Mutahhirāt (Lucruri care purifică)

Mutahhirāt [Lucruri care purifică]

Există 12 lucruri ce fac niște obiecte impure (najis) să devină pure (pak):

apa
pământul
soarele
transformarea (istihala)
schimbarea (inqilab) [fermentarea]
transferul (intiqal)
islamul
dependența (taba’iyat)
îndepărtarea impurității originare
Limitare (istibra) asupra unui animal care se hrănește cu najasat
dispariția unui musulman
extragerea unei cantități anume de sânge din corpul unui animal sacrificat prin tăiere.

I. Apa

151. Apa face lucrurile najis [impure] să devină pak [curate, pure], atunci când sunt împlinite următoarele 4 condiții:

apa trebuie să fie pură; de aici derivă faptul că un lucru najis nu poate fi făcut pak cu apă amestecată (mudhāf) precum, de exemplu, apa de trandafiri sau zeama de pepene, etc.;
apa trebuie să fie pak;
în timp ce lucrul najis este spălat apa nu trebuie să devină mudhāf; mai mult, mirosul, culoarea sau gustul a ceea ce este najasat nu trebuie să existe după spălarea finală, dar dacă schimbările se petrec în timpul spălărilor preliminare, nu este nici o problemă. De exemplu, dacă un lucru este spălat cu apă-qor, sau apă-qalīl, pentru a-l face pak, este necesar să fie spălat de două ori; dacă schimbările nu mai apar la a doua spălare, atunci lucrul a devenit pak. Orice schimbare ce apare în prima spălare nu va avea importanță;
resturile de najis ul-ayn nu trebuie să rămână într-un lucru după ce acesta a fost spălat.

(Alte condiții necesare în facerea pak a unui lucru najis cu o cantitate mai mică [apă-qalīl] decât aceea de 1 qor vor fi menționate mai în colo.)

Interiorul vaselor najis și ustensilele trebuie spălate de 3 ori dacă se folosește o cantitate de apă mai mică decât cea etalon (1 qor), însă, ca precauție obligatorie, se va aplica aceeași regulă dacă e vorba de 1 qor sau apă curgătoare. Dacă un câine bea apă sau oricare alt lichid din veselă, vasul trebuie mai întâi frecat cu pământ pak și, după ce este spălat de praf, trebuie spălat cu apa-qor sau mai puțină de două ori. La fel, dacă un câine linge vreun recipient și rămân urme în acesta, vasul trebuie frecat cu praf înainte de-a fi spălat. Iar dacă saliva unui câine cade în vreun vas, atunci, ca precauție obligatorie, vasul trebuie frecat cu praf și apoi spălat cu apă de trei ori.
Dacă gura vreunui vas este îngustă și un cîine a lins-o, atunci trebuie să se pună în vas praf și apă, să se agite cu putere vasul, astfel ca praful să curețe tot interiorul vasului. După aceasta, vasul trebuie spălat cu apă în modul arătat mai sus.
Dacă un vas este lins de un porc, ori dacă porcul bea vreun lichid din acel vas, ori dacă în vas a murit un șoarece de câmp, atunci vasul trebuie spălat de 7 ori cu apă curgătoare, cu apă-qor sau cu apă-qalīl. Nu va fi necesar să se curețe cu pământ.
Un vas care devine najis din cauza unei băuturi alcoolice trebuie spălat de 3 ori, indiferent dacă există apă-qor, apă- qalīl sau apă curgătoare.
Dacă un vas de lut a fost făcut cu pământ najis, sau în lutul folosit a pătruns apă najis, atunci vasul trebuie pus în apă-qor sau în apă curgătoare, astfel ca oricare parte a vasului să ajungă a fi [curată] pak. Iar dacă se intenționează să se facă și interiorul vasului pak, atunci vasul trebuie lăsat în apă-qor sau apă curgătoare pentru atâta vreme cât ca întreaga materie a vasului să fie penetrată. Și dacă vasul este umed, împiedicând ca apa cea curată să ajungă la interiorul său, atunci este permis ca mai întâi vasul să fie uscat și apoi pus în apă-qor sau apă curgătoare.
Folosindu-se apă-qalīl, vesela najis poate fi făcută pak în două feluri:

vasul trebuie umplut cu apă și golit de 3 ori la rând;
se umple vasul cu o oarecare cantitate de apă, apoi vasul este agitat puternic, astfel ca apa să curețe foarte bine interiorul înainte de-a fi aruncată; operația aceasta se face de trei ori.

Dacă un vas foarte mare, ca o căldare sau un cazan devine najis, va ajunge iar a fi pak dacă este umplut cu apă și golit de apă de 3 ori. Alternativ, dacă apa este turnată de sus în vas de 3 ori, astfel că apa curată curăță tot interiorul vasului, după care s-a adunat pe fundul vasului este aruncată, atunci vasul devine pak. Dar, ca precauție recomandată, cana care este utilizată pentru îndepărtarea apei din cazan trebuie spălată atunci când este folosită a doua și a treia oară.
Dacă lucrurile de cupru și cele similare aflate în starea najis sunt amestecate, dar sunt spălate cu apă, exteriorul lor devine pak.
Dacă un cuptor de gătit (tannur) devine najis cu urină și dacă apa este turnată o dată de sus în interiorul acestuia, astfel ca apa să curețe bine tot interiorul, atunci cuptorul devine pak. Însă, ca precauție recomandată, această operație trebuie făcută de două ori. În cazul în care cuptorul a devenit najis din cauza altei substanțe impure decât urina, atunci, mai întâi, trebuie eliminată [murdăria] najasat, iar abia după aceea va fi turnată apă în cuptor după modul descris. Este bine dacă înainte de aceasta se face o adâncitură sau o groapă pe fundul cuptorului, astfel ca apa să se adune acolo; după ce apa este scoasă afară, adâncitura se acoperă cu pământ pak.
Dacă un lucru najis este scufundat o dată în apă-qor sau apă curgătoare în așa fel încât apa curăță toate părțile najis, atunci lucrul acela devine pak. În cazul unui covor sau a unei îmbrăcăminți, nu este necesar ca după udare să fie supus presării ori stoarcerii. Atunci cînd corpul fizic sau o îmbrăcăminte este najis din cauza atingerii cu urină, chiar dacă se face curățarea cu apă-qor, operația trebuie făcută de două ori.
Atunci când un lucru a devenit najis cu urină și este să fie făcut curat cu apă-qalīl, se toarnă apă asupra lui o dată; pe măsură ce apa, curgând, elimină urmele de urină, lucrul respectiv devine pak. Dar dacă un veșmânt sau corpul fizic a devenit najis din cauza urinei, pentru a deveni pak trebuie spălat de două ori. Când o haină, un covor sau lucruri similare sunt făcute pak cu mai puțină cantitate decât 1 qor, atunci trebuie stoarse până ce apa care mai există este eliminată total.
Dacă un obiect anume devine najis cu urină de sugar, copil ce nu a început încă să mănânce mâncare solidă și, ca precauție, este sub vârsta de doi ani, lucrul respectiv va deveni pak dacă apa este turnată peste lucru o dată, curățind toate părțile care sunt najis. Ca precauție recomandată, trebuie să se toarne apă încă o dată pe lucrul respectiv. Dacă este vorba de un covor sau o haină, nu va fi necesar să fie stors.
Dacă un lucru oarecare devine [necurat] najis cu [o substanță impură] najasat, altceva decât urină, acel lucru devine pak prin îndepărtarea întâi a ceea ce este najasat, iar apoi turnând o dată apă-qor, permițând ca mizeria să fie îndepărtată. În cazul în care este o haină sau ceva asemănător, ea trebuie stoarsă, astfel ca apa să fie cu totul eliminată.
Dacă există intenția de-a face pak o carpetă țesută, atunci acesta trebuie scufundată în apă-qor sau apă curgătoare. Atunci când najis ul-ayn dispare din țesătura carpetei, carpeta este pak. Dar dacă cineva folosește apă-qalil pentru a face țesătura pak, atunci țesătura trebuie stoarsă foarte bine, prin orice metdă, chiar și călcând-o cu picioarele.
Dacă exteriorul boabelor de grâu, de orez, ori al unei bucăți de săpun, este najis, prin înmuierea în apă-qor sau apă curgătoare, devine pak. Dar dacă interiorul acestora zise este najis, atunci vor fi pak dacă apa curgătoare sau apa-qor pătrunde și părțile interioare. Oricum, în cazul săpunului și a ce este similar, apa nu atinge interiorul deloc.
Dacă cineva nu este sigur de a pătruns apa în interiorul săpunului sau nu, interiorul săpunului va fi considerat pak.
Dacă exteriorul orezului, cărnii de mâncat sau a orice asemănător devine najis, acesta poate fi pus într-un castron, turnându-se apă asupra lui o dată. Apoi castronul va fi golit de apă, orezul etc rămânând pak. Dacă vasul este el însuși najis, procesul trebuie repetat de 3 ori. La urmă, castronul va deveni și el pak. Dacă cineva dorește să facă pak o haină sau ceva asemănător într-o cadă, atunci va turna apă, va stoarce haina respectivă și va înclina cada ca să îndepărteze apa rămasă.
Dacă o haină najis, care a fost vopsită cu indigo sau altă vopsea, este înmuiată în apă-qor sau apă curgătoare, haina va deveni pak dacă apa a înmuiat toate părțile hainei, iar apa nu mai devine amestecată (mudhāf) cu culoare. Dacă haina este făcută pak cu o cantitate mai mică decât 1 qor, haina va deveni pak numai dacă, la stoarcere, apa ieșită nu va fi colorată.
Dacă o rochie este spălată cu apă-qor sau apă curgătoare, iar mai târziu, de exemplu, în țesătură se mai găsește noroi, haina va fi considerată pak numai dacă se bănuie că noroiul nu a împiedicat apa să pătrundă țesătura în acel loc.
Dacă pe o haină este văzută o urmă de noroi ori de săpun după ce aceasta a fost făcută pak cu apă, va fi considerată pak. În orice caz, dacă apa najis /de după spălare/ a ajuns în interiorul noroiului sau săpunului, atunci exteriorul petei va fi pak, iar interiorul său va fi najis.
Un lucru najis nu devine pak până ce nu se îndepărtează najis ul-ayn de pe acesta, însă nu este nici o problemă în cazul în care culoarea, sau mirosul de najasat rămâne. Astfel, dacă de pe o haină se îndepărtează sângele și haina este făcută pak cu apă, haina va fi pak chiar dacă rămâne culoarea sângelui. Însă dacă, ținându-se cont de miros sau culoare, cineva este sigur sau i se pare probabil că există încă urme de najasat pe haină etc, atunci haina se va considera najis.
Dacă [necurățenia] najasat al corpului fizic este îndepărtată cu apă-qor sau apă curgătoare, corpul fizic devine pak, exceptând cazul în care este najis din cauza urinei, fapt pentru care spălarea o singură dată nu este de ajuns. Dar nu este necesar să se intre și să se iasă din apă pentru a se obține echivalentul a două spălări. Dacă persoana în cauză curăță partea najis cu mâna, permițând apei să spele această parte din nou, atunci aceasta este de ajuns.
Dacă între dinți rămâne mâncare najis, dar se ia în gură apă și se agită agită astfel încât intră în contact cu mâncarea najis în totalitate, atunci mâncarea respectivă devine pak.
Dacă părul najis al capului și al feței este spălat cu apă-qalīl, însă părul nu este crescut în exces, atunci nu este necesar să fie stors pentru a îndepărta apa rămasă.
Dacă o parte a corpului fizic najis sau a unei haine este spălată cu apă-qalil, părțile care înconjoară această parte, unde ajunge apa de obicei, vor deveni pak. Aceasta înseamnă că nu este necesar să se spele separat aceste părți, odată ce partea najis și părțile din jurul ei devin pak împreună. Un caz asemănător este atunci când un lucru pak este alăturat unui lucru najis și apa pak este vărsată peste amândouă. De aici, dacă se vrea purificarea unui deget najis și apa este turnată peste toate degetele, chiar dacă apa najis și pak le atinge pe toate, toate degetele vor fi pak.
Carnea sau grăsimea care devine najis, poate fi făcută pak asemenea altor lucruri, cu apă. Același caz este când corpul fizic sau o haină au o mică pată de grăsime, care nu împiedică apa s-o îndepărteze.
Dacă un vas ori corpul fizic al cuiva este najis, dar într-atât că pata de grăsime nu poate fi îndepărtată, mai întâi este îndepărtată grăsimea și apoi corpul sau vasul este făcut pak.
Robinetul de apă care este conectat cu apă în cantitate 1 qor este de considerat pak.
Dacă cineva spală un lucru cu apă și ajunge a fi sigur că lucrul respectiv a devenit pak, însă mai târziu se îndoiește că ar fi îndepărtat sau nu najis ul-ayn de pe obiect, atunci trebuie să-l spele din nou pentru a se asigura că najis ul-ayn a fost îndepărtat.
Dacă solul care absoarbe apa (de exemplu, o porțiune de sol cu nisip fin) devine najis, atunci poate fi făcut pak cu apă-qalil.
Dacă podeaua ce este făcută din piatră, cărămizi ori alt material dur, material ce nu absoarbe apa, este najis, ea poate fi curățită cu apă-qalil, însă într-o așa cantitate, îcât să înceapă a se răspândi. Iar dacă apa rezultată după spălare nu se scurge, colectându-se, ea trebuie îndepărtată cu un vas ori cu ajutorul unei cârpe.
Dacă exteriorul unui drob de sare sau a ceva asemănător este najis, atunci poate fi făcut pak cu apă-qalil.
Dacă zahărul sau siropul ce este najis se toarnă se solidifică în cuburi sau granule, el nu va deveni pak dacă este lăsat în apă-qor sau apă curgătoare.

II. Pământul

184. Pământul face [curată] pak talpa piciorului și încălțămintea cu condiția ca să fie îndeplinite următoarele 4 condiții:

pământul trebuie să fie pak;
pământul trebuie să fie uscat (ca precauție);
ca precauție obligatorie, najasat să provină de la pământ [și nu de la altă materie] ;
dacă najis ul-ayn, ca sângele și urina, sau ceva care a devenit najis, cum ar fi, de exemplu, lutul/noroiul najis, este prins de talpa piciorului sau a pantofului, acestea vor deveni pak prin plimbare dintr-un loc în altul pe sol de pământ sau prin frecarea tălpii încălțămintei de sol.Ca urmare, dacă najis ul-ayn dispare de la sine și nu prin deplasare sau frecare, atunci, ca precauție obligatorie, nu se va considera talpa piciorului sau a încălțămintei ca fiind pak. [Ca să realizeze curățirea] pământul trebuie să fie praf sau nisip, ori să fie din piatră sau cărămizi; de aici se înțelege că mersul pe covor, carpete, iarbă verde nu va face talpa piciorului sau a încălțămintei pak.

A merge pe un sol asfaltat sau pe o podea de lemn nu va face pak talpa piciorului sau a încălțămintei. Aceasta este o problemă de decizie incertă.
Pentru a se face pak talpa piciorului sau a încălțămintei, este bine să se meargă pe jos o distanță de cel puțin 15 lungimi de braț ori mai mult, chiar dacă najasat ar dispărea mergându-se o distanță mai mică, sau este bine să se frece talpa de sol.
Pentru curățirea tălpii piciorului sau încălțămintei nu este necesar ca ea să fie umedă, deoarece aceasta devine pak chiar și dacă solul este uscat.
Când talpa piciorului sau a încălțămintei devin pak prin deplasarea pe pământ, părțile care sunt murdărite de noroi devin pak.
Dacă o persoană se deplasează pe palme și pe genunchi și mâinile sau genunchii devin najis, este improbabil că devin pak printr-o asemenea mișcare. La fel, capătul de jos al unui baston, partea de jos al unui picior artificial, copitele unui patruped, roțile unei mașini sau a unui cărucior, etc. nu vor fi pak.
Dacă după o plimbare, mirosul sau culoarea de najasat ori a resturilor invizibile ale acesteia rămân pe talpa piciorului sau a încălțămintei, nu este nici o problemă, deși, ca precauție recomandată, cel în cauză trebuie să meargă mai mult pe jos până ce dispar toate resturile de mizerie.
Partea interioară a încălțămintei nu devine pak prin deplasare și, la fel, partea de jos a ciorapilor nu va deveni pak, exceptând faptul că ar fi făcuți din piele sau ceva similar și cineva îi folosește.

III. Soarele

Soarele face [să fie curate] pak pământul, construcțiile și zidurile, cu condiția ca să fie împlinite următoarele 5 circumstanțe:

lucrul najis trebuie să fie suficient de umed, iar dacă este uscat, trebuie făcut mai întâi umed și apoi uscat la soare;
dacă în lucrul respectiv este prezent najas ul-ayn, atunci mai întâi trebuie îndepărtat și după aceea lucrul respectiv uscat la soare;
nimic nu trebuie să se afle între lucrul najis și soare; ca urmare, dacă razele de soare vin de dincolo de o perdea opacă sau vin din spatele norilor, uscând lucrul respectiv, atunci obiectul nu devine pak; dar nu este nici o problemă dacă perdeaua sau norul sunt într-atât de subțiri încât nu constituie o piedică pentru razele dintre soare și obiect;
numai soarele trebuie să usuce obiectul respectiv; dacă obiectul este uscat simultan de vânt și soare, atunci obiectul nu devine pak; nu este o problemă dacă vântul suflă într-atât de ușor, încât nu se poate spune că ar contribui la uscarea obiectului;
dacă este vorba de o clădire, soarele trebuie să usuce în același timp toate părțile najis ale acesteia; dacă soarele usucă solul din fața clădirii ori clădirea mai întâi și abia apoi partea interioară a clădirii, atunci doar fațada va deveni pak, interiorul rămânând najis.

O carpetă najis va fi făcută pak de către soare, dar dacă este făcută de fire întrețesute, atunci faptul că firele devin pak ține de o decizie incertă (ishkal). La fel, cu toate probabilitățile,/este dificil de hotărât dacă/ soarele face pak arborii, iarba, ușile și ferestrele.
Dacă soarele strălucește pe pământul najis și cineva nu este sigur dacă pământul a fost sau nu umed la vremea respectivă, sau dacă umezeala a dispărut din cauza căldurii soarelui sau nu, solul respectiv va fi socotit ca najis. La fel, dacă cineva se îndoiește de a fost îndepărtat najis ul-ayn de pe sol înainte ca soarele să-l fi încălzit, ori dacă a existat vreun impediment privitor la luminarea directă a soarelui, atunci pământul respectiv va fi socotit najis.
Dacă soarele strălucește doar pe o parte a unui zid najis și, drept consecință, se usucă și cealaltă parte a zidului, atunci ambele părți vor fi considerate pak.

IV.Transformare (istihala)

Dacă un lucru [impur] najis suferă o asemenea schimbare, aceea de-a asuma categoria unui lucru pak, atunci devine pak; de exemplu, dacă un lemn najis arde și este redus la cenușă, sau dacă un câine cade într-o sărărie și se transformă în sare, atunci acestea două devin pak. Însă un lucru nu devine pak dacă esența sau categoria sa nu se schimbă; astfel, de exemplu, dacă grâul este semănat ori, măcinat, este utilizat pentru pâinea coaptă, atunci nu devine pak.
Orice oală de lut, care este făcut din lut najis, este najis; însă, cărbunele obținut din lemn najis va fi pak, dacă nu mai are nici o asemănare cu originea sa.
Un lucru najis despre care nu se știe dacă a suferit vreo transformare (istihala) sau nu, este de considerat najis.

V.Schimbare (inqilab)

Orice lichior, care devine de la sine oțet sau prin amestecarea lui cu oțet ori sare, devine pak.
Vinul care este preparat din struguri najis etc, ori vinul care este atins de ceva najasat exterior, nu va deveni pak, chiar dacă se preschimbă în oțet.
Oțetul care este preprat din struguri najis, din stafide și curmale este najis.
Dacă sunt puse tulpini subțiri și cozi de struguri sau curmale, iar apoi se adaugă oțet, sau dacă se adaugă castravete sau brinjal înainte de a se schimba în oțet, nu va fi nici o problemă dacă, înainte de a fi oțet, nu devine un lichid intoxicant.
Dacă sucul de struguri fermentează de la sine ori când este încălzit, atunci este harām. Totuși, dacă fierbe într-atât încât rămâne doar ⅓ din cantitatea inițială, atunci el devine halal. S-a menționat deja la regula 144 că sucul de struguri nu devine najis prin fermentare.
Dacă dintr-o cantitate ⅔ sunt reduse fără fementație, iar ce rămâne, o treime, fermentează, și dacă este considerat drept suc și nu sirop de struguri, atunci, ca precauție obligatorie, va fi harām.
Sucul de struguri despre care nu se știe dacă a suferit fermentația sau nu este halal. Dar dacă fermentează, atunci, până ce nu pierde ⅔ din cantitatea inițială, nu va fi halal.
De exemplu, dacă există câteva boabe de strugure copt într-o grămadă de struguri necopți, iar sucul obținut nu este cunoscut în mod obișnuit ca „suc de struguri”, atunci va fi halal chiar dacă fermentează.
Dacă în ceva care fierbe datorită focului cad ciorchini de struguri și dacă lichidul fermentează, fără ca strugurii să se strivească în lichid, a mânca boabe din acei struguri este harām.
Dacă sucul de struguri este gătit în câteva vase, este permisibil să se folosească aceeași linguriță într-un vas cu fiertură sau în unul în care strugurii n-au fost fierți.
Un lichid, despre care nu se știe dacă provine din struguri necopți ori copți, va fi halal, dacă fermentează.

VI. Transfer (intiqal)

210. Dacă sângele unei ființe umane sau al unui animal, care, la tăiere, sângele îi izbucnește din vena jugulară, este supt de o insectă despre care se știe că este fără sânge și sângele supt devine parte din corpul insectei, atunci sângele acesta devine pak. Acest proces este numit intiqal.

Dar când o lipitoare suge sânge uman în timpul unui tratament, acest sânge va fi najis, deoarece nu este considerat ca parte din corpul lipitoarei, ci tot sânge uman.

Dacă cineva ucide un țânțar care a stat pe corpul altcuiva, iar sângele supt iese dințânțarul ucis, acest sânge va fi considerat pak ca și cum ar fi fost destinat să fie parte din corpul insectei, chiar dacă intervalul de timp dintre sugerea sângelui și uciderea țânțarului este foarte mic. Totuși, ca obligație recomandată, trebuie să se evite contactul cu asemenea sânge.

VII. Islam

Dacă un necredincios mărturisește în oricare limbă unicitatea lui ‘Allāh și Darul profeției al Profetului Muhammad, atunci el devine musulman. Și pe cât a fost najis înaintea mărturisirii, pe atât este pak după ce devine musulman, iar corpul său, ca și saliva și sudoarea lui, sunt pak. Dar dacă în corpul său se găsește vreo najis ul-ayn, atunci aceasta trebuie îndepărtată și apoi să se realizeze spălarea. De fapt, ca precauție obligatorie, acea parte cu najis ul-ayn trebuie spălată chiar dacă impuritatea a fost îndepărtată mai devreme.
Dacă înainte de-a deveni musulman, unui necredincios i se atinge haina umedă de propriul corp, atunci, ca precauție obligatorie, acea haină trebuie evitat a fi atinsă, chiar dacă necredinciosul este îmbrăcat cu ea sau nu.
Dacă un necredincios profesează islamul, va fi considerat pak, chiar dacă un alt musulman nu este sigur că respectivul a îmbrățișat sincer islamul sau nu. Aceeași regulă se aplică și în cazul în care se știe că necredinciosul nu a îmbrățișat sincer islamul, dar care necredincios, în vorbele sau faptele sale nu trădează nimic care ar putea fi contrar mărturisirii sale asupra unicității lui ‘Allāh și asupra faptului că profetul Muhammad este Profetul lui ‘Allāh .

VII. Dependență (taba’iyat)

Taba’iyat înseamnă că un lucru najis devine pak în dependență de alt lucru ce devine pak.
Când vinul este transformat în oțet, recipientul, până la nivelul unde lichidul urcă datorită fermentației, va deveni pak. Dar dacă partea posterioară a vasului devine najis datorită contactului cu vinul, el trebuie evitat, chiar și după ce vinul s-a transformat în oțet.
Copilul unui necredincios devine pak prin taba’iyat în două cazuri:

dacă un necredincios îmbrățișează islamul, copilul său, aflat în dependență de tatăl său, devine pak; la fel, dacă mama, bunicul patern sau bunicul matern a unui copil adoptă islamul, copilul devine pak, cu condiția ca să se afle în custodia și grija lor;
în cazul în care copilul unui necredincios este capturat de către musulmani, iar tatăl, bunicul paternal sau bunicul maternal nu este cu el, atunci el devine pak; în ambele cazuri copilul devine pak prin dependență, dar cu condiția ca, având atinsă vârsta înțelegerii și discernământului, să nu arate înclinații către a fi kufr.

Scândura sau placa de piatră pe care i se realizează cadavrului îmbăierea purificatoare, ghusl, și îmbrăcămintea cu care sunt acoperite părțile intime ale mortului, mâinile persoanei care îmbăiază (ghusl) mortul și toate lucrurile spălate, toate împreună devin pak atunci când ghusl este finalizată.
Când cineva spală un lucru oarecare pentru a-l face pak, mâinile sale împreună cu lucrul spălat vor fi pak atunci când lucrul va fi pak.
Dacă o îmbrăcăminte etc este spălată cu apă-qalīl și este stoarsă ca de obicei, lăsând apa să se scurgă, apa care încă rămâne în țesătură este pak.
Când un vas najis este spălată cu apă-qalil, cantitatea mică de apă care mai rămâne după vărsarea apei după spălarea finală este pak.

IX. Îndepărtarea de najis ul-ayn

222. Dacă trupul unui animal este murdar de najis ul-ayn, cum ar fi, de exemplu, sânge sau ceva ce a devenit najis (apă impură), același trup devine pak atunci când najasat dispare. La fel, părțile interioare ale corpului uman, cum, de exemplu, părțile interioare ale gurii, ale nasului sau ale urechilor, devin pak după ce najasat a fost eliminată. Dar najasat internă, precum sângele din gingii sau din dinți, nu face najasat partea interioară a gurii. La fel, orice lucru extern care este plasat în interiorul corpului nu devine najis când întâlnește najasat internă; astfel, dacă proteza dentară vine în contact cu sângele de la un dinte normal, ea nu necesită o curățare. Sigur că, de intră în contact cu mâncare najis, ea trebuie făcută pak cu apă.

223. Dacă rămâne mâncare între dinți și totodată apare sânge din gură, mâncarea nu va fi najis dacă intră în contact cu acel sânge.

224. Acele părți ale buzelor sau ale pleopelor care se suprapun când sunt închise vor fi considerate ca părți interioare ale corpului și nu vor necesita spălare atunci când sunt atinse de najasat externă. Însă, dacă nu există siguranță privitor la care parte este internă sau externă, atunci acea parte trebuie spălată dacă este atinsă de najasat externă.

225. Dacă praf najis se așează pe o haină sau pe covor, însă acestea sunt scuturate, atunci când ceva umed va atinge haina sau covorul, ele nu vor deveni najis.

X. Istibra pentru un animal care mănâncă najasat

226. Excrementele sau urina unui animal ce este obișnuit să mănânce excremente umane este najis și pot fi făcute pak prin realizarea de istibra; animalul respectiv poate fi împiedicat să mănânce najasat, dându-i-se mâncare pak atâta vreme cât este necesar pentru a nu mai fi considerat animal ce mănâncă najasat.

Ca precauție recomandată, următoarele animale pot fi împiedicate să mănânce najasat pentru perioada specificată mai jos:

cămila, pentru 40 de zile;
vaca, pentru 20 de zile;
capra sau oaia, pentru 10 zile;
păsările de apă, pentru 7 sau 5 zile;
găina domestică, pentru 3 zile.

Perioada specificată trebuie să fie aceasta, chiar dacă se crede că animalele nu mai sunt mâncătoare de najasat.

XI. Absența unui musulman

227. Atunci când trupul, hainele, ustensilele casnice, covorul sau orice lucru asemănător care au constituit posesia unui musulman devin najis, însă mai apoi musulmanul respectiv dispare [este absent sau mort], aceste lucruri pot fi considerate ca fiind pak, dacă cel ce le evaluează crede că musulmanul le-a spălat. Dar precauția recomandată este ca să nu le considere ca fiind pak, exceptând următoarele condiții:

ca musulmanul să fi crezut că najasat prezentă într-un obiect al său i-a făcut najis corpul fizic sau îmbrăcămintea; de exemplu, că haina sa umedă ar fi atins un kafir, însă el nu ar fi crezut că respectivul kafir era najis; totuși, după dispariția acestui musulman, haina sa nu va fi socotită a fi pak;
ca musulmanul să fi știut că trupul său ori îmbrăcămintea sa a atins un lucru najis;
ca musulmanul să fi fost văzut folosind acel lucru pentru un scop care cerea ca obiectul respectiv să fie pak; de exemplu, musulmanul să fi fost văzut făcând rugăciuni cu o anumită îmbrăcăminte;
trebuie să existe un grad de așteptare ca musulmanul să fi cunoscut că obligația pentru actul de realizat era aceea de a fi pak; de exemplu, dacă el nu știa că haina unuia care se roagă trebuie să fie pak și el totuși a făcut rugăciunile cu o îmbrăcăminte najis, haina ce a rămas de pe urma lui nu trebuie considerată a fi pak;
musulmanul să fi fost conștient de diferența dintre najis și pak și să nu fi fost indiferent la aceasta; dacă a fost neglijent în privința aceasta, atunci lucrurile sale nu vor fi considerate ca fiind pak.

Dacă cineva este sigur sau crede că un lucru ce a fost najis a devenit pak, sau două persoane demne de încredere certifică argumentând de ce lucrul este pak, atunci lucrul respectiv este pak. La fel, atunci când cuiva care posedă un obiect najis i se spune de către o persoană demnă de încredere că obiectul este pak sau atunci când un musulman a spălat obiectul najis cu apă, chiar de nu se știe dacă l-a spălat sau nu cum trebuie, lucrul în cauză va fi considerat pak.
Dacă cineva își ia sarcina de-a spăla și de-a face pak îmbrăcămintea altei persoane, confirmând faptul de-a fi spălat-o, iar posesorul îmbrăcăminții este convins de ce i s-a spus, atunci îmbrăcămintea repectivă este pak.
Dacă o persoană se află mereu într-o asemenea stare mentală că niciodată nu poate fi sigură că un lucru najis a devenit pak, atunci ea trebuie să urmeze regulile folosite de către ceilalți.

XII. Scurgerea în cantitate normală a sângelui unui animal sacrificat

Cum s-a specificat în regula 98, dacă un animal este sacrificat prin tăiere în conformitate cu regulile prescrise de islam și sângele i se scurge din corp într-o cantitate normală, sângele care încă totuși mai rămâne în corpul animalului este pak.
Regula anterioară se aplică doar dacă este vorba de un animal a cărui carne este halal să se mănânce și nu se aplică în cazul unui animal a cărui carne este harām. De fapt, ca precauție recomandată,regula nu se aplică nici asupra părților care sunt harām din animalul a cărui carne este halal pentru mâncare.

Reguli privind ustensilele

Dacă o ustensilă este făcută din pielea unui câine, a unui porc sau a unui animal mort (nesacrificat prin tăiere conform celor legiuite), este harām să se mănânce sau să se bea din acel recipient, dacă impuritatea (najāsāt) pe care o are este dată de umezeală. De asemenea, recipientul nu trebuie folosit pentru wudhu ori ghusl, cum nici cu alte scopuri care cer numai utilizarea lucrurilor curate (pak). Iar ca precauție recomandată, nu trebuie să se folosească deloc pielea unui câine, porc sau animal mort, chiar dacă n-au formă de recipient.
Este harām să se folosească veselă de aur și argint pentru mâncare și, ca precauție obligatorie, în general, folosirea lor este harām. Totuși, nu este harām de-a le avea în posesie ca obiecte decorative; mai bine însă, ca măsură preventivă, este să se evite [și posesia lor]. La fel, nu este harām să se manufactureze veselă de aur și argint, să se vândă doar cu scopul de-a fi avute ori cu utilizare decorativă; mai bine însă este să se evite aceste situații.
Dacă suportul cu mâner al unui pahar de ceai (istakān) făcut din aur sau argint este clasificat ca ustensilă, atunci va fi echivalentul unui pahar de ceai făcut din aur sau argint (și va fi harām să se utilizeze pentru băut). Dacă nu va fi clasificată ca ustensilă, atunci nu va fi nici o problemă în privința utilizării.
Nu este vreo problemă în utilizarea unei vesele care este placată cu aur sau argint.
Nu este vreo problemă în utilizarea vreunei ustensile care este făcută din aliaj în care este inclus aur sau argint, dacă proporția de metale din aliaj este într-o măsură în care nu se poate spune că ustensila ar fi aur sau argint.
Dacă o persoană mută mâncarea dintr-un vas din aur sau argint într-un alt vas, ea poate mânca din acel vas cu condiția ca vasul al doilea să nu facă parte din setul de veselă [de aur sau argint].
Nu este nici o problemă să se folosească muștiucul unei narghilele, huqqa, teaca unei săbii ori a unui cuțit, cadrul Sfântului Coran făcute din aur sau argint. Totuși, precauția recomandată este aceea ca recipientele de parfum, de kuḥl, sau de opiu făcute din aur sau argint să nu fie utilizate.
Nu este o problemă să se mănânce ori să se bea din vase de aur și argint, dacă persoana care o face nu are alternativă; însă nu trebuie să mănânce sau să bea până la sațietate.

241. Nu este o problemă în utilizarea unui vas despre care nu se știe dacă este făcut din aur, din argint sau orice alt material.

Următorul: Wudhu

Anterior: Lucruri impure (najis)

Înapoi la Cuprins

Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului