- Pentru un musulman este necesar să creadă în fundamentele religiei prin propriul discernământ și prin propria înțelegere și nu este nimeni de urmat în privința aceasta, adică el nu trebuie să accepte cuvintele cuiva pe care-l cunoaște doar pentru că așa a spus acela. Totuși, cel care are credință în autenticile dogme ale islamului și manifestă această credință prin faptele sale este totodată musulman și mū’min; pentru acesta, chiar de nu este profund [în înțelegere], legile relaționate la un musulman vor fi bune pentru el. În probleme de legi religioase, aparte de cele care sunt bine definite ori care sunt indiscutabile, o persoană trebuie:
- fie să fie el însuși un mujtahid (jurist) [interpret], capabil de-a infera și de-a deduce din sursele religioase și din ce este evident [material, verbal…];
- fie, dacă nu este el însuși un mujtahid, atunci trebuie să urmeze unul, adică el trebuie să acționeze în conformitate cu hotărârile (fatāwā) unui mujtahid;
- fie, dacă nu este nici mujtahid [jurist interpret] și nici unul care îl urmează [în hotărâri] (muqallid), el trebuie să acționeze cu precauția care îl asigură că-și îndeplinește obligația religioasă. De exemplu, dacă unii juriști interpreți (mujtahidūn) consideră o acțiune ca fiind harām, în timp ce alții susțin că nu, atunci, cel în cauză nu trebuie să realizeze acțiunea. La fel, dacă unii mujtahidūn consideră că un act este obligatoriu (wajib), în timp ce alții îl consideră doar recomandabil (mustahab), atunci el trebuie să realizeze acțiunea. Drept aceea, pentru acele persoane care nu sunt nici mujtahidūn, nici capabile de-a acționa conform unor măsuri de precauție (ihtiyāt) este obligatoriu să urmeze hotărârile unui mujtahid.
Un mujtahid este un jurist suficient de competent în deducerea unor inferențe precise privitoare la comandamentele sfântului Coran și la Sunnah ale sfântului Profet prin intermediul ijtihad. Ijtihād înseamnă literal „a se strădui, a exercita”. Tehnic, ca termen al jurisprudenței, semnifică aplicarea de către un jurist a tuturor facultăților sale întru luare în considerare a [opiniei] autorităților într-o anumită lege cu scopul de a găsi ce este exact acea lege după toate probabilitățile. Cu alte cuvinte, ijtihād înseamnă a face deducții în probleme de lege în cazurile în care nu există un nici un text [explicit și] aplicabil în mod expres. (vezi, Baqir Sadr, A Short History of ‘ Ilm ul-Usul, ISP, 1984).
- În legile religioase, taqlīd înseamnă „a acționa în concordanță cu hătărârea unui mujtahid”. Este necesar ca un mujtahid ce este urmat în hotărârile sale să fie bărbat, șiit adept al celor 12 Imami (shi’ah ithna ash’ari), adult, sănătos, de naștere legiuită, în viață și imparțial [în hotărâri] (‘adil). Se spune despre o persoană că este justă atunci când realizează toate acțiunile ce îi sunt obligatorii și se înfrânează de la toate cele ce îi sunt interzise. Un semn că cineva este just este acela că în exterior are un bun caracter, astfel că, de sunt făcute cercetări privitoare la el printre oamenii din localitatea sa, printre vecini ori printre persoanele cu care trăiește, toți aceștia vor confirma bunul său comportament. Iar dacă cineva știe că verdictele date de către un mujtahid diferă de problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi, atunci (în plus) acel mujtahid care este urmat trebuie să fie a’lam (cel mai învățat), adică unul care este cel mai capabil dintre toți mujtahidūn contemporani să înțeleagă legile divine.
- Există trei modalități de-a identifica un mujtahid și un a’lam:
- atunci când un om este cu totul sigur că cineva anume este un mujtahid sau cel mai învățat; pentru aceasta, cel care afirmă trebuie să fie el însuși un învățat și trebuie să posede capacitatea de-a identifica un mujtahid sau un a’lam;
- atunci când doi oameni, care sunt învățați și corecți, având capacitatea de-a identifica un mujtahid sau un a’lam, confirmă (împreună) că o persoană anume este mujtahid sau a’lam, exceptând cazul în care nu există alți doi învățați și drepți care să-i contrazică; în practică, faptul de-a fi mujtahid sau a’lam poate fi stabilit prin afirmația clară doar a unui om demn de încredere;
- când afirmația vine de la un număr de persoane învățate, care posedă capacitatea de-a identifica un mujtahid sau un a’lam, cu condiția ca persoana [interesată] să fie de acord cu afirmația lor.
- În general, dacă un om știe că verdictele unor mujtahidūn variază în problemele cotidiene, că, de asemenea, există unii mujtahidūn mai capabili decât alții, fiind conștient totodată că nu este în stare să identifice pe cel mai învățat dintre ei, atunci el trebuie să acționeze conform unei prudențe bazate pe hotărârile acestora. Și dacă nu este în stare să acționeze în baza precauției, atunci trebuie să acționeze urmând hotărârea unui mujtahid pe care-l presupune a fi cel mai învățat. Dacă [în urma evaluării] el decide că toți juriștii (mujtahidūn) sunt de egală valoare, atunci el are de făcut o alegere [conform unor criterii].
- Există patru modalități de-a obține de la mujtahid hotărârile [adecvate pentru sine]:
- atunci când omul aude hotărârea chiar din gura unui mujtahid;
- când hotărîrea unui mujtahid este întărită/citată de către două persoane juste;
- când omul aude hotărîrea [dată de un mujtahid] de la persoană a cărui afirmație este convingătoare;
- prin citirea cărții Tawadhih al-Masā’il cu condiția de-a fi convins de corectitudinea cărții.
- Atâta vreme cât cineva este sigur că [de-a lungul vremii] hotărârea [privind o problemă] dată de mujtahid nu s-a schimbat, acel om poate acționa conform cu ceea ce s-a scris în cartea[1] respectivului mujtahid. Dar dacă bănuiește că decizia ar putea să se fi schimbat, atunci cercetarea sa mai amănunțită în problema respectivă nu este necesară.
-
Dacă un a’lam mujtahid dă o decizie (fatwa) într-o anumită problemă, cel care i-a cerut sfatul juridic nu poate acționa în acea problemă conform cu fatwa altui mujtahid. Dar dacă a’lam mujtahid nu dă o fatwa anume și, în plus, exprimă o precauție (ihtiyat) la cum adeptul său trebuie să acționeze de-o manieră sau alta—de exemplu, spunând că după Surat al-Ḥamd, în primul și al doilea raka’t din namaz, adeptul trebuie să citească o surat completă—atunci adeptul poate acționa fie pe baza precauției, care este numită precauție obligatorie (ihtiyat wajib), fie poate acționa conform hotărârii (fatwa) altui mujtahid pentru care există permisiunea de-a fi ascultat.
De aici, dacă al doilea mujtahid decretează că Surat al-Hamd este suficientă, cel care oferă rugăciuni poate să lase deoparte a doua Surat. Aceeași atitudine va fi adoptată dacă a’lam mujtahid pune accent pe termeni ca ta’mmul [luare în seamă, a face un efort] sau ishkāl. [ambiguu, de nehotărât- în sensul că întrece rațiunea și numai ‘Allāh poate ști cum se face]
- În cazul în care a’lam mujtahid pune în valoare [o altă] precauție după ce a dat o fatwa sau înainte—spunând, de exemplu, că vasele najis [impure] trebuie spălate o dată cu o cantitate de 388 de litri (qor) pentru a deveni ritual pure, cu toate că, [în mod obișnuit], ca măsură de precauție, ar trebui spălate de trei ori—cei care i-au cerut sfatul pot abandona faptul de-a acționa conform precauției obișnuite. Această precauție [formulată de către mujtahid] este numită precauție recomandată (ihtiyat mustahab).
- Dacă un mujtahid care este urmat în hotărâri moare, categoria de jurist va fi aceeași ca și cum ar fi în viață. Avîndu-se aceasta drept bază, dacă el era mult mai învățat decât un mujtahid în viață, cel care îi dădea ascultare—având ideea generală a variației care există în [problemele,situațiile] masā’il de zi cu zi—trebuie să rămână la taqlīd personal [adică, să urmeze hotărârile date de către al său mujtahid]. Iar dacă mujtahid care este în viață este mai învățat decât cel decedat, atunci adeptul primului trebuie să-și reorienteze supunerea către hotărârile celui viu.
- Într-o anumită problemă, când o persoană acționează conform cu fatwa unui mujtahid, însă acest mujtahid moare, odată ce persoana în cauză începe să urmeze un alt mujtahid, care trăiește, ea nu mai poate să acționeze iar conform cu fatwa acelui mujtahid care a murit.
- Este obligatoriu pentru adeptul unui mujtahid să cunoască masā’il [problemele] care sunt de importanță cotidiană.
- Dacă un om se confruntă cu o problemă a cărei regulă de soluționare nu îi este cunoscută, este necesar pentru el să-și exercite precauția ori să urmeze hotărârea unui mujtahid conform cu condițiile sus-menționate. Dar dacă în problema sa omul nu poate obține un mod de acțiune de la a’lam mujtahid, atunci îi este permis să urmeze un mujtahid care nu este a’lam, chiar dacă are o idee generală despre diferențele care apar între verdicte.
- Dacă o persoană relatează alteia despre fatwa dată de un mujtahid, iar mai apoi acea fatwa este schimbată, atunci nu mai este necesar să informeze cealaltă persoană despre schimbarea survenită. Dar dacă, după ce a relatat fatwa, persoana realizează că a redat-o greșit și că eroarea ar putea conduce către contrazicerea legilor Sharia, atunci, ca o precauție obligatorie, trebuie să facă totul posibil pentru a rectifica eroarea.
-
Dacă, pentru o vreme, o persoană își realizează acțiunile fără să urmeze hotărârile unui mujtahid, însă apoi ia în seamă hotărârile unui mujtahid, acțiunile pe care le-a realizat pe cont propriu vor fi valide dacă mujtahid le declară astfel, iar dacă nu, va considera acele acțiuni ca invalide.
Următorul: Tahārat (puritate)
Biblioteca islamică: Cunoașterea islamului
[1] Fiecare mujtahid de seamă ajunge să scrie pentru dreptcredincioși o carte cu sfaturi privind problemele cotidiene.