Cadavru (mayyit) - Fundația Imam Ali

Îmbăiere (ghusl) pentru a fi atins un cadavru

Dacă o persoană atinge un cadavru uman (cu oricare parte a sa oricare parte a mortului) care a devenit deja rece și căruia nu i s-a făcut îmbăierea (ghusl), atunci persoana în cauză trebuie să realizeze îmbăierea completă (ghusl), indiferent dacă a atins mortul voluntar sau nu, în stare de veghe fiind sau de somn. Îmbăierea este de asemenea obligatorie (wajib) dacă o unghie de a sa ori un os atinge o unghie sau un os de-al mortului. Îmbăierea nu este obligatorie dacă o persoană atinge hoitul unui animal.
Dacă o persoană atinge un mort ce nu a devenit cu totul rece, chiar dacă partea atinsă a devenit rece, persoana nu are obligația de-a realiza îmbăierea.
Dacă o persoană atinge cu părul său cadavrul cuiva, ori dacă trupul său atinge părul celui mort, ori dacă părul său atinge părul mortului, îmbăierea (ghusl) nu este obligatorie.
Dacă o persoană atinge cadavrul unui copil sau un făt în care a intrat viața, atunci îmbăierea cerută de atingere este obligatorie. De aici, dacă o mamă atinge cadavrul copilului născut mort, al cărui corp a devenit rece, atunci mama trebuie să realizeze îmbăierea legată de atingerea unui cadavru. De fapt, ca precauție obligatorie, ea trebuie să se îmbăieze chiar dacă trupul neânsuflețit al copilului nu i-a atins vreo parte a corpului ei.
Un copil născut după ce mama sa va fi murit, mamă al cărei corp a devenit rece, dacă ajunge să atingă vreo parte a cadavrului mamei, va trebui cînd atinge pubertatea să realizeze o îmbăiere (specială). De fapt, ca precauție, chiar dacă nu a atins cadavrul mamei, copilul trebuie îmbăiat.
Dacă o persoană atinge un cadavru după ce va fi făcut 3 îmbăieri obligatorii (ghusl), atunci îmbăierea pentru a fi atins un cadavru nu este obligatorie (wajib). Dacă însă persoana respectivă atinge oricare parte a cadavrului înaintea realizării integrale a celor 3 îmbăieri, ea va trebui să facă îmbăiere pentru atingerea cadavrului, chiar dacă îmbăierea corespunzătoare pentru partea atinsă a fost făcută.
Dacă o persoană bolnavă sau un copil minor atinge un cadavru, persoana bolnava va realiza îmbăierea după ce se va fi vindecat, iar minorul, după ce va fi atins vârsta pubertății.
Dacă o parte este separată de persoana în viață sau este separată de un cadavru căruia nu i s-a făcut îmbăierea, iar o persoană atinge acea parte, acea persoană nu trebuie să facă îmbăierea (ghusl), chiar dacă partea ce-a fost separată conține oase.
Nu este obligatoriu să se facă îmbăiere pentru atingerea unui os separat, căruia nu i s-a făcut îmbăierea, chiar dacă osul provine de la o persoană în viață sau de la un cadavru. Aceeași regulă se aplică și în cazul atingerii dinților ce au fost separați de un cadavru sau de o persoan vie.
Metoda de a face îmbăierea (ghusl) pentru atingerea unui cadavru este aceeași ca îmbăierea pentru descărcarea seminală (janabat). În orice caz, pentru persoana care a făcut îmbăiere pentru a fi atins un cadavru, ca o precauție recomandată în cazul în care dorește să se roage este ca ea să realizeze spălarea rituală (wudhu).
O îmbăiere este suficientă pentru cineva care atinge câteva cadavre sau atinge de mai multe ori același cadavru.
Unei persoane care a făcut îmbăierea după ce va fi atins un cadavru nu îi este interzis să stea sau să treacă printr-o moschee, să aibă relații sexuale cu soția ori să recite versete din Sfântul Coran care conțin închinare (sajdah) obligatorie. În orice caz, dacă vrea să ofere rugăciuni ori să realizeze alte acte similare de adorație, persoana trebuie să facă îmbăierea (ghusl).

Reguli conexe la o persoană pe moarte

Un musulman care moare, fie de este bărbat sau femeie, bătrân sau tânăr, trebuie, ca măsură de precauție, lăsat ori lăsată pe spate într-un asemenea fel încât tălpile picioarelor să fie pe direcția-qibla (direcția către sfânta Ka’bah).
Este recomandat ca în timpul realizării îmbăierilor, aghāl, cadavrul să fie întins pe spate, orientat pe direcția-qibla. În oricare caz, când îmbăierile complete (aghāl) sunt terminate, este mai bine ca să fie așezat cadavrul în același fel în care a fost întins când i s-au oferit rugăciuni.
Pentru fiecare musulman este o precauție obligatorie să așeze o persoană ce moare cu fața pe direcția-qibla. Și dacă persoana ce moare își dă consimțământul, atunci nu mai este necesar să se caute permisiunea păzitorului [wali] pentru aceasta. În caz contrar, trebuie cerută permisiunea păzitorului.
Se recomandă ca persoanei ce moare, el sau ea, să i se inculce [cele două] mărturisiri de credință a islamului (shahadatain), recunoașterea [autorității] celor 12 Imami și alte prescripții ale credinței de-o asemenea manieră încât, persoana muribundă să înțeleagă [ce i se spune]. Este de asemenea recomandat ca rostirile acestea să se repete pânâ ce persoana, el sau ea, își dă sufletul.
Este recomandat ca asupra persoanei muribunde să se citească următoarele suplicații într-așa fel încât persoana, el sau ea, să înțeleagă ce i se spune: Allahhummaghfir liyal kathira mim ma’asika waqbal minniyal yasira min ta’atika ya man yaqbalul yasira wa ya’afu ‘anil kathir, Iqbal minniyal yasira wa’fu ‘anniyal kathir. Innaka antal ‘afuwwul Ghafur. Alla hum mar hamni fa innaka Rahim.

[O, Domn al meu! Iartă-mi mie mulțimea neascultărilor mele către Tine și primește-mi puținul din supunerile mele ! O, Tu, care primești puținul supunerilor și ierți multul nesupunerilor, primește de la mine puținul și liberează-mă de multul greșelilor! Căci Tu ești neîndoios Dăruitorul și Iertătorul. O, Doamne al meu! ai milă de mine, căci Tu ești preamilostivul.]

Este mustahab să duci o persoană ce experimentează o moarte lentă și dureroasă la locul unde obișnuia să-și facă rugăciunile, cu condiția ca faptul să nu-i provoace vreo neplăcere.
Dacă o persoană se află în agonie este recomandabil, mustahab, să se recite la capul său Surah Yasin, Surah as-Saffat, Surah al-Ahzab, Ayat al-Kursi, versetul 54 din Surah al-A’raf și ultimele trei versete din Surah al-Baqarah. De fapt, este mai bine să se recite pe cât de mult posibil din sfântul Coran.
Este makrūh a lăsa singură o persoană muribundă ori de-a pune o greutate pe stomacul acesteia, de-a vorbi fără rost sau de-a boci sau de a lăsa, [dacă este bărbat], ca numai femei să fie cu el. Pentru persoana aflată în starea janabat sau hayz este makruh de-a sta pe lângă cel sau cea care moare.

Reguli de urmat după moartea cuiva

Este mustahab ca să se închidă buzele și ochii persoanei decedate, ca să se lege bărbia, ca mâinile și picioarele să fie legate strâns și să i se acopere cu o pânză cadavrul. Dacă o persoană moare în timpul nopții, este mustahab să se lumineze locul unde se află cadavrul lui sau al ei, să se informeze drepcredincioșii pentru a veni la funeralii și [a face cele necesare] pentru grăbirea înmormântării. Dacă însă ce-i ce stau pe lângă muribund nu sunt siguri dacă a murit sau nu, atunci trebuie să aștepte până ce sunt siguri. Mai mult de atât, dacă persoana moartă este o femeie gravidă și încă mai este viu copilul din pântecul ei, atunci înmormântarea femeii trebuie amânată pentru atâta timp cât să i se taie partea stângă a pântecului, cât să fie scos copilul afară, și apoi pentru a i se coase din nou cadavrului partea stângă.

Obligația de a realiza ghusl, kafan, namaz și dafn

A realiza pentru fiecare musulman decedat ghusl, kafan, hunūt, namaz și îngropăciunea, indiferent dacă persoana care a murit a fost sau nu ithna-asheri, este pentru păzitor obligatoriu (wajib). Păzitorul trebuie fie să realizeze el însuși aceste datorii, fie să numească pe cineva să le îndeplinească. Dacă altcineva este persoana ce realizează aceste datorii, cu sau fără permisiunea păzitorului, atunci, acesta din urmă va fi eliberat de orice responsabilitate. In cazul în care persoana decedată nu are păzitor, ori dacă păzitorul refuză să-și împlinească datoria, atunci toate datoriile față de persoana moartă vor fi de egală obligativitate asupra tuturor; [este vorba de] wajib-e-kifaī, care înseamnă că dacă unii oameni își asumă responsabilitatea de-a îndeplini o obligație, atunci alții vor fi eliberați de acea responsabilitate. Iar dacă nu există nimeni care să-și asume responsabilitatea, atunci toți cei implicați vor fi considerați ca păcătoși, în mod egal. În cazul în care un păzitor refuză să-și împlinească datoria, faptul de a-i cere permisiunea este fără sens.
Dacă o persoană își asumă responsabilitatea de a realiza obligațiile față de persoana decedată, atunci pentru ceilalți nu mai este obligatoriu să realizeze ceva pentru cadavru. Cu toate acestea, dacă persoana ce și-a asumat singură responsabilitatea lasă treaba pe jumătate făcută, atunci toți ceilalți trebuie s-o ducă până la capăt.
Dacă o persoană este sigură că ceilalți își realizează întocmai datoria față de mort, atunci nu mai este obligatoriu pentru ea să mai lucreze ceva în acest scop. Totuși, dacă aceeași persoană se îndoiește [de cum își împlinesc ceilalți datoria], atunci ea trebuie să facă pașii necesari în realizarea acesteia.
Dacă o persoană este sigură că s-au realizat incorect ghusl, kafan, namaz sau înmormântarea, atunci ea trebuie să treacă la a le face iarăși, de-o manieră corectă. Dar dacă persoana doar bănuie că datoriile față de cel mort nu au fost corect împlinite, dacă are o simplă îndoială, atunci nu este obligatoriu pentru ea să se angajeze în realizarea acestora.
Păzitorul [wali] unei femei este chiar soțul acesteia. În alte cazuri, bărbații care au moștenit [responsabilitatea] asupra decedatei [cât trăia]—conform categoriilor ce vor fi explicate mai târziu—vor avea întâietate asupra tuturor celorlați bărbați. Totuși, a spune că tatăl femeii moarte are întâietate față de fiul acesteia, că bunicii moartei au întâietate față de frați, că frații de sînge au întâietate față de frații vitregi sau că unchii patern au întâietate față de unchii materni, este o problemă ce cu greu poate fi cântărită și cei implicați trebuie să acționeze cu atenție, după cum cere situația.
Un minor sau o persoană bolnavă mental nu are calificarea de păzitor în probleme legate de persoana decedată; la fel, o persoană care nu este efectiv de față și care nici nu poate realiza ea însăși datoriile legate de moarte, nici nu poate să numească pe altcineva pentru a fi realizate, nu are nici o autoritate ca păzitor.
Dacă o persoană afirmă că ea este păzitorul celui mort sau afirmă că păzitorul a fost acel care i-a dat permisiunea să facă îmbăierea rituală (ghusl), să dea cele trei pânze (kafan) și să realizeze înmormântarea (dafn), sau afirmă că este executorul numit al decedatului/decedatei în problemele legate de ritualurile finale, atunci pretenția sa va fi acceptată cu condiția ca să inspire încredere, cu condiția ca persoana să aibă în posesie cadavrul ori ca doi oameni cinstiți (adil) să certifice declarația făcută.
Dacă înainte de-a fi murit o persoană a numit pe altcineva decât pe păzitor spre a duce la îndeplinire ghusl, kafan, dafn și namaz, atunci cel numit/ cea numită este persoana în drept să împlinească datoriile acestea. Pentru persoana pe care decedatul sau decedata a numit-o să îndeplinească personal obligațiile de înmormântare nu este necesar ca să și accepte sarcina respectivă; totuși, dacă o face, atunci trebuie să acționeze conform [celor prescrise].

Metoda de-a realiza ghusl mayyit

Este obligatoriu să se realizeze 3 ghusl pentru persoana care a murit. Prima îmbăiere trebuie făcută folosindu-se apă amestecată cu frunze de sidr (beri). A doua îmbăiere trebuie făcută folosindu-se apă amestecată cu camfor, iar a treia, cu apă neamestecată.
Proporția frunzelor de sidr ori a camforului nu trebuie să fie într-atât încât apa să devină o apă amestecată (mudhāf), dar nici într-atât încât să se spună că frunzele de sidr ori camforul nu au fost amestecate în apă deloc.
În cazul în care nu se are la dispoziție cantitatea adecvată de frunze sidr ori de camfor, atunci oricare cantitate din acestea poate fi amestecată cu apa.
În cazul în care o persoană moare în timp ce se află în starea de iḥrām, cadavrul să nu trebuie spălat cu apă amestecată cu camfor. În loc de aceasta, trebuie să se folosească apă pură, neamestecată. Totuși, în următoarele două situații, trebuie să se folosească apă amestecată cu camfor:

dacă persoana respectivă, el sau ea, a murit în timpul hajj tamattu, completând saī‘;
și fiind vorba de hajj qiran sau hajj ifrad, persoana, bărbat, a murit după ce s-a ras pe cap.

În cazul în care frunzele de sidr și camforul, sau una din cele două nu este la dispoziție, sau folosirea lor nu este legiuită (de exemplu, dacă au fost obținute ilicit), atunci, pe baza precauției, cadavrului i se va face ghusl cu apă pură, neamestecată, în locul acelei îmbăieri generale care nu este posibilă; de asemenea, mortului i se face și o purificare cu pământ, tayammum.
Persoana ce realizează ghusl pentru mort trebuie să fie musulman, de preferință un shia ithna asheri, adult, sănătos, și având cunoștință de regulile privitoare la ghusl. În cazul în care un tânăr sau o tânără având putere intelectivă și discernământ, dar care nu este încă bāligh, realizează de manieră corectă ghusl, atunci aceasta este suficient. Dacă persoana care a murit aparținea altei secte decât shia ithna asheri și dacă i se face ghusl conform regulilor urmate de secta sa, de către o persoană din propria sectă, atunci acel mumin shia ithna asheri [care urma să se ocupe de mort] va fi eliberat de responsabilitate, însă exceptând cazul că el este păzitorul persoanei decedate.
Cineva care face cadavrului ghusl trebuie să realizeze acțiunea având niyyat de qurbat, adică, [cu intenția de] supunere față de plăcerea lui ‘Allāh.
Ghusl făcută unui copil musulman decedat, chiar de a fost copil ilegitim, este obligatorie, însă ghusl, kafan, dafn pentru un nemusulman și pentru copiii lui nu este permis. În cazul unui musulman care de mic a crescut bolnav fără să se fi recuperat vreodată este necesar să i se facă ghusl.
În cazul unui făt de 4 sau mai multe luni avortat este obligatoriu să i se facă ghusl; chiar dacă nu are împlinite cele 4 luni, însă are formate trăsăturile unui făt uman, ca precauție, trebuie să i se facă ghusl. În situația în care ambele circumstanțe sunt absente, fătul va fi învelit într-o pânză și îngropat fără să i se facă ghusl.
Este ilegal pentru un bărbat să facă ghusl cadavrului unei femei cum și pentru o femeie este ilegal să facă ghusl cadavrului unui bărbat. Totuși, soțul și soția pot să-și realizeze reciproc ghusl, cu toate că, în împrejurări normale, este ca precauție recomandată să evite a face astfel.
Un bărbat poate realiza ghusl pentru cadavrul unei fetițe și, la fel, o femeie poate realiza ghusl pentru cadavrul unui băiețel.
Dacă pentru cadavrul unui bărbat nu există nici un bărbat care să-i realizeze ghusl, atunci rudele de parte femeiască ale mortului, care în viață i-au fost mahram (femei cu care căsătoria este interzisă—mama, sora, mătușa paternă și cea maternă) sau acele femei care i-au devenit mahram fie prin alianță, fie prin supt [la aceeași mamă sau doică] pot să-i facă ghusl. La fel, dacă nu există nici o femeie care să facă ghusl pentru cadavrul unei femei, rudele ei de parte bărbătească, ce i-au fost în viață mahram sau i-au devenit mahram prin căsătorie ori prin supt, pot să realizeze ghusl celei moarte. În oricare din cazuri, cu excepția părților intime, nu este necesar să se acopere cadavrul, fiind totuși de preferat ca să se facă astfel [când i se face ghusl].
Dacă un bărbat realizează ghusl cadavrului unui bărbat ori o femeie pentru cadavrul unei femei, este permis să se țină cadavrul dezgolit, cu excepția părților intime. Însă este mai bine ca să se facă ghusl cadavrului acoperit.
Este harām să se privească părțile intime ale unui cadavru și dacă o persoană ce–i face cadavrului îmbăierea generală se uită totuși la părțile intime ale cadavrului săvârșește un păcat; cu toate acestea ghusl nu va fi invalidă.
Dacă există ayn najasat în oricare parte a cadavrului, este obligatoriu a fi îndepărtată înainte de-a i se face mortului ghusl; și preferabil este ca înainte să i se facă ghusl cadavrului, acesta să fie curățat și eliberat de toate celelalte najasat.
Ghusl pentru un cadavru este similar cu ghusl pentru starea janabat. Precauția obligatorie este ca să nu i se realizeze cadavrului ghusl prin metoda irtimasi, adică prin imersia corpului, ci, atât cât este posibil, să i se facă ghusl prin metoda tartibi. Chiar dacă se pune cazul de ghusl prin tartibi, este necesar ca mai întâi să se spele partea dreaptă a cadavrului și apoi, cea stângă. Precauția recomandată este ca, de este posibil, să nu se cufunde în apă nici una din cele 3 părți, în locul acesteia, pentru spălare, trebuind să se toarne apă pe cadavru.
Dacă o persoană moare în stare de hayz ori janabat, nu este necesar să i se facă ghusl [pentru aceasta]; ghusl făcut pentru mort este suficient.
Ca precauție, este harām să se pretindă vreo taxă pentru facerea de ghusl unui cadavru. În cazul în care cineva face ghusl mortului cu intenția de-a câștiga bani ori fără niyyat de qurbat, atunci acea îmbăiere generală va fi invalidă. Cu toate acestea, nu este nelegiuit să se pretindă taxă pentru acțiunile pregătitoare de dinaintea îmbăierii propriu-zise.
Nu există nici o regulă referitoare la pansament (jabirah) în cadrul ghusl pentru mayyit, astfel că, atunci când nu este apă la dispoziție ori atunci când există oricare scuză validă în privința abținerii de la utilizarea apei, persoanei moarte trebuie să i se facă o purificare cu pământ, tayammum, în loc de ghusl. Ca precauție recomandată, trebuie să se realizeze 3 tayammum, din care, în timpul unuia, trebuie să existe niyyat pentru „mafizzimmah”; aceasta vrea să însemne că persoana ce realizează cele 3 tayammum face ca în timpul unuia să existe intenția de-a fi absolvită de responsabilitatea ce-o are.
O persoană ce face tayammum cadavrului trebuie să-și lovească palmele de pământ și apoi să le treacă peste fața cadavrului și peste dosul mâinilor acestuia. Atunci când e posibil, precauția obligatorie este ca, făcând tayammum mortului, să folosească mâinile acestuia.

Reguli privitoare la kafan

Trupului fără viață a unui musulman trebuie să i se dea kafan cu trei bucăți de țesătură: un șorț pentru șale, o cămașă ori o tunică și o pânză de acoperire completă.
Ca precauție, șorțul pentru șale-coapse trebuie să fie îndeajuns de lung pentru a acoperi cadavrul de la buric până deasupra genunchilor, fiind și mai bine dacă pânza acoperă trupul de la piept la laba picioarelor. Ca precauție, cămașa trebuie să fie îndeajuns de lungă pentru acoperirea trupului de la umeri la mijlocul gambelor, fiind și mai bine dacă ajunge până la picioare. Ca precauție, pânza de acoperire integrală trebuie să fie îndeajuns de mare astfel încât să ascundă întreg corpul mortului și astfel ca ambele capete să poată fi legate; lățimea acestui cearșaf trebuie să fie suficientă pentru a permite suprapunerea unei părți peste cealaltă.
Partea wajib a pânzei pentru șale-coapse este aceea care acoperă corpul mortului de la buric până deasupra genunchilor, iar partea wajib a unei cămăși este aceea care acoperă de la umeri la jumătatea gambelor. Orice a fost menționat ca fiind dincolo de aceste măsuri se constituie ca partea mustahab a kafan.
Partea de kafan ce este obligatoriu (wajib) de cumpărat trebuie plătită din averea persoanei decedate, iar partea de kafan ce este recomandată (mustahab) poate fi de asemenea plătită din averea mortului, dacă statutul său cere aceasta. Ca precauție recomandată, părțile mustahab ale kafan nu trebuie cumpărate din contul moștenitorilor minori.
În cazul în care o persoană face un testament, precizând cantitatea mustahab pentru kafan (așa cum s-a menționat în anterioarele două reguli) și că aceasta trebuie plătită cu ⅓ din averea sa, ori dacă persoana a făcut un testament în care spune că ⅓ din avere trebuie cheltuită la înmormântarea sa, dar fără să specifice sumele și pe ce anume, ori dacă a specificat doar o parte din cheltuieli, atunci cantitatea mustahab pentru kafan poate fi luată din treimea averii persoanei decedate.
În cazul în care persoana decedată nu a făcut un testament în care să precizeze că pentru kafan se poate plăti din treimea averii sale sau dacă persoanele ce îngroapă vor să ia din avere suma necesară, atunci acestea nu trebuie să ia mai mulți bani decât s-a indicat în regula #579. Dacă persoanele ce îngroapă au cumpărat un kafan ce este neobișnuit de scump, atunci plusul de bani cu care s-a plătit acel kafan nu trebuie luată din averea persoanei decedate. Cu toate acestea, dacă moștenitorii bāligh sunt de acord să plătească din părțile lor de moștenire, atunci plusul de sumă poate fi luat în cantitatea acordată.
Țesăturile-kafan necesare pentru soție sunt sub responsabilitatea soțului ei, chiar dacă ea posedă propria avere. La fel, dacă unei femei i se acordă un divorț revocabil și ea moare înainte de-a expira al ei iddah, atunci soțul ei trebuie să-i cumpere kafan. În cazul în care soțul nu este adult încă ori este bolnav [mental], păzitorul soțului trebuie să fie acel care să dea banii pentru kafan, din averea sa.
Pentru rudele celui decedat nu este obligatoriu să dea bani pentru kafan, chiar dacă au fost întreținute material de către acesta în timpul vieții sale.
Ca precauție, cei care îngroapă trebuie să se asigure că pânza celor trei bucăți de kafan nu este într-atât de subțire, încît să se vadă prin ea trupul mortului. Totuși, în cazul în care cadavrul este bine acoperit atunci când cele trei pânze sunt înfășurate, atunci aceasta va fi suficient.
Kafan pentru cineva mort nu trebuie să fie furată, adică, obținută ilegitim. Dacă nu există altceva decît kafan nelegiuit, atunci cadavrul va fi îngropat fără kafan. De fapt, kafan obținut ilegal trebuie îndepărtat, chiar dacă mortul a fost deja îngropat, cu excepția unor situații speciale, care nu vor fi discutate aici.
Nu este permis să se dea pânze-kafan ce sunt impure, murdare (najis) ori care sunt făcute din mătase naturală, ori care sunt din pânză întrețesută cu aur, cu excepția unei situații unde nu există altă soluție.
În circumstanțe normale, nu este permis să se dea veșminte-kafan care sunt făcute din pielea unui animal najis mort. De fapt, chiar dacă este vorba de pielea unui animal pak, sau de kafan făcute din lână ori blana unui animal a cărui carne este harām de mâncat, aceasta nu trebuie utilizată în circumstanțe normale. (Prin termenul „mort” înțelegem un animal care nu a fost sacrificat conform cu shari’ah). Dar kafan făcute din lâna, blana sau pielea unui animal halal sacrificat poate fi utilizată pentru acest scop. Este totuși precauția recomandată ca să se evite folosirea acestor materiale.
În cazul în care țesăturile-kafan devin najis din cauza propriei lor najasat ori pentru că are alt fel de najasat, și dacă există încă bună parte din înveșmântarea-kafan ce poate fi folosită, atunci partea najis trebuie spălată sau tăiată, chiar dacă faptul trebuie făcut după ce cadavrul a fost plasat în mormânt. Iar dacă nu este posibil să se spele repectivele pânze-kafan, ori să le fie tăiată partea najis, însă este posibil să fie schimbate, atunci trebuie schimbate cu altele.
Dacă moare o persoană ce poartă ihram pentru hajj sau umra, atunci trebuie să i se dea kafan ca tuturor celorlalți și nu este nici o problemă în a-i acoperi capul și fața.
Este mustahab ca în timpul vieții cineva să păstreze gata pregătite kafan și frunzele de sidr.

Reguli privitoare la hunūt

După ce i s-a făcut cadavrului ghusl este obligatoriu (wajib) să i se facă îmbălsămarea (hunūt), care înseamnă a-i aplica pe frunte camfor, pe ambele palme, pe ambii genunchi și pe ambele degete mari de la picioare, nefiind necesar să se frece pielea, însă trebuind să fie vizibil în aceste părțile numite. Este de asemenea mustahab să se aplice camfor pe vârful nasului. Camforul trebuie să fie sub formă de pudră și proaspăt, iar dacă este într-atît de trecut încât și-a pierdut mireasma, atunci aceasta nu va fi suficient.
Precauția recomandată este ca mai întâi camforul să se aplice pe fruntea mortului, însă în aplicarea pe celelalte părți ale corpului nu este necesar să se urmeze o ordine anume.
Este mai bine ca să se facă îmbălsămarea înainte de învelirea în kafan, cu toate că nu este nici o problemă în realizarea îmbălsămării în timp ce se face [operația de înveșmântare cu cele trei pânze], takfīn, sau chiar după aceea.
Nu este permis să se facă hunūt unei persoane care a murit în stare de ihram pentru umra sau hajj, cu excepția circumstanțelor explicate la regula #559.
Cu toate că este haram pentru o femeie să se parfumeze dacă soțul a murit, iar ea se află în iddah, atunci când ea moare în iddah, este obligatoriu să i se facă hunūt.
Ca precauție recomandată, parfumuri precum cel de mosc, de ambră și lemn-de-aloe (‘ud) nu trebuie aplicate pe cadavru, iar aceste parfumuri nu trebuie amestecate cu camforul.
Este mustahab să se amestece o cantitate mică de turbat (pământ luat din jurul sanctuarului Imamului Husayn) cu camfor, dar acest amestec nu trebuie să fie aplicat pe acele părți ale corpului persoanei decedate, dacă folosirea în acest fel ar putea arăta lipsă de respect [față de Imam]. Este necesar ca măsura de turbat să nu fie într-atât încît camforul să nu se mai distingă.
Dacă nu există camfor la dispoziție ori cantitatea este cât pentru folosirea la ghusl, atunci nu este obligatoriu (wajib) să se aplice hunūt. Camforul, dacă este în exces pentru ghusl, dar nu este suficient pentru îmbălsămarea tuturor părților, atunci, ca precauție recomandată, va fi întâi aplicat pe fruntea cadavrului, iar ceea ce rămâne, dacă rămâne ceva, va fi aplicat pe celelalte părți.
Plasarea a două crenguțe verzi, proaspete, în mormânt, lângă mort, este de asemenea mustahab.

Reguli privitoare la namaz-e-mayyit

Este obligatoriu să se ofere namaz-e-mayyit oricărui musulman, cum și unui copil musulman, [dacă la moarte] are 6 ani împliniți.
Dacă un copil decedat nu are 6 ani împliniți, dar care [în viață fiind] știa ce înseamnă namaz, atunci, drept precauție obligatorie, trebuie să i se ofere namaz-e-mayyit. În cazul în care nu știa de namaz, atunci rugăciunile pot fi oferite cu intenția (niyyat) de Raja. Nu este recomandată namaz-e-mayyit pentru un copil abia născut.
Namaz-e-mayyit trebuie oferită după ce cadavrului i s-a făcut ghusl, hunūt și takfīn, iar dacă este oferită înainte sau în timpul efectuării acestor 3 acțiuni, aceasta nu va fi ilicit, chiar dacă faptul este din cauza uitării sau pentru că nu s-a știut regula.
Pentru persoana care oferă namaz-e-mayyit nu este necesar să fi făcut înainte wudhu, sau ghusl, sau tayammum, cum nu este necesar ca trupul său și îmbrăcămintea sa să fie pak. Mai precis, nu este nici o problemă, chiar și în cazul în care îmbrăcămintea este obținută ilicit. Totuși, în timp ce se oferă namaz, este mai bine dacă persoana respectivă urmează regulile formale ce sunt în mod normal urmate de către persoanele ce se roagă.
Cel care oferă namaz-e-mayyit trebuie să fie orientat pe direcția-qibla; este de asemenea obligatoriu ca, la vremea realizării de namaz-e-mayyit, mortul să se afle culcat în fața celui ce se roagă, cu capul în partea dreaptă a celui ce se roagă și cu picioarele în partea stângă.
Ca precauție recomandată, locul unde se află cel care oferă namaz-e-mayyit nu trebuie să fie unul impur, cum nu trebuie să fie mai înalt sau mai jos decât locul unde se află întins cadavrul. Cu toate acestea, dacă locul este puțin mai sus ori mai jos are puțină importanță.
Persoana ce oferă namaz-e-mayyit nu trebuie să se afle prea departe de cel mort. Totuși, dacă persoana se roagă într-o adunare, nu este nici o problemă dacă, aflându-se în rînduri ce sunt în legătură unele cu altele, se află ceva mai departe de cadavru.
În cadrul oferirii de namaz-e-mayyit, persoana ce oferă rugăciuni trebuie să stea astfel ca mortul să se afle în fața sa, însă exceptând cazul în care rugăciunile se fac în adunare (jama’at) și rândurile formate de ceilalți se extind mult în ambele părți, atunci faptul de-a se ruga fiind la distanță de cel mort nu suferă vreo obiecție.
Ca precauție, nu trebuie să existe nici o perdea, nici un zid, sau nici altă obstrucție între decedat și persoana care oferă namaz-e-mayyit. Totuși, nu este nici o problemă dacă mortul se află într-un sicriu sau în altceva asemnător.
Atunci când este oferit namaz-e-mayyit, părțile intime ale mortului trebuie să fie acoperite. Iar dacă nu este posibil să i se dea mortului țesăturile-kafan, cel puțin părțile intime trebuie să-i fie acoperită c-o tăbliță de lemn, o țiglă sau ceva asemănător.
În timp ce oferă namaz-e-mayyit, persoana care se roagă trebuie să stea în picioare și să ofere rugăciunea cu niyyat de qurbat [cu intenția supunerii față de ‘Allāh], specificând faptul că se roagă pentru mortul respectiv. De exemplu, el trebuie să exprime astfel intenția sa: „Ofer acest namaz pentru această persoană moartă în acord cu plăcerea lui ‘Allāh.”
Dacă persoana care se roagă nu este în stare să stea în picioare când oferă namaz-e-mayyit, atunci ea poate s-o facă fiind așezată.
Dacă cel decedat a făcut înainte de-a muri un testament unde a precizat că o anume persoană trebuie să conducă rugăciunile, atunci precauția recomandată este ca persoana indicată să capete permisiune de la păzitorul celui decedat.
Este makrūh să se repete namaz-e-mayyit de câteva ori; aceasta se aplică atâta vreme cât cel decedat nu a fost un ālim și o persoană religioasă, caz în care repetarea nu este makrūh.
Dacă un cadavru este îngropat fără să-i fi făcut namaz-e-mayyit, fie intenționat, fie din uitare, fie în baza unei scuze, sau dacă se constată după înmormântare că rugăciunile oferite sunt invalide, atunci nu va fi permis să se sape din nou mormântul pentru a se face namaz-e-mayyit. Nu este nici o obiecție la faptul de-a se face ruga la mormânt, rugă având niyyat de raja, dacă persoana ce se roagă crede că putrezirea cadavrului nu a început încă.

Metoda de realizare a namaz-e-mayyit

Există 5 takbirat, rostiri de allahu akbar, în cadrul namaz-e-mayyit și este suficient dacă o persoană recită aceste takbirat în ordinea următoare:

După ce a exprimat niyyat pentru oferirea rugăciunilor, persoana, pronunțând primul takbir, trebuie apoi să spună:

Ash hadu an la ilaha illal lah wa ashhadu anna Muhammadan Rasulullah. (Port mărturie că nu există alt dumnezeu decât ‘Allāh și că Muhammad este Trimisul lui ‘Allāh.)

După cel de-al doilea takbir, persoana trebuie să spună:

Alla humma salli ‘ala Muhammadin wa ‘ali Muhammad.

(O, Stăpâne! Dăruie pace și binecuvântări asupra lui Muhammad și progeniturilor sale!)

După cel de-al treilea takbir, persoana trebuie să spună:

Alla hummaghfir lil mu’minina wal mu’minat.

(O, Stăpâne! Iartă-i pe toți credincioșii, bărbați și femei!)

După al patrulea takbir, persoana trebuie să spună:

Alla hummaghfir li hazal mayyit.

(O, Stăpâne! Iartă acest trup de bărbat mort!) Iar dacă este vorba de cadavrul unei femei, persoana trebuie să spună:

Alla hummaghfir li hazihil mayyit.

(O, Stăpâne! Iartă acest trup de femeie moartă!)

După acestea, persoana trebuie să spună al cincilea takbir.

Oricum, este mai bine dacă persoana face următoarele suplicații după takbirat:

După I takbir:

„Ash hadu an la ilaha illallahu wahdahu la sharika lah. Wa Ashhadu anna Muhammadan ‘abduhu wa Rasuluh, arsalahu bil haqqi bashiran wa naziran bayna yada yis sa’ah.”

(Dau mărturie că nu există alți dumnezei afară de ‘Allāh, Unicul fără nimeni asociat Lui, și mărturisesc că Muhammad este Slujitorul și Trimisul Tău, al Celui ce l-a trimis cu Adevărul ca de bună veste dătător și ca prevenitor al Zilei de Apoi.)

După al II-lea takbir:

„Alla humma salli ‘ala Muhammadin wa Ali Muhammad wa barik ‘ala Muhammadin wa Ali Muhammad warham Muhammadan wa Ala Muhammadin ka afzali ma sallayta wa barakta wa tarah hamta ‘ala Ibrahima wa Ali Ibrahima innaka Hamidum Majid wa salli ‘ala jami’il ambiya’iwal-mursalina wash-shuhada’i was-siddiqina wa jami’i ‘ibadilla his-salihin.”

(O, Doamne al meu! Binecuvântează-l pe Muhammad și pe descendența lui Muhammad, și ridică-l pe Muhammad și ridică descendența lui Muhammad, și fii preamilos cu Muhammad și cu descendența lui Muhammad cu toate cele mai bune ce-ai binecuvântat, dăruit și preamiluit pe Abraham și pe familia lui Abraham! Că neîndoielnic Tu ești Prealăudatul și Preamăritul! Și binecuvântează Tu pe toți profeții și toți trimișii, pe toți martirii, pe toți cei lipiți adevărului și pe toți robii cei drepți ai lui Dumnezeu.)

După al III-lea takbir:

„Alla hum maghfir lil mu’minina wal mu’minati wal muslimina wal muslimat, al ahya’i minhum wal amwat tabi’baynana wa baynahum bil khayrati innaka mujibud-da’wat innak ‘ala kulli shay’in Qadīr.”

(O, Doamne! Iartă-i pe dreptcredincioși și pe necredincioși, pe bărbații musulmani și pe femeile musulmane, atât pe cei vii, cât și pe cei morți, și fă-ne pe noi a ne întâlni între noi și cu ei în facerile cele bune! Căci cu adevărat Tu ești Cel-ce-rugăciunilor-răspunde și fără de îndoială Atotputernicul!)

După al IV-lea takbir, [dacă este cadavrul unui bărbat, persoana trebuie să spună]:

„Alla humma inna haza ‘abduka wabnu ‘abdika wabnu amatika nazala bika wa anta khayru manzulin bihi Alla humma inna la na’lamu minhu illa khayra wa anta a’alamu bihi minna. Alla humma in kana mohsinan fa zid fi ihsanihi wa in kana musi’an fatajawaz anhu waghfir lahu. Alla hummaj’alhu ‘indaka fi a’la’illiyyin wakhluf ‘ala ahlihi fil ghabirin warhamhu bi-rahmatika ya ar hamar Rahimin.”

(O, Doamne al meu! Fără îndoială acest rob al Tău, fiu al slujitorului Tău și al slujitoarei Tale, se îndreptă către Tine, iar Tu ești cel mai bun dintre destine. O, Doamne, noi nu știm despre el decât ceea ce are bun și Tu ești mai bine cunoscător de el decât noi. Dacă a fost dintre cei ce au săvârșit binele, sporește-i lui binele, iar de a fost dintre făcătorii de rău, primește-l și iartă-l. O, Doamne al meu, și primește-l pe el în locul de dinaintea-Ți, în cel mai înalt dintre paradisurile supreme, și alină familia lui ce-l urmează, și fii milos cu el în prea mare mila ta, o, Tu, cel mai milos între cei atoatemilostiv!)

[Tot după al IV-lea takbir], în cazul în care cadavrul este al unei femei, persoana trebuie să spună:

„Alla humma inna hazihi ‘amatuka wabnatu ‘abdika wabnatu amatika nazalat bika wa anta khayra manzulin bihi Alla humma inna la na’lamu minha illa khayra wa anta a’lamu biha minna. Alla humma in kanat mohsinatan fa zid fi ihsaniha wa in kanat musi’atan fatajawaz ‘anha waghfir laha. Alla hummaj’al ha ‘indaka fi a’la ‘illiyin wakhluf ‘ala ahliha fil ghabirin warhamha bi-rahmatika ya ar hamar Rahimin.”

(O, Doamne al meu! Fără îndoială această roabă al Tău, fiică a slujitorului Tău și a slujitoarei Tale,…etc.)

După acestea, persoana trebuie să pronunțe al V-lea takbir.

O persoană ce oferă rugăciuni pentru cineva mort trebuie să recite takbirat și suplicațiile într-o anumită ordine, astfel ca namaz-e-mayyit să nu-și piardă forma prescrisă.
O persoană ce i se alătură unui Imam în recitarea de namaz-e-mayyit trebuie să recite toate takbirat și toate suplicațiile.

Acțiuni mustahab în cadrul namaz-e-mayyit

Următoarele acțiuni sunt mustahab în rugăciunile care se fac pentru mort:

persoană care oferă rugăciuni pentru cineva care a murit trebuie să fi făcut ghusl, wudhu sau tayammum. Precauția este aceea că trebuie să realizeze tayammum numai atunci când nu este posibil să realizeze fie ghusl, fie wudhu, ori dacă se teme că dedicând timpul pentru ghusl ori wudhu nu-i va fi posibil să participe la rugăciunile pentru cine a murit;
în cazul în care cadavrul este al unui bărbat, Imamul sau cine face singură rugăciunile trebuie să stea plasat lateral, în zona de mijloc a cadavrului, iar în cazul în care cadavrul este al unei femei, atunci trebuie să stea plasat lateral, în dreptul pieptului celei decedate;
a face rugăciunile fiind în picioarele goale;
a ridica mâinile la nivelul urechilor atunci când pronunță fiecare takbir;
distanța dintre persoana care face rugăciunile și cadavru trebuie să fie într-atât de mică, încât, dacă ar sufla vântul, veșmântul celui ce se roagă ar atinge sicriul;
a se ruga în grup;
imamul ce are de recitat takbirat și suplicațiile trebuie s-o facă cu voce tare, iar acei care rostesc rugăciunile împreună cu imamul trebuie s-o facă cu voce coborâtă;
dacă există chiar numai o persoană care ia parte la namaz-e-mayyit ce se oferă în colectiv (jama’at), atunci aceasta trebuie să stea în spatele Imamului;
cineva care realizează rugăciunile pentru mort trebuie să se roage cu sinceritate și cu insistență atât pentru cel sau cea care a murit, precum și pentru toți credincioșii;
înainte de începerea rugăciunilor colective pentru mort, fiecare trebuie să rostească de 3 ori „as-salat”;
rugăciunile să fie oferite la locul unde se duc de obicei oamenii să realizeze namaz-e-mayyit;
femeie aflată la menstruație, dacă vrea să participe la rugăciunile colective pentru persoana moartă, trebuie să stea singură, separată de ceilalți, fără a se uni rândurilor formate de ceilalți.

Este makrūh să se realizeze rugăciuni pentru morți în masjids, cu excepția [Moscheii Sacre] Masjid ul-Haram.

Reguli despre înmormântarea morților

Este obligatoriu să se îngrope mortul în pământ la o astfel de adâncime încât să nu iasă mirosul de putreziciune afară, iar animalele de pradă să nu-l răscolească; însă dacă există pericolul ca animalele de pradă să tragă afară mortul, atunci mormântul trebuie acoperit cu cărămizi, etc.
Dacă nu este posibil să se îngroape mortul în pământ, atunci trebuie ținut într-o pivniță sau într-un sicriu.
În mormânt, cadavrul trebuie întins culcat pe partea dreaptă și astfel ca fața să fie orientată pe direcția-qibla.
În cazul în care cineva moare pe un vas maritim și nu există teama că trupul va putrezi prea repede ori nu există nici o problem în a ține cadavrul pe navă pentru ceva mai mult timp, atunci cadavrul poate fi păstrat și îngropat atunci când se ajunge la țărm. În caz contrar, după ce i se face mortului ghusl, hunūt, kafan și namaz-e-mayyit, cadavrul trebuie lăsat în apa mării, băgat într-un vas de lut sau cu o greutate legată de picioare; pe cât de mult posibil, cadavrul nu trebuie lăsat în apa mării astfel ca să ajungă a fi mâncat imediat de peștii prădători.
Dacă există temerea că inamicul ar putea să sape mormântul și să scoată mortul ca să-i amputeze urechile sau nasul, ori alte părți, atunci, dacă este posibil, cadavrul trebuie „îngropat” în mare, așa cum s-a spus în regula anterioară.
Cheltuielile legate de coborârea mortului în mare sau pentru facerea unui mormânt la țărm pot fi scăzute din averea celui decedat, dacă este necesar.
Dacă moare o femeie nemusulmană, având și în pântec un făt mort, iar tatăl este musulman, atunci femeia trebuie culcată în mormânt pe partea ei stângă, cu spatele pe direcția-qibla, astfel încât fătul va fi cu fața orientată pe direcția-qibla.
Nu este permis să se îngroape un musulman în cimitirul nemusulmanilor, cum nu este permis să se îngroape un nemusulman în cimitirul musulmanilor.
De asemenea, nu este permis să se îngroape un trupul unui musulman într-un loc ce inspiră lipsa de respect cum, de exemplu, locul unde se-aruncă gunoaiele.
Nu este permis să se îngroape morții într-un loc murdar, însă nici într-un loc ce este dedidacat altor scopuri decât înmormântarea, cum ar fi, de exemplu, o moschee.
Nu este permis să se sape un mormânt [deja ocupat] cu scopul de-a îngropa un alt mort în acesta, însă aceasta atâta vreme cât persoana care vrea să facă astfel este sigură că mormântul este vechi și că trupul care a fost îngropat acolo s-a descompus cu totul.
Orice s-a desprins de cadavru (chiar și firele de păr, unghiile sau dinții) trebuie îngropat odată cu mortul. Dacă oricare parți din corpul decedatului, incluzând părul, unghiile, dinții, sunt găsite după ce cadavrul a fost îngropat, atunci, ca precauție obligatorie, ele trebuie îngropate într-un loc separat. De asemenea, este mustahab să se îngroape unghiile tăiate și dinții scoși în timpul vieții.
Dacă o persoană moare în adâncul unei fântâni și nu este posibil ca trupul să-i fie scos afară, atunci fântâna trebuie închisă, pecetluită, și considerată ca un mormânt.
Atunci când un copil moare în pântecul mamei și cadavrul său este periculos pentru sănătatea mamei, atunci cadavrul fătului trebuie scos afară la modul cel mai atent posibil. Dacă este inevitabil să se taie în bucăți copilul mort, atunci nu există vreo obiecție la acestea. Cu toate acestea, este mai bine dacă soțul femeii este priceput la chirurgie, atunci cadavrul copilului trebuie scos de către tată, iar dacă nu este posibil, atunci treaba trebuie făcută de către o femeie pricepută. Dacă nici posibilitatea aceasta nu există, atunci operația trebuie făcută de către un chirurg care este mahram pentru femeia aflată în pericol. Iar dacă nu există nici chirurg, atunci cadavrul poate fi scos și de o persoană nepricepută.
Dacă o femeie moare și în pântecul ei încă mai este copilul viu, atunci el trebuie scos la modul cel mai sigur pentru el, chiar dacă nici speranța supraviețuirii acestuia nu mai există. Apoi, trupul femei moarte trebuie cusut.

Acțiunile mustahab legate de dafn

Este recomandabil (mustahab) ca adâncimea gropii să fie aproximativ egală cu mărimea unei persoane de înălțime medie, în poziție culcată, iar cadavrul să fie îngropat în cel mai apropiat cimitir, cu excepția cazului în care cimitirul care se află mai departe este, datorită unor criterii, mai bun, cum ar fi, de exemplu, că în locul respectiv sunt îngropate persoane de valoare religioasă ori că oamenii merg în număr mare acolo pentru a rosti al-Fateha.

Este de asemenea recomandabil ca sicriul să fie plasat la câțiva metri de mormânt astfel ca, ducându-l mai apoi spre mormânt, să se poată face 3 opriri scurte; astfel, [în cele 3 opriri], sicriul va fi lăsat de fiecare dată pe pământ, iar la a patra oprire va fi coborât în groapă. Dacă persoana moartă este un bărbat, la a III-a oprire va fi plasat pe pământ astfel încât capul acestuia să fie orientat către partea mai de jos a mormântului, iar la a IV-a oprire, va fi coborât în mormânt începând din partea unde este capul. Dacă persoana moartă este o femeie, atunci când se face a III-a oprire, cadavrul ei trebuie să fie orientat pe direcția-qibla, iar coborârea în mormânt a cadavrului ei se va face din lateralul gropii, groapă care va avea întinsă peste ea o pânză. Este de asemenea recomandabil ca mortul să fie luat din sicriu și coborât în mormânt cu încetișorul, trebuind să se recite suplicațiile prescrise atât înainte, cât și în timpul înmormântării propriu-zise. După ce cadavrul a fost coborât în nișă, legăturile giulgiului trebuie desfăcute; cadavrul va atinge cu obrazul solul; sub capul mortului se va forma o pernă de pământ, iar în spatele cadavrului vor trebui plasate câteva cărămizi din pământ nears ori câțiva bulgări de lut, astfel ca trupul mortului să nu ajungă a se întoarce pe spate.

Înainte de-a se închide nișa, persoana ce recită talqin trebuie să țină mâna dreaptă pe umărul drept al mortului și trebuie să-și plaseze mâna stângă strâns pe umărul stâng al mortului; apoi, apropiindu-și gura de urechea mortului și zgâlțâind umerii mortului, trebuie să spună de 3 ori: „Isma’ ifham ya …” (Ascultă și înțelege…!) Aici, trebuie să se invoce numele persoanei moarte și al tatălui acesteia; de exemplu, dacă numele celui mort este Muhammad, iar numele tatălui acestuia a fost ‘Alī, atunci se spune întreit: „Isma ‘ifham ya Muhammad bin ‘Ali.” (Ascultă și înțelege tu, Muhammad, fiul lui ‘Alī!).

Apoi trebuie să spună:

„Hal anta ‘alal ‘ahdil lazi farqtana ‘alayhi min shahadati an la ilaha illal lahu wahdahu la sharika lah wa anna Muhammadan sallal lahu ‘alayhi wa Alihi ‘abduhu wa Rasuluhu wa sayyidun nabiyyina wa khatamul mursalina wa anna ‘Aliyyan Amirul mu’minina wa sayyidul wasiyyina wa imamu nif tarazallahu ta’tahu ‘alal ‘alamina wa annal Hasana wal Husayna wa ‘Aliyyabnal Husayni wa Muhammadabna ‘Aliyyin wa Ja’farabna Muhammadin wa Musabna Ja’farin wa ‘Aliyyabna Musa wa Muhammadabna’Aliyyin wa ‘Aliyyabna Muhammadin wal Hasanabna ‘Aliyyin wal Qa’imal hujjatal Mahdi salawatullahi ‘alayhim a’i’mmatul mu’minina wa hujajullahi’alal khalqi ajma’ina wa a’immatuka a’immatu hudan abrar ya …”

(Cunoști înțelegerea în care te-ai separat de noi, mărturisirea că nu există alți dumnezei decât ‘Allāh, Unicul fără nimeni asociat Lui, și că Muhammad, ‘Allāh să-l binecuvânteze pe el și pe descendența sa, este servitorul Său și Trimis, întâiul dintre profeți și Pecetea trimișilor, și că ‘Alī este conducătorul credincioșilor și primul între executori, și un Imam pe care Dumnezeu l-a obligat să asculte în toate lumile. Și tu știi că AI-Hasan, AI-Husain, Alí ibn Al-Husain, Muhammad ibn Alí, Ya’far ibn Muhammad, Musa ibn Ya’far, Alí ibn Musa, Muhammad ibn Alí, Alí ibn Muhammad, Al-Ha san ibn Alí, deîmpreună cu Reînnoitorul, Evidența lui Dumnezeu, Mahdi, fie cu ei binecuvântările lui ‘Allāh!, sunt Imamii dreptcredincioșilor și Dovezile lui Dumnezeu pentru toate viețuitoarele, și că Imamii tăi, Imamii Bunei Călăuziri pentru tine sunt drepți, o tu,…) Aici se va spune numele celui mort și al tatălui său, după care trebuie spuse următoarele cuvinte:

„Iza atakal malakanil muqarraabani Rasulayni min ‘indillahi tabaraka wa ta’ala wa sa’alaka ‘an Rabbika wa ‘an Nabiyyika wa ‘an dinika wa ‘an Kitabika wa ‘an Qiblatika wa ‘an A’immatika fala takhaf wa la tahzan wa’qul fi jawabi hima, Allahu Rabbi wa Muhammadun sallal lahu ‘alayhi wa Alihi nabiyyi wal Islamu dini wal Qor’anu kitabi wal Ka’batu Qiblati wa Amirul mu’minina ‘Aliyybnu Abi Talib imami wal Hasanubnu ‘Aliyyi nil Mujtaba imami wal Husaynubnu ‘Aliyyi nish-shahidu bi-Karbala imami wa ‘Aliyyun Zaynul ‘Abidina imami wa Muhammadu nil Baqiru imami wa Ja’faru nis Sadiqu imami wa Musal Kazimu imami wa ‘Aliyyu-nir Riza imami wa Muhammadu nil Jawadu imami wa ‘Aliyyu nil Hadi imami wal Hasanul ‘askari imami wal Hujjatul muntazar imami ha ula’i salawatullahi ‘alayhim ajma’in A’i’mmati wa sadati wa qadati wa shufa-a’i bihim atawalla wa min a’daihim atabarra’u fid dunya wal akhirati thumma i’lam ya …”

(Când veni-vor la tine cei doi îngeri, trimiși amândoi de Dumnezeu, binecuvântat și preamărit fie!, și te vor întreba despre Domnul tău, despre Profetul tău, despre credința ta, despre cartea ta, despre direcția ta de adorare și despre Imamii tăi, nu te înfricoșa și nu te întrista, și spune-le ca răspuns: «‘Allāh este Domnul meu, Muhammad este Profetul meu, ‘Allāh să-l binecuvânteze pe el și pe descendența sa, Islamul este credința mea, Coranul este Cartea mea, Ka ‘ aba este a mea qibla, și Conducătorul credincioșilor, ‘Alī ibn Abi Talib, este Imamul meu, și al-Hasan, fiul lui ‘Alī alesul, este Imamul meu, și al-Husain, fiul lui ‘Alī, martirul de la Karbala este Imamul meu, și ‘Alī, împodobirea slujitorilor lui ‘Allāh, este Imamul meu, și Muhammad, cel prea plin de cunoaștere divină, este Imamul meu, și Ja ‘ far, cel plin de adevăr, este Imamul meu, și Musa cel tăcut este Imamul meu, și ‘Alī cel mulțumit este Imamul meu, și Muhammad cel plin de noblețe este Imamul meu, și ‘Alī călăuza este Imamul meu, și al-Hasan apărătorul este Imamul meu, și Dovada, Multașteptatul, Mahdi este Imamul meu. Toți aceștia, binecuvântările lui ‘Allāh fie asupra lor tuturora!, sunt Imamii mei, domnii mei, conducătorii mei și cei ce vorbi-vor pentru mine înaintea lui ‘Allāh; la ei mă întorc și de dușmanii lor mă depărtez în această lume și în cea ce va să vie», știind astfel, o tu,….) Aici trebuie rostit numele persoanei care a murit și al tatălui său, după care trebuie spuse următoarele cuvinte:

„Annal laha tabaraka wa ta’ala ni’mar-Rabb wa anna Muhammadan sallal lahu ‘alayhi wa Alihi ni’mar Rasul wa anna ‘Aliyyabna Abi Talib wa awladahul ma’suminal A’i’mmatal ithna ‘asharah ni’mal A’i’mmah wa anna ma ja’a bihi Muhammadun sallal lahu ‘alayhi wa Alihi haqqun wa annal mawta haqqun wa suwala munkarin wa nakirin fil qabri haqqun wal ba’tha haqqun wan nushura haqqun wassirata haqqun wal mizana haqqun wa tatayiral kutubi haqqun wa annal jannata haqqun wan-nara haqqun wa annas sa’ata a’tiyatun la rayba fiha wa annallaha yab’athu man fil qubur. Then the following words should be said: Afahimta ya…”

(Că fără de îndoială, ‘Allāh, binecuvântat și preamărit fie!, este cel mai bun dintre Stăpâni, și că Muhammad, ‘Allāh să-l binecuvânteze pe el și pe descendența sa!, este cel mai bun dintre Trimiși, și că ‘Alī ibn Abi Talib și fii săi, cei 12 Imami fără de păcat, sunt cei mai buni Imami; că tot cuvântul ce l-a adus Muhammad, ‘Allāh să-l binecuvânteze pe el și pe descendența sa!, este Adevărul; că moartea este un adevăr și că întrebările puse de îngerii Munkar și Nakir în mormânt este un adevăr, și că ridicarea din morminte este un adevăr, și că reînvierea este un adevăr, și că Drumul sufletelor este un adevăr, și că punerea în balanță este un adevăr, și înfățișarea cărților de fapte este un adevăr, și că Grădina Paradisului este un adevăr, și că Focul Iadului este un adevăr, și că este Ora ce vine despre care nu este îndoială și că Dumnezeu va scula pe cei din morminte. Ai înțeles, o, tu,…). Aici trebuie spus numele persoanei care a murit și al tatălui său, după care trebuie spuse următoarele cuvinte:

„Thabbatakallahu bil qawlith thabit wa hadakallahu ila siratim mustaqim ‘arrafallahu baynaka wa bayna awliya’ika fi mustaqarrim min rahmatih.”

(Fie ca Domnul să te întărească pentru un răspuns adevărat și să te călăuzească la o cale dreaptă, să te facă să-i recunoști și să fii recunoscut de ai tăi wali, Imamii tăi, într-un sălaș al Preamilostivirii Sale!) În fine, trebuie să fie rostite următoarele cuvinte:

„Alla humma jafil arza ‘an jambayhi vas’ad biruhihi ilayka wa laqqihi minka burhana Alla humma ‘afwaka ‘afwaka.”

(O, Doamne al meu! Îndepărtează-i în mormânt pământul din laturile sale, ridică către Tine sufletul său, și dă-i știința de-a vorbi în folosul său! O, Doamne, cerem ție îngăduința Ta, iertarea Ta!)

Este recomandabil ca persoana ce coboară cadavrul în mormânt să fie curată, pak, să aibă capul descoperit și să fie desculță, iar la ieșirea din mormânt, s-o facă din partea unde se află picioarele cadavrului. Mai mult, persoanele care asistă la înmormântare, altele decât rudele apropiate ale mortului, trebuie să pună pământul în mormânt cu partea dorsală a palmelor și să recite următoarele: „Inna lillahi wa innailayhi raji’un.” (Fără îndoială este că aparținem lui ‘Allāh și fără îndoială că ne întoarcem la ‘Allāh.) Dacă persoana decedată este o femeie, ea trebuie coborâtă în mormânt de către persoane ce i-au fost mahram, iar în absența acestora, de către rudele de parte bărbătească.
Este mustahab ca mormântul să aibă formă pătratică sau dreptunghiulară și înălțimea egală cu patru lungimi de deget. Pentru identificarea mortului, se va plasa un semn pe mormânt; se va turna apă peste pământul mormântului, iar apoi, cei prezenți, plasându-și palmele deasupra mormântului cu degetele desfăcute, își vor înfige degetele în pământ, recitând apoi de 7 ori Surah al-Qadr și rugându-se pentru iertarea sufletului plecat astfel:

„Alla humma jafil arza ‘an jam bayhi wa as’idilayka ruhahu wa laqqihi minka rizwana wa askin qabrahu min rahmatika ma tughneehi bihi ‘an rahmati man siwaka.”

(O, Doamne al meu! Îndepărtează-i pământul din laturile sale, ridică-i sufletul către Tine, dăruiește-i din partea Ta mulțumirea, întemeiază-i mormântul în Preamilostivirea Ta și nu-l lipsi de mila Ta.)

Atunci când persoanele ce au asistat la înmormântare au plecat, este recomandabil ca păzitorul persoanei îngropate ori o persoană căreia păzitorul i-a dat permisiunea să recite suplicațiile prescrise pentru persoana îngropată.
După înmormântare, este mustahab să se consoleze familia îndoliată, rostind rugăciuni pentru binele acesteia. Totuși, în cazul în care condoleanțele sunt exprimate la mult timp după înmormântare și nu fac altceva decât să renască amintiri pline de tristețe, atunci trebuie evitată exprimarea lor.

Este mustahab să se trimită timp de 3 zile mâncare membrilor familiei celui sau celei ce a murit; pentru membrii familiei este makruh să ia mâncare cu ei [de la înmormântare] acasă.

Este recomandabil de asemenea ca o persoană să cultive un fel de răbdare [cu sine însuși și cu situația] la moartea cuiva apropiat, mai cu seamă la moartea fiului și, ori de câte ori îi vine în minte amintirea sufletului plecat, să spună „Inna lillahi wa inna ilayhi raji’un” (Fără îndoială este că aparținem lui ‘Allāh și fără îndoială că ne întoarcem la ‘Allāh.) și să recite sfântul Coran în numele celui plecat. Bărbatul trebuie să viziteze mormintele părinților săi și să se roage acolo ca să primească pentru sine binecuvântările lui ‘Allāh. Bărbatul trebuie să facă [și să întrețină] mormântul solid, astfel ca să nu poată fi distrus cu ușurință.
Ca precauție, o persoană [care asistă la funeralii]trebuie să se abțină de la a-și zgâria fața și trupul, de la a-și smulge părul pentru a-și arăta suferința [pierderii]. Totuși, este permis faptul de a-și pălmui capul.
Nu este permis cuiva să-și smulgă hainele la moartea cuiva, dacă mortul nu este propriul tată sau propriul fiu; cu toate acestea, precauția recomandată este ca persoana care bocește să n-o facă nici la moartea acestora.
Dacă o soție care-și plânge soțul mort își zgârie fața într-atât încât îi dă sângele ori își smulge părul, atunci [drept compensație], pe baza unei precauții recomandate, ea trebuie să elibereze o sclavă, sau să hrănească 10 săraci, sau să le dea celor zece îmbrăcăminte. Aceeași regulă se aplică atunci când un bărbat își smulge hainele la moartea soției ori a fiului.
În timp ce se bocește la moartea oricărei persoane, precauția recomandată este ca vocea să nu fie prea ridicată în tonalitate.

Namaz-e-Wahshat (Rugăciuni ce sunt de oferit sufletului plecat în noaptea înmormântării)

În prima noapte de după înmormântare este potrivit să fie oferite două rakaʿāt de rugăciuni wahshat pentru persoana îngropată. Metoda oferirii acestor rugăciuni este după cum urmează:

În primul raka’ah, după ce s-a recitat Surah al-Hamd, trebuie recitat o dată ayat ul-kursi și în cel de-al doilea raka’ah, după Surah al-Hamd trebuie recitată de 10 ori Surah al-Qadr; după ce s-a rostit Salam, trebuie recitată următoarea suplicație: „Alla humma salli ‘ala Muhammadin wa Ali Muhammad wab’ath thawabaha ila qabri …” (O, Doamne al meu! Binecuvântează pe Muhammad și pe descendența lui și trimite recompensa la mormântul lui…). Aici trebuie menționate numele persoanei moarte și al tatălui său.

Rugăciunile Wahshat, [rugăciuni care îndepărtează spaima mortului în prima sa noapte], se pot oferi în noaptea următoare înmormântării la oricare oră, însă este mai bine dacă se pot face în primele ore ale nopții, după rugăciunile ‘Isha.
În cazul în care se intenționează transportarea cadavrului în altă localitate sau înmormântarea este amânată din cauza unor anumite motive, atunci rugăciunile-wahshat trebuie amânate până la prima noapte de după înmormântare.

Dezgroparea

Este harām să se deschidă mormântul unui musulman, chiar dacă mormântul este al unui copil sau al unei persoane ce-a fost bolnavă [mental]. Totuși, nu există obiecție la aceasta dacă mortul a putrezit și a devenit țărână.
Săparea ori distrugerea mormintelor descendenților Imamilor, ale martirilor, ale unor ulamā și ale persoanelor religioase este harām, chiar dacă sunt foarte vechi, deoarece asta înseamnă profanare.
Redeschiderea unui mormânt este îngăduită în următoarele cazuri:

atunci când cadavrul a fost îngropat pe un pământ obținut ilicit și proprietarul pământului nu mai vrea să-l lase acolo;
atunci când Kafan, pânzele ce învelesc cadavrul, sau când oricare alt lucru îngropat cu mortul a fost obținut ilicit și proprietarul lucrului respectiv nu mai dorește să-l lase în mormânt. La fel, dacă orice aparținând moștenitorilor a fost îngropat odată cu mortul și moștenitorii nu mai vor să lase în mormânt ce le aparține. Totuși, dacă, înainte de a muri, o persoană a făcut un testament precizând că lângă el sau ea să fie îngropat înscrisul unei suplicații, sau sfântul Coran, sau un inel, atunci mormântul nu poate fi redeschis pentru a scoate lucrul respectiv. Există anumite situații în care exhumarea nu este permisă chiar dacă pământul, kafan sau articolele îngropate cu cadavul sunt ghasbi, [luate fără aprobarea posesorului lor]. (Însă, pentru detalii privioare la aceasta nu este locul aici.);
când deschiderea mormântului nu duce la lipsă de respect pentru persoana îngropată acolo, sau umblă vorba că mortul a fost îngropat fără ghusl sau fără kafan, ori că ghusl a fost invalidă, ori că mortului nu i s-a dat kafan conform regulilor religioase, ori că mortul nu a fost pus în mormânt orientat pe direcția-qibla;
când este necesar să se cerceteze trupul mortului în problema stabilirii unui drept ce este mai important decât faptul exhumării;
când cadavrul unui musulman a fost îngropat într-un loc care este împotriva ideii de sfințenie, cum, de exemplu, cimitirul nemusulman ori locul de aruncare al gunoaielor;
atunci când mormântul este deschis datorită unei probleme legale, ce este mai importantă decât însuși faptul deshumării, cum ar fi, de exemplu, scoaterea unui copil viu din pântecul mamei moarte și îngropate;
când există temerea că o sălbăticiune poate să scoată cadavrul afară, sau că poate fi cărat de-o inundație, sau că ar putea fi dezgropat de un dușman (de război);
când, înainte de-a muri, o persoană a exprimat dorința ca trupul său să fie transferat la locuri sfinte, ori dacă a fost îngropat, intenționat sau din uitare, în altă parte; drept aceea, cu condiția ca deshumarea să nu ducă la lipsa de respect către mort, cadavrul poate fi exhumat.

În islam câteva îmbăieri generale (ghusl) sunt considerate ca recomandabile (mustahab). Unele dintre ele sunt listate mai jos:

Ghusl-e-jumulah. Timpul prescris pentru realizare este între fajr și apusul soarelui, dar este mai bine să fie realizată aproape de zuhr. În cazul în care, totuși, o persoană nu o realizează până la amiază, atunci o poate realiza până la înserare, fără a fi necesară ca în intenția [de-a fi dorită de ‘Allāh] (niyyat) să exprime dacă este făcută la timp, corect, sau cu valoare compensatorie(qadha). Iar dacă o persoană nu-și face îmbăierea generală (ghusl) vinerea, este recomandabil (mustahab) să realizeze [îmbăierea generală compensatorie] qadha de ghusl [în ziua următoare], sâmbătă, la orice oră între zorii și amurgul zilei. În cazul în care o persoană știe că nu va fi posibil pentru ea să procure apă pentru îmbăierea generală de vineri, atunci poate să-și facă îmbăierea în ziua precedentă, joi, având intenția de raja’, adică, a unui act dorit [de către ‘Allāh]. De asemenea, atunci când realizează ghusl de vineri, este mustahab pentru cineva ca să recite următoarele suplicații: „‘Ash hadu an la ilaha il lal lahu wahdahu la sharika lah wa ash hadu anna Muhammadan ‘abduhu wa Rasuluh. Alla humma salli ‘ala Muhammadin wa Ali Muhammad waj’alni minat tawwabina waj’alni minal mutatahhirin.” (Mărturisesc că nimeni altul nu este de adorat decât numai ‘Allāh, Care nu are pe cineva asociat Lui, și că Muhammad este Slujitorul și Trimisul Său. O, ‘Allāh, binecuvântează-l pe Muhammad și pe Descendența sa! Și fă-mă pe mine dintre acei care se pocăiesc și sunt preacurați !

Realizarea de îmbăieri în prima și a XVII-a noapte, cum și în serile a XIX-a, a XXI-a, a XXIII-a și a XXIV-a ce țin de luna Ramadhān;
Ghusl în ziua Eidul Fitr și în ziua Azha, timpul realizării fiind între Fajr și apusul soarelui. Totuși, este mai bine dacă sunt realizate înainte de rugăciunile-Eid;
Ghusl în a VIII-a și a IX-a lună ținând de Dhul-Hijj. În privința îmbăierii din a IX-a lună a Dhul-Hijj, este mai bine dacă se realizează la amiază;
Ghusl realizată de către o persoană care a atins un cadavru după acestuia i s-a făcut îmbăierea generală;
Ghusl pentru ihram (veșmântul pelerinului);
Ghusl pentru a intra în zona sfântă a Meccăi;
Ghusl pentru intrarea la Mecca;
Ghusl pentru vizitarea pentru vizitarea sfintei Ka’aba;
Ghusl pentru intrarea în sfânta Ka’aba;
Ghusl pentru a fi sacrificat un animal și pentru a fi raderea pe cap a unei persoane, în timpul pelerinajului;
Ghusl pentru intrarea în Medina și sanctuarul de acolo;
Ghusl pentru intrarea în Moscheea Sfântului Profet;
Ghusl la vremea zicerii de rămas bun la sfântul sanctuar al sfântului Profet;
Ghusl pentru a fi rostit Mubahala (imprecații) împotriva dușmanilor;
Ghusl pentru un nou-născut;
Ghusl pentru Istakhara;
Ghusl înainte de-a rosti Istisqa‘, invocații pentru ploaie.

652. Fuqaha au menționat mult mai multe îmbăieri generale care sunt recomandabile, din care câteva le menționăm aici:

Ghusl în nopțile zilelor de dată impară, în ultimile 10 nopți și către sfârșitul nopții a XXIII-a ce țin de luna Ramadhan;
Ghusl în a XXIV-a zi ținând de Dhull-Hijj;
Ghusl în ziua de Eid-i-Nawroz, în a XV-a din luna Sha’ban, a IX-a și a XVII-a din luna Rabi ul-Awwal, cum și a XXV-a zi din luna Dhul-Qa’dah;
Ghusl realizată de o femeie care s-a parfumat pentru alt bărbat decât soțul ei;
Ghusl realizat de către cineva care a adormit în stare de intoxicare;
Ghusl realizat de persoana care a fost martoră la spânzurarea cuiva; totuși, în cazul în care a mers pentru a depune mărturie sau în cazul în care a văzut pe cel spânzurat fără să vrea, atunci ghusl nu va fi mustahab pentru persoana respectivă;
Ghusl când se face ziyarat pentru Masūmin (A.S.), fie din apropiere sau din depărtare. Totuși, ca precauție, aceste îmbăieri generale (aghāl) trebuie făcute cu niyyat de raja, adică având în intenție speranța că poate fi un act dezirabil lui ‘Allāh.

După ce se va fi făcut una din îmbăierile menționate la regula #651, o persoană poate realiza acțiuni pentru care realizarea de wudhu este necesară, cum e cazul rugăciunilor. Totuși, o îmbăiere generală care a fost realizată doar cu speranța că este un act dezirabil (raja) nu este suficientă și spălarea rituală trebuie a fi făcută.
Dacă o persoană dorește să realizeze un număr oarecare de îmbăieri complete recomandabile (mustahab aghāl), o singură îmbăiere generală având intenția (niyyat) pentru toate îmbăierile (aghāl) va fi suficientă.

Următorul: Tayammum

Anterior: Ghusl

Înapoi la Cuprins

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului