea lui ‘Allāh, pentru lucruri de beneficiu comun musulmanilor; de exemplu, sprea a fi construită o moschee, ori o școală de educație religioasă, ori pentru păstrarea curățeniei într-un oraș, ori pentru a lărgi sau construi drumuri asfaltate;
poate fi dată unui călător rătăcit (și fără bani).

Acestea sunt condițiile în care poate fi folosită zakāt. Însă în circumstanțele de la punctele 3 și 4, cel care dă nu o poate face fără permisiunea Imamului sau reprezentantului său, aceeași regulă aplicându-se și la punctul 7, ca precauție obligatorie. (De altfel, regulile relative la aceste puncte vor fi explicate în pasajele ce vin.)

Precauția obligatorie este ca un sărac sau o persoană nevoiașă să nu primească zakāt într-o sumă mai mare decât cheltuielile sale și ale familiei, pentru un an. Iar dacă primitorul posedă ceva bani sau vreun produs, atunci trebuie să primească zakāt echivalentă cu ceea ce-i mai lipsește până la acoperirea cheltuielilor pe un an.
Dacă o persoană are o cantitate de bani suficientă pentru cheltuielile pe un an și cheltuiește parte din aceasta, îndoindu-se după aceea dacă ce i-a rămas va fi suficient sau nu pentru cheltuielile anuale, atunci nu poate primi zakāt.
Un meșteșugar, un posesor de pământ sau un negustor al cărui venit este mai mic decât cheltuielile pe un an poate lua zakāt pentru întregirea acestora, ca să nu ajungă în situația de a-și vinde sculele, proprietatea ori să-și consume capitalul pentru cheltuielile necesare.
O persoană în sărăcie, care nu are nici un mijloc pentru obținerea cheltuielilor pe un an, atât ale sale, cât și ale familiei, poate primi zakāt, chiar dacă are o casă în care poate locui, ori are vreun mijloc de transport, fără de care nu-și poate menține traiul sau respectul de sine. Aceeași regulă (de primire de zakāt) se aplică și în cazul posedării de către sărac a echipamentelor și ustensilelor casnice, a hainelor de vară și de iarnă, sau a altor lucruri de imediată necesitate. Dacă însă o persoană săracă nu are nici aceste lucruri esențiale, el poate să și le cumpere, dacă arenevoie, din zakāt primită.
Dacă nu este dificil pentru o persoană săracă să învețe vreun meșteșug, atunci, ca precauție obligatorie, ea nu trebuie să se lase în baza primirii de zakāt. Oricum, atâta vreme cât își însușește meseria, persoana poate primi zakāt.
Dacă o persoană săracă anterior spune că încă mai este săracă, atunci i se poate da zakāt, chiar dacă persoana care dă ar putea să nu fie convinsă de ce spune primitorul. Dar dacă o persoană nu este cunoscută ca în trecut să fi fost săracă, atunci, ca precauție, nu i se va da zakāt până ce dăruitorul nu este convins de ce declară primitorul.
Dacă o persoană spune că este săracă, dar nu a fost anterior astfel, iar cineva [care ar urma să-i dea zakāt] nu este convins de ce spune respectiva persoană, atunci precauția obligatorie este să nu i se dea zakāt.
Dacă un dăruitor de zakāt este creditorul unei persoane sărace, atunci poate să plătească datoria cu prioritate față de zakāt.
Dacă o persoană săracă moare și proprietatea sa nu este într-at de valoroasă ca să anuleze datoria, atunci creditorul celui sărac poate lua ce i se datorează din zakāt [primită anterior de cel decedat]. Și chiar dacă proprietatea săracului este suficientă să anuleze datoria, dar moștenitorii săi nu-i plătesc datoria lăsată, ori dacă creditorul nu poate lua înapoi banii dintr-un alt motiv, oarecare, atunci el, creditorul, poate lua ce i se datorează din zakāt.
Nu este necesar pentru persoana care dă zakāt să-i menționeze săracului că este vorba de zakāt. De fapt, dacă săracul se simte rușinat [de starea sa și situația de-a primi], atunci este recomandat ca dăruitorul să nu menționeze deloc că dăruie cu intenția de zakāt.
Dacă o persoană dă cuiva zakāt gândind că respectivul este sărac și-și dă seama mai apoi că primitorul nu era sărac sau, din cauza necunoașterii regulii, dă zakāt unuia care știe că nu este sărac, atunci situația nu trebuie să rămână așa. Astfel, dacă zakāt pe care a dat-o săracului încă este necheltuită, dăruitorul trebuie s-o ia înapoi și s-o dea unuia care este îndreptățit s-o primească. Iar dacă zakāt nu mai există și cel care a primit-o este conștient a fi primit banii ca zakāt, atunci dăruitorul trebuie să ia de la primitor un substitut al zakāt și să-l dea celui care ar fi îndreptățit. Dacă însă primitorul nu a fost conștient că darul era zakāt, atunci nu i se va pretinde să înapoieze nimic, iar dăruitorul de zakāt va da substitutul de zakāt din propria sa avere.
O persoană care este îndatorată și nu este în stare să-și întoarcă datoria poate primi zakāt pentru a plăti datoria, chiar dacă are mijloacele necesare pentru a-și acoperi cheltuielile pe un an. Aici totuși este necesar ca să nu fi cheltuit banii ce-i datorează în scopuri păcătoase.
Dacă un bărbat dă zakāt cuiva care este îndatorat și care nu-și poate plăti datoria și primul înțelege mai târziu că primitorul și-a cheltuit banii datorați în scopuri păcătoase, atunci, dacă datornicul este sărac, dăruitorul poate să reîntoarcă suma datorată de sărac creditorului ca fiind zakāt dată săracilor.
Cu toate că nu ar fi săracă, dacă o persoană este îndatorată și nu este în stare să-și plătească datoria, atunci cel care a împrumutat-o poate să ia din zakāt suma pe care acela i-o datorează.
Dacă un călător este blocat (în călătoria sa) din cauză că nu mai are bani ori dacă mijlocul său de transport nu mai funcționează, în cazul în care nu face călătoria în scop păcătos și nu poate ajunge la destinație chiar împrumutând bani sau vânzând ceva, atunci poate primi zakāt. Poate de asemenea primi zakāt chiar dacă în orașul său de origine nu este o persoană săracă. În cazul în care călătorul poate să obțină bani de călătorie într-un alt loc, fie împrumutându-se, fie vânzând ceva, atunci trebuie să ia din zakāt i se oferă doar atât cât să ajungă în acel loc.
Dacă un călător blocat în călătoria sa ia zakāt și, odată ajuns în localitatea sa vede că parte din zakāt a rămas necheltuită, atunci trebuie să trimită restul înapoi dăruitorului sau, dacă nu face așa, atunci trebuie să dea banii mujtahidului, menționând că este zakāt ce-a primit-o.

Calificări ce trebuie să le aibă acei îndreptățiți să primească zakāt

Este necesar ca persoana căreia i se dă zakāt să fie shi’ah ithna ash’ari. Prin urmare, dacă cineva îi plătește zakāt unei persoane crezând că respectiva este shi ‘ ah și mai apoi se dovedește că nu este așa, atunci [considerându-se că nu a plătit zakāt anuală] trebuie să plătească zakāt din nou.
Dacă un copil sau o cineva shia bolnav (mental) este sărac, atunci o persoană poate da zakāt tutorelui formulând cererea ca tot ceea ce va da va ajunge în posesia copilului ori celui nesănătos.
Dacă o persoană nu are deloc acces la tutorele copilului sau al celui bolnav (mental), atunci ea însăși poate să folosească zakāt în beneficiul copilului sau celui bolnav sau folosin intermediar o persoană onestă. Când banii își vor fi îndeplinit menirea, persoana dăruitoare poate formula niyyat de zakāt.
Zakāt poate fi dată unui sărac care cerșește, dar nu și acelui care cheltuiește banii în scopuri păcătoase. De fapt, ca precauție, zakāt nu poate fi dată unui sărac care, ca rezultat al primirii, se simte încurajat să comită păcate, chiar dacă nu cheltuie banii primiți pentru scopuri păcătoase.
Ca precauție obligatorie, zakāt nu poate fi dată unui bețivan sau cuiva care nu oferă rugăciunile zilnice sau care face păcate majore la un mod evident, cu nerușinare.
Datoria unei persoane care nu-și poate plăti datoria poate fi plătită din zakāt, chiar dacă și întreținerea datornicului este obligatorie pentru cel care dă zakāt.
O persoană nu poate plăti din zakāt cheltuielile celor ce depind de ea, cum ar fi proprii copii. Dacă însăși persoana respectivă nu-i în stare să-i întrețină, atunci copiii trebuie să primească zakāt de la alte persoane.
Nu este nici o problemă dacă o persoană dă zakāt propriului fiu (îndreptățit să primească) pentru ca să cheltuiască în folosul soției, servitorului ori servitoarei.
Tatăl nu poate plăti din banii-zakāt pentru cărțile religioase ori laice necesare în educația fiului, cu excepția cazului în care, ca precauție, afacerile publice garantează că a cerut permisiune de la mujtahid.
Dacă un tată nu este în stare să asigure financiar căsătoria fiului, atunci el poate s-o facă cheltuind zakāt. Același lucru îl poate face și fiul pentru tatăl său.
Zakāt nu poate fi dată unei femei al cărei trai este asigurat de către soțul ei și nici uneia al cărei soț nu-i asigură subzistența, însă este posibil pentru ea să se adreseze mujtahidului, care îl va obliga pe soț s-o facă.
Dacă o femeie care a contractat o căsătorie temporară (mut ‘ ah) este săracă, soțul ei și alte persoane pot să-i dea zakāt. Dar dacă în contract există condiția ca soțul să o întrețină pentru cheltuielile ei ori dacă, pentru un oarecare motiv, este obligatoriu pentru soț s-o întrețină, atunci femeii, dacă el își îndeplinește obligația, nu i se poate da zakāt.
O soție poate să dea zakāt soțului ei care poate fi sărac, chiar dacă soțul ar putea în schimb să cheltuiască acea zakāt pentru ea, care îi este soție.
Un sayyid (descendent al Profetului) nu poate lua zakāt de la cineva care nu este sayyid. Totuși, în cazul în care khums și alte datorii religioase nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile unui sayyid, iar el nu are alternativă, atunci poate lua zakāt de l un non-sayyid.
Poate fi dat zakāt cuiva față de care dăruitorul nu este sigur de este sau nu sayyid.

Intenția de zakāt

A person trebuie să dea zakāt formulând intenția de qurbat, adică, să se conformeze plăcerii Preaputernicului ‘Allāh, trebuind să specifice în niyyat a sa dacă dă zakāt pentru averea sa ori este vorba de zakāt ul-fitra. De asemenea, dacă este obligatoriu ca persoana să dea zakāt pentru grâne și dacă dorește să plătească în bani o sumă egală cu valoarea avută de zakāt, trebuie să specifice în intenția sa dacă plătește în loc de grâu sau orz.
Dacă o persoană ajunge sub obligația de zakāt pentru diferite lucruri și dă o parte din zakāt fără să formuleze intenția anumită pentru nici unul din lucruri, cum și dacă lucrul pe care l-a dat este de aceeași clasă cu oricare din lucruri, atunci ceea ce dă va fi recunoscut ca zakāt chiar pentru acel lucru (produs). De exemplu, dacă este obligatoriu pentru o persoană să plătească zakāt pentru 40 de oi și pentru 15 mitqals de aur, iar persoana dă zakāt o oaie, fără o intenție specifică privitoare la oi sau aur, atunci ceea ce a dat va fi considerat ca zakāt pentru oi. Însă dacă dă câteva monede de argint sau bancnote, care nu aparțin nici unei clase din cele pentru care se dă zakāt (nici oi și nici aur), atunci problema ivită este de natură ishkāl și nu se va considera că zakāt a fost plătită.
Dacă o persoană numește pe cineva ca reprezentant al său ca să dea zakāt pentru proprietatea sa, atunci, în momentul în care înmânează zakāt reprezentantului său, trebuie să formuleze niyyat ca orice îi va da mai târziu reprezentantul său unui sărac este de fapt zakāt. Mai bine este dacă păstrează această intenție în minte până ce zakāt ajunge în mâinile săracului.
Dacă o persoană dă zakāt unui sărac sau la mujtahid, fără să formuleze niyyat de qurbat, atunci, chiar și așa, va fi primit ca zakāt, cu toate că, neformulând niyyat de qurbat, va fi comis un păcat.

Reguli diferite privitoare la zakāt

Ca precauție, atunci când grâul și orzul este separat de coji și când curmalele și strugurii devin uscate, proprietarul lor trebuie să dea zakāt unui sărac sau să pună deoparte zakāt de averea sa. La fel, zakāt pentru aur, argint, vaci, oi și cămile trebuie dată unui sărac sau separată de restul averii până la trecerea a 11 luni. Totuși, dacă dăruitorul urmărește să dea zakāt unui sărac anume ori unui sărac caracterizat printr-o excelentă virtute, atunci nu poate să separe zakāt de averea sa.
Nu este necesar ca după separarea de zakāt, persoana care o dă s-o plătească dintr-o dată persoanei îndreptățite. Dar dacă primitorul poate fi găsit cu ușurință, atunci precauția recomandată este ca platirea de zakāt să nu fie amânată, dată pe bucăți.
Dacă o persoană care ar fi putut să dea zakāt celui îndreptățit nu face asta și zakāt se pierde datorită neglijenței, atunci trebuie să dea ceva echivalent în loc.
Dacă o persoană ce poate da zakāt celui îndreptățit nu face astfel și zakāt se pierde, însă nu din neglijență, cum și dacă dăruitorul are un motiv întemeiat pentru amânarea darului, atunci nu are obligația de-a da un substitut pentru zakāt, cum ar fi în cazul că dorește să dea zakāt pentru un anumit sărac ori că dorește să distribuie gradat darul, mai multor săraci. Însă dacă nu are motiv întemeiat de amânare, trebuie să dea substitutul.
Dacă o persoană separă de averea sa zakāt la care este obligat, atunci are drept asupra cantității de avere rămase, iar dacă separă zakāt din altă proprietate, atunci are liberatate de control asupra întregii proprietăți.
Când o persoană a separat deja zakāt de proprietatea sa, atunci nu o poate folosi și nici nu o poate substitui cu alt fel de plată.
Dacă din zakāt ce a pus-o deoparte o persoană rezultă ceva profit—de exemplu, una din oile ce au fost marcate la ureche pentru zakāt fată un miel ̶ atunci profitul (mielul) aparține săracului.
Dacă cineva îndreptățit la zakāt este prezent când o persoană separă zakāt de proprietatea sa, atunci dăruitorul trebuie să dea zakāt celui prezent, exceptând cazul în care, pentru un motiv oarecare, are în vedere o altă persoană ce ar fi preferată pentru primirea de zakāt.
Dacă, fără să fi obținut permisiune de la mujtahid, o persoană face comerț cu o proprietate din care trebuie să se plătească zakāt și suferă o pierdere, atunci nu trebuie să ia nimic din cantitatea-zakāt. Totuși, dacă obține profit, atunci, ca precauție obligatorie, trebuie să-l dea persoanei îndreptățite la zakāt.
Chiar dacă înainte ca zakāt să vină ca obligație o persoană dă în avans zakāt unui sărac, formulând niyyat de qurbat, ceea ce a dat nu va fi socotită drept zakāt. Dar după ce zakāt devine obligație, persoana poate socoti ceea ce dă drept zakāt, cu condiția ca lucrul pe care-l dă să nu fie folosit și săracul să-și fi păstrat meritul de-a primi zakāt.
Dacă persoana săracă știe că zakāt nu a devenit obligatoriu pentru o anumită persoană și ia de la aceea ceva cu titlul de zakāt, iar ceea ce a luat este folosit sau distrus, atunci persoana primitoare este responsabilă de asta. Iar când zakāt devine obligatorie pentru o persoană, dacă cel sărac mai este încă îndreptățit să primească, atunci persoana care dă poate să ajusteze responsabilitatea pentru zakāt funcție de ceea ce deja a dat.
Dacă un sărac nu știe că pentru o anume persoană zakāt nu a devenit încă obligatorie și, luând ceva ca zakāt de la acea persoană, ceea ce ia dispare în timp ce se află în posesia sa, atunci el, săracul, nu va fi responsabil, iar persoana care i-a dat zakāt nu poate da un substitut pentru zakāt.
Este mustahab să se dea zakāt în animale (vaci, oi, cămile) acelor persoane sărace care sunt integre, iar în dăruirea de zakāt, o persoană trebuie să dea întâietate rudelor merituoase față de alții. La fel, trebuie să prefere persoanele învățate înaintea celor neînvățate, persoanele care nu cerșesc înaintea persoanelor care cerșesc. Dar dacă dintr-un motiv oarecare este mai bine să se dea zakāt unui sărac anume, atunci este recomandabil să i se dea zakāt aceluia.
Este mai bine ca zakāt să fie dată deschis, în prezența altora, iar sadaqah recomandată să fie dată în mod secret.
Dacă o persoană nu are în localitatea sa pe nimeni îndreptățit la zakāt și nici n-o poate cheltui într-alte scopuri prescrise pentru zakāt, cum și dacă nu are speranța că va fi în stare să găsească mai târziu persoana meritorie, atunci poate să se ducă cu zakāt în altă localitate și s-o cheltuie în scopurile adecvate. Cu permisiune de la mujtahid, persoana poate deduce din zakāt cheltuielile cerute de ducerea în altă localitate a darului și, totodată, nu este responsabilă dacă zakāt este pierdută.
Chiar dacă cineva meritoriu de zakāt trăiește în localitatea persoanei ce urmează s-o dea, aceasta din urmă poate să dea zakāt într-o altă localitate. Totuși, însăși persoana respectivă va plăti cheltuielile de deplasare șitot ea va fi responsabilă de se va pierde zakāt, excepția fiind că o face cu indicații primite de la mujtahid.
Plata pentru cântărirea de cantității de grâu, orz, curmale și stafide, pe care persoana o dă ca zakāt, o va face din banii săi chiar respectiva persoană.
Dacă o persoană are de plătit drept zakāt 2 mitqals și 15 grame de argint ori mai mult, atunci, ca precauție recomandată, nu trebuie să dea celui sărac mai puțin de atât. De asemenea, dacă are de plătit altceva decât argint, cum ar fi grâu și orz, iar valoarea acestor grâne ajunge la 2 mitqals și 15 grame de argint, atunci, ca precauție recomandată, nu trebuie să dea mai puțin de atât săracului.
Este makrūh ca persoana care a dat zakāt unui sărac să-i ceară acestuia returnarea darului. Totuși, dacă săracul dorește să vândă ceea ce a primit după ce s-a căzut de acord asupra prețului, atunci persoana care i l-a dat sub formă de zakāt are prioritate asupra altora.
În cazul în care o persoană are îndoieli de a dat sau nu zakāt ce-i revenise ca obligație, iar proprietatea asupra căreia s-a impus zakāt mai există încă, atunci persoana respectivă trebuie să dea zakāt chiar dacă îndoielile sale au ca referință zakāt din anii anteriori. Însă dacă proprietatea din care a reieșit zakāt nu mai există, atunci asupra ei nu mai există obligația de zakāt, chiar dacă îndoielile proprietarului se raportează la zakāt din anul în curs.
Un om sărac nu poate fi de acord pentru o cantitate mai mică decât cea prezentă în zakāt înainte de-a fi primit-o ori să accepte drept zakāt ceva mai scump decât valoarea firească. La fel, cel care dă nu poate da zakāt persoanei care o merită sub condiția ca s-o returneze. Oricum, nu există nici o obiecție dacă săracul merituos este de acord, după ce va fi primit zakāt, s-o returneze. De exemplu, o persoană are de dat o mare sumă drept zakāt, însă care persoană, la rândul său din cauza sărăciei, nu este în stare s-o plătească; persoana se căiește pentru a nu fi dat-o și caută iertare la ‘Allāh; în cazul acesta, din plăcere, cel care ar urma s-o primească poate s-o reîntoarcă dăruitorului după ce o va fi primit-o.
O persoană nu poate să cumpere Sfântul Coran, cărți religioase ori de rugăciuni, folosind bani din zakāt și să le ofere drept waqf; excepția este când cărțile sunt necesare treburilor publice, însă chiar așa, pentru aceasta, ca precauție obligatorie, trebuie să ceară permisiunea de la mujtahid.
O persoană nu poate achiziționa o proprietate folosind zakāt spre a o da copiilor săi ori persoanelor a căror întreținere este oricum obligatorie, astfel ca ei să fie aceia care beneficiază din zakāt pentru propriile cheltuieli.
O persoană poate să folosească zakāt pentru pelerinajele hajj, ziyarat etc, chiar dacă ar putea să nu fie săracă, și poate, ca precauție, dacă a obținut permisiune de la mujtahid, să ia din zakāt o sumă egală cu cheltuielile personale pe un an, cu condiția ca faptul să fie în interes public.
Dacă în distribuirea de zakāt din averea sa un proprietar îl numește pe un sărac agentul său și cel sărac are sentimentul că intenția proprietarului presupune ca el, cel sărac, să nu ia nimic din zakāt pentru sine, atunci nu trebuie să ia nimic din zakāt. Însă dacă este sigur că proprietarul nu a cultivat acest gând, atunci poate lua din zakāt ce-o distribuie.
Dacă un om sărac obține drept zakāt cămile, vaci, oi, aur și argint și dacă [cele primite intră] sub condițiile de zakāt obligatorie, atunci, la rândul său, are de dat zakāt pentru cele primite.
Dacă două oameni sunt asociați în deținerea unei proprietăți asupra căreia zakāt a devenit obligatorie, iar unul plătește zakāt pentru partea sa, iar după aceasta ei își împart proprietatea, atunci, cel care a dat zakāt, chiar dacă știe că partenerul său nu a plătit zakāt și nici nu are de gând să plătească, are libertate de folosire a părții sale, neexistând în privința aceasta vreo obiecție.
Dacă o persoană datorează khums ori zakāt, kaffara și nadhr, fiind de asemeanea îndatorat și neputând să facă toate aceste plăți, cum și dacă proprietatea, pe care khums și zakāt au devenit obligatorii, nu a fost folosită, atunci trebuie să dea khums și zakāt, iar dacă a fost folosită, atunci plătirea de zakāt și khums va avea prioritate față de plătirea de kaffarah și nadhr.
Dacă o persoană—care datorează khums ori zakāt, cu obligația de-a face hajj, fiind și îndatorată— moare și proprietatea sa nu se ridică la valoarea tuturor acestor lucruri ̶ la care se adaugă și faptul că proprietatea, asupra căreia khums și zakāt au devenit obligatorii, există încă—atunci trebuie să se plătească khums ori zakāt, iar restul trebuie cheltuit pentru plătirea datoriei. Dacă însă proprietatea—asupra căreia khums și zakāt au devenit obligatorii ̶ a încetat să existe, atunci proprietatea celui decedat trebuie cheltuită pentru întoacerea datoriei, iar dacă după aceasta rămân încă bani, atunci trebuie cheltuiți pentru hajj; iar dacă și după plătirea de hajj rămâne ceva, atunci acest rest trebuie împărțit în sume pentru khums și pentru zakāt.
Dacă o persoană se află într-un ciclu de învățare și, ca alternativă, poate să-și câștige traiul, atunci, dacă faptul învățării este obligatoriu, i se poate da zakāt. Iar dacă învățarea sa este de interes public, atunci, cu permisiune de la mujtahid, ca precauție, i se poate da zakāt. În absența acestor două circumstanțe, nu este permis să i se dea zakāt.

Zakāt privitor la Fitrah

La vremea apusului din ziua ce precede Eid ul-fitr, oricine este matur și sănătos (mental)—care nu este nici inconștient, nici sărac, nici sclavul cuiva—trebuie să dea pentru fiecare persoană, în numele său și al tuturor celor ce sunt dependenți de el, 3 kilograme de grâu sau orz, ori curmale, ori stafide, ori orez, ori mei etc.La fel, este de ajuns dacă plătește oricare din aceste produse în bani lichizi. Ca precauție obligatorie, nu trebuie să dea din felul acela de produse care nu se găsesc în mod regulat în localitatea sa, chiar dacă este vorba de grâu, orz, curmale sau stafide.
Dacă o persoană nu se găsește în condiția de a-și putea acoperi cheltuielile personale și ale familiei pentru un an de zile și nu are pe nimeni altcineva care să i le asigure, atunci poate fi considerată ca fiind o persoană săracă și nu este obligatoriu pentru ea să plătească zakāt pentru fitrah.
În seara precedentă zilei Eid ul-fitr, o persoană poate plăti fitrah în numele tuturor persoanelor ce sunt considerate ca dependente de ea acasă, fie că sunt tinere sau bătrâne, musulmani ori nemusulmani, indiferent dacă este sau nu obligatoriu să le întrețină, dacă sunt din localitatea sa ori din alta.
Dacă o persoană numește pe servitorul său, care se găsește în alt oraș, să-și plătească fitrah din propriul avut și este convins că subordonatul va plăti pentru sine acea fitrah, atunci nu va fi necesar pentru persoana respectivă să plătească fitrah pentru servitorul său.
Pentru o persoană este obligatoriu să plătească fitrah în numele unui oaspete ̶ ce sosește la apusul soarelui din ziua precedentă Eid ul-fitr ̶ și cu consimțământul aceluia, deoarece astfel acela devine subordonatul său temporar.
Fitrah care se dă pentru un oaspete ̶ sosit înainte de apusul soarelui în seara ce precede Eid ul-fitr ̶ însă fără consimțământul acestuia, dar care oaspete rămâne pentru ceva vreme, este, ca precauție obligatorie, de asemenea wajib pentru gazdă. La fel, dacă stăpânul casei este forțat de situație să întrețină material pe cineva, atunci și fitrah în numele celui întreținut este obligatorie.
Dacă un oaspete sosește după apusul soarelui în seara precedentă zilei de Eid ul-fitr și este considerat ca subordonat față de stăpânul casei, atunci, ca precauție obligatorie, plata de fitrah este obligatorie pentru stăpânul casei; în caz contrar însă, nu are această obligație, chiar dacă și-a invitat oaspetele înainte de apusul soarelui și chiar dacă și-a întrerupt postirea.
Dacă la apusul soarelui în seara ce precede Eid ul-fitr trece printr-o nebunie temporară la apusul soarelui din seara ce precede Eid ul-fitr și starea sa continuă până la Zuhr din ziua Eid ul-fitr, atunci nu are obligația de-a plăti fitrah. În caz contrar, ca precauție obligatorie, este necesar să plătească fitrah.
Dacă un copil devine puber (major) sau o persoană nesănătoasă mental devine sănătoasă, dacă un sărac devine autonom financiar în timpul apusului de soare (din seara ce precede Eid ul-fitr), atunci, dacă intră sub condițiile legate de fitrah obligatorie, trebuie să plătească fitrah.
Dacă nu este necesar pentru o persoană să plătească fitrah la apusul soarelui în seara ce precede Eid ul-fitr, însă înainte de zuhr a zilei de Eid ul-fitr apar condițiile necesare ce fac fitrah să fie obligatorie, atunci precauția obligatorie este ca persoana să plătească fitrah.
Dacă un nemusulman devine musulman după apusul soarelui din seara ce precede Eid ul-fitr, atunci nu are ca obligație să plătească fitrah. Dar dacă un musulman care nu este shia devine shia după ce începe a se vedea luna, atunci trebuie să plătească fitrah.
Este mustahab ca persoana care-și permite să dea doar 1 sa’a (aprox. 3 kg.) de grâu sau celelalte să plătească de asemenea fitrah. Iar dacă familia sa are mai mulți membri și vor și aceștia să plătească fitrah pentru ei, atunci persoana poate acea 1 sa ‘ a unuia din membrii familiei, cu intenția de fitrah, iar acela poate da mai departe altui membru, și tot așa, până la ultimul, care, și aceasta este mai bine, poate da ce primește cuiva care nu este din familie. Dacă unul din membrii familiei este minor, atunci tutorele său poate lua fitrah în numele minorului, în acest caz precauția fiind ca lucrul ce se ia de la minor să nu se dea nimănui altcuiva.
Dacă se naște un copil după apusul soarelui din seara ce precede Eid ul-fitr, atunci nu este obligatoriu să se dea fitrah pentru acesta. Totuși, precauția obligatorie este ca o persoană să plătească fitrah pentru toți care sunt considerați dependenți de ea, după apusul soarelui și până la zuhr din ziua Eid ul-fitr.
Dacă cineva care a depins de o persoană devine dependenta alteia înainte de apusul soarelui, atunci aceasta din urmă are obligația de-a plăti fitrah pentru cel subordonat. De exemplu, dacă fiica cuiva merge la casa bărbatului înainte de apus, atunci soțul ei trebuie să plătească fitrah.
Dacă fitrah a unei persoane este obligatorie pentru altcineva, atunci persoana nu trebuie să plătească fitrah pentru sine însuși.
Dacă există obligația ca o persoană să plătească fitrah pentru o alta, dar nu o plătește, atunci, ca precauție obligatorie și dacă toate condițiile menționate la #1999 sunt îndeplinite, plata va fi obligatorie chiar pentru însuși cel căreia trebuia să i se plătească.
Dacă este obligatoriu pentru o persoană să plătească fitrah pentru alta, obligația sa nu va înceta nici în cazul în care persoana pentru care trebuia să plătească își plătește ea singură fitrah.
În cazul unei femei care nu este întreținută de către soțul ei, dar este în dependență de altă persoană, atunci cea din urmă trebuie să plătească fitrah pentru femeie. Dar dacă femeia nu este dependentă de nimeni și dacă nu este săracă, atunci trebuie să-și plătească ea însăși fitrah.
O persoană care nu este sayyis nu poate să dea fitrah unui sayyid, iar dacă acesta din urmă este subordonat, nici el nu poate să-i dea fitrah altui sayyid.
Fitrah pentru un copil care încă suge laptele mamei sale ori a unei doici este plătibilă de către o persoană care asigură cheltuielile mamei sau doicii. Însă dacă mama ori doica este întreținută prin venitul dat chiar de proprietatea copilului, atunci plata de fitrah pentru copil nu este obligația nimănui.
Dacă o persoană își întreține familia prin mijloace care sunt harām, atunci trebuie să plătească fitrah pentru membrii familiei dintr-o proprietate halal.
Dacă o persoană angajează pe cineva ca tâmplar sau ca servitor și cade de acord cu acesta să-l întrețină material de manieră complet, atunci trebuie să-i plătească și fitrah. Dar dacă persoana ajunge la înțelegere ca să plătească numai munca celui angajat, atunci nu mai trebuie să plătească fitrah pentru acela.
Dacă o persoană moare înainte de apusul soarelui din seara ce precede Eid ul-fitr, atunci nu este wajib să se plătească fitrah pentru persoana decedată ori pentru familia ei, din averea ei. Dar dacă o persoană moare după apusul soarelui, atunci, conform opiniei general acceptate, fitrah va fi obligatorie; însă problema aceasta nu este lipsită de o natură ishkāl. Totuși, în această situație, este mai bine să se procedeze cu precauție, plătindu-se fitrah atât pentru persoana decedată, cât și pentru familia acesteia.

Felul de distribuire în actul caritativ (Fitrah)

Ca precauție obligatorie, fitrah trebuie plătită numai săracilor shia, care îndeplinesc condițiile celor care merită să primească zakāt. Dar dacă o persoană nu are în localitatea sa nici un shia care să merite, atunci fitrah poate fi dată pentru alți musulmani merituoși. Sub nici o condiție nu trebuie dată fitrah pentru nasibi, inamicii celor din Ahl ul-Bayit (a.s.).
Dacă un copil shia este sărac, atunci o persoană poate să-i plătească fitrah ori s-o pună în posesia copilului prin încredințarea de fitrah tutorelui pe care îl are copilul.
Nu este necesar ca săracului căruia i se plătește fitrah să fie ‘adil, adică o persoană justă, însă, ca precauție obligatorie, fitrah nu trebuie să fie dată unui bețivan, cuiva care nu face rugăciunile zilnice ori comite păcate deschis, fără de rușine.
Fitrah nu trebuie dată unei persoane care cheltuie banii în acte păcătoase.
Precauția recomandată este ca persoanei sărace să nu i se dea fitrah care este mai mică de 1 sa’a (3 kg.), nefiind, de altfel, nici o problemă dacă i se dă mai mult.
Dacă prețul unui produs de calitate superioară este dublu decât altuia de calitate obișnuită, cum ar fi în cazul în care o clasă anume de grâu are prețul dublu față de grâul obișnuit, atunci nu va fi de ajuns să se dea ca fitrah numai ½ de cantitate-sa’a de grâu superior și nu va fi de ajuns nici dacă, dându-se cu niyyat de fitrah, se va da numai valoarea a jumătate de sa’a.
Cineva nu poate da drep fitrah ½ din cantitatea-sa ‘ a a unui produs, grâu, de exemplu, și altă ½, dintr-un alt produs, orz, de exemplu, și chiar dacă dă aceste produse diferite cu niyyat de a fi plătit prețul întreg de fitrah, nu este suficient.
Este mustahab ca dându-se zakāt sau fitrah, o persoană să aibă preferință ca primitor pentru o rudă săracă ori un vecin, [iar dacă aceștia nu există], să dea apoi prioritate persoanelor învățate înaintea altora.
Dacă un om dă altuia fitrah gândind că respectivul este sărac și își dă seama mai târziu că nu era așa, cum și dacă proprietatea pe care a dat-o aceluia nu a încetat să existe, atunci trebuie să ia înapoi ce a dat și să dea unei persoane care merită. În acest caz, dacă nu poate lua înapoi fitrah dată, atunci, pentru a da celui ce merită, trebuie s-o ia din nou din proprietatea sa.

Dacă însă ceea ce a dat primei persoane era uzat, iar acea persoană a știut că tot ce a primit era fitrah, atunci persoana primitoare trebuie să dea înapoi un substitut a ceea ce a primit; dacă însă persoana primitoare nu a știut să fi primit cu titlul de fitrah ce a primit, atunci nu are obligația de-a întoarce un substitut; fiind astfel, dăruitorul de fitrah trebuie să-i dea din nou fitrah.

Dacă o persoană pretinde a fi săracă, nu i se va da fitrah până ce dăruitorul nu este convins de ce i se spune sau până ce își reconfirmă că primitorul a fost sărac și în trecut.

Diverse reguli privitoare la fitrah

O persoană care dă fitrah trebuie s-o dea cu niyyat de qurbat, adică spre împlinirea poruncilor date de către ‘Allāh Preaputernicul, și trebuie să încerce a o da la timpul prescris dării.
Nu este corect să se dea fitrah înainte de luna-ramadhan și este mai bine dacă nu se dă nici în timpul lunii-ramadhan. Totuși, dacă o persoană face un împrumut unui sărac înainate de luna-ramadhan și reglează ca împrumutul să fie în loc de fitrah, atunci, când fitrah devine obligatorie, atunci nu este vreo problemă de nu mai dă fitrah.
Este necesar ca grâul sau orice altceva este dat ca fitrah să nu fie amestecat cu alt produs ori cu praf; dacă grâul este amestecat, fiind totuși în formă curată egal în cantitate cu 1 sa’a și cantitatea din produsul străin este neglijabilă ori dispare în timp, atunci nu este nici o problemă.
Dacă o pesoană dă fitrah din ceva care este inferior sau imperfect, atunci nu va fi suficient [pentru a se socoti ca fitrah].
Dacă cineva dă fitrah în numele unui număr oarecare de persoane, nu este necesar pentru ea să plătească tot din același produs. De exemplu, dacă dă ca fitrah grâu, în numele unora, și orz, în numele celorlați, atunci va fi suficient.
Dacă o persoană oferă rugăciunile Eid ul-fitr, atunci, pe baza unei precauții obligatorii, ea trebuie să dea fitrah înaintea acestor rugăciuni. Dacă însă nu oferă rugăciunile Eid ul-fitr, poate să amâne darea de fitrah până la zuhr din ziua respectivă.
Dacă o persoană pune de o parte fitrah, luând din averea sa de bază și nu dă această fitrah unei persoane îndreptățite până la zuhr din ziua Eid ul-fitr, atunci, în momentul și locul unde va da trebuie să formuleze niyyat de fitrah.
Dacă o persoană nu dă fitrah la vremea când plătirea acesteia devine obligatorie, dar nici nu pune de o parte pentru mai târziu, atunci, la vremea când totuși va da, pe baza unei precauții, trebuie să dea fitrah fără formularea intenției de ada sau qadha.
Dacă o persoană pune de o parte fitrah, atunci nu poate să mai ia din ea pentru folosul personal și nici s-o înlocuiască cu altă sumă ori alt lucru.
Dacă o persoană posedă ceva a cărei valoare este mai mare decât fitrah și dacă, nedând fitrah, formulează niyyat că o anumită parte din ce are este pentru fitrah, atunci, problema ivită este de natură ishkāl.
Dacă ceea ce s-a pus de o parte pentru fitrah este pierdut, o persoană tot amânând s-o dea ori neavând grijă de ea cum trebuie, atunci ea, persoana respectivă, poate să înlocuiască fitrah cu altceva de se ivește vreun primitor sărac. Dacă nu apare pentru primire de fitrah vreun sărac, iar dăruitorul s-a îngrijit cu atenție de fitrah, atunci acesta din urmă nu mai este răspunzător.

2043. Dacă cineva merituos, îndreptățit, trăiește în localitatea persoanei care urmează să dea fitrah, atunci, precauția obligatorie este ca dăruitorul să nu ducă fitrah în altă localitate. Dacă însă o face și fitrah este pierdută, atunci trebuie să dea altceva în locul acesteia..

Următorul: Hajj

Anterior: Zakāt (partea I)

Înapoi la Cuprins

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului