Zakāt (partea I) - Fundația Imam Ali

Zakāt

Este obligatoriu să se plătească zakāt pentru următoarele lucruri: grâu, orz, curmale, stafide, aur, argint, cămile, vaci, oi și capre, cum și, ca precauție obligatorie, pe averea obținută în afaceri. Dacă o persoană este posesorul oricărui din aceste 10 lucruri, atunci, în conformitate cu condițiile ce le vom specifica mai în colo, persoana trebuie să-l încadreze cu cantitatea/măsura/numărul într-una din categorii.
Pe baza unei precauții obligatorii, zakāt trebuie plătită și pe sult, care este un fel sămânță mai moale, asemenea grâului, care are proprietățile orzului, și pe ‘alas, care este asemenea grâului și care constitue hrana celor din Yemen.
Plătirea de zakāt devine obligatorie numai când averea, proprietatea cuiva, ajunge la limita prescrisă de taxare și posesorul acesteia este o persoană liberă.
Dacă o persoană este în mod continuu, timp de 11 luni, proprietarul unei vaci sau al unei oi, al unei cantități de aur sau argint, atunci trebuie să plătească zakāt încă din prima lună din cele 11, calculând începutul noului an după terminarea celei de-a XII-a luni.
Obligativitatea plătirii de zakāt pe aur, argint și mărfuri este condiționată de faptul ca posesorul să fie sănătos și să fi ajuns la pubertate (bāligh). În privința grâului, orzului, stafidelor, cămilelor, vacilor și oilor, faptul ca posesorul să fie sănătos nu este condiție necesară.
Plata de zakāt pe grâu și orz devine obligatorie când sunt recunoscute ca fiind grâu și orz, zakāt pe stafide, atunci când provin din struguri, zakāt pe curmale, atunci când sunt din soiul numit de arabi tamar. Timpul de determinare a cantității taxabile, cât și plătirea de zakāt, în privința grâului și orzului este atunci când sunt deja secerate și separate de pleavă; pentru stafide și curmale, timpul de plătire de zakāt este atunci când acestea sunt culese. Această perioadă este cunoscută ca „timpul de uscare”.
Pentru a stabili obligativitatea de zakāt asupra unor produse precum grâu, orz, stafide și curmale, nu este vreo cerință primă ca toate acestea să fie la modul direct, imediat sub controlul posesorului lor, astfel încât să le aibă liber la dispoziția sa. Dacă posesorul lor este absent, iar aceste bunuri nu sunt nici sub controlul său și nici al reprezentantului său, așa cum se întâmplă când au fost însușite ilegal, chiar și în această circumstanță obligativitatea de zakāt rămâne.
Pentru a stabili obligativitatea de zakāt asupra unor materii precum aurul, argintul sau mărfurile, este necesar ca stăpânul lor să fie sănătos; drept aceea, dacă posesorul acestor bunuri este bolnav de-a lungul întregului an ori într-o periadă a anului, atunci nu va avea de dat zakāt ca obligație.
Dacă stăpânul unor vaci, oi sau cămile, al unei cantități de aur și argint rămâne în stare de intoxicare (etilică) sau inconștient în timpul unei părți din an, el nu este absolvit de plata de zakāt; regula este aceeași și dacă proprietarul devine intoxicat sau inconștient chiar la timpul din an când trebuie să plătească zakāt.
Pentru a stabili obligativitatea de zakāt asupra altor lucruri decât grâu, orz, stafide și curmale, este necesar ca stăpânul să aibă libertate asupra folosirii lor, etc. Dacă respectivul proprietar este împiedicat să aibă control asupra acestor alte bunuri din cauză i s-au luat ilegal, atunci zakāt nu va fi obligatorie (wajib).
Dacă o persoană împrumută de la altcineva aur, argint sau orice alt lucru asupra cărora există obligativitatea de plată zakāt și toate acestea rămân la persoana respectivă pentru un an, atunci ea este aceea care trebuie să plătească zakāt, iar cel care i le-a împrumutat nu va avea de plătit nimic.

Zakāt ce se plătește pe grâu, orz, curmale și stafide

Zakāt pentru grâu, orz, curmale și stafide devine obligatorie începând cu cantitatea taxabilă de 300 de ‘sā, adică 847 kilograme.
Dacă o persoană ori membrii familiei sale consumă struguri, orz și grâu asupra cărora plata de zakāt a devenit obligatorie sau, dacă, de exemplu, persoana dă aceste alimente unui sărac fără a avea însă intenția plătirii de zakāt, atunci trebuie să dea zakāt pentru cantitatea cosumată ori dată.
Dacă posesorul de grâu, orz, curmale sau struguri moare după ce zakāt pe acestea a devenit obligatorie, atunci acea cantitate de zakāt corespunzătoare produselor sale trebuie plătită din bunurile sale. Dacă însă moare înainte ca zakāt să fi devenit obligatorie, atunci fiecare din moștenitorii săi a cărui parte este (847 kg.) taxabilă prin zakāt, trebuie să plătească zakāt pe partea sa.
O persoană care a fost numită de către mujtahid să colecteze zakāt poate să exprime această hotărâre la vremea recoltării, atunci când grâul și orzul sunt secerate și pleava a fost separată de boabe, atunci când curmalele și strugurii s-au uscat. Dacă posesorul acestor recolte nu dă zakāt, și grânele sau fructele se strică, atunci posesorul lor trebuie să plătească o compensație.
Dacă plata de zakāt devine obligatorie pentru curmali și struguri sau pentru recolta de grâu și orz după ce o persoană devine stăpânul lor, această persoană trebuie să plătească zakāt.
Dacă o persoană vinde recolta și copacii după ce s-a impus zakāt pe grâu, orz, curmale și struguri, atunci vânzătorul este acela care trebuie să plătească zakāt, și plătind, nu va exista nici o obligație de plată pentru cumpărător.
Dacă o persoană cumpără grâu sau orz, sau curmale, sau struguri, și știe că vânzătorul a plătit zakāt pentru acestea, ori se îndoiește dacă vânzătorul a plătit sau nu, atunci nu este obligație pentru persoana care cumpără să plătească ceva. Dacă știe că vânzătorul nu a plătit zakāt pe ele, atunci însuși cumpărătorul trebuie să plătească zakāt. Dacă vânzătorul îl înșeală, spunându-i că nu a plătit zakāt, atunci cumpărătorul poate pretinde zakāt de la vânzător, în cazul în care el însuși, cumpărătorul, a plătit-o.
Dacă greutatea grâului, sau a orzului, sau a curmalelor sau strugurilor de stafide este în jur de 847 kg. când sunt umede și se reduce atunci când devin uscate, atunci plata de zakāt nu este obligatorie.
Dacă o persoană dispne de grâu, orz și curmle înainte de vremea uscării lor și, după ce se vor fi uscat, ajung la cantitatea raxabilă, atunci persoana trebuie să plătească zakāt pe acestea.
Există trei feluri de curmale:

acelea care sunt uscate; regulile privind zakāt de plătit pentru ele au fost deja explicate;
acelea care sunt mâncate de îndată ce se coc;
acelea care sunt mâncate înainte de a se fi copt.

Privitor la al doilea fel, dacă greutatea lor devine 847 kg. după ce s-au uscat, atunci, ca precauție recomandată, zakāt pentru ele devine obligatorie. Pentru cele de-al treilea fel, zakāt nu este obligatorie.

Dacă o persoană a plătit deja o dată zakāt pentru cantitatea de grâu, orz, curmale și stafide, atunci nu mai are de plătit zakāt pentru ele, chiar dacă din cantitatea respectivă îi mai rămâne pentru alți câțiva ani.
Dacă grâul, orzul, curmalii sau vița-de-vie sunt udate de ploaie sau de apa unui râu, ori dacă beneficiază de umezeala pământului ca în cazul recoltelor din Egipt, atunci zakāt pentru acestea este 10%; însă dacă acestea sunt udate cu apă adusă în căldări sau într-un mod asemănător, atunci zakāt este 5%.
Dacă grâul, orzul, curmalii sau vița-de-vie sunt udate atât de ploaie, cât și cu apă adusă cu căldarea, însă se poate spune că au fost udate cu căldarea, atunci zakāt este de 5%; dacă se poate spune că au fost udate totuși de ploaie și de apa unui râu, atunci zakāt este 10%; iar dacă se poate spune că au fost udate prin toate mijloacele naturale și omenești, atunci zakāt este 7,5%.
Dacă o persoană se îndoiește de opinia generală și nu este în stare să determine dacă udarea a fost prin ploaie, sau prin ploaie și prin udarea cu apă adusă, atunci va fi de ajuns să plătească zakāt 7,5%.
Dacă o persoană se îndoiește și nu știe ce anume se va susține, de s-a udat într-un fel, prin ploaie, sau altul, cu căldările, atunci va fi suficient să plătească 5%. Regula este aceeași dacă opinia comună va fi probabil că udarea a fost cu apă de ploaie.
Dacă grâul, orzul, curmalii și vița-de-vie sunt irigate de ploaie și prin canale de irigație și, cu toate că nu ar mai fi nevoie de apă adusă cu căldarea, se face și astfel, atunci, dacă toate acestea nu duc la o bună recoltă, zakāt va fi de 10%. Dacă sunt udate doar la mână, cu căldarea, fără a fi nevoie de canal de irigație și ploaie, însă totuși sunt irigate și astfel, rezultatul fiind o recoltă slabă, zakāt este de 5%.
Dacă o recoltă este udată cu găleata, etc. și pe un pământ din vecinătate, posesorul are o recoltă ce beneficiază de umezeala pământului care este udat cu găleata, nemaifiind deci necesară o udare în plus, atunci zakāt de pe pământul udat cu găleata va fi de 5%, iar zakāt pe recolta de pe pământul alăturat, ca precauție, va fi 10%.
Pentru a determina limita minimă taxabilă, o persoană nu poate deduce cheltuielile ce le-a făcut pentru producerea de grâu, orz, curmale și struguri din veniturile realizate pe aceste produse. De aici, dacă greutatea oricărui din aceste produse, înainte de-a se calcula cheltuielile, este de 847 kg., atunci trebuie să plătească zakāt pentru produsul respectiv.
O persoană care a utilizat semințe pentru agricultură, fie că le-a avut dinainte sau le-a cumpărat, atunci când calculează cantitatea minimă taxabilă nu poate să scadă valoarea lor din cantitatea totală a recoltei, ci trebuie să calculeze limita taxabilă luând în calcul întreaga recoltă.
Nu este obligatoriu să se plătească zakāt pe ceea ce statul ia din bunuri sau din avere. De exemplu—dacă recolta este de 2000 kg. și statul ia din acestea 50 ca taxă, atunci obligația este de-a plăti zakāt doar pe 1950 kg.
Ca precauție obligatorie, o persoană nu poate scădea din valoarea recoltei cheltuielile făcute înainte ca plata zakāt să intre în vigoare, plătind zakāt doar pe restul care ar rămâne după numita scădere.
Privitor la cheltuielile ce s-au făcut după ce zakāt vine ca obligație, o persoană nu le poate deduce din cantitatea de zakāt la care este obligat, chiar dacă, drept precauție, va fi căutat să obțină permisiunea de la mujtahid sau de la wakil.
Înainte de-a plăti zakāt, nu este obligatoriu ca o persoană să aștepte până ce grâul și orzul se adună pentru treierat, iar strugurii și curmalele devin uscate. Faptul acesta este îngăduit de îndată ce zakāt vine ca obligație, calculând atunci zakāt ce o are de dat și plătind-o.
După ce zakāt devine obligatoriu, o persoană poate să predea la comun recolta de grâne și fructe înainte ca acestea să fie secerate sau culese unui om sărman, sau către mujtahid sau wakil, în baza proprietății comune pentru a-i face să împartă cheltuielile.
Când o persoană înmânează zakāt pe recolta de grâne, ori de curmale, ori de struguri în forma lor esențială, fie către Mujtahid sau wakil, fie către cineva nevoiaș, nu este necesar să le socotească de proprietate comună, liberă de impozit. Persoana poate să le ceară o chirie a produselor atâta vreme ce rămân pe pământul său pentru cules și uscare.
Dacă o persoană posedă grâu, orz, curmali și viță-de-vie în diferite localități, unde timpul de coacere a grânelor și fructelor diferă de la un loc la altul, cauză pentru care nu sunt primite în același timp, și dacă toate sunt considerate ca unică recoltă a aceluiași an, în care grânele și fructele care se coc mai întâi ajung să fie în cantitatea taxabilă de 847 kg., atunci plătește zakāt pentru acestea la vremea când se coc și sunt culese, rămânâns să plătească pentru recolta mai tardivă atunci când o primește. Dar dacă recolta care este gata prima nu atinge cantitatea taxabilă, atunci posesorul trebuie să aștepte până ce toate celelalte recolte sunt gata. Dacă toate recoltele împreună ating cantitatea taxabilă, zakāt va fi obligatorie, iar în caz contrar, nu.
Dacă un curmal sau o viță-de-vie are fructe de două ori într-un an și cantitatea totală ajunge să fie taxabilă, atunci este obligatoriu ca precauție să se plătească zakāt.
Dacă o persoană are o cantitate de curmale sau struguri care nu s-au uscat încă și care vor avea cantitatea taxabilă după ce se vor fi uscat, atunci poate să le adauge fructe proaspete de același fel pentru a putea da zakāt, dar aceasta cu condiția ca după uscare, întreaga cantitate să fie egală cu suma obligatorie de zakāt.
Dacă deja s-a instituit obligația ca o persoană să plătească zakāt pe curmale și stafide uscate, ea nu poate să le înlocuiască cu stafide și curmale verzi, necoapte încă. Dacă persoana calculează valoarea plății zakāt și dă curmale și stafide verzi sau alte stafide și curmale uscate neținând cont de valoarea reală, atunci problema devine una de natură ishkāl. La fel, dacă o persoană are obligația de-a plăti zakāt pe curmale sau struguri verzi, ea nu poate să plătească folosind curmale și stafide uscate. În plus, chiar dacă este vorba de curmale și struguri verzi, va fi o problemă ishkāl dacă o persoană, după ce va fi calculat zakāt, plătește folosind alte curmale sau struguri.
Dacă o persoană moare având o datorie și are o proprietate asupra căreia zakāt a devenit legitimă, atunci se va plăti în primă instanță zakāt corespunzătoare întregii proprietăți și apoi se va plăti datoria.
Dacă o persoană moare având o datorie și a posedat grâu, orz, curmale sau stafide, cum și dacă totodată, înainte de obligativitatea plății zakāt, moștenitorii săi îi plătesc datoria din banii proveniți de la altă proprietate, atunci zakāt va fi plătită de către acel moștenitor a cărui parte este egală cu 847 kg. Iar dacă datoriile decedatului nu au fost plătite înainte de obligativitatea plății zakāt, iar averea sa este egală întocmai datoriei, atunci nu este obligatoriu pentru moștenitori să plătească vreo zakāt. Dacă valoarea proprietății decedatului este mai mare decât datoria și dacă datoria a fost cerută și sub formă de grâne și fructe, atunci oricât se va plăti pentru datorie nu va fi supus taxării zakāt. În cele din urmă, oricare dintre moștenitori primește o parte de avere egală cu cantitatea taxabilă trebuie să plătească zakāt.
Dacă grâul, orzul, curmalele și safidele asupra cărora a devenit obligație zakāt sunt de calitate superioară și inferioară, atunci precauția obligatorie este ca zakāt corespunzătoare fiecărei din cele două categorii să fie socotită și plătită separat.

Cantitatea de aur minimă taxabilă

Există două limite privind cantitatea de aur taxabilă. Prima este de 20 mitqals (sharii ‘ ), 1 mitqal însemnând 3,456 grame. De aici, când cantitateade aur atinge 20 de mitqals și sunt îndeplinite și alte condiții cerute, o persoană trebuie să plătească drept zakāt proporția 1/40 din cantitate, adică 1,728 gr. Dacă aurul nu atinge în cantitate aceasă greutate, atunci zakāt nu este obligatorie.

A doua cantitate taxabilă de aur este aplicabilă când aurul trece progresiv peste inițialele 20 mitqals. Astfel, dacă există în plus 4 mitqals sharii [ajungându-se astfel la 24 mitqals], posesorul trebuie să plătească zakāt 2,5% din cantitate. Iar dacă există un plus de mai puțin de 4 mitqals sharii [de exemplu, 2 mitqals, rezultând doar 22 mitqals], atunci posesorul va plăti numai pentru 20 mitqals inițiale, nefiind obligatoriu plata de zakāt pentru surplusul de doar 2 mitqals. Aceeași regulă se aplică și atunci când creșterile privesc cantitatea de aur, astfel că, de are loc o creștere de exact 4 mitqals, se va plăti pentru întrega cantitate, iar dacă plusul este mai mic de 4 mitqals, atunci nu este de plătit zakāt.

Cantitatea de argint minimă taxabilă

Există două cantități minime de argint taxabile. Prima este aceea de 105 mitqals obișnuite, care înseamnă 483,88 grame. Ca urmare, când cantitatea de argint are această valoare și sunt îndeplinite alte condiții necesare, posesorul trebuie să plătească 2,5% din aceasta drept zakāt. Când cantitatea de argint nu ajunge la cantitatea sus-numită, nu este obligatoriu să se plătească zakāt.

A doua cantitate de argint taxabilă este atunci când există un plus de 21 mitqals peste cele 105, astfel că pentru 126 mitqals zakāt va fi corespunzătoare exact acestei cantități, iar dacă plusul este mai puțin de 21 mitqals [de exemplu, 18 mitqals, dând 123 în total], nu este de plătit zakāt pe cantitatea plus [pentru cele 18 mitqals, ci doar pentru 105]. Aceeași regulă se aplică pe măsură ce are loc o creștere progresivă în cantitatea de argint, astfel că, de se adaugă încă 21 mitqals la cantitatea deja existentă [de exemplu,123 plus 21, dând în total 144 mitqals], persoana trebuie să plătească zakāt pe întreaga cantitate [144 mitqals], și dacă se adaugă mai puțin de 21 mitqals [de exemplu,123 plus 9 mitqals, dând 132], persoana va plăti doar pentru ce a avut [123 mitqals]. Din acestea, dacă o persoană dă 1/40 din tot aurul sau argintiul pe care îl are, atunci ea va fi plătit zakāt obligatorie și, uneori, chiar ceva mai mult. De exemplu—dacă o persoană are 110 mitqals de argint și dă 2,5% din aceasta, atunci va fi plătit zakāt obligatoriu pe cele 105 mitqals și, de asemenea, zakāt ce nu era obligatoriu pentru restul de 5 mitqals.

Dacă o persoană posedă aur sau argint care a ajuns la cantitatea taxabilă, atunci, chiar de a plătit zakāt într-un an pentru aceasta, va continua să plătească în fiecare an, atâta vreme cât respectiva cantitate nu scade sub limita taxabilă.
Zakāt pe aur și argint devine obligatorie numai când sunt sub formă de monezi care sunt curente și folosite în tranzacții. Pe aceste monezi trebuie plătit zakāt chiar dacă sunt uzate, cu fețele tocite.
Ca precauție, este obligatoriu să se plătească zakāt pe monezile de aur și argint purtate de către femei ca ornamente, câtă vreme monezile respective sunt curente, folosite în tranzacții; dacă monezile au ieșit din uz, nu mai trebuie plătită zakāt pentru ele.
Dacă o persoană are aur și argint în care nici aurul și nici argintul nu ating cantitatea taxabilă (de exemplu, 19 mitqals de aur și 104 mitqals de argint), atunci nu are de plătit zakāt.
Cum s-a afirmat mai devreme, zakāt pentru aur și argint devine obligatorie numai când cantitatea taxabilă este păstrată de către posesor 11 luni de-a rândul. Prin urmare, dacă respectiva cantitate coboară sub limita taxabilă în oricare moment în timpul celor 11 luni, atunci nu este obligatoriu să se plătească zakāt.
Dacă în timpul celor 11 luni, o persoană ce are aur și argint (în monezi) schimbă cantitatea respectivă pentru altceva ori o topește, atunci nu are de plătit zakāt. Cu toate acestea, dacă preschimbă aurul și argintul (sub formă de monezi) în în aur brut sau argint pentru a evita plătirea taxei-zakāt, atunci precauția obligatorie este că trebuie să plătească zakāt.
Dacă persoana topește monezile de aur și argint în luna a XII-a, atunci trebuie să plătească zakāt, iar dacă greutatea sau valoarea acestora se reduce din cauza topirii, trebuie să plătească zakāt ce era obligatorie înainte de a fi fost topite.
Dacă aurul și argintul posedat de către o persoană este în parte de calitate superioară și în parte de calitate inferioară, atunci poate plăti zakāt pentru fiecare din calități. Ca precauție însă, nu trebuie să plătească zakāt calculând-o numai pe baza calității inferioare. De fapt, este mai bine dacă plătește toată zakāt în baza calității superioare a aurului și argintului.
Dacă monezile de aur și argint au o proporție mai mare decât cea obișnuită de aliaj, fiind totuși acceptate ca monezi de aur și argint, atunci plătirea de zakāt pentru ele este obligatorie când sunt în cantitea taxabilă, chiar dacă, de ar fi luate ca aur pur și argint pur, nu ar atinge acea cantitate taxabilă. Însă, dacă nu pot fi socotite ca monezi de aur și argint, obligativitatea plătirii de zakāt este o problemă-ishkāl, chiar dacă în forma lor pură de aur și argint ar putea să aibă o cantitate taxabilă.
Dacă monezile de aur și argint au o proporție de aliaj uzuală, atunci persoana poate plăti zakāt pentru acestea cu monezi de aur și argint care conține aliaj într-o mai mare proporție ori cu monezi care nu sunt de aur și argint, dar care monezi egalează în valoare zakāt ce este de plătit.

Zakāt ce se plătește pe cămile, vaci, oi și capre

Pentru zakāt pe cămile, vaci, oi și capre, pe lângă condițiile obișnuite există alte 2 condiții:

animalul trebuie să fi păscut în junglă sau în câmp deschis timp de un an; dacă a fost hrănit cu iarbă tăiată sau smulsă, sau dacă a păscut în pe câmp, proprietate ori arendat cuiva, atunci nu este de dat zakāt, cu excepția cazului în care animalul a păscut iarbă pe câmpul stăpânului său doar pentru o zi sau două;
ca precauție, nu este o condiție ca vaca sau cămila, ori alte ierbivore, să nu fi muncit pe perioada întregului an; de fapt, dacă animalele au fost folosite la munca de irigare sau la arat, zakāt pentru ele este obligatorie.

Dacă o persoană cumpără sau închiriază pentru cămila, vaca și oaia sa un loc de pășunat care nu a fost cultivat de nimeni, zakāt care ar fi de cerut este o problemă ishkāl, deși, ca precauție, este bine a fi plătită. Dacă însă persoana plătește taxă pentru păscutul animalelor sale, atunci trebuie să plătească zakāt.

Numărul de cămile minim taxabil

Numărul cămilelor este încadrat în 12 limite taxabile:

la 5 cămile, zakāt corespunzătoare este 1 oaie (dacă numărul cămilelor nu ajunge la 5, nu este de plătit zakāt);
la 10 cămile, zakāt corespunzătoare este de 2 oi;
la 15 cămile, zakāt corespunzătoare este de 3 oi;
la 20 cămile, zakāt corespunzătoare este de 4 oi;
la 5 cămile, zakāt corespunzătoare este de 5 oi;
la 26 cămile, zakāt corespunzătoare este de 1 cămilă care a intrat în anul al II-lea de viață;
la 36 cămile, zakāt corespunzătoare este de 1 cămilă care a intrat în anul al III-lea de viață;
la 46 cămile, zakāt corespunzătoare este de 1 cămilă care a intrat în anul al IV-lea de viață;
la 61 cămile, zakāt corespunzătoare este de 1 cămilă care a intrat în anul al V-lea de viață;
la 76 cămile, zakāt corespunzătoare este de 2 cămile care au intrat în anul al III-lea de viață;
la 91 cămile, zakāt corespunzătoare este de 2 cămile care a intrat în anul al IV-lea de viață;
la 121 de cămile și mai multe, posesorul trebuie să calculeze fie socotindu-le în grupuri de 40 și să dea câte 1 cămilă intrată în al III-lea an de viață pentru fiecare grup de 40, fie să le socotească în grupuri de 50 și să dea zakāt pentru fiecare grup 1 cămilă care a intrat în al IV-lea an de viață, fie poate să le calculeze atât în grupuri de 40, cât și 50. Oricum, în fiecare caz stăpânul trebuie să le calculeze astfel încât să nu rămână un rest [neîncadrabil în regulile taxării], iar dacă rămâne, acesta nu trebuie să fie mai mare de 9 cămile. De exemplu—dacă o persoană are 140 de cămile, trebuie să dea pentru 100 (50 și 50) 2 cămile care au intrat în al IV-lea an de viață, iar pentru restul de 40, trebuie să plătească cu 1 cămilă ce a intrat în anul al III-lea de viață, o cămilă care trebuie să fie femelă.

Nu este obligatoriu să se plătească zakāt pentru un număr intermediar între limitele indicate. Ca urmare, dacă numărul de cămile avut de cineva este mai mare de 5, însă mai mic de 10, atunci trebuie să plătească zakāt doar pentru 5; la fel se calculează și în celelate cazuri de limite taxabile.

Numărul de vaci minim taxabil

Numărul de vaci are două limite taxabile. Prima limită taxabilă este de 30. Dacă numărul de vaci pe care le are o persoană ajunge la 30 și alte condiții, menționate anterior, sunt îndeplinite, atunci drept zakāt trebuie să dea un vițel care a intrat în al II-lea an de viață, cu precauția că vițelul trebuie să fie mascul. A doua limită taxabilă este de 40, iar zakāt este o vițică intrată în al III-lea an de viață. Nu este obligatoriu să se plătească zakāt când numărul este între 30 și 40. De exemplu, dacă o persoană are 39 de vaci, trebuie să plătească zakāt doar pe 30; mai departe, dacă are mai mult de 40 de vaci, dar numărul lor nu ajunge la 60, trebuie să plătească zakāt doar pentru 40. Când numărul este de 60, aceasta însemnând de 2 ori numărul taxabil, persoana trebuie să plătească zakāt 2 viței, care au intrat în al II-lea an de viață. Similar, pe măsură ce numărul de vite crește, persoana trebuie să calculeze fie în grupuri de 30 sau 40, fie de la 30 și 40, și trebuie să plătească zakāt în concordanță cu regula menționată mai sus. Trebuie totuși să calculeze astfel încât să nu rămână nici un rest, iar în cazul în care acesta există, nu trebuie să depășească un număr de 9. De exemplu, dacă persoana are 70 de vaci, trebuie să calculeze împărțind în 2 grupuri de 30 și 40 și să plătească zakāt astfel: pentru grupul de 30 ca pentru 30, iar pentru grupul de 40 (30+10, unde 10 este mai mare decât restul 9 admis), ca pentru 40. În caz contrar, ar rămâne 10 fără să plătească zakāt pentru ele.

Numărul taxabil de oi și capre

Numărul de oi și capre are 5 limite taxabile:

prima limită taxabilă este de 40, iar zakāt este 1 oaie; câtă vreme numărul de oi nu atinge 40, nu este de plătit zakāt;
a doua limită este 121 și zakāt este de 2 oi;
a treia limită este de 201, iar zakāt este de 3 oi;
a patra limită este de 301, iar zakāt este de 4 oi;
a cincea limită taxabilă este de 400 și peste înainte, calcularea în acest caz trebuind să se facă în grupuri de o sută, pentru fiecare grup zakāt fiind de 1 oaie. Nu este necesar ca zakāt să se plătească cu oi de aceeași rasă, fiind suficient dacă se plătește cu oi de alt fel sau se dau banii echivalenți oii care se dă drept zakāt.

Nu este necesar să se plătească zakāt pentru un număr de oi intermediar între două limite taxabile. Astfel, dacă numărul de oi depășește primul numărul taxabil de 40, dar nu ajunge să fie a doua limită taxabilă, care este de 121, atunci stăpânul trebuie să plătească zakāt numai pentru 40 [dacă are, de exemplu, 119 oi]; pentru numărul excedând pe acela de 40 nu trebuie să plătească zakāt. Aceeași regulă se aplică la limtele taxabile succesive.
Când numărul de cămile, vaci, oi și capre ajunge la o limită taxabilă, plătirea taxei zakāt este obligatorie, indiferent dacă animalele sunt numai masculi ori numai femele, indiferent dacă sunt și masculi și femele.
În chestiunea taxei zakāt, vacile și boii sunt tratate ca fiind din aceeași clasă, iar cămilele arabe sau nearabe, ca fiind tot de aceeași clasă. La fel, pentru stabilirea de zakāt, nu există diferențe între capre, oi, miei și iezi de un an.
Dacă o persoană dă ca zakāt o oaie, atunci, ca o precauție obligatorie, este necesar ca ovina să fi intrat cel puțin în al II-lea an de viață, iar dacă dă un țap, atunci, pe baza unei precauții, animalul trebuie să fi intrat în al III-lea an de viață.
Dacă o persoană dă ca zakāt o oaie, nu este nici o problemă dacă valoarea în bani a acesteia este ușor mai mică decât a alteia. Totuși este mai bine dacă oaia dată drept zakāt are o valoare mai mare decât a altei oi. Aceeași regulă se aplică și în cazul vacilor și cămilelor.
În cazul în care câteva persoane sunt parteneri de afaceri, atunci persoana a cărei parte din avuția comună ajunge la prima limită taxabilă trebuie să plătească zakāt, iar pentru persoana din asociație a cărui parte nu ajunge la prima limită taxabilă nu este obligatoriu să plătească.
Dacă o persoană are vaci ori cămile, sau are turme de oi în diferite locuri, și toate cirezile sau toate turmele ajung la numărul care este taxabil, atunci trebuie să plătească zakāt.
Chiar dacă vacile, oile și cămilele cuiva sunt bolnave ori imperfecte, posesorul lor trebuie să plătească zakāt.
Dacă vacile, oile și cămilele avute ca avere de cineva sunt bolnave ori imperfecte, [chiar și așa] poate plăti zakāt cu animale din turmele respective. Totuși, dacă toate animalele sunt sănătoase, tinere și fără defecte, stăpânul nu poate plăti zakāt corespunzătoare acestora cu animale bolnave, rănite și bătrâne. De fapt, dacă unele din animale sunt sănătoase și altele bolnave, sau unele sunt imperfecte și altele fără cusur, sau unele sunt bătrâne și altele sunt tinere, atunci precauția obligatorie este că trebuie să dea drept zakāt acele animale care sunt sănătoase, care nu au nici un defect și unt tinere.
Dacă înainte de terminarea lunii a XI-a o persoană dă la schimb vacile, oile și cămilele cu altceva ori schimbă numărul taxabil cu un număr echivalent aceluiași fel de animale—de exemplu, dă 40 de oi și ia tot 40 de oi noi—atunci nu este obligatoriu pentru ea să plătească zakāt, câtă vreme nu a făcut aceasta pentru a evita plătirea de zakāt. Însă de a făcut așa pentru a evita plata de zakāt, atunci, ca precauție obligatorie și în cazul în care beneficiul de pe urma animalelor este același ̶ cum ar fi acela de-a da oi-de-lapte pentru oi-de-lapte—trebuie să plătească zakāt.
Dacă o persoană, care are de plătit zakāt pe vaci, oi și cămile, dă acea zakāt din veniturile rezultate pe altă proprietate, atunci trebuie să plătească zakāt în fiecare an, câtă vreme numărul animalelor nu a ajuns mai mic decât numărul taxabil. Dacă însă dă zakāt chiar pentru acele animale și numărul lor scade sub limita taxabilă, atunci plata nu este obligatorie. De exemplu, dacă o persoană are 40 de oi și plătește zakāt pentu ele cu bani de la altă proprietate, atunci trebuie să plătească echivalentul unei oi în fiecare an, atâta vreme cât numărul lor nu scade sub 40; când plătește zakāt chiar din turma de oi respectivă, atunci plătirea de zakāt nu va fi obligatorie până ce turma nu ajunge la 40 de oi.

Zakāt pe bunuri comerciale

Bunurile câștigate prin afaceri reciproce și puse deoparte pentru investiție sau profit sunt, ca precauție și dacă anumite condiții sunt îndeplinite, pasibile de taxarea-zakāt, unde rata este de 1/40. [Condițiile sunt următoarele]:

posesorul bunurilor trebuie să fie major și sănătos;
bunurile trebuie să fi atins valoarea taxabilă care este egală cu cea a aurului și argintului;
bunurile trebuie să fi rămas în averea sa timp de un an de la momentul deciziei de-a scoate profit pe ele;
intenția de-a valorifica bunurile spre profit trebuie să fi rămas constantă de-a lungul unui an; dacă intenția s-a schimbat, cum ar fi când decide să cheltuie pentru întreținere, atunci nu are de plătit zakāt;
posesorul bunurilor trebuie să fie capabil a dispune de acestea de-a lungul unui an;

pe parcursul anului, posesorul trebuie să fi avut un cumpărător al bunurilor sale care să fi dat suma pentru toate ori chiar mai mult; dacă în timpul anului, obține pentru bunuri un cumpărător pentru mai puțin decât cheltuielile de capital, atunci nu va fi obligatoriu să plătească zakāt..

Următorul: Zakat (partea a II-a)

Anterior: Khums

Înapoi la Cuprins

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului